1 Deficienţa de vedere

Constituirea unei dominante în viaţa individului are o influenţă deosebită asupra organismului, dar şi asupra personalităţii. Vederea organizează şi reglează mişcarea, postura, echilibrul, supleţea, armonia actelor motorii de conduită, pronunţia verbală, mimica şi pantomimica. Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage după sine un dezechilibru deosebit de mare în activitatea nervoasă superioară, în structurarea automatismelor, în starea ei morală, în integrarea socială a acesteia.
La deficienţii de vedere din naştere, deşi apar unele dificultăţi de relaţionare, tensiunile interioare sunt mai reduse, spre deosebire de deficienţii în urma unor accidente, boli, unde dezechilibrele sunt foarte puternice, iar frământările îl marchează pe individ toată viaţa. În funcţie de gradul pierderii acuităţii vizuale, se folosesc termeni ca: ambliopie (acuitatea vizuală între 0,2 şi 0,1) şi termenul de cecitate sau orbire, pentru acuitatea vizuală de la 0,05 până la incapacitatea de a percepe lumina.
O serie de specialişti, impresionaţi de marea capacitate compensatorie şi adaptativă a deficienţilor de vedere, credeau în existenţa unei „psihologii a orbilor”. Ca urmare, atitudinile de-a lungul timpului au reflectat acest lucru.
Societăţile primitive îi sacrificau pe orbii din naştere, deoarece se credea că întruchipează spiritele rele. În concepţia celor care credeau în reîncarnarea sufletului, aceştia ar fi ispăşit păcate comise în timpul vieţii anterior trăite. Spartanii îi sacrificau, pentru că nu puteau face faţă instrucţiei militare. În mitologia greacă, zeii îi pedepseau pe muritori cu orbirea când se făceau vinovaţi de trădare în dragoste.
Despre Homer, autor al Iliadei şi Odiseei, se spunea că este nevăzător, iar justiţia era înfăţişată prin chipul zeiţei Atena, legată la ochi. Se spune că cunoscutul filosof Democrit şi-ar fi provocat orbirea, la bătrâneţe, convins că astfel îşi va ajuta spiritul să pătrundă mai adânc în tainele cunoaşterii. În literatura beletristică se fac referiri faţă de persoanele cu deficienţe de vedere, iar motivul orbirii e subliniat ca limită a deznădejdii şi a dificultăţii pentru om, dar şi ca nivel al autodepăşirii, al adaptării şi al dezvoltării nelimitate. La un moment dat, s-a pus problema existenţei unui al şaselea simţ, caracteristic nevăzătorilor. De fapt, este vorba despre dezvoltarea deosebită a analizatorilor sănătoşi şi de o motivaţie sporită de antrenare a acestora, toate la un loc evoluând spre o mai bună adaptare.
Cauzele deficienţelor de vedere pot fi multiple, dintre ele amintim: afecţiuni care evoluează cu scăderea acuităţii vizuale:
-    unele boli ale pleoapelor, ale aparatului lacrimal, ale orbitei, conjunctivelor;
-    tulburările refracţiei oculare (miopia, hipermetropia, astigmatismul);
-    afecţiuni ale căilor optice cerebrale;
-    accidente oculare ş.a.
Dincolo de cauzele de ordin anatomic şi fiziologic ale analizatorului vizual, care duc la perturbarea funcţiei vizuale, există şi cauze organice generale:
a)    afecţiuni de natură congenitală – boli ereditare, boli infecţioase ale mamei în timpul sarcinii (sifilis, tuberculoză, rubeolă, hepatita epidemică), dar şi intoxicaţiile cu alcool şi droguri ale mamei, care vor afecta activitatea vizuală a fătului.
b)    Traumatismele obstetricale.
c)    Boli contactate de copil după naştere: scarlatină, tuse convulsivă, boli reumatismale, parazitoze intestinale, boli ale nasului, gâtului urechilor; boli neurologice, boli ale sângelui, boli digestive, traumatisme.

