Dimitrie Cantemir - geniu european
Categoria: Referat
Istorie
Descriere:
Nu întîmplător, cînd ne-am zmuls din mărăciniÅŸul unei epoci de tragice
împiedicări, cînd am demarcat spre a arde etapele ÅŸi a ne repune la
unison cu cultura europeană, Cantemir a devenit un simbol, o stea
polară, însăşi unitatea de măsură ÅŸi chezăşia a ceea ce putem fi ÅŸi da
pe această lume. Astăzi, această stea ne apare mai aproape ca oricînd,
amintindu-ne destinul universal al culturii romîneÅŸti... |
|
|
1
Dimitrie Cantemir- geniu european
Se vor împlini, în
luna octombrie, trei veacuri de la naşterea luiDimitrie Cantemir,
voievodul cărturar prin care poporul român a înscris, pentru prima
oară, numele unuia din fii săi în panteonul gloriilor universale. Căci
dacă şi mai înainte din mijlocul neamului nostru au răsărit cărturari
ce au atras atenţia asupra lor, cucerindu-şi admiraţia şi stima
contemporanilor şi a urmaşilor (să ne gîndim, între alţii, la Nicolae
Milescu, primul care şi-a văzut o scriere tipărită la Paris), Cantemir
este ,,întîiul om de ştiinţă român” a cărui operă face autoritatea în
epocă şi a cărei personalitate impresionează ca un simbol reprezentativ
pentru umanitatea întreagă.
Aşa cum într-un Leonardo da Vinci, Copernic, Giordao
Bruno, s-au întrupat nu numai tradiţiile unei culturi şi geniul unei
naţiuni, ci şi eterna aspiraţie a fiinţei umane spre cunoaştere şi
Cantemir a devenit – încă din timpul vieţii – tipul savantului de
orizont universal, neobosit explorator al unor domenii noi de cercetare
şi militant pentru valori ce interesau toată limea cultă a vremii.
Gloria lui Cantemir îşi are desigur explicaţia şi în destinul lui uman,
care s-a împletit cu al altor doi iluştri contemporani – Petru cel Mare
şi Carol al XII-lea suedezul – intrînd ca atare într-o foarte cunoscută
scriere ale lui Voltaire. Dar mai ales îşi are sorgintea în informaţia
şi ideile sale despre o lume puţin cunoscută, dar plină de interes:
împărăţia sultanilor. Nu în ultimul rînd se aşează şi curiozitatea
europei ştiinţifice pentru ţara şi poporul din care provenea noul
membru al Academiei din Berlin.
Este cît se poate de semnificativ că dacă pentru ţar
şi mediul rusesc, unde a fost obligat să se stabilească după
înfrîngerea de la Stălineşti, Cantemir a fost, în primul rînd,
consilierul inegalabil în probleme de politică orientală Leninistă pe
care le cunoaştea ce nimeni altul – pentru membrii Academiei din
Berlin, care îl cooptează în 1714 în rîndul lor, Cantemir este mai ales
românul învăţat, care le poate satisface curiozitatea pentru cele de
acasă
într-o magistrală ,,Descriptio Moldaviae”. Întîia lui carte
ştiinţifică scrisă pentru cititori de peste hotare a fost cartea despre
ţara lui şi tot înlegătură cu lupta sa politică de libertate a Moldovei
de sub jugul Otoman alcătuieşte şi mult tradusa şi citita istorie a
ridicării şi căderii Imperiului Otoman. Cantemir a mai avut un rol de
precursor al literaturii de inspiraţie orientală.
,,Istoria ieroglifică” este din 1705,
meditează la problemele statului, ale stărilor sociale, ale destinului,
declinului împărăţiei otomane, împărăţie de atunci anunţată
falimentară. Deci un program de preocupători tipice pentru secolul al
XVIII-lea. Cantemir a dat o carte pentru toată lumea, pe care au
citit-o cu pasiune.
Marele său rol a fost însă de a pune în mîna
cititorilor occidentali, într-o formă atractivă, analele turceşti
traduse, adnotate şi comentate de dînsul ca un cunoscător profund al
societăţii otomane, al instituţiilor şi oamenilor. Dacă din punct de
vedere ştiinţific, fapt că ,,Istoria Imperiului Otoman” este în bună
parte asemeni transpunerii de anale otomane, îi reduce din valoare,
făcînd preţionase numai adnotaţiile lui Cantemir tocmai acest lucru i-a
asigurat gloria.
