Machiaveli intre context si idee politica Categoria: Referat Istorie
Descriere: Chiar daca mai aparea câte un personaj care dorea binele comunităţii ÅŸi
care în bunele sale intenÅ£ii căuta sa stopeze abuzurile, deÅŸi era
iniÅ£ial primit cu toată încrederea ÅŸi susÅ£inut de mase, în final eÅŸua
nemulÅ£umindu-i pe cei pentru binele cărora pledase ÅŸi sfârÅŸea ori
executat, ori exilat, ori închis ÅŸi deposedat de avere... |
|
||
|
|
|||
|
1 Machiavelli între context şi idee politică Lumea în care se naştea la 3 mai 1469 Nicollo Machiavelli era o lume extrem de agitată şi instabilă. Nici o forma de guvernamânt nu îşi demonstrase eficienţa; fie că era tirania celor avuţi care îşi oprimau concetăţenii, fie că era un regim democratic care repede se transforma în anarhie, toate sfârşeau prin a se prăbuşi. Totul era supus tentaţiei banului. Chiar daca mai aparea câte un personaj care dorea binele comunităţii şi care în bunele sale intenţii căuta sa stopeze abuzurile, deşi era iniţial primit cu toată încrederea şi susţinut de mase, în final eşua nemulţumindu-i pe cei pentru binele cărora pledase şi sfârşea ori executat, ori exilat, ori închis şi deposedat de avere. Surghiuniţii se refugiau la curţi străine şi prietene, unde urzeau şi aşteptau momentul potrivit să- şi împlinească planurile. Acesta nu întârzia să apară, căci cei rămaşi se compromiteau inevitabil, după o lege a firii că atunci când eşti la putere nu îi poţi mulţumi pe toţi. Se întâmpla uneori, ca însăşi opinia publică care îşi exilase binefăcătorul, să realizeze că cel alungat nu era chiar atât de rău… Familia lui Machiavelli ocupa funcţii modeste în administraţia Florenţei. Erau oameni inteligenţi, ageri, îşi iubeau oraşul şi îşi făceau treaba cu devotament. Orice partid venea la putere, ei îşi făceau slujba onest. Constituţiile se succedau, partidele făceau excese, învingătorii aveau întotdeauna dreptate, ei nu se compromiteau cu partidele extremiste. Moderaţi din fire, au rezistat tuturor furtunilor provocate de revoluţiile ce schimbau puterea. Oraş mercantil, Florenţa nu era un loc pentru profesiunile liberale în sensul de a se putea îmbogăţii din munca pe care o prestau, dar erau stimaţi de concetăţeni şi în iluzia că participă la binele public, fără mari ambiţii, oameni cu drag de cultură, cu libertate deplină de gândire şi cu o viaţă liniştită. În acest mediu familiar liniştit a crescut Machiavelli.. Sperând că va continua tradiţia familiei, Machiavelli a avut dascăli buni, mai ales că era avid de lectură. Îi plăcea şi strada cu spectacolul ei divers: serbări, suplicii, procesiuni, execuţii. Vedea că oamenii treceau repede de la o stare la alta, azi desfiinţau un dizgraţiat, mâine plângeau după un cortegiu religios sau râdeau de măscărici. Observă că e uşor să obţii aclamaţii sau vociferări, sesizează cât de nestatornică e mulţimea: azi aplauda un om, mâine îl desfiinta şi poimâine, daca nu a fost ucis, îl aplauda din nou. A învăţat astfel să îi cunoască capriciile, nebuniile, furiile; a învăţat să o plângă, să se teamă şi sa se ferească de ea. Citea şi se plimba pe străzi, studia prin biblioteci şi locuri publice, îi asculta atent pe cei din jur. Cum vedea el Florenţa anilor 1469 o spune în Istoriile Florentine: „ Italia era destul de liniştită; ocupaţia de căpetenie a principilor era să se observe unul pe altul şi să-şi consolideze puterea încheind coaliţii şi noi alianţe.” Totuşi, pacea şi liniştea erau rare în acea Italie divizată , mărunţită în republici şi principate. Războiul era iubit pentru că renta şi pentru că răspundea instinctelor violente ale oamenilor şi ale epocii. Soldaţii jefuiau, norocoşii cucereau provincii şi îşi întemeiau familii princiare. Nepricepuţii saraceau sau piereau, cei deştepţi se îmbogăţeau. Dezordinea le permitea temerarilor sa-şi forţeze soarta, la urma urmelor omul putea să şi-o schimbe singur cu un pic de noroc. Vechea nobilime exclusă din viaţa politică prefera să-şi facă o profesie din războaie. Aşa se formeaza o casta de condotieri, care devine accesibilă treptat şi celor nenobili, dar care se simteau în stare să o practice. O meserie menită a justifica