Alexandru cel mare Categoria: Referat Istorie
Descriere: Alexandru moştenise de la tatăl său Filip,
misiunea de conducător al grecilor împotriva perÅŸilor, conform ligii
de la Delos. AceÅŸtia se luptau pentru Elada ÅŸi scopul era acela de
alipire a Asiei la lumea grecească, nicidecum de fuzionare cu lumea
orientala... |
|
||
|
|
|||
|
1 Semnificaţiile politice ale orientalizării lui Alexandru cel Mare Flavius Arrianus, descendent al unei familii aristocratice care dobândise cetăţenia romană s-a născut în anul 95 e.n. După anul 130 e.n a ajuns în cea mai înaltă etapă a carierei sale , aceea de consul suffectus. A fost numit guvernator al Cappadociei de către Hadrian iar după moartea acestuia s-a retras la Atena unde a primit cetăţenia şi chiar funcţia de arhonte eponim in anul 147 e.n. Aceasta este perioada în care s-a dedicat scrisului şi una din lucrările sale care a avut şansa să se păstreze, este cea intitulată Expediţia lui Alexandru cel Mare in Asia, scrisa 5 secole mai târziu după derularea evenimentelor. Lucrarea este cea mai documentată şi mai corecta istorie a lui Alexandru Macedon, în prefaţa căreia autorul a subliniat că va consemna cu vrednicie doar ceea ce concordă din cele scrise de Ptolemaios, urmaş regal al lui Alexandru şi Aristobulos – istoricul expediţiei; totodată el menţiona în continuare, că atunci când apar neconcordante, alege versiunea care pare cea mai verosimilă, luând desigur în discuţie şi alte informaţii furnizate de alţi autori, precum şi pasaje din jurnalul de zi al expediţiei greco-macedonene. Arrianus a consemnat în continuare orientarea filopersană a lui Alexandru, citând ca argumente în acest sens asumarea titlului de succesor al Ahemenizilor, dorinţa de a răzbuna moartea lui Dareios, adoptarea portului persan, adoptarea ritualului îngenuncherii şi tendinţa spre divinizare, căsătoriile mixte sau recrutarea celor 30 000 de mii de tineri iranieni desemnaţi de el sub titlul urmaşii mei. Aceasta tendinţa de orientalizare a generat o opoziţie puternica si mare nemulţumire în rândul armatei macedonene. Alexandru moştenise de la tatăl său Filip, misiunea de conducător al grecilor împotriva perşilor, conform ligii de la Delos. Aceştia se luptau pentru Elada şi scopul era acela de alipire a Asiei la lumea grecească, nicidecum de fuzionare cu lumea orientala. Încercarea de a adopta ritualul de prosternare în faţa regelui i-a nemulţumit profund pe macedoneni si pe greci, acesta fiind considerat un sacrilegiu, pentru că era un atribut de cinstire cuvenit numai zeilor . Chiar descendenţa sa din Hercules era invocata ca un contraargument în acest sens, căci se ştia că eroul nu fusese divinizat în timpul vieţii. Motivele de nemulţumire ale grecilor decurgeau în mod expres din faptul că , ei se considerau cei mai liberi dintre oameni, popor care îşi alegea conducătorii, învăţat cu democraţia, chiar daca aceasta avea limitele ei. De aceea ei calificau prosternarea în fata unui om , orice merite ar fi avut el, drept un gest ruşinos. Grecii ar fi fost probabil de acord ca Alexandru să păstreze această practică umilitoare numai pentru macedoneni, făcând astfel o distincţie etnică şi socială semnificativă. 1 Obiceiul considerat înjositor al prosternării, îl moşteniseră desigur persanii de la Cyrus , fiul lui Cambise, primul om căruia oamenii i s-ar fi închinat în calitatea supremă de zeu. Iniţial Alexandru a încercat să tatoneze reacţia supuşilor privind introducerea acestei practici, propunând o variantă uşor atenuată şi disimulată, ca îngenuncherea să se facă spre altarul în care ardea flacăra sfântă, simbol al veşnicei puteri moştenite de la Ahemenizi. O îndepărtare de la tradiţiile proprii era considerată de cei din anturajul împăratului şi colaborarea cu şefii locali iranieni, care, după ce făceau dovada fidelităţii faţă de rege, erau numiţi satrapi. Păstrarea vechilor structuri şi promovarea membrilor aristocraţiei iraniene locale, deşi făcuta cu prudenţa, nu era văzuta cu ochi buni de către membrii armatei sale. La fel iniţiativa recrutării celor 30 000 de mii de tineri, instruiţi şi îmbrăcaţi după model macedonean, creea motive de nemulţumire. Alexandru dorea sa-i integreze în falangă pe acei tineri şi să-i iniţieze totodată în cultura greaca, dar macedonenii si grecii din armata sa, vedeau în aceasta o încercare a sa de a nu mai depinde nemijlocit de