Natura in operele lui Eminescu
Categoria: Referat
Romana
Descriere:
Ceea ce se numeste de obicei natura, adica aspecte geologice ,fauna si
flora, se gaseste la Eminescu intr-un chip elementar.Nu varietatea e
nota dominanta ci dimensiunea ,cantitatea.Aceasta e determinata prin
puterea de a intimida constinta si a o elimina.Versurile contin numai
notiunea simpla de de codru ,dar intr-o proportie colosala.Padurea
noastra empirica are o durata limitata ,fiind supusa dezagregarii
,codrul eminescian insa creste peste marginile de timp ale domniilor ,
peste acelea ale raselor ,el este de veci.Imaginea aceasta egipteana de
trainicie peste milenii ,determina dimensiunea microscopica a omului si
desteapta acel sentiment tipic eminescian de nevoie de a se lasa in voia
dinamicii firii. |
|
|
1
Natura in operele lui Eminescu
Ceea ce se numeste de obicei natura, adica aspecte geologice ,fauna si
flora, se gaseste la Eminescu intr-un chip elementar.Nu varietatea e
nota dominanta ci dimensiunea ,cantitatea.Aceasta e determinata prin
puterea de a intimida constinta si a o elimina.Versurile contin numai
notiunea simpla de de codru ,dar intr-o proportie
colosala.Padurea noastra empirica are o durata limitata ,fiind supusa
dezagregarii ,codrul eminescian insa “creste” peste marginile de timp
ale domniilor , peste acelea ale raselor ,el este de veci.Imaginea
aceasta egipteana de trainicie peste milenii ,determina dimensiunea
microscopica a omului si desteapta acel sentiment tipic eminescian de
nevoie de a se lasa in voia dinamicii firii.
Natura este intalnita in majoritatea operelor lui Eminescu, de cand era
inca copil si pana cand si-a scris testamentul (“Mai am un singur
dor”).Sederea mai lunga in codru poate duce la o adormire in codru sau
chiar dorinta de moarte.
Eminescu isi aduce iubita in mijlocul naturii ,aceasta asteptandu-l pe
malul lacului.Fuziunea dintre natura si dragoste este perfecta in “Sara
pe deal”.Suavitatea, candoarea iubirii ,sperantele pe care le desteapta
sunt stimulate de o ambianta in care accentele melancolice ,destul de
rare ,sunt coplesite de atmosfera in general optimista, declansatoare
de vitalitate.Arborele preferat de poet pentru aroma penetranta
,imbatatoare a florilor ,este teiul.Perechile eminesciene se lasa
ingropate de ninsoarea florilor parfumate.Asa cum afirma Calinescu
,”Plopul ,copac clasic ,orasenesc ,da amintirilor o miscare lenta.(”din
“Luceafarul” de la “Sub sirul lung de mandrii tei…Cu plete lungi
,balaie).In “Pe langa plopii fara sot” ,poetul reproseaza femeii
indiferenta ,faptul ca nu raspunde chemarilor sale.Asa cum arata
G.Ibraileanu ,tanarul timid tremurand sub fereastra iubitei se
transforma in geniul constient de superioritatea sa.In “Luceafarul”
,acesta acesta adreseaza amare mustrari femeii pentru ca nu s-a ridicat
la nivelul aspiratiilor sale ,preferand banalitatea existentei
cotidiene.Atitudine intelectualista are Eminescu si in Scrisoarea V ,in
care poetul este obsedat de incapacitatea femeiide a intelege pe
creator ,caruia-I prefera un tanar monden ,imbracat dupa ultima moda si
parfumat ,dar sec(“Tu cu inima si mintea poate esti un paravan…Opera
croitoreasca si in spirit si in stofa.”).
Deosebindu-se de predecesorii sai:Bolintineanu si Alecsandri ,care
compara femeia iubita cu o floare si cu o privighetoare ,in termenii
secolului trecut “filomela” ,Eminescu evita banalitatea unor asemenea
procedee ,privind-o ca pe o reprezentanta a erosului ,ca pe o Venus
Anadyomene ,ca pe aceea care asigura prin iubire continuitatea vietii.O
singura data Eminescu compara femeia cu o floare si atunci magistral
,realizand o imagine neegalata ,de o prospetime care contine parca
efluviile unei noi geneze.(din “Atat de frageda”:”Atat de frageda
te-asameni…In calea vieti mele iesi”).
Autorul prefera putin si alti copaci.Arinul ,copac salbatic se aseamana
cu cornul de vanatoare pe care il evoca si Weber in freischutz(din
“Peste varfuri’:”Peste varfuri trece luna…Melancolic cornul suna”.).
Subordonate codrului ca element central ,celelalte esente silvestre
(bradul, stejarul, fabgul) capata nuante variabile in functie de
contextul liric.
Daca codrul si
lacul constituie acompaniamentul natural al iubirii ,luna plutind
deasupra vastelor intinderi de apa formeaza cadrul adecvat ideilor
filozofice.Transformarea naturii si a vietii ,reflectiile asupra mortii
sunt privite din perspectiva selenara si oceanica.Meditatiile cu
privire la aparitia si extintia universului sunt inaugurate de un vast
preludiu ,de ampla invocatie de la inceputul Scrisorii I :”Luna tu
,stapan-a marii ,pe a lumii bolta luneci ,…Cind plutesti pe miscatoarea
marilor singuratate!”.
In “Melancolie’ ,luna strabatand sirurile de nori deasupra “tinutului
cu strambe cruci” constituie uvertura instrainarii poetului de viata si
construieste totodata presentimentul mortii:”Parea ca printre nouri s-a
fost deschis o poarta…Ca de dureri straine?…Parca-m murit de mult”.
Din cauza
tristetii si a singuratatii Eminescu vorbeste cu codrul caruia ii pune
intrebari ca unui prieten.Prin raspunsurile sale codrul isi arata si el
tristetea si povesteste cum sta si asteapata si mai auda oameni.(“Ce te
legeni codrule?”).
Natura
eminesciana ,grandios romantica in salbaticia ei ,in insula lui
Euthanasius ,intrata in decreptitudine si putrefactie in gradina si
casa din “Sarmanul Dionis” ,se prezinta liric sub multiple si variate
aspecte.
Poetul
Luceafarului a topit intr-o retorta uriasa elementele disperate la
inaintasii sai ,sublimandu-le intr-un cristal de o perfectiune si
stralucire neegalata pana astazi.
Bibliografie:-Sinteze de literatura romana si Istoria lit. romane
vol.III
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|