Alte clasificări au fost făcute după următoarele criterii:
-    După gradul defectului vizual – cecitate totală, ambliopie gravă – care merg la şcoala de orbi şi ambliopie, cazuri care merg la şcoala pentru ambliopi.
-    După momentul instalării defectului, avem defecte congenitale, defecte survenite în copilăria timpurie, în preşcolaritate şi şcolaritate şi defecte tardive.
-    După complexitatea defectului – defectul poate apărea pe un fond singular, sau însoţit de alte defecte extraoculare (de auz, motrice, mintale, ale limbajului). Acestea sunt mai frecvente în condiţiile când e prezentă o etiologie bazată pe maladii degenerative, meningite, encefalite, infecţii, traumatisme, accidente etc.


1 Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală, dacă persoana îşi desfăşoară viaţa într-un mediu care nu este ostil faţă de deficienţa sa.
În plan fizic poate să apară o dezvoltare dizarmonică, din cauza sedentarismului, bazat pe lipsa de libertate în mişcare şi se datorează dezechilibrului între forţele musculare care stau mai mult în repaus. Caracteristicile psihice sunt şi ele afectate, mai mult sau mai puţi. Astfel, percepţia depinde de forma şi gradul handicapului, de vârstă şi de dezvoltarea psihică. În ceea ce priveşte reprezentările, caracterizarea lor se face în funcţie de forma handicapului de vedere şi de momentul apariţiei lui. La nevăzători, are loc formarea şi dezvoltarea unor reprezentări spaţiale pe baza explorării tactil-kinestezice a obiectelor. Lipsa datelor senzoriale provenite de la analizatorul vizual duce la existenţa unui decalaj între latura abstractă şi cea concretă a cunoaşterii. Atenţia şi memoria sunt puncte forte ale nevăzătorilor. Atenţia este relativ bine dezvoltată, este favorabilă unei bune evoluţii a limbajului, orientând activitatea mintală prin audiţii. Memoria are calităţi superioare, prin apelarea permanent la ea, nevăzătorul sau ambliopul realizează antrenarea acesteia.
Nevăzătorii folosesc un sistem de scriere şi citire special, în care funcţia dominantă o are analizatorul tactil-kinestezic. Au fost mai multe preocupări de a crea un sistem de scriere accesibil orbilor. Cel mai cunoscut şi mai eficient a fost realizat în 1809 de Louis Braille, nevăzător în urma unui accident, inspirându-se din scrierea secretă a unui căpitan din armata franceză. El a realizat un alfabet format din 76 de semne diferite, fiecare semn fiind alcătuit din 1-6 puncte:
4    1
5    2    
6    3
De exemplu, a=1; b=1şi 2; c=1şi 4; d=1, 4, 5; e=1,5;f= 1, 2, 4; g=1,2,4,5; h=1,2,5;i=2,4; j=2,4,5 .
Literele din decada a II-a, de la k-ţ, se formează din literele primei decade, prin adăugarea punctului 3.
Decada a III-a, de la u-y se obţin prin decada I, la care se adaugă 3 şi 6.
Decada a IV-a este formată din literele ă,â,î,ş, ţ, w, realizate prin adăugarea punctului 6 la literele corespunzătoare.
În scrierea Braille, litera scrisă nu este similară cu litera citită, ultima fiind opusul imaginii celei dintâi. Scrierea se face de la dreapta la stânga, citirea se face invers. Se foloseşte o plăcuţă cu căsuţe în care se pot înţepa, cu punctatorul.
Din cauza deficienţei lor, aceste persoane simt nevoia unei ordini depline, a aşezării şi păstrării obiectelor în locuri bine delimitate, bine ştiute, pentru a fi uşor găsite. Ei sunt disciplinaţi şi manifestă autocontrol faţă de comportamentele proprii, pentru a se adapta şi corela mai bine cu cei din jur.
În ceea ce priveşte şcolarizarea, se merge pe doua direcţii, una constând în urmarea unei şcoli speciale, cealaltă, pe integrarea în şcoli obişnuite, având în vedere şi gradul handicapului. În şcolile profesionale şi medii-tehnice, nevăzătorii sunt pregătiţi pentru exercitarea unor profesii, ca: maseori, asistenţi medicali, prelucrători mobilă, telefonişti, radiolelefonişti, acordori de instrumente muzicale, confecţioneri de perii şi mături, obiecte din nuiele, nasturi, ambalaje din carton etc.