untitled

TEMA: Bazele teoretice de producere a articolelor sticlocristaline

Metoda elaborată în anii 50 a folosirii cristalizării sticlei au permis de a primi materiale sticlocristaline numite în URSS microcristaline.

Microcristalele datorită structurii fine a cristalelor, în funcţie de masă mică, combinării proprietăţilor de preţ fizico-chimice şi posibilităţii obţinerii prin metoda tehnologiei sticloase, pe larg se folosesc în diverse domenii a gospodăriei comunale.

Materialele stcilocristaline cunoscute în prezent se grupează în 2 grupe:

Dirijarea cristalizării sticlei se foloseşte pentru obţinerea materiei sticlocristaline de tip – microcristaline şi zgură de sital. În masa sticloasă, ce are calităţi obtimale de cristalizare în masă se introduc adaosuri ce intensifică procesul de catalizare – numiţi catalizatori.

Introducerea unor cantităţi mici de catalizatori la o anumită prelucrare termică aduc la formarea în sticlă a centrelor de cristalizare, ce contribuie la obţinerea structurii fine în material.

Mecanismul formării centrelor de cristalizare în funcţie de compoziţie sticloasă în tipul catalizatorului pot fi diverse.

Într-un caz în calitate de catalizator se folosesc agenţi de catalizare mecanici – metale de preţ şi oxizii lor (Pt, Au, Ar, CuO) care în rpocesul de fierbere se dizolvă în masa sticloasă.

La prelucrarea termică a acestor sticle (la temperatura corespunzătoare primei stadii de catalizare).

Catalizatorii indicaţi se elimină în formă de particole microcristaline cu dimensiuni mai mici de 100 A, care prezintă bazele de catalizare a sticlei.

În alt caz catalizatorii servesc diferiţi oxizi şi sărurile metalice (fosfaţi, sulfaţi, storizi, oxizi de titan, circoniu etc). Aceşti catalizatori contribuie la distribuirea sticlei în două faze de topire de diferită compoziţie în timp ce aceşti catalizatori intră în compoziţia unei din acesteia faze formînd pe tot volumul sticlei poţiuni microlicuate. Prin aceasta se formează o mare suprafaţă de desfacere a fazelor, care scade energia formării centrului de cristalizare a fazei iniţiale şi apelează la dezvoltarea stabilă a centrelor de cristalizare pe toată masa – aceasta este prima stadie de cristalizare.

În cristalizarea zgurei de sital are loc microlicuaţia caracteristică cristalizării.

Conţinutul sulfilităţii de sulf în limitele anumite nu influenţează la natura fazei de cristalizare, dar anume în acest caz determină cantitatea ei.

Un rol pozitiv în procesele îndreptate asupra cristalizării sticlei joacă ftorul, adaosurile care micşorează temperatura începerii cristalizării, ce este foarte important din punct de vedere tehnologic.

Dacă se ridică temperatura în contună a prelucrării termice se pronunţă faza cristalică principală. Formarea ei se regulează cu structura materialului primit pe prima treaptă. Creşterea cristalelor, mărimea lor, consecutivitatea eliminării fazelor cristalice pe a doua treaptă a cristalizării e posibilă şi regularea temperaturii şi timpului de rezistenţă.

Microcristalele tehnice pentru primirea cărora se folosesc diferite materiale şi materiale deficitare şi foarte scumpe (ZrO2, TiO2), diferă de zgura de sital mai mult dizolvate şi o microstructură mai densă cu o însemnătate mai mare a însuşirii fizico – chimice.

Datorită strucutiii fine cristalice şi a conţinutului ridicat a fazei cristalice a zgurei de sital care dispun de însuşirii de preţ fizico – chimice – comparativ rezistenţei mecanice înalte, rezistenţa termică înaltă şi chimică, cu o rezistenţă înaltă la uzură, ce face acest material foarte perspectiv pentru întrebuinţarea diefrite regiuni a gospodăriei ţărăneşti.