1
Articulaţia cotului -
(Articulatio cubiti)
La formarea articulaţiei cotului participă trei oase: humerusul, ulna
şi radiusul. Pentru acest motiv, teoretic la acest nivel se descriu
trei articulaţii: humeroulnară, humeroradială şi radioulnară proximală.
Dacă luăm în consideraţie faptul că pentru toate acestea există o
singură capsulă şi o singură sinovială, atunci ne apare îndreptăţită
părerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singură
articulaţie. Din punct de vedere fiziologic trebuie descrise însă două
articulaţii diferite, una in raport cu mişcările de pronaţie-supinaţie,
şi alta în raport cu mişcările de flexiune-extensiune. Articulaţia
radioulnară proximală (articualatio radioulnaris proximalis) este o
trohoidă, în raport cu mişcările de rotaţie (pronaţie-supinaţie); pe
când celelalte două, humeroulnară (articulatio humero-radialis) o
trochleartroză şi humero radială a (articulatio humerororadialis) o
elipsoidã, care sunt în raport cu rmişcările de
flexiune-extensiune ale antebraţului pe braţ.
Deoarece considerentele fiziologice (funcţionalitatea) au prevalat
asupra celor anatomice, s-a convenit de cãtre majoritatea autorilor, ca
în articulaţia cotului sã se recunoască de fapt două articulaţii: 1)
articulaţia humerusului cu oasele antebraţului (humero-antebrahială);
2) articulaţia dintre extremităţile proximale ale radiusului şi ulnei
(radioulnară proximală). După cum vedem, pentru mişcarea de
flexiune-extensiune articulaţia humeroulnară este hotărâtoare.
Articulaţia humeroradială (elipsoidală) este astfel conformată încât
urmează mişcările articulaţiei humeroulnare.
Suprafeţele articulare. Sunt reprezentate de partea humerusului prin
fata articulară a epifizei distale, iar de partea oaselor antebraţului
prin feţele articulare ale epifizelor proximale ale ulnei şi
radiusului. Suprafaţa humerală este compusă din: trohlee, capitulul
humerusului şi şanţul intermediar. Epifiza proximală a ulnei prezintă
incizura trohleară, iar epifiza proximală a radiusului, foseta capului
radial.
Toate aceste suprafeţe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin
având o grosime de 1,5 mm. Corespunderea suprafeţelor articulare se
face astfel: incizura trohleară răspunde trohleei humerale, foseta
capului radial corespunde capitulului humeral, iar şanţului intermediar
îi corespunde marginea fosetei capului radial.
Mijloacele de unire. Sunt reprezentate printr-o capsulă întărită de
ligamente.
Capsula articulară este constituită din două straturi unul extern
fibros şi altul intern sinovial. Membrana fibroasă prezintă o inserţie
humerală şi alta antebrahială; inserţia humerală se face de-a lungul
unei linii ce trece înainte, deasupra fosei coronoide şi a celei
radiale; înapoi la periferia fosei olecraniene. Lateral şi medial ea
coboară pe partea inferioară a epicondilului lateral şi a celui medial.
Cei doi epicondili rămân astfel liberi pentru inserţii musculare.
Inserţia antebrahială se face după cum urmează: pe radius, împrejurul
colului, la 5-6 mm sub capul radial, iar pe ulna, pe ambele margini ale
incizurii trohleare, pe incizura radială, pe olecran şi pe procesul
coronoidian. Vârfurile olecranului şi procesului coronoidian se găsesc
în interiorul capsulei. Inserţia capsulei ne ajută să înţelegem de ce
fracturile sau smulgerile epifizelor respective vor interesa şi
capsula, pe când fracturile izolate ale epicondililor o vor evita.
1) Ligamentul colateral ulnar (lig. Collaterale
ulnare) se desprinde de pe epicondilul medial şi radiază spre faţa
medială a epifizei proximale a ulnei (marginea incizurii trohleare).
Este un ligament puternic, de formă triunghiulară căruia i se pot
descrie două fascicule: humerocoronoidian şi humeroolecranian.
2) Ligamentul colateral radial (lig. Collaterale
radiale) porneşte de pe faţa anteroinferioară a epicondilului lateral
şi se împarte în două fascicule divergente. Acestea trec unul înaintea,
celălalt înapoia capului radial şi se fixează fiecare la extremitatea
respectivă a incizurii radiale a ulnei. Ele sunt strâns legate cu
fibrele ligamentului inelar al radiusului.
Ligamentul colateral ulnar şi radial sunt foarte rezistente. Astfel se
explică de ce prin intermediul lor se pot produce smulgeri ale
epicondililor.
Sinoviala. Stratul sinovial al capsulei tapetează faţa profundă a
capsulei. Stratul fibros se termină la oarecare distanţă de cartilajul
articular. Stratul sinovial se reflectă la nivelul inserţiei stratului
fibros acoperind întreaga suprafaţă osoasă dintre inserţia acestuia şi
cartilaj. Datorită acestei dispoziţii, stratul sinovial tapetează faţa
anterioară a fosei coronoidiene şi a celei radiale, formând un fund de
sac bilobat anterior. Pe faţa posterioară, ea tapetează fosa
olecraniană, formând fundul de sac poste¬rior (subtricipital). Pe acest
fund de sac posterior se inseră câteva fibre musculare din triceps.
Aceste fibre îl trag în sus în timpul extensiunii braţului. De aceea,
ele sunt considerate ca fascicule tensoare ale stratului sinovial,
similare cu cele ce se întâlnesc la articulaţia genunchiului.
