Adolf Hitler
Categoria: Referat
Istorie
Descriere:
Încă de la începuturile carierei politice, Hitler era conÅŸtient de
puterea propagandei, totul fiind foarte bine pus la punct. Din aprilie
1930, responsabil cu propaganda a fost numit Joseph Goebbels, cel care a
folosit cu succes noile tehnici, afiÅŸele electorale cât ÅŸi radioul. Au
fost închiriate avioane... |
|
|
1
Adolf Hitler
Introducere:
Adolf Hitler (* 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria - † 30 aprilie
1945, Berlin), lider al Partidului Naţional Socialist German, cancelar
al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut ("Führer") al
Germaniei, a fost unul din cei mai cruzi dictatori din istoria
omenirii. Ajuns la putere la începutul anilor 1930 odată cu ascensiunea
nazismului în Germania, Hitler a iniţiat izbucnirea celui de Al Doilea
Război Mondial şi instituit exterminarea în masă a evreilor şi a
adversarilor săi politici.
Tinereţea:
Viitorul dictator s-a născut la Braunau-am-Inn, în partea de vest a
Imperiului Austro-Ungar, la 20 aprilie 1889. În şcoală nu s-a remarcat,
fiind un elev mediocru. După moartea părinţilor, în 1907, s-a mutat la
Viena unde a încercat să se înscrie la cursurile Academiei de Arte
Frumoase, încercare ce s-a soldat cu un eşec. Timp de şase ani a dus o
viaţă mizeră în cele mai sărace cartiere ale oraşului,singura sa sursă
de venit fiind ilustratele cu diferite clădiri din Viena,pe care le
picta şi vindea în cafenele.La Viena a căpătat concepţiile pe care le
va pune în aplicare când va ajunge cancelar al Germaniei. Sătul de
„babilonia de rase“ vieneză,a plecat în mai 1914 într-un oraş „cu
adevărat german“, München. Odată cu începerea Primului Război Mondial,
s-a înrolat în armata germană, câştigând Crucea de Fier, clasa 1.
Sfârşitul războiului l-a surprins într-un spital, fiind rănit în urma
unui atac cu gaze al englezilor. După terminarea războiului, Hitler
şi-a schiţat deja în minte ceea ce urma să devină naţional-socialismul.
O gândire bazată pe un anti-semitism crud şi o orientare rasistă asupra
societăţii şi a valorilor ei (Volksgemeinschaft). În anul 1919 el a
devenit spion al departamentului politic al armatei bavareze, prilej cu
care a intrat în contact cu Partidul Muncitoresc German. Micul partid,
în ciuda numelui, nu era o mişcare de stânga, ci sprijinea
ultranaţionalismul, anti-semitismul şi anti-capitalismul. Cum era de
aşteptat, Hitler s-a înregimentat politic, devenind în scurt timp
membru al comitetului executiv. Energia şi talentul său propagandistic
şi oratoric l-au impus, astfel că, Hitler, alături de fondatorul
partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie
1920. Tot atunci s-a hotărât şi schimbarea denumirii partidului în
Partidul Naţional-socialist Muncitoresc. Astfel s-a deschis drumul
ascensiunii la putere a lui Hitler.
Ideologia naţional-socialismului:
Ideologia nazismului nu s-a bazat de la bun început pe ideile lui
Hitler, el doar preluând idei de la cei care se numeau teoreticieni
rasiali şi care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, exprimaseră noi
concepte ca: rasa ariană, puritatea rasei. Conform acesteia, omenirea
este alcătuită pe baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viaţa nu
reprezintă altceva decât „supravieţuirea celor adaptabili”. Poporul
german era considerat superior, făcând parte din "rasa ariană". Lor le
revenea şi sarcina de a menţine puritatea rasei şi de a subjuga rasele
inferioare evreii, ţiganii, slavii şi rasele de culoare). Hitler
considera comunitatea evreiască un cancer ce roade trupul Germaniei.
