Deficienta de vedere
Categoria: Referat
Medicina
Descriere:
a) afecÅ£iuni de natură congenitală – boli ereditare, boli infecÅ£ioase
ale mamei în timpul sarcinii (sifilis, tuberculoză, rubeolă, hepatita
epidemică), dar şi intoxicaţiile cu alcool şi droguri ale mamei, care
vor afecta activitatea vizuală a fătului... |
|
|
1
Deficienţa de vedere
Constituirea unei dominante în viaţa individului are o influenţă
deosebită asupra organismului, dar şi asupra personalităţii. Vederea
organizează şi reglează mişcarea, postura, echilibrul, supleţea,
armonia actelor motorii de conduită, pronunţia verbală, mimica şi
pantomimica. Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage după sine
un dezechilibru deosebit de mare în activitatea nervoasă superioară, în
structurarea automatismelor, în starea ei morală, în integrarea socială
a acesteia.
La deficienţii de vedere din naştere, deşi apar unele dificultăţi de
relaţionare, tensiunile interioare sunt mai reduse, spre deosebire de
deficienţii în urma unor accidente, boli, unde dezechilibrele sunt
foarte puternice, iar frământările îl marchează pe individ toată viaţa.
În funcţie de gradul pierderii acuităţii vizuale, se folosesc termeni
ca: ambliopie (acuitatea vizuală între 0,2 şi 0,1) şi termenul de
cecitate sau orbire, pentru acuitatea vizuală de la 0,05 până la
incapacitatea de a percepe lumina.
O serie de specialişti, impresionaţi de marea capacitate compensatorie
şi adaptativă a deficienţilor de vedere, credeau în existenţa unei
„psihologii a orbilor”. Ca urmare, atitudinile de-a lungul timpului au
reflectat acest lucru.
Societăţile primitive îi sacrificau pe orbii din naştere, deoarece se
credea că întruchipează spiritele rele. În concepţia celor care credeau
în reîncarnarea sufletului, aceştia ar fi ispăşit păcate comise în
timpul vieţii anterior trăite. Spartanii îi sacrificau, pentru că nu
puteau face faţă instrucţiei militare. În mitologia greacă, zeii îi
pedepseau pe muritori cu orbirea când se făceau vinovaţi de trădare în
dragoste.
Despre Homer, autor al Iliadei şi Odiseei, se spunea că este nevăzător,
iar justiţia era înfăţişată prin chipul zeiţei Atena, legată la ochi.
Se spune că cunoscutul filosof Democrit şi-ar fi provocat orbirea, la
bătrâneţe, convins că astfel îşi va ajuta spiritul să pătrundă mai
adânc în tainele cunoaşterii. În literatura beletristică se fac
referiri faţă de persoanele cu deficienţe de vedere, iar motivul
orbirii e subliniat ca limită a deznădejdii şi a dificultăţii pentru
om, dar şi ca nivel al autodepăşirii, al adaptării şi al dezvoltării
nelimitate. La un moment dat, s-a pus problema existenţei unui al
şaselea simţ, caracteristic nevăzătorilor. De fapt, este vorba despre
dezvoltarea deosebită a analizatorilor sănătoşi şi de o motivaţie
sporită de antrenare a acestora, toate la un loc evoluând spre o mai
bună adaptare.
Cauzele deficienţelor de vedere pot fi multiple, dintre ele amintim:
afecţiuni care evoluează cu scăderea acuităţii vizuale:
- unele boli ale pleoapelor, ale aparatului lacrimal,
ale orbitei, conjunctivelor;
- tulburările refracţiei oculare (miopia,
hipermetropia, astigmatismul);
- afecţiuni ale căilor optice cerebrale;
- accidente oculare ş.a.
Dincolo de cauzele de ordin anatomic şi fiziologic ale analizatorului
vizual, care duc la perturbarea funcţiei vizuale, există şi cauze
organice generale:
a) afecţiuni de natură congenitală – boli ereditare,
boli infecţioase ale mamei în timpul sarcinii (sifilis, tuberculoză,
rubeolă, hepatita epidemică), dar şi intoxicaţiile cu alcool şi droguri
ale mamei, care vor afecta activitatea vizuală a fătului.
b) Traumatismele obstetricale.
c) Boli contactate de copil după naştere: scarlatină,
tuse convulsivă, boli reumatismale, parazitoze intestinale, boli ale
nasului, gâtului urechilor; boli neurologice, boli ale sângelui, boli
digestive, traumatisme.
