1
Ministerul Educaţiei, Învăţămîntului şi Tineretului
Al Republicii Moldova
Academia de Transporturi, Informatică
şi Comunicaţii.
Referat la disciplina: Managementul
Organizaţional
Tema: Stresul Organizaţional
A
efectuat
st. gr. IT-202 Tîscenco Alexandru
A verificat
d.ş.e.conf.univ. şef catedra IM Alcaz Tudor
Chişinău 2008
1. Conceptul general de stres
Adaptarea la mediu este un imperativ general al existenţei. De la plante
şi animale la om şi organizaţie, a trăi înseamnă a cunoaşte mediul şi a
răspunde solicitărilor lui. Dacă pentru plante şi animale adaptarea se
limitează la mediul natural, pentru oameni şi organizaţii procesul este
complicat de intervenţia mediului social.
Este în afara oricărei îndoieli că, în comparaţie cu locuitorii
grotelor, omul modem este mai puţin solicitai de mediul natural dar,
uneori, copleşit de exigentele mediului social.
Modificările sociale şi economice frecvente, deseori neaşteptate şi
profunde, solicită la maximum disponibilităţile organismului uman pe
linia adaptării.
Ultimele cinci decenii au fost marcate de preocuparea ştiinţelor
umaniste pentru definirea, caracterizarea şi teoretizarea adaptării
individului la cerinţele vieţii modeme. Nu este de mirare că, în aceste
condiţii, o serie de termeni - nevroză, stres, sindrom de neadaptarc -
au fost transferaţi din limbajul ştiinţific în cel cotidian.
De origine engleză, cuvântul "stress" circumscrie o serie de
substantive înrudite ca înţeles, dar cu nuanţe uşor diferite: presiune,
apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere. încordare nervoasă.
Cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de
stress este savantul canadian Hans Selye IV. Potrivit acestei
concepp'i, stresul este reacţia nespecifică a organismului la orice
solicitare.
Descris de H. Selve ca efort făcut de organism pentru a răspunde
solicitărilor mediului, numii de el Sindrom General de Adaptare -
S.G.A. -ulterior, numit de alţii "sindromul Selye", conceptul s-a
dovedit util prin rapiditatea cu care s-a impus în limbajul cotidian la
nivel internaţional.
In ţara noastră, termenul este preluat iniţial în ortografia engleză
ffl, apoi într-o variantă ortografică adaptată, cu un singur s - stres
- cu atât mai mult, cu cât a generat derivate adjectivale (siresani),
substantivale (stresor) şi verbale (a stresa).
Conform teoriei lui Selye, tensiunile care îl produc fac parte din
viaţa zilnică. In consecinţă, nimeni nu poate şi nu trebuie să evite
stresul; el este viaţa însăşi şi eliberarea de stres înseamnă liniştea
morţii.
În aceste condiţii - afirmă specialiştii - este cu mult mai bine ca
stresul să fie cunoscut şi controlat decât ignorat.
Cercetarea stresului face posibilă o abordare pozitivă a lui, prin
cunoaşterea, conştientizarea şi dezvoltarea capacităţii de a reacţiona
optim la agresiunile zilnice ale mediului.
Cercetări ulterioare au demonstrat faptul
că stresul nu poate fi
identificat exclusiv cu agresiunea, cu ameninţarea provenită din
exteriorul organismului; în mod paradoxal, bucuriile pot fi generatoare
de stres. Global, se poate afirma că stresul apare în orice situaţie în
care starea de echilibru sau integritatea fizică şi/sau psihică a
organismului este ameninţată de factori interni şi externi, şi faţă de
care individul nu dispune de soluţii tip pentru a reduce sau elimina
ameninţarea.
Pot fi deduse din această descriere a stresului
cele două mari componente: agentul stresor şj starea organismului.
Multitudinea factorilor generatori de stres a impas şi clasificarea
lor, proces necesar cunoaşterii şi stăpânirii efectelor.
Criteriile şi categoriile de agenţi stresori pot fi sintetizate astfel:
• după numărul agenţilor stresori în acţiune:
• stresori unici – un zgomot puternic cu tendinţa de
a se prelungi sau zgomot survenit brusc în toiul nopţii;
• stresori multipli – zgomot asociat cu căldura şi cu
noxele.
• după numărul indivizilor afectaţi:
• stresori cu semnificaţie strict individuală –
regăsiţi în insatisfacţia prelungită a unor trebuinţe fiziologice: sete
intensă şi lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn;
• stresori cu semnificaţie colectivă, “de grup”
familial sau professional – nereuşita unui copil la examen, perspective
şomajului într-o organizaţie;
• stresori cu semnificaţie generală – afectează orice
individ, fiind sprecifici unor situaţii de calamitate naturală
(inundaţie, cutrmure, răuboi etc.)
• după natural lor:
• stresori fizici – zgomote, vibraţii, radiaţii,
effort fizic prelungit, traumatisme, hemoragii externe, arsuri etc;
• stresori chimici – noxele chimice cu acţiune toxică
asupra organismului: ele pot include şi un stress psihic, atunci cînd
sunt percepute ca un pericol imminent pentru sănătatea individului;
• stresori biologici – viruşi, bacterii, paraziţi,
prin care se instalează boli interne sau externe şi conştientizaţi ca
pericol pentru funcţionarea organismului;
• stresori psihologici – stimuli cu o semnificaţie
nocivă sau nu, interpretaţi subiectiv de sihicul uman nivelul
operaţiilor gîndirii.