Se poate vorbi despre Cantemir ca despre cel
dintîi român care exercită asupra conştiinţei culte europene o
influenţă reală.
Pentru noi însă, oricît de mare ar fi mîndria
acestei prezenţe universale, cel ce se odihneşte acum în cripta de la
Trei Ierarhi din Iaşi a fost, înainte de toate, cea mai extraordinară
sinteză românească a epocii, cel ce a rezumat în opera sa o istorie, o
ţară, un popor, o cultură. Pentru N. Iorga, Dimitrie Cantemir înseamnă
modul românesc de a fi în civilizaţia universală, iar pentr
G.Cogălniceanu – ,,prin Cantemir noi simbolizăm nivelul
vechiulului cărturar român”. Dar, aşa cum tot N. Iorga arată într-o
conferinţă, opera şi ideile lui Cantemir reprezintă cel mai evident
document despre conştiinţa de sine a neamului românesc de pretutindeni
la sfîrşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea.
Cantemir este primul care se simte în faţa
universului, a istoriei şi viitorului, purtătorul de cuvînt al tuturor
românilor. Lui îi revine şi gloria de a fi făurit întîia noţiune menită
să circumscrie această unitate, atunci cînd s-a apucat să scrie
,,Hronicul româno-moldo-vlahilor”. Fiind cunoscător profund al limbii
româneşti, deşi a stat de mult departe de ţară, cunoştea şi culturile
româneşti de dinaintea sa. Cantemir mai poseda o calitate ce-l făcea
unic în vremea şi printre contemporanii săi; ,,este un izvor al
destinelor viitoare ale poporului său”. Nimeni, nici cei mai luminaţi
cărturari şi politicieni români ai vremii de atunci, nu mai aveau
puterea în această conjunctură grea să mai străbată cu mintea ceaţa
viitorului. Cea mai mare izbîndă a geniului lui Dimitrie Cantemir a
fost această întoarcere a poporului său cu faţa către viitor.
2)Dimitrie Cantemir–sinteză şi anticipaţie
,, Prin Cantemir noi simbolizăm
chipul vechiului cărturar român...”
G.Călinescu
Multă vreme au existat
opinii greşite cu privire la formaţia lui Cantemir. S-a considerat că
şederea lui atîţia ani departe de ţară, la Constantinopol, i-ar fi
slăbit legăturile cu pămîntul natal şi cu roadele intelectuale ale
conaţionalilor săi, că limba română care o scria în felul lui special
nu-i era atît de familiară ca latina, dar se poate distinge în evoluţia
sa o fază ,,mistică”, depăşită doar în ultima parte a vieţii sale,
datorită contactului cu mediul de la curtea lui Petru cel Mare.
Dar cercetările din ultimul timp, în spacial ale lui
Virgil Cândea asupra ,,Divanului” au pus în lumină două licruri foarte
importante: extraordinara cunoaştere a limbii române de către Cantemir,
să luăm în evidenţă faptul că el pleacă la Constantinopol în 1688, la
vîrsta de 15 ani, cînd procesul de formare al bagajului lingvistic şi
simţul limbii române sunt bine cristalizate; şi a doua că adînca lui
iniţiere în operele predecisorilor săi ca a lui Miron Costin.
D.Cantemir nu a fost un copac fără rădăcini mari şi
n-a fost nevoie de a-şi întinde coroana sub un soare străin ca să
rodească, ci a fost sinteza totală, genială a culturii noastre vechi,
el cunoştea întregul program de preocupări al cărturarilor înaintaşi.
Cantemir avea în anii decisivi ai formaţiei sale mari tradiţii şi
modele naţionale, pe care a anbiţionat să le egaleze şi să
le depăşească, el s-a născut, caşi Eminescu,
într-o epocă de avînt al culturii naţionale, a găsit în jurul său cărţi
însemnate, o limbă literară cristalizată. Doar lui i-a fost dat să
sintetizeze şi să depăşească toate acestea, proiectat în întreaga
dezvoltare a culturii româneşti de pînă la dînsul, ne apare a fi ca un
fluviu uriaş ce absoarbe toate rîurile şi le contopeşte în cea mai
vastă şi mai celebră, cea mai amplă creaţie românească a epocilor.
