untitled
TEMA: Bazele teoretice de
producere a articolelor sticlocristaline
Metoda elaborată în anii 50 a
folosirii cristalizării sticlei au permis de a primi materiale
sticlocristaline
numite în URSS microcristaline.
Microcristalele datorită structurii
fine a cristalelor, în funcţie de masă mică, combinării proprietăţilor
de preţ
fizico-chimice şi posibilităţii obţinerii prin metoda tehnologiei
sticloase, pe
larg se folosesc în diverse domenii a gospodăriei comunale.
Materialele stcilocristaline
cunoscute în prezent se grupează în 2 grupe:
microcristale
tehnice, sintezate pe baza oxizilor puri şi sînt numite pentru cazuri
speciale;
zgură
sticloasă obţinută pe baza zgurei de sital metalurgice şi sînt menite
pentru folosirea pe larg în diverse domenii industriale şi în
construcţii.
Dirijarea cristalizării sticlei se
foloseşte pentru obţinerea materiei sticlocristaline de tip –
microcristaline
şi zgură de sital. În masa sticloasă, ce are calităţi obtimale de
cristalizare
în masă se introduc adaosuri ce intensifică procesul de catalizare –
numiţi
catalizatori.
Introducerea unor cantităţi mici de
catalizatori la o anumită prelucrare termică aduc la formarea în sticlă
a
centrelor de cristalizare, ce contribuie la obţinerea structurii fine
în
material.
Mecanismul formării centrelor de
cristalizare în funcţie de compoziţie sticloasă în tipul
catalizatorului pot fi
diverse.
Într-un caz în calitate de
catalizator se folosesc agenţi de catalizare mecanici – metale de preţ
şi
oxizii lor (Pt, Au, Ar, CuO) care în rpocesul de fierbere se dizolvă în
masa
sticloasă.
La prelucrarea termică a acestor
sticle (la temperatura corespunzătoare primei stadii de catalizare).
Catalizatorii indicaţi se elimină în
formă de particole microcristaline cu dimensiuni mai mici de 100 A,
care
prezintă bazele de catalizare a sticlei.
În alt caz catalizatorii servesc diferiţi oxizi şi
sărurile metalice (fosfaţi, sulfaţi, storizi, oxizi de titan, circoniu
etc).
Aceşti catalizatori contribuie la distribuirea sticlei în două faze de
topire
de diferită compoziţie în timp ce aceşti catalizatori intră în
compoziţia unei
din acesteia faze formînd pe tot volumul sticlei poţiuni microlicuate.
Prin
aceasta se formează o mare suprafaţă de desfacere a fazelor, care scade
energia
formării centrului de cristalizare a fazei iniţiale şi apelează la
dezvoltarea
stabilă a centrelor de cristalizare pe toată masa – aceasta este prima
stadie
de cristalizare.
În cristalizarea zgurei de sital are
loc microlicuaţia caracteristică cristalizării.
Conţinutul sulfilităţii de sulf în limitele
anumite nu influenţează la natura fazei de cristalizare, dar anume în
acest caz
determină cantitatea ei.
Un rol pozitiv în procesele îndreptate
asupra cristalizării sticlei joacă ftorul, adaosurile care micşorează
temperatura începerii cristalizării, ce este foarte important din punct
de
vedere tehnologic.
Dacă se ridică temperatura în
contună a prelucrării termice se pronunţă faza cristalică principală.
Formarea
ei se regulează cu structura materialului primit pe prima treaptă.
Creşterea
cristalelor, mărimea lor, consecutivitatea eliminării fazelor
cristalice pe a
doua treaptă a cristalizării e posibilă şi regularea temperaturii şi
timpului
de rezistenţă.
Microcristalele tehnice pentru
primirea cărora se folosesc diferite materiale şi materiale deficitare
şi
foarte scumpe (ZrO2, TiO2), diferă de zgura de sital mai mult dizolvate
şi o
microstructură mai densă cu o însemnătate mai mare a însuşirii fizico –
chimice.
Datorită strucutiii fine cristalice
şi a conţinutului ridicat a fazei cristalice a zgurei de sital care
dispun de
însuşirii de preţ fizico – chimice – comparativ rezistenţei mecanice
înalte,
rezistenţa termică înaltă şi chimică, cu o rezistenţă înaltă la uzură,
ce face
acest material foarte perspectiv pentru întrebuinţarea diefrite regiuni
a
gospodăriei ţărăneşti.
|