• după conexiunea cu problemele vieţii:
• stresori periferici – materializaţi în dificultăţi
trecătoare: vreme urîtă, aglomeraţie, blocaj rutier etc.;
• stresori centrali – regăsiţi în problemele
importante ce pot provoca perturbări în viaţa unei persoane.
Un interesam studiu pe linia identificării şi clasificării agenţilor
stresori centrali a fost efectuat în 1968 de doi profesori americani de
la Universitatea din Washington, T.H. Ilolems şi R.ll. Rahe /3/. Ei pun
în evidenţă 43 de stresori clasificaţi de diverşi subiecţi, investigaţi
cu ajutorul unei scale în care punctul de referinţă îl constituie
moartea partenerului (soţ, soţie) cotat cu 100 de puncte.
Starea de stres caracterizează un organism care tace un efort imens,
deseori penibil, pentru a se adapta unor situaţii puţin obişnuite.
Într-o fază incipientă a cercetărilor sale, H- Sclyc a fost tentat să
definească stresul ca gradul de uzura şt suferinţa a organismului
provocat de un modul de funcţionare sau de leziuni. Preluând ideile lui
llipocraie, care consideră că boala nu este numai suferinţă, ci şi
uzură, vătămare, efortul pentru a reveni la normal, II. Selye descoperă
mecanismele de adaptare a organismului la acţiunea agenţilor stresori.
El identifică astfel semnele generale, reacţiile de adaptare ale
organismului grupate în S.G.A. -Sindromul General de Adaptare.
Starea organismului este caracterizată in S.G.A. de parcurgerea
obligatorie a trei stadii:
• starea de alarmă, care cuprinde o fază de şoc
manifestată prin scăderea tensiunii arteriale, a temperaturii corpului,
de o depresiune a sistemului nervos, urmată de o faza de contraşoc în
care apar reacţiile de apărare;
• stadiul de rezistenţă sau revenire, în care
organismul pare că s-a adaptat la situaţie, comportându-sc relativ
normal;
• stadiul de epuizare, apare în cazul in care
adapuuca. obţinută ca urmare a reacţiilor de contraşoc prelungit, nu
mai poate fi menţinută.
Bazele Sindromului General de Adaptare
Stresul este. aşadar, starea de conjuncţie rezultată din acţiune
agentului stresor şi capacitatea de adaptare a organismului.
Prezentarea grafică indică faptul că o creştere a numărului şi
intensităţii agenţilor stresori afectează mecanismele
psiho-fiziologice. Corpul şi mintea umană au anumite limite. Cu cât o
persoană se află mai frecvent în starea de alarmă sau de rezistenţă, cu
atât riscul instalării epuizării, eu consecinţele ci negative, este mai
mare.
Cercetările desfăşurate în ultimii ani indică existenţa unei lungi
liste a cauzelor generatoare de stres. Grupate după natura lor. aceste
cauze apar sub forma unor conflicte:
a) Consflicte familiale, care includ:
• conflictele copilului cu autoritatea părinţilor.
Din acest stres poate rezulta fie frustrarea, ca urmare a excesului de
autoritate exercitat de părinţi,
fie depresia datorată
dezinteresului părinţilor faţă de copii;
• conflictele copilului cu ceilalţi fraţi, datorate:
concurentei afective, intereselor divergente etc.;
• conflicte conjugale, rezultate din: exercitarea
autorităţii unuia din soţi problemele materiale, educaţia şi îngrijirea
copiilor. dezacordul privind preferinţele etc.:
• conflicte paraconjugale cu socri, părinţi, rude
apropiate;
• pierderi sau prejudicii, concretizate in boli ale
membrilor familiei, decese, divorţuri etc.
b) Conflicte profesionale, datorate: activităţii
profesionale excesive; lipsei de relaxare; somnului insuficient;
factorilor perturbatori (sonori, termici); raporturile inadecvate cu
superiorii, subalternii, colegii; responsa¬ bilităţi profesionale şi
obşteşti care depăşesc posibilităţile; veleităţi peste potenţial;
insuccese; termene nerespectate;
c) Conflicte sociale: probleme materiale şi/sau
privind locuinţa; criza de timp; poluarea sonoră; măsuri coercitive;
accidente (în special de automobil); şomajul; terorismul (poate produce
stres psihic social); unele programe TV (filme horror, apocaliptice).
d) Conflicte din sfera vieţii intime: complece de
inferioritate; dificultăţi de integrare socio-familială; insatisfacţia
legată de unele trebuinţe biologice; melancolie, tristeţe, datorită
subscolicitărilor sau monotoniei din viaţa personală.
Cu excepţia agentflor stresori cu semnificaţie generală - cei care
ameninţă viaţa sau se apropie de limitele superioare ale
tolerabilităţii - nici un agent slresor nu poale fi declarat universal,
cu semnificaţii identice pentru orice individ.
Reacţiile indivizilor la unul şi acelaşi ageni slresor sunt extrem de
diferite, marcate de parametrii ecuaţiei personale. Această
eterogenitate a răspunsurilor individuale a dat naştere unui tablou
extrem de diversificat al formelor de stres, dintre care, în cele ce
urmează, prezentăm câteva tipuri:
Din punct de vedere al efectelor asupra organismului, stresul poate fi:
• pozitiv, numit şi eustres. Este o formă benefică ce
acţionează ca factor cnergizant; acest lip de stres permite
concentrarea şi focalizarea forţelor fizice şi psihice pentru
realizarea unor obiective la cote maxime. în general, rezolvarea
situaţiei cslc urmată de relaxare, disiparea energiei acumulate. Este
tipic pentru perioadele imediat premergătoare
examenelor, interviurilor de
selecţie, testelor decompetentă profesională;
• negativ, numii şi distres, în care organismul
supramobilizal refuză să revină la starea normală Individul este
nervos, gala de reacţie, cu tensiunea arterială modificată (de regulă,
crescută), cu musculatura încordata.
