Eminescu
Categoria: Referat
Romana
Descriere:
Călătoria spre taine , răsfrîngerea sinelui în misterul naturii ,
dragostea ca proiecţie şi recuperare ei , şi a sentimentelor prin vis,
meditare a supra trecutului adînc –acestea sunt cîteva detalii simbolice
prezente în poemul “ Nu mă-nÅ£elegi “... |
|
|
1
M.Eminescu
:
Nu mă-nţelegi
Călătoria spre taine , răsfrîngerea sinelui în misterul
naturii , dragostea ca proiecţie şi recuperare ei , şi a sentimentelor
prin vis, meditare a supra trecutului adînc –acestea sunt cîteva
detalii simbolice prezente în poemul “ Nu mă-nţelegi “.
În acestă operă întîlnim sentimente şi trăirii profunde la fel ca
şi în sonetele eminesciene , acestea asemănîndu-se ca ideie şi ca
tematică . În ambele autorul ne vorbeşte despre o iubire ce vine
din trecut în să focul ei este şi mai puternic în prezent cînd iubita
nu mai este în “Sonete” sau cînd iubita nu răspunde cu aceiaş căldură
în “Nu mă-nţelegi “.Chiar din primele versuri aflăm cît de importantă
era acea fiinţă pentru eroul liric , cît de importantă pentru el era
imaginea pe care mereu o păstra vie în subconştientul lui ,
pentru el nimic nu valorează atît de scump ca redactarea imaginară a
trăsăturilor inedite ale iubitei . Mai jos , eroul este gata să
recurgă la un sacrificiu enorm prin care este apt să se dezică de
viaţa artistică , de basme , de cuvinte ce exprimă doar nimicuri pentru
a se dedica într-u-totul fiinţei iubite ; el este gata să se arunce la
piciorele ei , sacrificîndu-şi plăcerile , sentimentele , dorinţile ,
imaginaţia pe toate aducîndule ca jertfă pe altarul acestei
icoane divine în care s-a transformat fiinţa iubită . Iubita şi
amintrile legate de ea au devenit o licoare , un elexir ce
transformă orişice durere a eroului într-o podoabă sufletească cu
care-şi învăluie inima rănită .
Iubirea ca amintire , iubita ca icoană este o altă nuanţă a temei
iubirii în poiezia lui Eminescu . În următoarele versuri ne apare a cea
imagine persistentă în opera eminesciană şi anume imaginea
iubitei ca o realitate –vis : “ Şi cînd răsai nainte-mi ca marmura de
clară “ , răsare cu o lumină pe care autorul nu o poate percepe
încă deoarece ea ascunde un trecut de gînduri şi frămîntări , răsărind
într-o noapte adîncă aducînd lumină în sufletul eroului , a ceastă
lumină trezeşte sentimentele eroului liric făcîndu-l să descopere din
taina adîncă a sufletului cele mai curate sentimente , el emană o
iubire pură ca lumina ce a răsărit din întuneric , o iubire ce e
însetată după imaginea acelei lumini ce apare în întuneric luînd
formele unei sculpuri de marmură ce este iubita lui . Eminescu crează
imagini fantastice , pline de sucul pasiunii şi al iubirii după
care personajul lui fuge însetat . Sunt imagini cu care şi-a îmbolnăvit
imaginaţia însuşi Eminescu , înger ce a întruchipat suferinţa
amintirii . Prin această icoană eroul se vede pe el însuşi , pe le şi
sufletul lui ce este cutremurat de tainele tinerii femei . Acest
cutremur îi uneşte , legîndule veţile într-un nod al trecutului
şi viitorului “ Cînd înţeles de tine , eu însumi mă-nţeleg “ anume
atuci cînd iubita va mai înceta să fie doar o icoană , atunci
cînd va sparge valul de mamură albă şi rece cu care este
îmbrăcată , atunci cînd va fi ca toată lume , o femeie adorată ;
doar atunci eroul va fi înţeles şi doar atunci i se va zice : “
...Privirea ce-azît ai adorat-o /E încă tot senină , fermecătoare…
Iat-o!? “ adică i se va răspunde în egală măsura la sentimentele sale .
Însă următoarele versuri ne descoperă un val de îndoieli la care
eroul nu este capabil să găsească un răspuns . Eroul este preocupat ,
dacă ibita sa a păstrat atît timp ,cît a fost un chip de
marmură rece , vii toate sentimentele şi toată căldura ce o
simţea pentru el . Eroul liric de semenea se teme ca acea imagine” fără
preţ “pe care a divinizat-o imaginar să nu îşi piardă efectul după
întoarcerea în lumea realului . Eroul ar dori să potă iubi : “C-o
oaste de imgini să te iubesc ş-atunci …”aşa cum a iubit mereu .
Însă însuşi recunoaşte parţial în întrebarea retorică că omul nu
este capabil să iubească şi să trăiască iubind mereu
. Omul nutreşte sentimente , visuri ,
iluzii ce trec şi sepierd , ce se nasc şi se destramă ca valurile mării
din ele rămînînd doar o umbră în întunericul gros al
subconştientului.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|