Alte clasificări au fost făcute după următoarele criterii:
- După gradul defectului vizual – cecitate totală,
ambliopie gravă – care merg la şcoala de orbi şi ambliopie, cazuri care
merg la şcoala pentru ambliopi.
- După momentul instalării defectului, avem defecte
congenitale, defecte survenite în copilăria timpurie, în preşcolaritate
şi şcolaritate şi defecte tardive.
- După complexitatea defectului – defectul poate
apărea pe un fond singular, sau însoţit de alte defecte extraoculare
(de auz, motrice, mintale, ale limbajului). Acestea sunt mai frecvente
în condiţiile când e prezentă o etiologie bazată pe maladii
degenerative, meningite, encefalite, infecţii, traumatisme, accidente
etc.
1
Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală,
dacă persoana îşi desfăşoară viaţa într-un mediu care nu este ostil
faţă de deficienţa sa.
În plan fizic poate să apară o dezvoltare dizarmonică, din cauza
sedentarismului, bazat pe lipsa de libertate în mişcare şi se datorează
dezechilibrului între forţele musculare care stau mai mult în repaus.
Caracteristicile psihice sunt şi ele afectate, mai mult sau mai puţi.
Astfel, percepţia depinde de forma şi gradul handicapului, de vârstă şi
de dezvoltarea psihică. În ceea ce priveşte reprezentările,
caracterizarea lor se face în funcţie de forma handicapului de vedere
şi de momentul apariţiei lui. La nevăzători, are loc formarea şi
dezvoltarea unor reprezentări spaţiale pe baza explorării
tactil-kinestezice a obiectelor. Lipsa datelor senzoriale provenite de
la analizatorul vizual duce la existenţa unui decalaj între latura
abstractă şi cea concretă a cunoaşterii. Atenţia şi memoria sunt puncte
forte ale nevăzătorilor. Atenţia este relativ bine dezvoltată, este
favorabilă unei bune evoluţii a limbajului, orientând activitatea
mintală prin audiţii. Memoria are calităţi superioare, prin apelarea
permanent la ea, nevăzătorul sau ambliopul realizează antrenarea
acesteia.
Nevăzătorii folosesc un sistem de scriere şi citire special, în care
funcţia dominantă o are analizatorul tactil-kinestezic. Au fost mai
multe preocupări de a crea un sistem de scriere accesibil orbilor. Cel
mai cunoscut şi mai eficient a fost realizat în 1809 de Louis Braille,
nevăzător în urma unui accident, inspirându-se din scrierea secretă a
unui căpitan din armata franceză. El a realizat un alfabet format din
76 de semne diferite, fiecare semn fiind alcătuit din 1-6 puncte:
4 1
5 2
6 3
De exemplu, a=1; b=1şi 2; c=1şi 4; d=1, 4, 5; e=1,5;f= 1, 2, 4;
g=1,2,4,5; h=1,2,5;i=2,4; j=2,4,5 .
Literele din decada a II-a, de la k-ţ, se formează din literele primei
decade, prin adăugarea punctului 3.
Decada a III-a, de la u-y se obţin prin decada I, la care se adaugă 3
şi 6.
Decada a IV-a este formată din literele ă,â,î,ş, ţ, w, realizate prin
adăugarea punctului 6 la literele corespunzătoare.
În scrierea Braille, litera scrisă nu este similară cu litera citită,
ultima fiind opusul imaginii celei dintâi. Scrierea se face de la
dreapta la stânga, citirea se face invers. Se foloseşte o plăcuţă cu
căsuţe în care se pot înţepa, cu punctatorul.
Din cauza deficienţei lor, aceste persoane simt nevoia unei ordini
depline, a aşezării şi păstrării obiectelor în locuri bine delimitate,
bine ştiute, pentru a fi uşor găsite. Ei sunt disciplinaţi şi manifestă
autocontrol faţă de comportamentele proprii, pentru a se adapta şi
corela mai bine cu cei din jur.
În ceea ce priveşte şcolarizarea, se merge pe doua direcţii, una
constând în urmarea unei şcoli speciale, cealaltă, pe integrarea în
şcoli obişnuite, având în vedere şi gradul handicapului. În şcolile
profesionale şi medii-tehnice, nevăzătorii sunt pregătiţi pentru
exercitarea unor profesii, ca: maseori, asistenţi medicali,
prelucrători mobilă, telefonişti, radiolelefonişti, acordori de
instrumente muzicale, confecţioneri de perii şi mături, obiecte din
nuiele, nasturi, ambalaje din carton etc.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|