1
Balada „Mioriţa” este o capodoperă a literaturii populare
româneşti, „este cea mai frumoasă epopee pastorală din lume” după
afirmaţia lui Alecu Russo, cel care a descoperit-o. Ea a fost publicată
de Vasile Alecsandri în volumul „Poezii populare ale românilor” (1852).
Balada populară
este o specie a genului epic, care prezintă o întâmplare din trecutul
îndepărtat sub forma unei acţiuni simple, cu un număr mic de personaje,
prezentate de obicei în antiteză şi în care realul se împleteşte cu
fabulosul.
Deşi
opera literară „Mioriţa” este o îmbinare ingenioasă de elemente epice
,lirice şi dramatice, ea aparţine genului epic, având trăsăturile lui
specifice.
Autorul anonim îşi exprimă indirect ideile şi sentimentele prin
intermediul acţiunii şi al personajelor.
Întâmplările relatate sunt situate în timp şi spaţiu ca în orice operă
epică. Acţiunea se petrece toamna ,în momentul transhumanţei, într-un
spaţiu de o frumuseţe neasemuită: „Pe-un picior de plai /Pe-o gură de
rai”.
Chiar dacă unele dinte întâmplări sunt ipotetice, ele se constituie în
subiect al unei opere literare. În expoziţiune se prezintă locul şi
timpul acţiunii, precum şi personajele-cei trei ciobani care vin din
regiuni diferite.
Intriga cuprinde complotul urzit de ciobani şi destăinuit de mioară
stăpânului ei. Odată cu desfăşurarea acţiunii, întâmplările trec din
planul real într-un plan fantastic în care totul se află sub semnul
eventualităţii. Balada se transformă într-un monolog liric prin care
sunt exprimate dorinţele testamentare. Ciobănaşul o roagă pe mioriţă
să-i îndeplinească ultimele dorinţe: să fie îngropat de cei doi
ciobani, să-i pună la cap fluierele dragi, să ascundă celorlalte oi
moartea sa şi să le-o înfăţişeze ca pe o nuntă de proporţii cosmice.
Punctul culminant-ca intensitate a sentimentelor-este apariţia măicuţei
bătrâne care îşi caută fiul şi, îndurerată, îi face un portret de o
frumuseţe neasemuită.
Deznodământul baladei lipseşte în planul acţiunii, întrucât moartea
ciobănaşului este ipotetică, dar în planul valorilor morale şi
filozofice triumfă atitudinea de înţelegere superioară a sensurilor
existenţei.
„Mioriţa” este o baladă populară pastorală fiindcă narează evenimente
dramatice din viaţa păstorilor.
Fiind o creaţie populară are caracter anonim, oral, colectiv şi
sincretic.
Balada are personaje puţine. Unele sunt reale: cei trei ciobani şi
măicuţa bătrână, altele sunt fabuloase: oiţa năzdrăvană.
În „Mioriţa” apare motivul animalului năzdrăvan care îl ajută pe erou,
ilustrat prin procedee artistice specifice: personificarea şi hiperbola.
„Mioriţa” are câteva particularităţi care o diferenţiază de celelalte
balade populare. Antiteza între personaje nu se mai realizează fiind
înlocuită de zbuciumul sufletesc al eroului.
Absenţa deznodământului în planul acţiunii estompează lupta dintre bine
şi rău, specifică altor balade populare.
Epicul este însoţit de elemente lirice şi dramatice care contribuie la
exprimare unor sentimente ale personajelor aflate în situaţii-limită.
Având în vedere acest raport între epic, liric şi dramatic se poate
spune că „Mioriţa” este un adevărat poem filozofic despre atitudinea
omului în faţa morţii.
Balada „Mioriţa” este o creaţie epică în versuri care respectă
versificaţia specific populară: rimă împerecheată şi monorimă, ritm
trohaic şi măsura versurilor de 5-6 silabe.
Mioriţa este o capodoperă a literaturii populare definitorie pentru
spiritualitatea românească.
|