toate imoralităţile îi atrage pe mulţi. Condotierii furnizau tot ce trebuia pentru război, cu tot ce presupunea aceasta, cui dădea mai mult, fără simpatii, prietenii sau ataşament. Erau adevaraţi negustori, urmărind numai profitul şi rar rezistau în faţa unor oferte mai generoase. Aceştia erau un produs al civilizaţiei şi al politicii italiene, mai ales ca micile state nu aveau mijloacele să-şi întreţină armate permanente, iar statele mari îi preferau pe cei valizi la muncă în ateliere sau pe ogoare. Populaţia oraşelor era eliberată astfel de povara războiului şi de inconvenienţele serviciului militar. Cei care se ocupau de această „afacere” erau preocupaţi de economie, de eficacitate şi de randament, de aceea îşi menajau şi oamenii şi echipamentele, pentru ca ambele costau mult. Profitabilă şi interesantă, meseria de condotier nu era uşoară; necesita curaj şi spirit întreprinzător. Era riscantă, dar cu avantaje materiale considerabile în cazul reuşitei. Societatea era constituită astfel încât să îl conducă pe aventurier în fruntea statului, cu toate că ajuns acolo, el nu îşi propunea să renunţe la războaie, acestea rămânând în continuare sursa principală de îmbogăţire. Aceasta era lumea lui Machiavelli. Haosul care domnea în Italia nu-i oferea soluţia unei forme de guvernământ ideale. S-a instruit din studiul popoarelor antice şi din observarea politicii contemporane. A avut şansa sa fie martor la ascensiunea şi prăbuşirea lui Savonarola, cel care venea cu o variantă proprie de guvernare. Călugărul care nu se temea de nimic, acuza imoralitatea celor care se făceau vinovaţi de ea: lăcomia burghezilor, brutalitatea condotierilor, eleganţa femeilor. Indrăznea să-l atace chiar şi de papă, dacă se dovedea necesar intereselor sale. Savonarola a reuşit pentru moment să dea Florenţei un guvern moral, dar Machiavelli a sesizat că dominicanul nu era pregătit să păstreze puterea. Ca reformator al societăţii intra în contact cu probleme politice şi tocmai în acest sens Savonarola nu era pregătit. Şi mai grav, considera că nu se pricepea nici la natura umana. Machiavelli descoperise că morala şi politica nu fac casa bună, iar ca sa se poată menţine ar fi trebuit să-i copieze pe cei împotriva cărora a predicat şi ridicat mulţimea. Machiavelli a prevăzut ce va urma, căci el învăţase deja lecţia despre natura umană: laşă, josnică, primejdioasă: …să nu uităm că nu există nimic mai greu de întreprins, mai îndoielnic de reuşită şi nici mai primejdios de înfăptuit decât a te face promotorul unei orânduiri noi. Deoarece acela care încearcă o acţiune de acest fel va avea drept duşmani pe toţi cei care erau favorizaţi de vechile orânduiri şi va avea drept apărători prea puţini energici doar pe aceia care ar urma să aibă foloase din orânduirile cele noi va scrie mai târziu în Principele , Machiavelli. Acumulase multe cunoştinţe şi ar fi vrut să le adapteze vieţii oraşului. La început a fost numit secretar al celei de-a Doua cancelarii, cu 192 florini pe lună şi cu posibilitatea de a se remarca şi de a ocupa un post mai de vază în Republică. Într- adevăr cea de a doua cancelarie l-a delegat pe lângă Consiliul celor Zece cu atribuţii diplomatice şi militare. Senioria l-a apreciat ca pe un slujbaş priceput şi devotat, superiorii săi lăsându-i iniţiativa. Când zvonurile de război dintre cele două oraşe rivale Florenţa şi Veneţia s-au adeverit, Machiavelli s-a implicat direct în războiul contra Veneţiei. Funcţia sa i-a permis contactul cu mai multe personalităţi ale epocii care aveau un cuvânt de spus în guvernarea statelor Italiei şi Europei: Contesa de Forli, Cezare Borgia fiul papei Alexandru VI, Papa Iuliu al II lea, împăratul Maximilian, Ludovic al XII lea. Misiunea pe lângă Cezare Borgia probabil că l-a tentat, el fiind un admirator al marilor oameni. Misiunea sa era delicată,astfel că îi cerea să-şi folosească tot talentul diplomatic. dar îi lăsa şi o oarecare iniţiativă dictată de imprevizibilitatea reacţiilor lui Cezare Borgia. În 1502 s-a aflat câteva luni la Urbino, lângă acesta, studiindu-i felul de a fi. Machiavelli a fost cucerit de cel care a devenit Il