1
REGULILE DE ANGAJARE,
ÎN CONFORMITATE CU DREPTUL
INTERNAŢIONAL UMANITAR, ÎN CADRUL ACŢIUNILOR MILITARE
Lt.col. Roland – Dorian ENE
The problem regarding the establishment of
the legal nature of the Rules of Engagement (ROE) has produced a
series o controversies between Romanian and foreign experts.
ROE represents the means through
which a political or military authority
regulates the use of forces by a military structure in a particular
political-military situation. They represent instructions which
authorize the
use of force.
ROE are no laws. They have
political, legal and military significance.
This significance does not give consistency so that ROE should be
included in a
category of autonomous, easy to recognize laws. They are laws with a
combined character.
ROE does not achieve self-sustaining the necessary conditions for legal
military operations.
The success of ROE depends
entirely on the commander of the military
structure and the quality of the personnel under his command, which
adhere to
them and apply them in very difficult, very complex operative
situations.
I. INTRODUCERE
Un
rol
deosebit de important în a asigura eficienţa acţiunii forţelor armate
şi a crea
sentimentul în rândul personalului militar că acţionează în deplină
concordanţă
cu prevederile legale, îl au aşa numitele “reguli
de angajare” “RULES OF ENGAGEMENTS” –„
ROE”
Regulile
de
angajare sunt menite (destinate) Forţelor armate şi privesc, în ultimă
instanţă, reglementarea conduitei combatantului. Mai întâi, ele prevăd
scopul
şi limitele folosirii Forţei armate într-o misiune autorizată şi, în al
doilea
rând, ele sunt ghidul combatantului individual pe drumul misiunii să nu
se
rătăcească de funcţia şi rolul dat lui în cadrul misiunii. Raţiunea
de a fi a regulilor de angajare este menţinerea Forţei
organizate sub controlul Raţiunii, a Forţelor armate sub controlul
Autorităţii
Naţionale de Comandă şi, prin ea, sub controlul naţiunii.
Ele
sunt
expresia funcţiei de control politic a naţiunii asupra Armatei, a
comunităţii
internaţionale asupra coaliţiei militare constituite pentru menţinerea
ori
impunerea păcii.
Problema
privind stabilirea naturii juridice a Regulilor de Angajare (ROE) a dat
naştere, întotdeauna, la controverse în rândul specialiştilor, români
şi
străini, întrucât ele nu reprezintă un
act normativ veritabil, nu sunt nişte legi, pur şi simplu.
Ele au o semnificaţie politică, juridică şi
militară, dar această semnificaţie nu da consistenţa pentru ca regulile
de angajare să fie incluse într-o
categorie de legi uşor de recunoscut şi autonome; ele sunt nişte reguli
cu un
caracter combinat şi nu formează de sine stătător condiţiile necesare
pentru
operaţiuni militare legale.
Pe plan
internaţional, regulile de angajare reprezintă
reguli politice cu caracter politico-militar, iar
instrucţiunile bazate pe acestea, în cuprinsul cărora se stabileşte
cadrul
legal de folosire a forţei, conţin prevederi precise şi clare, lipsite
de
echivoc care determină anumite
restricţii. Acest lucru nu înseamnă că regulile de angajare nu pot avea consecinţe legale.
II. NOŢIUNEA ŞI FUNDAMENTELE
REGULILOR DE ANGAJARE
1. Regulile de angajare, într-o
încercare de definiţie, sunt normele
deduse din imperativele Ordinei de drept şi ale Ordinei internaţionale,
menite
să conserve Forţele armate în stările capacităţii de a acţiona
(reacţiona)
proporţional cu gravitatea crizei în care sunt chemate.
În
raport cu nivelul unde sunt
elaborate, regulile de angajare sunt,
fie Directive ale Autorităţii
Naţionale ori Internaţionale de Comandă – care stabilesc circumstanţele
şi
limitele în care Forţele armate sunt angajate în misiune, precum şi
mijloacele
care trebuie folosite, în conformitate cu Dreptul intern şi
internaţional
aplicabil, fie Reguli ale comandantului
– care stabilesc conduita trupei în circumstanţele evolutive ale
misiunii.
Regulile
de
angajare nu se substituie
Regulamentelor de luptă, doctrinei, tacticii; ele nu sunt
“legi ale războiului”; ele interpretează “legile
războiului” precum şi legile regimului de criză în misiunea autorizată.
Dreptul care este interpretat, precum şi
situaţia dată în contextul politic şi diplomatic existent, alcătuiesc
împreună
fundamentele (temeiurile) regulilor de angajare.
