1 Adolf Hitler
Introducere:
Adolf Hitler (* 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria - † 30 aprilie 1945, Berlin), lider al Partidului Naţional Socialist German, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut ("Führer") al Germaniei, a fost unul din cei mai cruzi dictatori din istoria omenirii. Ajuns la putere la începutul anilor 1930 odată cu ascensiunea nazismului în Germania, Hitler a iniţiat izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial şi instituit exterminarea în masă a evreilor şi a adversarilor săi politici.
Tinereţea:
Viitorul dictator s-a născut la Braunau-am-Inn, în partea de vest a Imperiului Austro-Ungar, la 20 aprilie 1889. În şcoală nu s-a remarcat, fiind un elev mediocru. După moartea părinţilor, în 1907, s-a mutat la Viena unde a încercat să se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase, încercare ce s-a soldat cu un eşec. Timp de şase ani a dus o viaţă mizeră în cele mai sărace cartiere ale oraşului,singura sa sursă de venit fiind ilustratele cu diferite clădiri din Viena,pe care le picta şi vindea în cafenele.La Viena a căpătat concepţiile pe care le va pune în aplicare când va ajunge cancelar al Germaniei. Sătul de „babilonia de rase“ vieneză,a plecat în mai 1914 într-un oraş „cu adevărat german“, München. Odată cu începerea Primului Război Mondial, s-a înrolat în armata germană, câştigând Crucea de Fier, clasa 1. Sfârşitul războiului l-a surprins într-un spital, fiind rănit în urma unui atac cu gaze al englezilor. După terminarea războiului, Hitler şi-a schiţat deja în minte ceea ce urma să devină naţional-socialismul. O gândire bazată pe un anti-semitism crud şi o orientare rasistă asupra societăţii şi a valorilor ei (Volksgemeinschaft). În anul 1919 el a devenit spion al departamentului politic al armatei bavareze, prilej cu care a intrat în contact cu Partidul Muncitoresc German. Micul partid, în ciuda numelui, nu era o mişcare de stânga, ci sprijinea ultranaţionalismul, anti-semitismul şi anti-capitalismul. Cum era de aşteptat, Hitler s-a înregimentat politic, devenind în scurt timp membru al comitetului executiv. Energia şi talentul său propagandistic şi oratoric l-au impus, astfel că, Hitler, alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1920. Tot atunci s-a hotărât şi schimbarea denumirii partidului în Partidul Naţional-socialist Muncitoresc. Astfel s-a deschis drumul ascensiunii la putere a lui Hitler.

Ideologia naţional-socialismului:
Ideologia nazismului nu s-a bazat de la bun început pe ideile lui Hitler, el doar preluând idei de la cei care se numeau teoreticieni rasiali şi care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, exprimaseră noi concepte ca: rasa ariană, puritatea rasei. Conform acesteia, omenirea este alcătuită pe baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viaţa nu reprezintă altceva decât „supravieţuirea celor adaptabili”. Poporul german era considerat superior, făcând parte din "rasa ariană". Lor le revenea şi sarcina de a menţine puritatea rasei şi de a subjuga rasele inferioare evreii, ţiganii, slavii şi rasele de culoare). Hitler considera comunitatea evreiască un cancer ce roade trupul Germaniei. „Alterarea sângelui şi deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizaţiilor străvechi. Niciodată războiul nu a ruinat naţiunile. În această lume oricine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat pleavă”. Slăbită de efectele Primului Război Mondial, cât şi de condiţiile foarte grele impuse prin Tratatul de la Versailles, Germania s-a prăbuşit într-un dezastru economic greu de imaginat. Plăpânda democraţie (Republica de la Weimar) nu putea face faţă acestei crize, populaţia devenind din ce în ce mai săracă şi nemulţumită. Zecile de mii de şomeri umpleau Germania interbelică. Din păcate pentru evoluţia ulterioară, puterile câştigătoare în războiul întâi nu au fost capabile să înţeleagă că o ţară umilită nu poate fi un pol de stabilitate. Condiţiile impuse Germaniei nu aveau cum să fie acceptate de o populaţie flămândă şi sătulă de război, dar foarte mândră. Efectele s-au dovedit a fi fatale. Din mijlocul sărăcimii s-a ridicat cel ce avea să dezlănţuiască iadul în Europa douăzeci de ani mai târziu.

Ascensiunea la putere
Încă de la începuturile carierei politice, Hitler era conştient de puterea propagandei, totul fiind foarte bine pus la punct. Din aprilie 1930, responsabil cu propaganda a fost numit Joseph Goebbels, cel care a folosit cu succes noile tehnici, afişele electorale cât şi radioul. Au fost închiriate avioane şi maşini de lux pentru deplasarea mai rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri. Toate aceste eforturi au avut efectul scontat, dar un mare merit la succesul naziştilor, l-a avut absenteismul. Succesul obţinut de partidul său la alegerile din 1932 l-a încurajat să nu accepte nici o altă funcţie decât cea de cancelar. Întâlnirile dintre Hitler şi preşedintele Hindenburg, nu au dus la nici un rezultat. A urmat o perioadă tulbure în viaţa politică germană, toate culminând, totuşi, la 30 ianuarie 1933 cu numirea în funcţia de cancelar a lui Hitler. Încet dar sigur, naziştii au preluat toate funcţiile de conducere, atât în Parlamentul german (Reichstag), cât şi în economie. În martie 1933, Hitler s-a hotărât să propună noului Parlament Legea de împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care prevedea înlăturarea procedurilor şi legislaţiei parlamentare şi transferarea puterii depline cancelarului şi Guvernului său, aceasta căpătând valori dictatoriale. Cu ajutorul mulţimii adunate în stradă şi a terorii instaurate de "Divizia Furtună" sau SA (Sturmabteilung) şi o mare organizaţie paramilitară de elită - SS (Schutzstaffel), legea a trecut cu 444 de voturi pentru şi 94 împotrivă. S-a deschis astfel calea către dictatura totalitară.