Principe, un supraom, bărbatul trimis de destin pentru a conduce Florenţa: Cineva care părea că aduce o rază de speranţă, încât să poată fi socotit ca ales de Dumnezeu spre a mântui Italia.. Increzător şi entuziast, a pledat cauza cu multă diplomaţie, în faţa şefilor săi care voiau sa fie informaţi şi nu să audă sfaturile lui. A procedat astfel pentru că vedea peste interesele de moment ale Florenţei, la cele de perspectivă ale Italiei, iar Borgia părea sa fie singurul care ar fi putut să o unifice. Eroul preferat al lui Machiavelli a cunoscut însă deziluzia înfrângerii, dar a observat că vechii aliaţi au asistat impasibili la dezastru fara să mişte un deget ca sa nu se compromită alături de un învins lipsit de noroc. A fost o mare deziluzie pentru autorul Principelui, dar după ce lucrurile s-au aşezat, faptele mari ale ale acestuia au fost date drept model nenumăratelor generaţii de ucenici politicieni. Din punct de vedere structural, cartea este împărţită în 26 de capitole care pot fi grupate pe teme astfel: clasificarea statelor, modul în care ele pot fi cucerite şi păstrate, analiza problemelor militare, sfaturi pentru păstrarea puterii şi despre eliberarea şi unificarea Italiei. Astfel, Machiavelli distinge două sisteme de guvernare, cele mai bune şi cele mai simple : republica si monarhia (principatul) în funcţie de timpuri , locuri şi popoare. Republica este forma de organizare în care suveranitatea aparţine poporului, iar puterea executivă este exercitată de cetăţeni aleşi, pentru o anumită perioadă de timp. Despre Republica, florentinul care a cunoscut succesul după proclamarea acesteia în Florenţa, recunoaşte că e superioară monarhiei. Eficienţa monarhiei a putut să o admire în Franţa, in timpul misiunii sale pe lângă regele Franţei. Totul este hotărât de voinţa absolută a monarhului; de aceea el considera că sunt mai utile normele de conduită pentru suveran decât cele de organizare pentru stat, pentru că interesul monarhului nu coincide întotdeauna cu interesul poporului. Machiavelli face o amplă clasificare a principatelor. Ele pot fi ereditare, mixte, cucerite cu armele, câştigate prin crime, elective şi ecleziastice. Principatul ereditar este cel a carui guvernare se află în mâna unor familii de mai multe generaţii. Păstrarea aceastuia depinde de priceperea şi capacitatea principelui de a se apăra de eventualii pretendenţi la tron. Scriitorul florentin susţinea că sunt avantajaţi cei cu ani mulţi de domnie, pentru ca o data cu trecerea anilor amintirea schimbărilor se cufundă în uitare şi nimeni nu va mai cere înnoiri si schimbări. Important pentru suveran este ca el sa pastreze traditiile şi să conserve moravurile poporului său ferindu-se de inovaţii şi schimbări. Principatul mixt este cel care se formeaza prin alipirea altor principate. Instabilitatea lui va izvorî mai întâi dintr-o dificultate naturală care se constată la toate principatele noi şi anume că oamenii îşi schimbă bucuroşi stăpânirea în credinţa că vor avea alta mai bună, ceea ce îi face să ridice armele împotriva celui care domneşte asupra lor…1 Iar cel care cucereşte teritorii […] dacă vrea să le păstreze în stăpânirea lui, trebuie să ia seama la două lucruri şi anume : în primul rând ca neamul vechiului principe să se stingă, şi în al doilea rând, ca legile şi dările să nu sufere schimbare, în aşa fel încât teritoriile cele noi să ajungă e forma în foarte scurt timp, un singur tot cu principatul cel vechi . O altă categorie, principatele noi, dobândite prin diferite metode (cucerite cu arme proprii sau cu propriile însuşiri, sau cu armele şi favoarea altuia) au atras atenţia florentinului care a simtit pulsul vieţii politice din plin de-a lungul carierei sale. Şi întrucât faptul de a reuşii să devii principe din simplu particular presupune sau însuşiri personale sau împrejurări norocoase, se pare că unul sau altul din aceste lucruri micşorează în parte multe din aceste greutăţi; cu toate acestea cel ce s-a sprijinit mai puţin pe împrejurările favorabile, este acela care a păstrat mai mult timp puterea. Adevaratul sau talent şi toata experienţa acumulată în anii de politică