Cantemir este personalitatea de excepţională
complexitate, în stare să refacă în dezvoltarea sa individuală drumul
de secole şi tipologia intelectuală a unei culturi întregi, ducîndu-le
pe culmi.
El este, în acelaşi timp, teoretician al monarhiei autoritare ca Neagoe
Basarab, panegerist fără rezerve al unui domn – tatăl său, Constantin
Cantemir, denunţător vehement al boierilor hrăpăreţi purtînd nostalgia
unei Moldove de basm, erudit cu uluitoare lectură de spirit modern şi
universal, aventurier, poliglot şi vestit. Dar uneori chiar şi rău de
gură, neocolind vorba slobodă. Opera sa ar însemna bilanţul a şapte
secole de urcuş aneviois, dar neîntrerupt, al geniului creator
românesc, de la pata albă pe harta spirituală a continentilui.meritul
său nu este doar pentru al sintetiza culminînd, ci şi de a făuri un
prag nou al culturii noastre întregi, de la care ea săşi ia avînt în
viitor. Simbol al vechiului cărturar român – cum îl numea G.Călinescu –
Cantemir se profitează ca un precursor, un deschizător de drumuri.
3) Dimitrie Cantemir sau ,,Destinul universal al culturii
româneşti...”
Cantemir este – cum a
observat prof. Dr. Doc. I.G.Chiţimia ,,cel mai universal spirit
românesc”. Faţă de Hasdeu sau de Călinescu, cu care adesea a încercat a
fi comparat, cantemir mai este şi filozof în accepţia cea mai strictă a
termenului, compozitor, şi muzicolog, om de ştiinţă. S-a demonstrat de
mai multe ori că ,,Istoria ieroglifică” în care face din personajele
istoriei româneşti eroii unui roman animalier, este opera unui adînc
cunoscător al naturii patrie sale, a unui zoolog la curent cu tratatele
de specialitate ale vremii.
Cît priveşte locul ce-l deţine ,,Descrierea
moldovei” în istoria ştiinţei româneşti este cunoscut; muzicianul şi
compozitorul stîrneşte în ultimul timp o admiraţie tot mai vie, pe o
mîsură ce este cercetat de specialişti. Pentru toată această
multiplicare de preocupări, pe care nu a mai realizat-o nimeni pînă
astăzi, voievodul român ar putea fi numit ,,întîia universitate
romînească”. Şi poate că cea mai mare universitate a ţării noastre ar
trebui ca să-i poarte numele lui.
Dar în orice caz, Cantemir nu este un epigon
al Renaşteri, ci un contemporan şi spiritual al lui Giambattista Vico,
filozoful istoriei. Tipologic, Cantemir este considerat ca – omul
secolului XVIII-lea european, al acelui secol de o nouă renaştere;
filozofic ar fi un raţionalist, ironic, om plin de încredere în
destinul profund asupra omenirii ca stăpîn al naturiişi al soartei
sale.
Dar în 1723, cînd moare Dimitrie Cantemir, ,,oamenoo secolului al
XVIII-lea nu sunt decît la începutul drumului.
Nu întîmplător, cînd ne-am zmuls din mărăcinişul
unei epoci de tragice împiedicări, cînd am demarcat spre a arde etapele
şi a ne repune la unison cu cultura europeană, Cantemir a devenit un
simbol, o stea polară, însăşi unitatea de măsură şi chezăşia a ceea ce
putem fi şi da pe această lume. Astăzi, această stea ne apare mai
aproape ca oricînd, amintindu-ne destinul universal al culturii
romîneşti.
4)Dimitrie Cantemir – Geniu romînesc şi
universal.
Patriotismul său...
Dimitrie Cantemir, pe
care nu demult un învăţat german, Werner Bahner, îl numea ,,Leibniz al
românilor”, face parte din constelaţia spiritelor investite cu rarul
privilegiu de a fi ,,actuale” în vremea lor şi de a-şi păstra această
actualitate pentru generaţiile următoare, crescînd prin secole, în loc
să se piardă printre depărtările timpului.