„Alterarea sângelui şi deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze
care explică declinul civilizaţiilor străvechi. Niciodată războiul nu a
ruinat naţiunile. În această lume oricine nu este de origine sănătoasă
poate fi considerat pleavă”. Slăbită de efectele Primului Război
Mondial, cât şi de condiţiile foarte grele impuse prin Tratatul de la
Versailles, Germania s-a prăbuşit într-un dezastru economic greu de
imaginat. Plăpânda democraţie (Republica de la Weimar) nu putea face
faţă acestei crize, populaţia devenind din ce în ce mai săracă şi
nemulţumită. Zecile de mii de şomeri umpleau Germania interbelică. Din
păcate pentru evoluţia ulterioară, puterile câştigătoare în războiul
întâi nu au fost capabile să înţeleagă că o ţară umilită nu poate fi un
pol de stabilitate. Condiţiile impuse Germaniei nu aveau cum să fie
acceptate de o populaţie flămândă şi sătulă de război, dar foarte
mândră. Efectele s-au dovedit a fi fatale. Din mijlocul sărăcimii s-a
ridicat cel ce avea să dezlănţuiască iadul în Europa douăzeci de ani
mai târziu.
Ascensiunea la putere
Încă de la începuturile carierei politice, Hitler era conştient de
puterea propagandei, totul fiind foarte bine pus la punct. Din aprilie
1930, responsabil cu propaganda a fost numit Joseph Goebbels, cel care
a folosit cu succes noile tehnici, afişele electorale cât şi radioul.
Au fost închiriate avioane şi maşini de lux pentru deplasarea mai
rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri. Toate aceste eforturi au
avut efectul scontat, dar un mare merit la succesul naziştilor, l-a
avut absenteismul. Succesul obţinut de partidul său la alegerile din
1932 l-a încurajat să nu accepte nici o altă funcţie decât cea de
cancelar. Întâlnirile dintre Hitler şi preşedintele Hindenburg, nu au
dus la nici un rezultat. A urmat o perioadă tulbure în viaţa politică
germană, toate culminând, totuşi, la 30 ianuarie 1933 cu numirea în
funcţia de cancelar a lui Hitler. Încet dar sigur, naziştii au preluat
toate funcţiile de conducere, atât în Parlamentul german (Reichstag),
cât şi în economie. În martie 1933, Hitler s-a hotărât să propună
noului Parlament Legea de împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care
prevedea înlăturarea procedurilor şi legislaţiei parlamentare şi
transferarea puterii depline cancelarului şi Guvernului său, aceasta
căpătând valori dictatoriale. Cu ajutorul mulţimii adunate în stradă şi
a terorii instaurate de "Divizia Furtună" sau SA (Sturmabteilung) şi o
mare organizaţie paramilitară de elită - SS (Schutzstaffel), legea a
trecut cu 444 de voturi pentru şi 94 împotrivă. S-a deschis astfel
calea către dictatura totalitară.
1
Anti-semitismul:
La baza politicii iniţiate de Hitler şi de partidul său s-a aflat ura
rasială şi anti-semitismul. Ura profundă faţă de evrei a reprezentat
tema dominantă a carierei politice a lui Hitler. Care sunt motivele
care au stat la baza acestei mânii bolnave? E greu de spus. S-a
speculat foarte mult pe marginea acestei probleme, dar nimeni nu a
putut găsi un răspuns satisfăcător. Să fi fost din cauza unei
prostituate evreice, care l-ar fi îmbolnăvit de sifilis în tinereţe?