externă şi-au spus cuvăntul în analiza principatelor dobândite, cele mai dificil de guvernat. In cazul monarhiilor cucerite cu armele, suveranul trebuia să procedeze astfel incat populatiile cucerite sa nu simta povara conducerii straine. Pentru a ajunge la acest scop monarhul trebuia sa incerce sa nu lezeze interesele materiale ale populatiei, sa nu puna biruri prea mari si sa isi retraga armatele cat mai repede, deaorece este stiut ca soldatii comiteau jafuri si abuzuri, sporind astfel ura celor invinsi. In locul armatelor retrase trebuiau aduse colonii de cetateni din tara de origine care sa aduca acolo spritul national. De asemenea trebuiau respectate obiceiurile si traditiile poporului cucerit, iar legile si institutiile urmau să fie schimbate doar atunci cand imprejurarile o cereau. 1 Un alt tip de monarhie este cea întemeiată pe crimă şi trădare. De – a lungul istoriei exemplele au fost numeroase şi politologul florentin avea şi pentru acestea reguli de guvernare: acela care ocupă un stat trebuie să se gândească înainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit să le săvârşească şi pe toate să le facă dintr-o dată, pentru ca să nu fie nevoit să le repete în fiecare zi şi pentru ca , nemaisăvârşind altele asemănătoare, să-i liniştească pe oameni şi să-i câştige de partea lui făcându-le mult bine. … Caci nedreptăţile trebuie săvârşite toate împreună, pentru ca oamenii gustând din ele doar puţină vreme, să le simtă mai puţin apăsarea; binefacerile în schimb trebuie făcute încetul cu încetul, pentru ca sa le simţim gustul vreme mai îndelungată . Principatul civil, preciza Machiavelli, poţi să-l dobândeşti fără să ai nevoie de însuşiri desăvârşite, nici de o soartă deosebit de norocoasă, ci mai curând de o viclenie în stare să reuşească. Un astfel de principat putea fi cucerit fie cu ajutorul poporului, fie cu ajutorul celor mari. In final, principatul electiv era rezultatul a două situatii diferite: prima cand aristocratia avea nevoie de un conducator care sa se opuna poporului, iar a doua cand poporul îşi dorea de un conducator care sa lupte impotriva aristocratiei. Autorul nu face deosebire intre acestea si celelalte doua tipuri de principate, deoarece considera că o condiţie importantă era ca, în principal, conduita suveranului să nu fie influentata de clasa care l-a ales. Bineinteles, aristocratia se impunea a fi apreciată, dar interesele poporului trebuiau favorizate. Aceasta masura este explicabila prin faptul ca obiceiurile poporului nu pot fi schimbate foarte usor, pe cand suveranul avea libertatea să înnobileze pe câţi mai mulţi supuşi. Considera că nobilii nu pot fi niciodata demni de incredere chiar si dacă l-au ales, făcând apel la nestatornicia umană. In al doilea rand, poporul se afla departe de suveran si astfel sentimentul inferioritatii il determina sa il respecte. In lucrarea sa aprecia că un lucru de o deosebita importanta il reprezenta faptul ca suveranul sa aiba poporul langa el in situatii de razboi, atunci cand nici banii si nici fortaretele nu il puteau sustine: … nu exita o fortareata mai buna decat dragostea poporului. Prin urmare, acela care ajunge principe prin favoarea poporului, trebuie să şi-l păstreze de priten, lucru care îi va fi uşor, deoarece poporul nu cere altceva decât să nu fie asuprit. Dar acela care ajunge principe împotriva voinţei poporului şi prin favoarea celor mari, va trebui să caute să câştige de partea lui poporul ceea ce îi va fi uşor dacă îl va lua sub oblăduirea lui . Principatul eclesiast era considerat de Machiavelli cel mai sigur şi fericit pentru că: principatele de acest fel se susţin pe baza orânduirilor foarte vechi care, întemeiate fiind pe religie sunt atât de puternice şi de aşa natură, încât îşi păstrează puterea oricare le-ar fi acţiunile şi felul de viaţă . În ceea ce priveşte analiza problemelor militare ale statelor, autorul avea o poziţie bine definită, iar explicaţia consta în faptul că Machiavelli personal s-a ocupat de organizarea apararii Republicii Florenţa şi a preferat să folosească locuitorii oraşului, mai neinstruiţi, dar interesaţi în a-şi apăra bunurile, decât