Abia ieşit din adolescenţă, fiul de domn moldovean
şi ucenicul lui Ieremia Cacavela, acel decan al şcolilor germane şi
italiene, aducea din Moldova sa natală pe malul Bosforului cunoaşterea
celor trei limbi universale de cultură ale evului mediu – greaca,
latina şi slavona, precum şi o apreciabilă învăţătură dobîndită în
cuprinsul tradiţiei culturale autohtone, veche de patru
secole.
Contemporanii l-au privit şi numit ca un adevărat
,,fenomen extra”. Pentru cercurile intelectuale şi politice din
capitala celui mai întins imperiu al epocilor, tînărul Cantemir devine
repede un familiar. Studentul strălucit al ,,Marilor şcoli”, creată şi
patronată de patriarhia din Constantinopol după modelul Universităţii
din Padova, este cunoscut şi stimat chiar şi de dascălii săi. În
consecinţă, ceea ce se perfecţiona la Academia grecească în latină şi
elină, deprinzînd totodată filozofia şi ştiinţele moderne cîte şi cum
se predau acolo, dintre care geografia şi cartografia, îi vor fi de un
folos nemăsurat mai tîrziu, mai începe să frecventeze concomitent, cu
aceeaşi asiduitate pe învăţaţii otomani. De la ei dobîndeşte cheile
pătrunderii în feerica lume a Orientului persan, arab şi turcesc,
precum şi o ştiinţă a muzicii orientale care-l va transforma pe fiul
lui Constantin Vodă într-un clasic al muzicii turceşti.
1
După toate acestea, Cantemir cunoştea deja mulţime de limbi, ca greaca
veche şi greaca nouă, latină, slavonă, turcă, arabă, persană, franceza,
italiana, engleza, germana şi puţin mai bine bizantina.
Cu o pregătire atît de complexă, unică în
epocă şi cu un geniu de
structură davinciană, capabil să se realizeze major în muzică, desen,
literatură, filozofie, istoriografie, politica teoretică şi practică,
geografie şi etnografie, posedînd totodată aptitudini remarcabile
pentru ştiinţele naturii şi cunoştinţe apreciabile în domeniul
botanicii, zoologiei şi chiar medicinii, Cantemir se profilează,
firesc, pe fundalul civilizaţiei întregului Răsărit european de
tradiţie bizantină, drept cea mai complexă şi mai remarcabilă
personalitate culturală a epocii.
Nimeni în acea perioadă, dar şi pînă astăzi, nu mai
poate înfăţişa
pentru pantheonul gloriilor universale un exemplar similar. Un singur
om în veacul său va încerca de al ajunge, măcar, dar îl va urma şi-l va
repeta în unele domenii: Lomonosov, care se naşte la Arhanghelski, în
anul 1711.
Iată de ce gloria lui Cantemir a fost puţin promptă. Ea se înfiripează
din patrie, unde debutează la 25 de ani cu ,,Divanul” prima creaţie
filozofică originală scrisă de un român în limba română şi prima carte
nebisericească şi nejuridică tipărită în româneşte. Versiunea grecească
ce însoţea textul românesc, pe care o datorăm lui Ieremia Cacavela, a
permis difuzarea cărţii atît în aria culturală de limbă greacă, cît şi
în orientul arab, unde pătrunde din anul 1705, cînd atanasie Dabbas o
traduce şi o pune în circulaţie fără numele autorului. Versiunea arabă
a circulat în manuscris şi s-au păstrat 11 din acestea, aflate azi prin
mari biblioteci europene şi ale Orientului Apropiat.cel ce a
identificat pe autorul acestora este Virgil Cândea.
Gloria Cantemiriană se împlineşte la Constantinopol,
unde prinţul
moldovean devine un vestit interpret al muzicii turceşti, un compozitor
clasic şi un vestit muzicolog nelipsit din dicţionarele şi tratatele de
specialitate ale veacului al XVIII-lea şi mai tîrziu. În sfîrşit
această glorie culminează prin consacrarea internaţională, conferită de
Academia din Berlin în 1714.
În mod semnificativ titlul de academician se conferă nu unui ilustru
cărturar în exil, ci domnului Moldovei. Fruntea lui Dimitrie Cantemir
primeşte cea dintîi în Europa, cununa de lauri a ,,despotului luminat”
la care vor rîvni mai apoi şi Frederic al II-lea, Ecaterina a II-a,
chiar şi Constantin Mavrocordat.