2. Fundamentele (temeiurile) regulilor de
angajare sunt:
a)
Dreptul internaţional aplicabil - Carta
Naţiunilor Unite şi
Dreptul conflictelor armate (“Legile şi obiceiurile războiului” şi
Dreptul
umanitar);
b)
Dreptul intern, respectiv Legile organice
privind regimul stării de
necesitate;
c)
Operaţiunile. Operaţiunile sunt acţiuni
şi se defineşte prin scop, forţe, mijloace, metode adecvate şi
condiţiile în
care se desfăşoară;
d)
Politica. Decizia angajării forţei
armate în misiune aparţine Autorităţii Politice constituite în Stat ori
Organizaţiei Naţiunilor Unite;
e)
Diplomaţia. Evenimentul destabilizator,
care reclamă folosirea forţei, are ecou internaţional. Este
responsabilitatea
Autorităţii de comandă să stingă criza cât mai grabnic posibil, cu
sacrificii
cât mai mici, să evite extinderea ei păguboasă!
Efectele
deciziei folosirii forţei armate, pentru că depăşesc graniţele
naţionale, impun
ca regulile de angajare să fie proiectate în respectul consideraţiilor
şi
concluziilor expertizei diplomatice.
3.
Scopul
Regulilor de angajare în conflict
Sunt mijlocul principal prin care
comandamentul poate da indicaţii
destinate să permită forţelor, care sunt desfăşurate, de a gira în timp
de pace
situaţiile de criză şi în timp de război de a stăpâni sau controla
nivelul
ostilităţilor (gradul de violenţă).
4. Concluzie
Regulile
de angajare sunt sinteza cerinţelor
fundamentale ale Dreptului, capabilităţilor Forţei armate,
imperativelor
Ordinei de drept interne şi internaţionale şi realităţilor diplomatice.
Ele
sunt menite să înfrâneze impulsul iraţional de a supradimensiona Forţa,
impuls
care, scăpat de sub controlul Raţiunii, compromite misiunea.
Pentru fiecare situaţie, în care sunt
angajate forţe armate, este necesară elaborarea unor reguli de angajare
în
conflict specifice.
III. NIVELELE
DE ELABORARE ŞI TIPOLOGIA REGULILOR
DE ÎN ACŢIUNE
Regulile
de
angajare se emit la nivelele ierarhiei Autorităţii Naţionale de Comandă
şi ale
O.N.U., aşadar, la nivel de competenţă: -
strategică; operaţională şi tactică. După caracteristicile
situaţiilor în care forţa armată este angajată, se
pot deosebi următoarele tipuri de reguli de angajare:
1
1.
Reguli de angajare generale
Guvernează
folosirea Forţelor armate în timp de pace sau în operaţiuni normale cum
este
dreptul la autoapărare al individului, unităţii, forţei ori naţiunii şi
sunt fundamentate
pe Dreptul la Autoapărare al insului, naţiunii şi Forţei armate în
ansamblul
ei. Ele au în vedere mediul în care Forţele armate pot fi solicitate şi
riscurile care există în acel mediu. ROE
vor fi diferite pentru forţele armate terestre, marină, aviaţie sau
pentru
poliţie.
Regulile de angajare generale se divid
în două secţiuni: o secţiune nesecretă,
prin care se asigură informaţiile fundamentale pentru autoapărare, etc.
şi o secţiune secretă, care tratează direct
obiectivele misiunii de îndeplinit.
2.
Reguli de angajare
specifice, adecvate
evoluţiei crizei.
Reflectă
circumstanţele în schimbare. În S.U.A. este pus la punct un sistem
de reguli de angajare pentru trei
faze de evoluţie a crizei:
2.1
Reguli de Angajare Verzi - nu există
ameninţarea ostilităţilor. Sunt autorizate numai autoapărarea şi
securitatea
facilităţilor de bază.
2.2
Reguli de Angajare Galbene - când se
apreciază că există ameninţarea cu un atac. Concomitent cu creşterea
stării de
pericol se impune să crească gradul de autorizare a angajării forţei.
2.3 Reguli de Angajare Roşii - atacul s-a
declanşat sau combatantul
a fost autorizat să atace.
2.4 Reguli de
angajare în timp de război - sunt elaborate
în funcţie de
tipul conflictului care poate fi de slabă intensitate sau un conflict
major.
2.5 Reguli
de angajare pentru misiuni de pace şi operaţii umanitare –ce permit
funcţionarea unei coaliţii militare (unei Forţe multinaţionale) în chip
coerent
şi eficient întru scop.
Unesc pentru
acţiune militari din State diferite, cu
instruire şi
dotare compatibilă. Ele sunt elaborate pe baza mandatului Consiliului
de
Securitate în funcţie de tipul operaţiunii:
·
operaţiuni
de menţinerea păcii („Peace
KeepingOperation”)
·
operaţiuni
de restabilire a păcii („Peace
Enforcement Operaţion”).