pe mercenarii care nu erau animaţi decât de dorinţa de câştig . Armatele mercenare şi cele aliate sunt nefolositoare şi primejdioase; iar dacă un principe îşi întemeiază puterea pe armatele mercenare, el nu va avea niciodată o situaţie stabilă şi sigură, deoarece armatele de acest fel sunt lipsite de unitate între ele, sunt ambiţioase , fără disciplină şi necredincioase; ele sunt pline de vitejie când sunt între prieteni şi laşe în faţa duşmanului.; nu au frică de Dumnezeu şi nu îşi ţin cuvântul faţă de oameni… . Armatele auxiliare, care sunt şi ele armate nefolositoare, îţi sunt trimise de către un conducător de stat puternic, atunci când îi ceri să-ţi vină în ajutor şi să te apere; dar sunt aproape întotdeauna păgubitoare pentru acela care le cheamă,căci dacă pierzi lupta rămâi învins iar dacă învingi rămâi prizonierul lor . Convingerea fermă a lui Machiavelli, formată de altfel pe o amplă experienţă, este că un principat care nu posedă armate proprii, nu va fi niciodată în siguranţă, iar armatele proprii sunt acelea alcătuite sau din supuşi, sau din cetăţeni sau din oameni ai tăi . Recomandările pentru pastrarea puterii dovedesc abilităţile gândirii sale politice. Ele sintetizeaza ampla experienţă diplomatică şi psihologică acumulată din studierea şi cunoaşterea profundă a naturii umane. Criteriul de la care porneşte este separarea politicii de morală şi de religie, şi concepe o etică specifică bazată pe alte principii, norme şi valori . În fond politica reprezintă o activitate aparte, care îşi are legile ei. Capitolele în care sunt grupate sfaturile pentru pastrarea puterii dobândite dezvăluie o morală potrivită intereselor omului de stat. Autorul inventează practic o morală specifică politicii .Astfel ea nu este aceeasi pentru toţi oamenii, ci depinde de ipostaza de viaţă concretă în care ei, principii, se găsesc. Anticii scriau despre virtuţile romane. Machiavelli va aprecia şi glorifica virtuţile principilor în contextul politic dat. De aceea considera că atunci când este în discuţie binele comun, actele principelui pot fi neobişnuite. Faptele pot fi condamnate, dar scopul o poate scuza, dacă totul este în folosul comunităţii. Aşa s-a născut , scoasă din context desigur, celebra sintagmă ”scopul scuză mijloacele”. De fapt este o idee preluată din istoria romană , de la Lucio Lentullus, care, într-o anume conjunctură politică, afirmase că nimic nu trebuie lăsat la o parte pentru apărarea patriei; patria e bine apărată oricum ar fi, fie cu mijloace josnice, fie cinstite. Acesta era şi sensul în care o spunea Machiavelli. Ne este dezvăluită astfel, o etică a puterii bazată pe interesul omului politic de a-şi prezerva puterea, de a-şi creşte şi consolida statul. Faptul că nu a aplicat în sfera politicului normele etice, l-a făcut pe florentin sa fie un personaj extrem de controversat. Teoriile lui cu privire la arta guvernării şi cinismul soluţiilor propuse i-au transformat numele în adjectiv. Chiar şi acum, dar cu cât mai mult atunci, în lumea aceea agitată şi brutală, puterea avea legi şi interese care nu întotdeauna erau compatibile cu morala, iar Machiavelli ilustrează în lucrarea sa intitulată Principele, exact ce istoricii arătau cu mult înainte şi anume că cea care îndepărtează cel mai mult de morală este puterea care corupe şi cu cât este mai mare, cu atât corupe mai mult. Vedem deci că avem de-a face cu un gânditor politic care are format un model de analiză, care prezintă o sumă de idei politice adunate într-un sistem de gândire specific, construcţie ideatică cu valoare pragmatică, unde sfaturile de guvernare sunt extrem de concrete şi întărite de exemple din istorie. Eliberarea şi unificarea Italiei au fost marile idealuri ale florentinului, care şi-a pus tot talentul în slujba Oraşului său iubit. Cu amărăciune spunea că: aceşti principi ai noştri care au fost multă vreme stăpâni în statul lor şi care acum l-au pierdut, să nu acuze soarta, ci numai propria lor lipsă de hotărâre: căci în timp de pace ei nu s-au gândit niciodată că împrejurările s-ar putea schimba( ceea ce este o greşeală comună oamenilor în general, care nu se gândesc