Dar moartea lui, doar la 50 de ani, în plină putere
de creaţie şi
în clipa în care trebuia să-şi dea măsura cea mai supremă a geniului şi
a ştiinţei sale, a împiedicat pe Cantemir să-şi desăvîrşească şi
tipărească cele trei opere monumentale de ştiinţă, artă literară în
acelaşi timp: ,,Descrierea Moldovei”, ,,Istoria creşterii şi scăderii
curţii otomane” şi ,,Hronicon a toată Ţara Românească”.
Aceste cărţi, traduse din engleză în franceză şi tipărită în 1743, iar
apoi în germană (1745), în vreme ce alte două – în rusă şi italiană,
rămîneau inedite, vor da lui Cantemir aura de istoric informat şi
obiectiv faţă de o realitate totodată legate de amintiri plăcute pentru
poporul său. Timp de un secol,
pînă la Mamen, savantul român ca fi considerat autoritatea supremă îm
materie de istorie otomană. Rea pentru prima oară cînd unui cărturar
român i se recunoştea întîietatea absolută într-o disciplină
ştiinţifică.
Din raţiuni specifice, cultul lui Cantemir se
aprinde întîi în
familia Hasdeu, acest model explicînd într-o anumită măsură structura
şi dimensiunile personalităţii lui B.P.Hasdeu.
El mai are însă şi altă urmare, de importanşă
capitală: Alexandru
Hasdeu este cel ce pune, în anul 1869, Academia Română pe urmele operei
manuscrise – în mare parte încă necunoscută a lui Dimitrie Cantemir.
Dacă existenţa omului a fost aparent un şir de
eşecuri, geniul a
ştiut, cu măiestria propriului său, atît de încerat, să facă din
fiecare stavilă a sorţii o treaptă în urcuşul ce-l va duce pe culmile
celei mai mari şi mai îndelungi glorii româneşti. Obligat să trăiască
majoritatea anilor vieţi departe de patrie, Cantemir schimbă destinul
desţărării în prilej de a-şi ascuţi şi adînci nemăsurat, prin dorul de
pămîntul natal, privirea cu care va cuprinde trecutul, prezentul şi
viitorul acestei ţări, cum nici un alt român nu o va mai face.
Obligat să-şi părăsească pentru totdeauna
ţara, după unele
probleme grave, Dimitrie Cantemir, cu 135 de ani înaintea
paşoptiştilor, ca un Bălcescu al începutului de veac iluminist, schimbă
sabia cu condeiul, continuînd lupta de eliberare a patriei şi pregătind
timpurile ce vin. Personalitatea cu adevărate anticipaţii
risorgimentale, Cantemir, într-o Europă cosmopolită, ajunge să
întrupeze, sub mistuirea dorului de ţară şi străfulgerat de viziunea
viitorului ei, patriotismul naţional. Patosul patriotic al Descrierii
Moldovei este unic în epocă. Şi nu este deloc o întîmplare că astăzi,
acest ctitor perpetuu al conştiinţei de sine a neamului său vine să se
descopere mai bogat şi mai adînc decît în orice alt moment al istoriei
noastre.
* * *
Într-o
conferinţă despre Cantemir tipărită nu de mult în
volumul Isvoade, Lucian Blaga scria: ,,...O domnie a casei
Cantemir ar
fi grăbit cel puţin o sută de ani renaşterea politică şi
culturală a
poporului român...”. cu intuiţia sa, Blaga a format un adevăr mai
cuprinzător, pe care îl descoperim abia în ultima vreme. Dacă ar fi
izbutit planul său de eliminare a Moldovei cu ajutorul Rusiei, mai ales
el şi urmaşii săi ar fi reuşit, după aceea, să
obţină respectarea Tratatului de la Luţk de către puternicul imperiu al
ţarilor, Cantemir ar fi jucat pentru români rolul lui Petru cel Mare:
de ctitor al istoriei lor moderne. Doborît însă de conjunctura
politică, i-a rămas să-l joace doar pe al lui Leibniz şi Lomonosov.
Toată opera, gîndirea şi izbutirea politică legate de numele lui
Dimitrie Cantemir rămîn dovadă faptului că, pragulgata de a lua startul
spre modernizare odată cu germanii şi ruşii.