1 Anti-semitismul:
La baza politicii iniţiate de Hitler şi de partidul său s-a aflat ura rasială şi anti-semitismul. Ura profundă faţă de evrei a reprezentat tema dominantă a carierei politice a lui Hitler. Care sunt motivele care au stat la baza acestei mânii bolnave? E greu de spus. S-a speculat foarte mult pe marginea acestei probleme, dar nimeni nu a putut găsi un răspuns satisfăcător. Să fi fost din cauza unei prostituate evreice, care l-ar fi îmbolnăvit de sifilis în tinereţe? Puţin probabil. Cea mai plauzibilă explicaţie ne-o oferă Geoff Layton în lucrarea sa „Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945”: „Hitler a fost produsul, şi nu creatorul unei societăţi deja infestate. În orice caz, ar fi eronat să-l considerăm un antisemit oarecare. Ura faţă de evrei era obsesivă şi vindicativă şi i-a influenţat întreaga filosofie politică. Că el a fost în stare să o pună în practică, nu poate fi explicat decât prin circumstanţele singulare ale Germaniei postbelice: umilinţa de la Versailles, problemele grave de ordin socio-economic dintre anii 1918-1923 şi 1929-1933. Într-o astfel de situaţie, Hitler a fost în măsură să exploateze existenţa unei ostilităţi latente împotriva evreilor şi să o transforme într-o politică radicală a urii”. Oricâte explicaţii s-ar încerca, faptele şi cifrele sunt covârşitoare: numărul oamenilor ce au căzut victime politicii hitleriste este tulburător. 6 milioane de oameni şi-au găsit sfârşitul în lagărele morţii de la Auschwitz, Chelmno, Majdanek, Treblinka ori în ghetoul din Varşovia. Politica rasială a fost introdusă de către Hitler în mod teptat, tocmai pentru a amăgi opinia publică internaţională. La 15 septembrie 1935 s-au dat primele legi rasiale, ce au intrat în istorie ca Legile de la Nürnberg. Acestea prevedeau că, „este cetăţean al Reich-ului acea persoană care este de origine pur germană”; totodată se interziceau căsătoriile dintre evrei şi cetăţenii germani, cât şi relaţiile extraconjugale. La 9 noiembrie 1938 s-au luat şi primele măsuri fizice împotriva evreilor prin pogromul generalizat pe tot teritoriul Germaniei. În aşa-numita "Noapte de cristal" (Kristallnacht) au fost distruse case, magazine şi sinagogi, iar 100 de evrei au fost omorâţi şi circa 20.000 trimişi în lagăre de concentrare. Punctul culminant al crimelor a fost atins odată cu Conferinţa de la Wannsee a unor personalităţi ale partidului şi ale Guvernului, în cadrul căreia aceştia îşi dau acordul pentru "Soluţia finală în chestiunea evreiască", la cererea expresă a lui Hitler.

Decăderea celui de-Al Treilea Reich
Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al decăderii lui Hitler. Cu toate victoriile de început dintre anii 1939-1941, Hitler a făcut marea greşeală de a-şi subestima inamicii, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică, precum şi greşeala de a începe un război pe două fronturi, cu aceste două puteri. Orbit de succesele înregistrate de "războiul fulger" (Blitzkrieg), Hitler a dat semnalul „Operaţiunii Barbarosa”, care prevedea invadarea Uniunii Sovietice printr-o campanie rapidă, înainte de venirea iernii. Invazia s-a petrecut la 22 iunie 1941 şi a însemnat începutul sfârşitului. Luna decembrie a aceluiaşi an a dat lui Hitler o nouă lovitură: au intrat în război SUA. Cu toate că înverşunarea sovieticilor, noroiul şi frigul au stopat înaintarea Germaniei, Hitler a rămas convins că victoria finală este posibilă , ceea ce dovedeşte că-şi pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul războiului. În 1943 armata germană se afla deja în defensivă, pierzând iniţiativa şi, treptat, toate visurile bolnave de preamărire ale lui Hitler s-au sfârşit, lăsând în urmă o Europă distrusă şi şaizeci de milioane de victime. În aprilie 1945, când soldaţii sovietici se aflau la doar un kilometru distanţă, Hitler s-a sinucis (nici pînă în ziua de astăzi nu se ştie cum a murit Hitler, astfel aceasta este doar o presupunere, aşa cum nimeni nu a putut arăta unde a fost înmormîntat acesta sau altă dovadă că acestă să fi murit). În mai 1945, Germania era total ruinată, şi nicidecum o „Germanie mare” care să distrugă Rusia bolşevică şi care să creeze o nouă ordine mondială, bazată pe conceptul supremaţiei arienilor.