Este mult mai probabil ca distresul să conducă la maladia de adaptare,
deşi unele cercetări indică faptul că ambele forme de stres pot fi
dăunătoare, daca sunt menţinute timp îndelungat.
După frecvenţa manifestărilor agenţilor stresori, se vorbeşte de stres:
• acut sau episodic. Acesta încetează o data cu
dispariţia agentului stresor (divorţ, pierderea postului, decesul unui
membru al familiei eţc);
• ciclic, provocat de apariţia agentului slresor cu o
anume regularitate Acest tip de stres poate conduce la fenomenul de
autoagravare, deoarece însăşi anticiparea
stresului poate conduce
la apariţia situaţiilor stresante
(exemplu sesiunile de
examene, vacanţa, negocierea contractului colectiv de
muncă);
• cronic sau persistent, în care agentul stresor se
menţine pe o perioadă îndelungată, afectând starea de echilibru a
organismului (divergenţele părinti-copii. soţ-soţie, boală cu cauză
mult timp nedepistată)
După natura agenţilor stresori, specialiştii au identificat stresul:
• psihic, în care se regăseşte acţiunea combinată a
mai multor tipuri de agenţi stresori Cea mai tipică stare de stres
psihic este cea de examen, în care se regăseşte acţiunea combinată a
mai multor agenţi stresori. teama de eşec, evaluarea consecinţelor pe
plan şcolar, familial, al microgrupului, starea de start premergătoare
examenului, solicitarea intensă din limpid examenului;
• profesional, la care pol participa, concomitent on
nu. stresori fizici (zgomote, vibraţii: vanapî de temperatura şi
luminozitate): chimici (substanţe chimice volatile, iritabile):
psihofizici (natura muncii, relaţiile interumane, nivelul de motivape,
obiceiurile etc).
• preoperator şi postoperator are la bază caracterele
stresului psihic; situaţia de examen, marcată însă de tensiunile
riscului major în cadrul acestui stres intervine agentul de
multiplicare, "anticiparea stresului" operator şi postoperator,
• de subsolicitare, tip de stres adăugat relativ
recent la tabloul celor existenie. Este determinat de modificarea
caracterului anumitor activităţi profesionale Astfel, creşterea
ponderii activităţilor de supraveghere şi control, pe măsura
dezvoltării airtomatizării. a dialogului cu panoul de comandă sau
calculatorul in detrimentul cooperării în echipă conduc la diminuarea
comunicaţiilor, monotonie excesivă, izolare. în acelaşi context,
obligaţia de a efectua anumite sarcini repetitive, aşteptarea
prelungită a unor semnale pot deveni surse de stres;
• de suprasolicitare, caracteristic persoanelor cu
program de lucru prelungit şi sarcini de marc diversitate Apare
frecvent în rândul managerilor, în special a celor de nivel superior şi
mediu Anchetele efectuate in acest sens au relevai că, de regulă,
managerii îşi iau de lucru acasă, rezolvă diferite probleme în cursul
călătoriilor, acordând o pondere ridicată din timp problemelor
profesionale şi reducând progresiv timpul destinat familiei şi
relaxării. Deşi stresul generat de suprasolicitare se manifestă cu
imensităţi diferite (ca de altfel toate tipurile de stres în funcţie de
particularităţile individuale), datele ancheiei indică faptul că
depăşirea mediei de 65 de ore pe săptămână afectează majoritatea
conducătorilor /4/.
2. Stresul organizaţional.
Interesul faţă de starea individului la locul de muncă şi relaţia cu
performanţele sale au declanşat o serie de cercetări de psihologie
socială industrială. Potrivit investigaţiilor, in SUA cinci din şase
persoane au declarat că sunt supuse unor tensiuni la locul de muncă
/5/. Cea mai mare parte a persoanelor chestionate au declarat că aceste
tensiuni sunt suficient de intense pentru a fi resimţite negativ atât
de cei în cauză, cât şi de organizaţie; 88% dintre subiecţi reclamă
presiunile exercitate de sus în jos, în timp ce numai 12% au acuzat
presiunile exercitate de subalterni. A apărut astfel ipoteza -
confirmată ulterior de numerose cercetări - că în cadrul organizaţiilor
se poate vorbi de un stres specific - stresul organizaţional.
In contextul anumitor situaţii social-economicc se poate vorbi şi de
stresul ocupaţional. Ca variantă a stresului organizaţional, el se
manifestă la anumite categorii socio-profcstonale generat de factori de
mediu cu conotaţii negative. Spre exemplu, se vorbeşte de stresul
ocupaţional al inginerilor din România, marcat de orientarea puternică
a organizaţiilor sau indivizilor spre activităţi economice în general
şi comerciale în special, concomitent cu neglijarea activităţilor
tehnice, de cercetare ştiinţifică 161.