Dramaticul şi strălucitul destin al cărturarului şi
omului politic
român Dimitrie Cantemir, cel ce se rînduieşte în perspectiva timpului
printre marii europeni ca un geniu ce cu un secol mai înainte de Goethe
a îmbiat, în creaţia sa, feeria Orientului afro-asiaticşi raţiunea,
ironia şi umanismul european, ca un patriot în cel mai modern înţeles
al noţiunii, într-un film care ţinteşte a fi mai mult decît o creaţie
artistică în marginea datelor istoriei. O monografie cinematografică
despre Dimitrie Cantemir reuşeşte să o lanseze Mihnea Gheorghiu.
5) Un rezumat al vieţii lui Dimitrie Cantemir...
Dimitrie Cantemir
(1673 – 1723) a fost primul cărturar de
formaţiune enciclopedică din cultura romînească, dar şi o personalitate
marcantă a culturii şi ştiinţei europone.
S-a distins ca istoric, geograf, cartograf, filozof,
şi-a adus
contribuţia în muzică şi s-a preocupat de fizică şi matematică,
scriindu-şi lucrările în română, latină, greacă şi rusă.
Primii cincisprezece ani de viaţă i-a trăit în casa
părintească se
la Iaşi, fiind eduat de eruditul grec Ieremia Cacavela, luînd astfel
cunoştinţă de curentul elen în cultura românească. Cu ajutorul
dascălului său, şi nu numai, şi-a însuşit bine greaca şi latina, apoi
şi slavona.
Aflîndu-se, cu unele întreruperi, în capitata
otomană timp de 22 de
ani (începînd cu 1693), el a studiat la Academia Patriarhiei, unde i-a
cunoscut pe cei mai valoroşi profesori ai vremii. La Academie se studia
cultura clasică greacă, latina, filozofia, medicina, geografia,
matematica, fizica, logica – ştiinţele care în acea perioadă se
includeau în cadru filozofiei.
Diplomaţii statelor occidentale – trimisul franţei
Châteauneul şi
reprezentantul Olandei Coullier, au încurajat şi susţinut interesul
tînărului moldovean faţă de literatura şi ştiinţa occidentală.
Primele opere ale lui Cantemir purtau un caracter filosofico-teologic.
În 1698, la Iaşi, este publicată prima sa carte, scrisă în română şi
greacă ,,Divanul”, mai urmază cîteva lucrări în care s-au tratat
problemele filozofice, logice şi ale ştiinţelor naturii, ca
,,Metafizica”, ..Logica”, etc.
În 1704-1705 D.Cantemir scrie, în română, cea mai
importantă carte
literară a sa – ,,Istoria ieroglifică”. Ea prezintă într-un limbaj
esopic, alegoric luptele pentru domnie între partidele boiereşti din
Moldova şi Ţara Românească, prin multiplele sale contrase, această
operă aparţine literaturii de inspiraţie barocă, larg răspîndită în
Europa din acea de apus a medievalităţii.
Dimitrie Cantemir părăseşte pentru totdeauna
capitala otomană în
1710, pentru a deveni domnitor al Moldovei în 1710-1711, ca apoi,
după
lupta de la Stănileşti, să ia calea pribegiei prin Rusia. În 1714 este
ales membru al Academiei din Berlin, la solicitarea căreia, în 1716,
scrie ,,Descrierea Moldovei” – lucrare ce cuprinde compartimente de
geografie, viaţă politică şi culturală. Lucrarea are în anexă o hartă a
Moldovei, lucrată foarte meticulos.
În Rusia D,Cantemir scrie ,,Hronicul vechimii a
romano-moldo-vlahilor” în care este expusă concepţia originii latine a
românilor, unitatea lor etnică şi continuitatea lor vieţuirea pe
teritoriul fostei Dacii. O faimă europeană îi aduce lui Cantemir
remarcabila sa operă ,,Istoria creşterii şi descreşterii Curţii
Otomane”(1716), ea prezintă evenimentele Imperiului Otomal între anii
1300 – 1716.
Astfel, Dimitrie Cantemir s-a manifestat ca unul
dintre cei mai
mari savanţi umanişti europeni ai epocii de trecere de la medieval la
modern...
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|