Puţin probabil. Cea mai plauzibilă explicaţie ne-o oferă Geoff Layton
în lucrarea sa „Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945”: „Hitler a fost
produsul, şi nu creatorul unei societăţi deja infestate. În orice caz,
ar fi eronat să-l considerăm un antisemit oarecare. Ura faţă de evrei
era obsesivă şi vindicativă şi i-a influenţat întreaga filosofie
politică. Că el a fost în stare să o pună în practică, nu poate fi
explicat decât prin circumstanţele singulare ale Germaniei postbelice:
umilinţa de la Versailles, problemele grave de ordin socio-economic
dintre anii 1918-1923 şi 1929-1933. Într-o astfel de situaţie, Hitler a
fost în măsură să exploateze existenţa unei ostilităţi latente
împotriva evreilor şi să o transforme într-o politică radicală a urii”.
Oricâte explicaţii s-ar încerca, faptele şi cifrele sunt covârşitoare:
numărul oamenilor ce au căzut victime politicii hitleriste este
tulburător. 6 milioane de oameni şi-au găsit sfârşitul în lagărele
morţii de la Auschwitz, Chelmno, Majdanek, Treblinka ori în ghetoul din
Varşovia. Politica rasială a fost introdusă de către Hitler în mod
teptat, tocmai pentru a amăgi opinia publică internaţională. La 15
septembrie 1935 s-au dat primele legi rasiale, ce au intrat în istorie
ca Legile de la Nürnberg. Acestea prevedeau că, „este cetăţean al
Reich-ului acea persoană care este de origine pur germană”; totodată se
interziceau căsătoriile dintre evrei şi cetăţenii germani, cât şi
relaţiile extraconjugale. La 9 noiembrie 1938 s-au luat şi primele
măsuri fizice împotriva evreilor prin pogromul generalizat pe tot
teritoriul Germaniei. În aşa-numita "Noapte de cristal" (Kristallnacht)
au fost distruse case, magazine şi sinagogi, iar 100 de evrei au fost
omorâţi şi circa 20.000 trimişi în lagăre de concentrare. Punctul
culminant al crimelor a fost atins odată cu Conferinţa de la Wannsee a
unor personalităţi ale partidului şi ale Guvernului, în cadrul căreia
aceştia îşi dau acordul pentru "Soluţia finală în chestiunea
evreiască", la cererea expresă a lui Hitler.
Decăderea celui de-Al Treilea Reich
Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al
decăderii lui Hitler. Cu toate victoriile de început dintre anii
1939-1941, Hitler a făcut marea greşeală de a-şi subestima inamicii,
Marea Britanie şi Uniunea Sovietică, precum şi greşeala de a începe un
război pe două fronturi, cu aceste două puteri. Orbit de succesele
înregistrate de "războiul fulger" (Blitzkrieg), Hitler a dat semnalul
„Operaţiunii Barbarosa”, care prevedea invadarea Uniunii Sovietice
printr-o campanie rapidă, înainte de venirea iernii. Invazia s-a
petrecut la 22 iunie 1941 şi a însemnat începutul sfârşitului. Luna
decembrie a aceluiaşi an a dat lui Hitler o nouă lovitură: au intrat în
război SUA. Cu toate că înverşunarea sovieticilor, noroiul şi frigul au
stopat înaintarea Germaniei, Hitler a rămas convins că victoria finală
este posibilă , ceea ce dovedeşte că-şi pierduse clarviziunea militară
ce îl caracterizase la începutul războiului. În 1943 armata germană se
afla deja în defensivă, pierzând iniţiativa şi, treptat, toate visurile
bolnave de preamărire ale lui Hitler s-au sfârşit, lăsând în urmă o
Europă distrusă şi şaizeci de milioane de victime. În aprilie 1945,
când soldaţii sovietici se aflau la doar un kilometru distanţă, Hitler
s-a sinucis (nici pînă în ziua de astăzi nu se ştie cum a murit Hitler,
astfel aceasta este doar o presupunere, aşa cum nimeni nu a putut arăta
unde a fost înmormîntat acesta sau altă dovadă că acestă să fi murit).
În mai 1945, Germania era total ruinată, şi nicidecum o „Germanie mare”
care să distrugă Rusia bolşevică şi care să creeze o nouă ordine
mondială, bazată pe conceptul supremaţiei arienilor.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|