IV. FUNCŢIILE REGULILOR DE ANGAJARE ÎN
CONFLICT
1.
Funcţia
de limitare a folosirii forţei
ROE determină măsuri de executare a
misiunilor limitând folosirea forţei, aceasta fiind folosită într-o
manieră
compatibilă cu obiectivele politice (stabilite prin mandatul
încredinţat),
militar-strategice (scopuri de război) şi militar-tactice (obiective de
cucerit);
2.
Funcţia
de implicare şi responsabilizare a comandantului în conducerea luptei.
Comandantul este investit cu
puterea de a autoriza folosirea anumitor tehnici, metode şi mijloace de
luptă
cu scopul de a îndeplini mandatul încredinţat sau misiunea de luptă
primită.
Este în măsură să evalueze permanent situaţia strategică, operativă sau
tactică,
să-şi asume responsabilitatea modificării procedurilor sau autorizarea
folosirii
anumitor mijloace la dispoziţie, dar ţinute până în acel moment în
rezervă. El
este în măsură a influenţa cursul luptei permiţând sau refuzând
folosirea
anumitor arme.
3. Funcţia de garantare a
respectării legislaţiei interne şi internaţionale, a normelor de drept
internaţional umanitar
ROE conferă siguranţa că respectându-le şi aplicându-le, se
acţionează
în conformitate cu normele interne şi internaţionale.
3.
Funcţia
de control privind modul de folosire
a forţei
Comandantul
poate să fixeze anumite reguli de angajare care să ţină cont de
factorii –
religios, cultural - precizând interdicţia de a se ataca anumite bunuri
religioase sau culturale, chiar dacă acestea beneficiază deja de o
protecţie
generală.
4. Funcţia de control politic
asupra conducerii
militare
Atunci
când este necesar, aceste acţiuni se desfăşoară sub control politic.
V. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ REGULILE DE
ANGAJARE
În mod obligatoriu, trebuie luaţi
în considerare:
·
Dreptul public internaţional şi
dreptul
conflictelor armate;
·
Factorii operaţionali;
·
Factorii internaţionali şi politica
;
·
Interesele naţionale şi politica
naţională;
·
Dreptul naţional intern;
·
6. Dreptul intern al naţiunii gazdă
şi
acordurile reciproce.
VI. ELABORAREA REGULILOR DE ANGAJARE
Este
o
activitate complexă şi de răspundere la care participă diferite
categorii de
persoane (politicieni, militari, jurişti
etc.) care au în vedere considerentele politice şi diplomatice ale
guvernului care autorizează folosirea forţei; prevederile legale (interne sau internaţionale) ce
guvernează folosirea forţei (de către o
ţară sau o coaliţie);
1.
Regulile de bază
1.1 Dreptul la legitimă apărare - ,,Nimic
în regulile de angajare în conflict nu poate limita dreptul la legitimă
apărare”;
1.2 Adaptarea permanentă: Mandatul,
regulile de angajare, trebuie să fie în mod constant adaptate
împrejurărilor;
1.3
Aplicabilitatea: Nu serveşte la nimic
să stabilim
reguli care pe teren nu sunt aplicabile, ţinând cont de împrejurări;
1.4 Reguli
de folosire a forţei sau armelor: Regulile de angajare stabilite
pentru o
situaţie conflictuală merg adeseori, în ceea ce priveşte folosirea
forţei, mai
departe decât situaţia de legitimă apărare. Comandantul
şi subordonaţii trebuie să cunoască toate împrejurările în care pot
utiliza
armele şi să fie gata să o facă dacă este necesar.
2. Redactarea Regulilor de angajare
Să
fie clare,
precise, lipsite de de echivoc şi uşor de înţeles pentru cei care
trebuie să le
aplice.
3. Concluzii:
Regulile de angajare constituie elementul
critic pentru folosirea forţelor armate în acord cu Dreptul Războiului.
Ele
joacă un rol important în reglementarea folosirii forţei, atât în timp
de crize
cât şi de război; exprimă funcţia de control politic asupra forţelor
armate şi
a coaliţiei, în societate democratică.
Regulile de angajare sunt instrumente
valoroase pentru întregul lanţ de comandă, de la comandanţii superiori
până la
comandanţii de plutoane.
Regulile de angajare sunt complicate
datorită factorilor legali sau nelegali cu care forţa se poate
confrunta, în
timp de pace, tensiuni sau război.
Factorul cheie aplicabil regulilor de
angajare, numit Dreptul la autoapărare este bazat pe Dreptul
internaţional şi
Dreptul conflictelor armate, iar pentru operaţiuni interne, Dreptul
intern cu
privire la folosirea forţei şi ajutorul autorităţilor civile.
|