1    Balada „Mioriţa” este o capodoperă a literaturii populare româneşti, „este cea mai frumoasă epopee pastorală din lume” după afirmaţia lui Alecu Russo, cel care a descoperit-o. Ea a fost publicată de Vasile Alecsandri în volumul „Poezii populare ale românilor” (1852).
          Balada populară este o specie a genului epic, care prezintă o întâmplare din trecutul îndepărtat sub forma unei acţiuni simple, cu un număr mic de personaje, prezentate de obicei în antiteză şi în care realul se împleteşte cu fabulosul.
            Deşi opera literară „Mioriţa” este o îmbinare ingenioasă de elemente epice ,lirice şi dramatice, ea aparţine genului epic, având trăsăturile lui specifice.
            Autorul anonim îşi exprimă indirect ideile şi sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor.
             Întâmplările relatate sunt situate în timp şi spaţiu ca în orice operă epică. Acţiunea se petrece toamna ,în momentul transhumanţei, într-un spaţiu de o frumuseţe neasemuită: „Pe-un picior de plai /Pe-o gură de rai”.
             Chiar dacă unele dinte întâmplări sunt ipotetice, ele se constituie în subiect al unei opere literare. În expoziţiune se prezintă locul şi timpul acţiunii, precum şi personajele-cei trei ciobani care vin din regiuni diferite.
              Intriga cuprinde complotul urzit de ciobani şi destăinuit de mioară stăpânului ei. Odată cu desfăşurarea acţiunii, întâmplările trec din planul real într-un plan fantastic în care totul se află sub semnul eventualităţii. Balada se transformă într-un monolog liric prin care sunt exprimate dorinţele testamentare. Ciobănaşul o roagă pe mioriţă să-i îndeplinească ultimele dorinţe: să fie îngropat de cei doi ciobani, să-i pună la cap fluierele dragi, să ascundă celorlalte oi moartea sa şi să le-o înfăţişeze ca pe o nuntă de proporţii cosmice.
             Punctul culminant-ca intensitate a sentimentelor-este apariţia măicuţei bătrâne care îşi caută fiul şi, îndurerată, îi face un portret de o frumuseţe neasemuită.
             Deznodământul baladei lipseşte în planul acţiunii, întrucât moartea ciobănaşului este ipotetică, dar în planul valorilor morale şi filozofice triumfă atitudinea de înţelegere superioară a sensurilor existenţei.
            „Mioriţa” este o baladă populară pastorală fiindcă narează evenimente dramatice din viaţa păstorilor.
             Fiind o creaţie populară are caracter anonim, oral, colectiv şi sincretic.
             Balada are personaje puţine. Unele sunt reale: cei trei ciobani şi măicuţa bătrână, altele sunt fabuloase: oiţa năzdrăvană.
              În „Mioriţa” apare motivul animalului năzdrăvan care îl ajută pe erou, ilustrat prin procedee artistice specifice: personificarea şi hiperbola.
              „Mioriţa” are câteva particularităţi care o diferenţiază de celelalte balade populare. Antiteza între personaje nu se mai realizează fiind înlocuită de zbuciumul sufletesc al eroului.
               Absenţa deznodământului în planul acţiunii estompează lupta dintre bine şi rău, specifică altor balade populare.
               Epicul este însoţit de elemente lirice şi dramatice care contribuie la exprimare unor sentimente ale personajelor aflate în situaţii-limită.
              Având în vedere acest raport între epic, liric şi dramatic se poate spune că „Mioriţa” este un adevărat poem filozofic despre atitudinea omului în faţa morţii.
              Balada „Mioriţa” este o creaţie epică în versuri care respectă versificaţia specific populară: rimă împerecheată şi monorimă, ritm trohaic şi măsura versurilor de 5-6 silabe.
              Mioriţa este o capodoperă a literaturii populare definitorie pentru spiritualitatea românească.