La baza apariţiei stresului organizaţional se află doi agenţi stresori
centrali, de naiură psihologică:
• conflictul de rol. Acest stresor desemnează
situaţiile în care o persoană, ce ocupă un anumit post, este supusă, în
cadrul organizaţiei, unor imperative, solicitări, presiuni cu caracter
contradictoriu sau chiar inacceptabile. In majoritatea cazurilor
individul confruntat cu conflictul de rol se află la mijloc - între
superiori şi subordonaţi -, situaţiile conflictuale căpătând diverse
forme;
• ambiguitatea rolului, desemnează lipsa ori
insuficienţa infor¬maţiilor clare şi oportune solicitate de rezolvarea
corectă a sarcinilor. Individul confruntat cu ambiguitatea rolului nu
cunoaşte exact obiectivele şi sarcinile cc-i revin, performanţele
aşteptate de organizaţie, criteriile de control, evaluare şi motivare.
Ambiguitatea trăită de indivizi este diferită şi marcată de trăsăturile
de personalitate. Intensitatea stresului generat de ambiguitatea
rolului este în strânsă relaţie cu capacitatea de a tolera în general
ambiguitatea, diferită de la un individ la altul.
Cele două categorii majore de agenţi stresori se manifestă în forme
variate în cadrul organizaţiilor şi sunt percepute cu intensităţi
diferite de indivizii care o compun. Această percepţie diferită este
generată nu numai de parametrii individuali, ci şi de poziţia ocupată
in cadrul organizaţiei; de regulă, managerii sunt mai expuşi efectelor
nocive ale sindromului de adaptare în comparaţie cu executanţii.
O analiză a cauzelor generatoare de stres organ izaţional relevă
posibilitatea departajării celor care acţionează exclusiv la nivelul
managerilor fală de cele regăsite în rândul executanţilor, dar şi
existenţa unor cauze comune.
1
Cauzele stresului organ izaţional specifice managerilor sunt generale,
în cea mai mare parte, de conflictele de rol pe care încearcă să le
armonizeze în cursul activităţii lor. Cele mai evidente cauze
generatoare de stres managerial sunt:
• complexitatea, diversitatea şi caracterul de
noutate frecventă a
sarcinilor curente cu care se confruntă managerul. Solicitările
contradictorii provin din gradul ridicat de dificultate şi urgenţă al
sarcinilor şi lipsa de limp şi/sau de cunoştinţe profesionale
actualizate cerute de rezolvarea lor;
• responsabilităţile mari care însoţesc funcţiile de
management.
Presiunile pot apărea, ca urmare a dorinţei de a concilia interesele
organizaţiei, in ansamblu; cu cele ale diferitelor categorii de
indivize angajaţi, acţionari, clienţi, furnizori. Nu de puţine ori,
managerul este pus să aleagă şi să sacrifice unele interese în favoarea
altora, aceste responsabilităţi fiind însoţite de emoţii şi sentimente
puternice;
• preocuparea pentru viitorul organizaţiei.
Conflictul apare între
complexitatea şi importanţa problemelor, cărora managerul trebuie să le
găsească rezolvarea, şi presiunea exercitată de timpul redus alocat
acestora. Se ştie că, una dintre deficienţele majore cu care se
confruntă managerii, este tendinţa de a se lăsa copleşiţi de problemele
cotidiene, relativ minore ca importanţă, dar urgente, care consumă o
pane apreciabilă a zilei de muncă;
• ritmul alert de adoptare a deciziilor. Presiunea
exercitată de
schimbările frecvente din mediu determină scurtarea timpului cerul de
adoptarea corectă, ştiinţifică a deciziilor. Stresul apare prin
conştientizarea posibilelor efecte ate unor decizii insuficient
elaborate;
• stilul de management neadecvat reflectă conflictul
dintre tipul de
management care generează un anumit stil şi caracteristicile diferite
ale activităţii sau grupului condus;
• centralizarea excesivă a autorităţii, stres datorat
conflictului
dintre dorinţa de a dirija şi controla cât mai multe activităţi şi
capacităţi fizice, psihice, intelectuale şi resursele de timp,
limitate;
• subordonaţi slab pregătiţi. Această cauză generează
stres, ca
urmare a conflictului dintre dorinţa de realizare a obiectivelor
grupului si lipsa autorităţii necesare selecţiei sau concedierii
subordonaţilor;
• prelungirea duratei zilei de muncă, generată de
constrângeri ca:
termene scadente, schimbări frecvente în priorităţile organizaţiei,
folosirea pe scară largă a unor metode şi tehnici uzate moral.
Dintre cauzele generatoare de stres manifestate la nivelul
subordonaţilor cele mai frecvente sunt:
• incompatibilitatea cu tipul de management generează
stres, ca
urmare a conflictului dintre dorinţa de a-şi menţine postul şi tendinţa
de a riposta faţă de atitudini, comportamente, gesturi percepute ca
ncadecvate;
• delegarea în exces practicată de şefi dă naştere
unor presiuni
contradictorii intre dorinţa de afirmare şi promovare, şi efortul cerut
de rezolvarea propriilor sarcini, şi concomitent, a sarcinilor multe
şi/sau dificile primite din partea şefilor;
• teama de pierdere a postului, cauză de stres mai
intens în
situaţiile de criza sau recesiune economică. In general, această cauză
afectează prioritar subordonaţii, dar. în anumite condiţii, se poate
manifesta şi la nivelul cadrelor de conducere, rişte generat de
concedieri, nesiguranţă în ce priveşte găsirea unui alt loc de muncă.