la furtună cât timp e vreme frumoasă); iar în momentul când au început situaţiile grele, s-au gândit să fugă şi să nu se apere şi au sperat că popoarele lor, exasperate de îndrăzneala învingătorilor îi vor chema înapoi. Lucrarea este dedicată idealului unităţii Italiei, găsirea cauzelor care au generat slăbirea sa şi aflarea căilor pentru a redeveni o forţă politică. Florentinul este un comentator lucid şi necruţător al faptelor contemporane într-o proza polemică, sobră, schematică. Lucrarea sa Principele a fost alcătuită pe o premiză antropologică, o anumită concepţie despre om, formulată plastic în limbajul său specific: acela care ar voi să- şi proclame oricând şi oriunde încrederea lui în bine ar fi cu necesitate doborât de ceilalţi care sunt în jurul lui şi care nu sunt oameni de bine sau căt despre oameni se poate spune în general lucrul acesta: că sunt nerecunoscători, schimbători, prefăcuţi şi ascunşi. Prin ideile pe care le promovează, scriitorul este total în opoziţie cu perceptele creştine. Interesat de ceea ce este politica şi puterea în realitatea istorică şi concretă a momentului, scopul demersurilor sale este adevărul concret şi efectiv al faptelor, verita effettuale, descriind politica şi puterea aşa cum le-a observat din experienţa politică nemijlocită de care a avut parte în cei 14 ani de Secretar în consiliul Florenţei şi aşa cum i-au fost transmise şi de marii istorici antici. Se observă şi faptul că Machiavelli nu exclude definitiv rolul destinului în înfăptuirea marilor idealuri. Il Principe nu este o lucrare de istorie în sensul strict ştiiinţific. De aceea face doar trimiteri la scrierile antice greceşti şi romane care conţin evenimente şi personaje, importante pentru ilustrarea teoriilor sale. Abaterile cronologice (destul de serioase după criticii săi) arată că el a fost interesat de similitudinea permanentă a epocilor istorice , cu scopul de a semnaliza aceasta în sensul evitarii greşelilor comise în trecut. Din punct de vedere stilistic avem o proză polemică, plină de vervă literară, care combină cultura clasică cu prezentarea realităţii într-un stil narativ fluid, folosind cuvinte simple, o argumentaţie solidă, intr-o expunere logică şi clară. Pentru Machiavelli, istoria este o perpetua lupta intre cei puternici si cei slabi, luptă vazuta ca o inlantuire de cauze si efecte. Istoria nu are decat cauze rationale, ni se afla si nu se misca sub impulsul Providentei ci este opera omului si a personalitatii sale energice si dinamice. Istoria este consecinta activitatii umane, faptul istoric stand in forta lucrurilor . Conceptia moderna a lui Machiavelli a trecut dincolo de zidurile Florentei, ferm convins ca statul comunal era o forma arhaica, un rudiment politic al trecutului, si ca soarta orasului sau iubit trebuie sa fie legata de cea a intregii Italii, urmand exmplul monarhiilor unitare vest europene, Franta si Spania. Acesta a fost centrul si axa coordonatoare a intregii vieti si actiuni a lui Machiavelli, unicul si marele sau scop, sensul esenţial al operei si energiei sale fiind formarea si consolidarea statului centralizat unitar al Italiei, pentru a o putea inalta din fragmentarea politica, din pozitia feudala a institutiilor sale politice, pentru a o creea ca pe o mare forta, ceea ce a şi făcut teoretic în tratatul său Il Principe. Istoria literaturii italiene îl defineste astfel: Pe ruinele Evului mediu, Machiavelli schiţează o lume bazata pe patrie , pe pe naţionalitate, pe libertate, pe muncă, pe bărbăţia şi seriozitatea omului. Arhitectul acestei lumi moderne este Nicollo Machiavelli, al doilea gigant al lui Cinquecento . BIBLIOGRAFIE Balaci Alexandru, Machiavelli, Bucureşti, Ed. Tineretului, 1969 Brion Marcel, Machiavelli. Geniu şi destin, Bucureşti, Ed. Artemis, 1999 Iliescu Adrian- Paul, Socaciu, Emanuel-Mihail, Fundamentele gândirii politice moderne, Bucureşti, Ed. Polirom, 1999 Machiavelli, Nicollo, Principele, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1960 |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat PDF
Free Download Referat Word |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