ajutorul lor. Episodul celor 10 000 de casatorii mixte de la Susa a fost un alt motiv de nemulţumire pentru armată, deşi li s-a făcut o mare cinste participanţilor prin faptul că ceremoniile s-au desfăşurat în acelaşi timp cu oficierea căsătoriei împăratului . Alexandru s-a casatorit cu Barsine fiica lui Dareios si cu Parysatis fiica lui Ochos, iar pe cealaltă fiica a lui Dareios, Drypetis, cumnata sa, i-a dat-o de soţie lui Hephaistion pentru a se înrudi cu el. La fel alţi comandanţi din armata sa, au primit drept soţii, fiice ale aristocraţilor locali. Ceremoniile au avut loc după ritualul persan, onorând astfel populaţia cucerită şi pe urmaşele regelui Dareios, al cărui moştenitor se proclamase si pe care l-a onorat cu funeralii regeşti. De altfel, neplăcut impresionat de felul în care Bessos l-a trădat şi l-a ucis pe regele său Dareios, Alexandru a dus o adevărată campanie de prindere şi pedepsire a acestuia. Modul în care a fost pedepsit Bessos , prin tăierea nasului şi a urechilor înainte de a fi executat, în faţa demnitarilor la Ecbatana este barbar, semn ca se lăsase furat de ideea de grandoare şi de modul de viaţă al regilor barbari care făceau distincţie clară între ei şi supuşii lor. Hotărârea împăratului Alexandru, descendentul lui Heracles, de a lăsa costumul macedonean şi de a umbla îmbrăcat după moda orientală, renunţarea la cununa de învingător pentru kitaris – turbanul persan, adoptat de la învinşi fără ruşine si de bunăvoie, a fost atribuită meschinei sale vanităţi şi nu unui calcul politic. În Partia a îmbrăcat pentru prima oara haina orientală pentru a se obişnui cu obiceiurile locului, gândind că astfel comuniunea de obiceiuri şi de rasă face mult pentru îmblânzirea oamenilor. Este posibil ca prin aceasta voia să-i facă pe ai săi să i se închine după ce i-ar fi obişnuit cu îndepărtarea treptata a vieţii de mai înainte. De aceea probabil împăratul nu a imbracat portul complet, ci o îmbrăcăminte amestecată, mai bogată decât cea medica şi mai puţin impunătoare decât cea persană. . A adoptat însă diadema, mantaua de pupură brodată cu aur, sceptrul regal, iar cei din anturajul sau , au spus ca s-a pierdut prin victorie ce s-a câştigat prin război, considerându-se învinşi in situata in care sunt obligaţi să se dedea obiceiurilor străine . Nu trebuie uitat ca Alexandru a ctitorit mult, iar oraşele au fost populate cu greci şi macedoneni, care şi-au implementat modul de viata si de gândire propriu. Aşa se explică faptul ca sub acest aspect avem da face cu o asimilare a populaţiilor indigene şi nu cu o fuziune cu acestea. Este limpede ca părerea unanima a contemporanilor săi a fost ca Alexandru se orientaliza progresiv, in timp ce armata ar fi vrut regatul persan distrus si umilit nicidecum conservat si cultivat aşa cum procedase . Este o certitudine faptul ca a fost fascinat si furat de strălucirea si fastul modului de viata oriental la nivel regal bineanteles. Totuşi nu putem sa nu sesizam gândirea vizionara pe care avut-o . Problema divinizării nu era decât un artificiu menit sa-i confere mai multa autoritate faţa de supuşii din Orient. A ştiut sa menajeze orgoliile locale si cu toata firea sa nesăbuita uneori, nu a profitat de situaţia de cuceritor. Cu femeile care l-au atras s-a casatorit (episodul cu Roxana, fiica lui Oxiartes cu care era in război si care la auzul vestii i s-a predat). Alexandru a ştiut ca pentru a-si consolida stăpânirea trebuia sa-i unească pe perşi si macedoneni prin casatorii; aşa menaja orgolii , îndepărta ruşinea învinşilor şi superbia învingătorilor. La modul concret, aceste casatorii aveau rolul de a crea noi familii a căror fidelitate putea fi mai uşor controlata. Alexandru pare ca a fost singurul care a înţeles ca un imperiu de asemenea dimensiuni, cucerit cu arma nu se poate păstra uşor, mai ales ca nu apucase sa organizeze sistematic ceea ce cucerise. Ceea ce ulterior s-a numit elenizarea Orientului, a început prin orientalizarea cuceritorilor. BIBLIOGRAFIE Flavius Arrianuus, Expediţia lui Alexandru cel Mare in Asia, Cluj, 1966 Al. Suceveanu, Alexandru cel Mare, Ed. Academiei Romane, Bucureşti, 1993 Quintus Curtius Rufus, Viata si faptele lui Alexandru cel Mare, Ed. Minerva, Bucureşti, 1970 |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat PDF
Free Download Referat Word |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