Atât la nivelul managerilor, cât şi al executanţilor stresul poate fi
generat de o scrie de cauze comune:
• dispoziţii inaplicabile primite din partea unor
superiori sau
foruri superioare. Acest stres este datorat presiunii dintre
autoritatea şi, respectiv, ameninţarea posibilei sancţiuni, şi
realitatea situaţiei inadecvată care af putea fi interpretată ca un
reproş faţă de incompetenţa sau gradul redus de informare a acestuia; a
nu aplica decizia înseamnă nerespectarea procedurilor şi a obligaţiilor
ce decurg din responsabilităţi:
• presiunea termenelor, manifestată ca discordanţă
dintre obligaţia
de a rezolva sarcini complexe şi/sau dificile, şi timpul alocat lor;
• motivaţia nesatisfăcătoare reflectă conflictul
dintre aşteptările
individului, ca urmare a rezultatelor obţinute, şi percepa, respectiv,
aprecierea diferita a acestora de către cei în drept;
• lipsa aptitudinilor sau a pregătirii necesare
postului generează
stress, în situaţiile in care selecţia şi promovarea personalului se
face după alte criterii decât cele legate de competenţă profesională.
Stresul apare, ca urmare a conflictului dintre dorinţa de putere (în
cazul managerilor) şi cea de satisfacere a trebuinţelor primare, pe de
o parte, şi neliniştea datorată posibilei constatări a perfor¬manţelor
profesionale scăzute, pe de altă pane;
• aspiraţia spre funcţii superioare, cauză a
stresului resimţită de
orice individ, ale cărui dorinţe, nevoi, aspiraţii depăşesc puterea
şi/sau veniturile băneşti oferite de postul deţinut. Nevoile pot intra
în conflict cu perspectivele reduse de avansare oferite de
organi¬zaţie, cu criteriile de selecţie sau promovare, cărora individul
nu le poate face faţă, cu slandarde de performanţă inaccesibile;
• tensiunile familiale pot genera stres, ca urmare a
conflictului
dintre timpul şi interesul acordat problemelor profesionale în
detrimentul celor familiale;
• ambiguitatea rolului. Această cauză este generată
de:
• deficienţe in proiectarea postului. Exprimarea
defectuoasă a
obiectivelor sau chiar lipsa precizării lor în fişa postului, sarcinile
nedclirnitaie care dau naştere unor lucrări repetate sau paralele la
nivelul altor posturi sau compartimente generează nesiguranţă,
insatisfacţia în muncă, frustrarea;
• sistem informaţional şi/sau formaţie ineficientă,
care furnizează informaţiile incomplete, inoportune, nerelevante;
• organizare informală puternică, capabilă să pună în
circulaţie
informaţii neoficiale aflate în evident dezacord cu informaţiile
furnizate prin canale oficiale.
Intensitate cu care este perceput stresul organizaţional se află sub
incidenţa unor factori, dintre care cei mai relevanţi sun consideraţi:
Tipul de caracter
Practica demonstrează că stresul este resimţit mai puternic de
caracterele emotive, active: pasionaţii, colericii, sanguinii,
sentimentalii în comparaţie cu flegmaticii, melancolicii sau
nonşalanţii.
Cercetările medicale efectuate în SUA de doi cardiologi americani -M.
Friedman şi R.H. Rosenman - au indicat relaţia strânsă dintre stres.
frecvenţa bolilor cârd io-vasculare şi tipul de personalitate HI. Ei au
identificat două tipuri majore de personalitate A si B, şi un tip
intermediar A.B.
Tipul A de personalitate, identificat în proporţie de 50% la americani,
poate fi observat la orice persoană implicată agresiv într-o luptă
cronică şi nestăpânita pentru a realiza căi mai mult în tot mai puţin
timp. în ciuda tuturor adversităţilor. Indivizii aparţinând acestui tip
se concentrează spre realizări superioare, muncesc rapid (fiind
cuprinşi de "febra muncii" îşi stabilesc termene limită care implită
eforturi mari, frecvent lucrează acasă. Sunt foarte competitivi,
intoleranţi şi chiar agresivi când întâmpină dificultăţi.
Câteva caracteristici comportamentale ale indivizilor aparţinând
acestui tip sunt, credem, utile în depistarea lor:
• tendinţa de a accentua cuvinte-chcic într-o
conversaţie obişnuită
(chiar dacă nu este nevoie de aceasta) sau de a pronunţa ultimele
cuvinte ale unei propoziţii mai rapid decât primele;
• tendinţa de a-i grăbi pe cei cu care discută, dând
din cap viguros
sau rostind, nerăbdători şi repetat, anumite interjecţii;
• gesturi sau ticuri nervoase: pumnii strânşi,
maxilarele încordate,
lovituri ale pumnului în palma deschisă pentru a sublinia anumite
aspecte;
• preocuparea obsesivă de a se compara cu alţii şi de
a se evalua în
termeni numerici: am scris 150 de articole, am câştigat 50 milioane
ctc.;
• obiceiul de a se mişca, merge sau mânca întotdeauna
rapid;
• slaba tolerantă faţă de aşteptare, situaţie în care
se frământă, bat cu degetele în masă, mişcă din picioare;
• generală lipsă de sensibilitate până Ia ignorarea
aspectelor şi detaliilor estetice.
Indivizii aparţinând lipului A de personalitate sunt de două ori mai
expuşi stresului şi bolilor cârd io-vasculare in comparaţie cu lipul
opus, 8.
Tipul B a fost identificat la 40% din subiecţi) americani. Indivizii
aparţinând acestui tip sunt calmi, nu resimt presiunea şi conflictele
cu timpul sau cu alte persoane; dispun de o considerabilă energic,
doresc sâ-şi îndeplinească sarcinile şi muncesc din greu. Au un stil
bazat pe încredere în ei, astfel încât, muncesc într-o linişte
statornică, fără a alerga în cursă contracronometru. Metaforic vorbind,
tipul B este o broască ţestoasă, in timp ce tipul A este un cal de
curse.