Cunoaşterea dispoziţiei fundului de sac poste-rior prezintă importanţă
clinică. Prelungirile lui se găsesc între triceps şi cei doi
epicondili. Când el este plin cu lichid, ca în unele leziuni
inflamatorii, prelungirile sale pot fi observate pe laturile
olecranului. Datorită situaţiei sale superficiale, el poate fi deschis
pentru drenarea colecţiilor din cavitatea articulară. Stratul sinovial
al capsulei formează, de asemenea, un fund de sac împrejurul colului
radial, numit fund de sac periradial.
RAPORTURI. Faţa anterioară a articulaţiei constituie planul profund al
regiunii plicii cotului. Faţa posterioară face parte din regiunea
oleocraniană. Cartilajele de conjugare ale extremităţii inferioare a
humerusului şi cele superioare ale radiusului şi ulnei se găsesc în
raporturi imediate cu sinoviala. Aşa se explică de ce în cazurile de
osteomielită (inflamaţie purulentă a osului) infecţia, după ce a
perforat cartilajul de conjugare, ajunge la epifiză invadând
articulaţia.
1
MIŞCĂRILE. În articulaţia cotului, partea ei humeroantebrahială,
articulaţie uniaxială, sunt posibile două mişcări: de flexiune
(apropierea antebraţului de braţ) şi de extensiune (în sens invers).
Axul articular este trans¬versal şi el trece prin mijlocul trohleei şi
al capitulului humeral. Deoarece acest ax nu este perfect transversal,
şi orientat din afară înăuntru, dinainte înapoi şi de sus în jos, în
ambele mişcări braţul şi antebraţul nu se vor comporta unul faţă de
altul ca ramurile unui compas. Astfel, în mişcarea de flexiune,
antebraţul ajunge puţin medial faţă de braţ, iar când acesta este dus
în extensiune cele două segmente formează un unghi deschis în afară. La
aceasta contribuie şi traiectul spiroid al şanţului trohleei. Între
flexiunea maximă şi extensiunea maximă mişcarea atinge o valoare de
140º. Limitarea flexiunii este făcută de întinderea părţii posterioarc
a capsulei şi de muşchiul tri¬ceps. La aceasta mai contribuie
interpunerea părţilor moi între braţ şi antebraţ, precum şi pătrunderea
procesului coronoid în fosa coronoidă. În extensiune, olecranul ajunge
în fundul fosei olecraniene, iar porţiunea anterioară a capsulei şi
muşchii anteriori vor fi întinşi la maximum. Ulna este osul care
participă obligatoriu la mişcările de flexiune-extensiune ale
antebraţului, iar radiusul urmează ulna. În articulaţia cotului se mai
produc şi foarte reduse mişcări de înclinaţie marginalã. Articulaţia
humeroradială participă şi la mişcările de pronaţie şi supinaţie.
Muşchii motori ai articulaţiei cotului:
A. Muşchi flexori: brahialul, bicepsul, brahioradialul,
extensorul radial lung al carpului şi muşchii epitrohleeni.
B. Muşchi extensori: tricepsul, anconeul, muşchii epicondilieni
ARTICULAŢIILE RADIOULNARE
(Articulationes radioulnares)
Oasele antebraţului, radiusul şi ulna, sunt unite între ele la nivelul
epifizelor proximale şi distale prin două articulaţii trohoide, iar la
nivelul diafizelor, printr-o sindesmoză. Articulaţiile sunt numite
radioulnare. Ele alcătuiesc o unitate funcţională legată de mişcarea de
pronaţie şi supinaţie. Vom studia aşadar articulaţiile radioulnară
proximală, radioulnară distală şi sindesmoza (formată de membrana
interosoasă ce ocupă spaţiul dintre cele două oase.
Face parte din grupul trohoidelor.
Suprafeţele articulate. Ulna prezintă pentru articulaţie incizura
radială care este un segment de cilindru gol, iar radiusul prezintă
jumătatea medială a circumferinţei capului, care reprezintă un segment
de cilindru plin. Ambele suprafeţe sunt acoperite de cartilaj hialin.
Între aceste suprafeţe articulare există o mare disproporţie; suprafaţa
ulnară reprezintă un sfert din circumferinţa radială. De aceea ea este
completatã deligamentul inelar.
Mijloacele de unire. Deoarece aceastã arliculaţie este integrată
anatomic în articulaţia cotului, capsula articulară va fi formată în
partea lalerală de capsula articulaţiei cotului, întărită de ligamentul
colateral radial. Ligamentul inelar (lig. anulare radii) constituie
principalul mijloc de unire a oaselor. El pleacã de la extremitatea
anterioară a incizurii radiale, înconjoară capul radial şi se fixează
la extremitatea posterioarã a acesteia. De fapt, ligamentul inelar este
foarte puţin vizibil prin suprafaţa lui exterioară. El este acoperit în
cea mai mare parte de aparatul fibros de pe partea laterală a
articulaţiei, denumit ligamentul colateral radial al cotului.
Adevăratul ligament inelar este constituit numai din fibre circulare
profunde ale ligamentului colateral radial care înconjoară capul
radial. În afara ligamentulu inelar, radiusul este unit cu ulna şi prin
ligamentul pătrat (lig. quadratum), care este o lama fibroasă de formă
patrulateră, întinsă orizontal de la marginea inferioară a incizurii
radiale, la faţa medială a colului radial. Acest ligament este relaxat
atunci când antebraţul se află în poziţia intermediară; dimpotrivă,
întins, când antebraţul este dus în pronaţie sau supinaţie.
Sinoviala este o dependinţă a sinovialei cotului.
BIBLIOGRAFIE
1. PAPILIAN V. – „Anatomia omului”, Ediţia a IX-a,
Editura All, Bucureşti, 1998;
2. THEODORESCU DEM. – „Mic atlas de anatomia omului”,
Ediţia a II-a, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1982
|