Tipul A.B., intermediar, se întâlneşte în 10% din cazuri şi este mediu
expus riscului de stres organizaţional.
Profesia si nivelul de calificare. În urmă cu 20 de ani. profesiile
considerate prin definiţie stresante erau: piloţii de încercare,
militarii aflaţi pe front, controlorii de trafic aerian, lucrătorii de
la căile ferate; cosmonauţii şi medicii (în special chirurgiiyZ'.
Astăzi, printre categoriile profesionale expuse riscului sunt
menţionaţi managerii şi economiştii. Pe domenii de activitate în cadrul
organizaţiilor, angajaţii din departamentele de contabilitate,
aprovizionare şi desfacere sunt mai expuşi stresului organizaţional.
decât cei din departamentele de planificare, personal-învâţământ,
organizarea producţiei.
In ceea ce priveşte nivelul de calificare, la cele două extremităţi se
află: la nivelul superior, intelectualii supuşi frecvent conflictelor
de rol, tolerând greu ambiguitatea rolului; la extremitatea inferioară,
muncitorii necalificaţi.
Dimensiunea organizaţiei. A fosl cercetată ca factor de stres printr-un
studiu efectuat de prestigioasa organizaţie Gallup/3/ pe un eşantion de
845 manageri americani, grupaţi după dimensiunea organizaţiei, astfel:
32"1 aparţinând unor mari companii, 312 unor companii medii şi 206 mici
întreprinzâiori. Analiza răspunsurilor a indicat o dublă intensitate a
stresului micilor întreprinzători faţă de managerii marilor companii.
Relaţia între nivelul stresului managerial şi mărimea companiei s-a
dovedit a fi - în mod paradoxal - invers proporţional.
Vârsta. Practica demonstrează că. dacă vârstele tinere - până în 40 de
ani — acţionează ca un amortizor al stresului organizaţional (ca urmare
a unei capacităţi sporite de rezistenţă a organismului), această
categorie de vârstă poate genera stres, ca urmare a conflictelor dintre
rolul profesional şi cel familial.
Cercetările întreprinse pe un eşantion de manageri între 30 şi 60 de
ani relevă faptul că aceştia resimt influenţele stresului
organizaţional în familie în proporţii variabile şi dependente de
grupele de vârstă, astfel:
• 58% dintre cei cuprinşi în grupa de vârstă 30-40 de
ani;
• 46% cei aflaţi între 41 şi 50 de ani;
• 38% cei aflaţi peste 50 de ani.
Rezultatele indică solicitările sporite din partea familiilor la vârsta
la care individul se află concomitent pe curba ascendentă a
aspiraţiilor profesionale şi a potenţialului de muncă.
Sexul. Specialiştii se află în acord afirmând că agenţii stresori
specifici organizaţiei provoacă
o tensiune nervoasă
care
afectează personalul. indiferent de sex. Ceea ce diferă esenţial este
modul de reacţie: femeia aflată sub stare de stres poate deveni pasivă,
dezorientată, marcată de un puternic sentiment de vinovăţie; bărbatul
reacţionează prin agresi¬vitate, nervozitate, desconsiderarea normelor
si valorilor sociale.
Aceste diferente de reacţie arată că, în timp ce femeia, sub efectul
stresului, tinde să se retragă si să se subaprecieze, bărbatul
manifestă tendinţa evidentă de a se refula, de a se descărca nervos.
Cercetările comparative privind ierarhia diferiţilor agenţi stresori,
realizată de managerii de sex masculin şi feminin, indică diferenţe
semnificative privind modul şi intensitatea cu care este percepută
influenţa acestor stresori /8/.
Cercetările au relavat. de asemenea, existenţa unor situaţii specifice
transformate în stresori pentru managerii femei, cum ar fi:
• urmărirea activităţii nu numai de superiori, ci şi
de femeile cu
funcţii inferioare, care tind să le transforme în modele de
comportament Această situaţie creează puternice tensiuni, astfel încât,
pentru a corespunde cerinţelor, femeia manager csle exigentă cu ca
însăşi, lucrea/ă multe ore suplimentare pentru a-şî dovedi competenţa;
• conflictul evident şi intens de rol profesional şi
familial.
încercând să rezolve sarcini multe şi foarte diferite, apare în
ipostaza de "superfemeie";
• posibilităţile mult mai reduse de relaxare după o
zi de muncă în
comparaţie cu bărbaţii, ceea ce generează oboseală fizică şt dec: o
nouă sursă de stres;
• sentimentul izolării încercat de marca majoritate a
femeilor
manager într-un mediu în care totul a fost planificat şi impus de
bărbaţi: politica firmei, structura organizatorică şi sistemul
informai, stilul de management;
• frecvent, se manifestă absenia susţinerii atât din
partea familiei, căi şi din partea colegilor sau a femeilor subordonate.
Nivelul de dezvoltare economică. Studii întreprinse încă din anul
1984/9/ relevă dependenţa dintre nivelul stresului şi nivelul de
dezvoltare al ţării. în comparaţie cu normele standard comunicate de
iniţiatorii anchetei şi situate intre valorile: 0, stres minim şi 12,
stres maxim, pentru fiecare simptom al stresului pe diferitele ţări.
Aşa cum rezultă din cele prezentate, cei mai afectaţi de stres nu sunt
managerii aparţinând ţărilor cu un înalt nivel de dezvoltare - Suedia,
R.F. Germania, SUA -, ci cei care aparţin ţârilor aflate - la vremea
respectivă -în profunde şi rapide schimbări, adică Singapore, Nigeria,
Brazilia, F.gipt. ca şi Japonia, confruntată cu probleme de expansiune,
şi respectiv. Marea Britanic, aflată într-un proces de reechilibrare a
situaţiei pe pieţele internaţionale.
3. Consecinţele
Aşa cum sublinia şi descoperitorul său - H. Selve -, stresul, ca
procesde mobilizare şi apărare a organismului in faţa unor situaţii
neaşteptate, se concretizează în reacţii extrem de diferite de la un
individ la altul şi de la o situaţie Ia alta. Răspunsurile sunt deci
individuale şi nu neapărat negative, hxistă persoane pentru care
stresul este "sarea şi piperul vieţii", factor puternic energizant.
Aceste persoane care dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin antrenament
rezistenţa la stres pot fi remarcate după următoarele trăsături/10/:
• siguranţa de sine în diferite situaţii, în cea mai
mare parte a timpului:
• schimbarea este considerată ca o provocare la
competiţie şi nu ca o ameninţare;
• implicarea profundă în viaţa profesională şi
personală;
• capacitatea de a-şi asuma riscuri;
• perseverenta faţă de situaţiile adverse sau diverse
solicitări;
• flexibilitatea în opinii şi în acţiuni;
In marea majoritate a carurilor însă, efectele suni nocive şi. chiar,
poicnpal primejdioase.
Investigaţiile au relevai în principal cinci categorii de electr
poten¬ţiale ale stresului/10/:
• efecte subiective: anxietate, agresivitate, apatie,
plictiseală,
depre¬siune, oboseală, indispoziţie, scăderea încrederii si stimei de
sine, nervozi¬tatea, sentimentul de singurătate;
• efecte comportamentale: predispoziţie spre
accidente, alcoolism,
abuz de cafea, ieşiri emoţionale, tendinţa de a mânca şi/sau fuma
excesiv, comportament impulsiv, ros nervos;
• efecte cognitive, scăderea abilităţii de a adopta
decizii
raţionale, concentrare slabă, scăderea atenţiei, hipersensibilitate la
critică, blocaje mentale;
• efecte fiziologice: creşterea glicemiei, a
pulsului, a tensiunii
arte¬riale, uscăciunea gurii, transpiraţii reci, dilatarea pupilelor,
valuri de căldură şi de frig;
• efecte organizaţionale; absenteism, demisii,
productivitate
scăzută, izolare, insatisfacţie în muncă, reducerea responsabilităţii
şi a loialităţii faţă de organizaţie.
Dintre consecinţele cele mai frecvente şi evidente resimţite la nivelul
indivizilor şi. implicit al organizaţiei, amintim:
Oboseala specifica stresului organizational. Individul supus acestui
tip de oboseală poale parcurge următoarele faze/l1/:
• faza de alarmă, în care se manifestă tendinţe
accentuate spre
iritabilitaie, susceptibilitate, dificultăţi de concentrare, tulburări
de memorie, insomnii;
• faza de agitaţie, în care apar suprareactiile
Individul manifestă
o totală lipsa de încredere în alţii; un soi de răutate lată de sine şi
de alţii îl împinge la comportamente marcate de agresivitate, dorinţa
de a acapara şi a rezolva singur toate problemele îl face să piardă
simţul măsurii; controlul devine sufocant; este interesat în special de
detalii.
Gradul de oboseală influenţează hotărâtor sănătatea fizică şi mentală.
Stresul organizaţi anal generator al oboselii acţionează sub forma
efectului propagat în aşa-numitclc boli piofesionalc. Dintre acestea
cel mai des invocate sunt bolile cardio-vasculare
Aproape
necunoscute în lumea industrială a anilor '60, aceste
boli cauzau Ia
începutul deceniului 9 peste jumătate din decesele înregistrate în SUA.
Se consideră că aceste boli sunt atât de răspândite, încât bărbaţii
americani eu vârsta cuprinsă între AS şi 55 de ani au o şansă din patru
de a suferi un atac de cord în următorii 10 ani. Factorii tradiţionali
de risc in bolile coronariene ca: obezitatea, fumatul, ereditatea,
colesterolul ridicat nu generează împreună mai mult de 25% din
îmbolnăvirile şi accidentele coronariene. Aprecierile medicilor converg
către concluzia că stresul vieţii în general şi cel organizational in
special generează până la 75% din accidentele şi bolile de inimă.
• surmenajul, ca formă a oboselii cronice, generat de
depăşirea pe
un termen îndelungai a capacităţii de muncă, poate conduce şi el la
bolile profesionale. Nu de puţine ori, surmenajul este cauza unor
sinucideri, in Japonia se semnalează frecvent în ultimii ani un nou lip
de harakiri numit "karosi", sinucidere prin muncă. Această formă de
surmenaj ucide anual peste 10.000 de manageri dintre cei aflaţi în
plină ascensiune, cadre relativ tinere (30-50 de ani). dinamice,
ambiţioase, care muncesc ani la rând in jur de '1.000 de ore anual.
• probleme familiale. Timpul limitat acordat
familiei, modificările
de comportament, proasta dispoziţie, dezinteresul pentru problemele
comune în general şi ale copiilor în special, se răsfrâng nu numai
asupra managerilor - marcaţi puternic de sentimentul de vinovăţie -, ci
şi asupra cuplului. Divorţurile, separările maritale, neglijarea
educaţiei copiilor, cti consecinţe în delincventă juvenilă, reprezintă
frecvente fenomene sociale ce materializează urmările stresului generat
de organizaţie;
• fluctuaţia personalului. Cercetătorii consideră că
absenteismul,
ca şi demisiile, nu reprezintă altceva decât forme ale fluctuaţiei care
pol reduce temporar, şi în anumite ca/uri. stresul organizational.
Aceste cercetări indică o strânsa relaţie între stres şi fluctuaţie.
S-a constatat, spre exemplu, că după al 15-lea an de muncă se
înregistrează o creştere cu 22% a absenteismului atribuit problemelor
de sănătate fizică; faţă de aceste dale, absenteismul provocat de
problemele de sănătate psihica înregistrează o creştere cu 152% la
bărbaţi şi 302% la femci/12/;
• alcoolismul este considerat o boală caracterizată
prin consumul
repetat îi excesiv de alcool, cu consecinţe asupra sănătăţii
individuale şt a comportamentului în muncă, Experţii americani estimau
că la nivelul anului 1988 exista un risc de 5% pentru femei şi 9%
pentru bărbaţi privind instalarea alcoolismului ori a problemelor grave
generate de alcool/13/. Rata sinuciderilor printre alcoolici este de 58
de ori mai mare decât cea publică. Costurile, apreciate ca pierderi de
zile de muncă şi talent irosit, se ridică la peste 10 bilioane S anual.
In 1980, corporaţia americană North American Rockwell, cu 100.000
salariaţi, aprecia costurile generate de alcoolism la 250 milioane $.
în 1982, compania Illinois Bell Telephonc reclama costuri de 418.500$
datorate aceleiaşi cauze. Multiplicarea acestor atitudini a constituit
un semnal de alarmă. Organizaţiile au început să gândească adevărate
programe antistres. care conţin acţiuni grupate pe principalele cauze
şi efecte ale acestuia. în ceea ce priveşte alcoolismul, un prim pas
I-a reprezentat popularizarea in rândul managerilor a sentimentelor
specifice bolii, astfel încât, expuşi acestui risc, să poată fi
depistaţi in timp şi incluşi în tratamente adecvaic. Dintre
semnalmentele cele mai evidente fac parte:
o absenteismul excesiv, încadrat în următoarea
schemă: luni, vineri, zilele de dinaintea şi de după vacanţe şi
sărbători;
o absenţe repetate şi nemotivate;
o întîrzieri, plecări înainte de program;
o ţinută personală neglijentă;
o razionament slab şi decizii de calitate inferioară;
o creşterea spitalizărilor şi a intervenţiilor
medicale şi chirurgicale.
Multiplicate la nivelul economiilor naţionale, consecinţele stresului
dau cifre incredibile- Statisticile atestă că în S(JA, 50-75% dintre
îmbolnăviri $c datorează stresului. Prejudiciul economic anual se
ridică până la nivelul de 3% din P.N.B. Consumul de băuturi alcoolice
tari şi de tranchilizante se ridică la valori de 500-600 milioane S
anual. Pentru ţările vest-europene, s-a estimat că pierderile de timp
din îmbolnăvirile cauzate de stres sunt de 5-10 ori mai mari decât cele
datorate conflictelor de muncă.
4. Rezumat
Omul, în general, angajatul în special, este supus la numeroase
solicitări psihice si fizice. E/ortul de adaptare la cerinţele mediului
fizic si social pune organismul într-o stare de alertă biologică.
Cunoaşterea factorilor, cari generează stresul, ca şi a reacţiilor
tipice ale organismului au reprezentat primii paşi in abordarea
sindromului general de adaptare.
Cauzale fin în general de diferitele tipuri de conflicte, pe care
individul, organizaţia şi societatea le creează. Formele stresului pun
în evidenţă atât stresul pozitiv. Stimulator, cât şi stresul negativ,
ca consecinţe negative asupra organismului; după frecvenţa
manifestărilor acut, ciclic sau cronic; de suprasolicitare, dar şi de
subsolicitare-
Dacă Stresul în general este produs de viaţă,, stresul organizaţional
este produs de viaţa organizatei.
5. Bibliografie
1. Cristina Russu Corduban – „Stresul psihic”,
revista Psihologia, nr.6/1993.
2. R.Floru – “Stresul psihic”, Editura Enciclopedică
Română, Bucureşti, 1974.
3. Dennis W.Organ, Thomas Bateman – “Organisational
Behavior”, Third Edition, 1986, Homewood, Illinois.
4. K.Hall, L.Savey – “Tight Rein More Stress” – în
Harvard Business Review, SUA, 64 nr.ian-febr.1986.
5. R.L.Kahn, D.M.Wolfe, R.P.Quin – “Organisation
Stress: studies in role conflict and ambiguity”, New York, J.Wiley-
6. H-Pitariu – Stresul ocupaţional la ingineri,
revista Psihologia nr.1/1994.
7. M.Friedman, R.H.Rosenman – Type A Behavior and
Your Heart, New York, Alfred A.Knopf, 1974.
8. Probleme ale conducerii şi deciziei, INID
nr.9/1989.
9. C.Cooper, J.Arboze – Executive Stress Goes Global,
în International Management, Marea Britanie, 39 nr.5, mai 1984.
10. E.Roudseep – Are You Losing the Battle Against
Stress?, Machine Designe, SUA, 58 nr.28, mai 1986-
11. P.Bugard – La fatigue, Paris, Masson, 1960.
12. J.D.Keams – Stress in Industry, Londra, Priory
Press, 1973.
13. J.Gibson, J.Ivancevich, J.H.Dounely –
Organisations, Sixth Edition, Homewood, Illinois, 1988.
|