1 M.Eminescu :                                   Nu mă-nţelegi  
                                                                    
  Călătoria spre taine  , răsfrîngerea sinelui în misterul naturii , dragostea ca proiecţie şi recuperare ei , şi a sentimentelor prin vis,  meditare a supra trecutului adînc –acestea sunt cîteva detalii simbolice prezente în poemul “ Nu mă-nţelegi “.
 În acestă operă întîlnim sentimente şi trăirii profunde la fel ca şi  în sonetele eminesciene , acestea asemănîndu-se ca ideie şi ca tematică . În ambele autorul ne  vorbeşte despre o iubire ce vine din trecut în să focul ei este şi mai puternic în prezent cînd iubita nu mai este în “Sonete” sau cînd iubita nu răspunde cu aceiaş căldură în “Nu mă-nţelegi “.Chiar din primele versuri aflăm cît de importantă era acea fiinţă pentru eroul liric , cît de importantă pentru el era imaginea pe care  mereu o păstra vie în subconştientul lui , pentru el nimic nu valorează atît de scump ca redactarea imaginară a trăsăturilor inedite ale iubitei . Mai jos , eroul este gata  să recurgă la un sacrificiu enorm prin care este apt  să se dezică de viaţa artistică , de basme , de cuvinte ce exprimă doar nimicuri pentru a se dedica într-u-totul fiinţei iubite ; el este gata să se arunce la piciorele ei , sacrificîndu-şi plăcerile , sentimentele , dorinţile , imaginaţia  pe toate aducîndule ca jertfă pe altarul  acestei icoane divine în care s-a transformat fiinţa iubită . Iubita  şi amintrile legate de ea  au devenit o licoare , un elexir ce transformă orişice durere a eroului într-o podoabă sufletească cu care-şi învăluie inima rănită .
Iubirea ca amintire , iubita ca icoană este o altă nuanţă a temei iubirii în poiezia lui Eminescu . În următoarele versuri ne apare a cea imagine persistentă în opera eminesciană şi anume  imaginea iubitei ca o realitate –vis : “ Şi cînd răsai nainte-mi ca marmura de clară “ , răsare cu o lumină  pe care autorul nu o poate percepe încă deoarece ea ascunde un trecut de gînduri şi frămîntări , răsărind într-o noapte adîncă aducînd lumină în sufletul eroului , a ceastă lumină trezeşte sentimentele eroului liric făcîndu-l să descopere din taina adîncă a sufletului  cele mai curate sentimente , el emană o iubire pură ca lumina ce a răsărit din întuneric ,  o iubire ce e însetată după imaginea acelei lumini ce apare în întuneric luînd formele unei sculpuri de marmură ce este iubita lui . Eminescu crează imagini fantastice , pline de sucul pasiunii şi al iubirii  după care personajul lui fuge însetat . Sunt imagini cu care şi-a îmbolnăvit imaginaţia însuşi  Eminescu , înger ce a întruchipat suferinţa amintirii . Prin această icoană eroul se vede pe el însuşi , pe le şi sufletul lui ce este cutremurat de tainele tinerii femei . Acest cutremur îi uneşte , legîndule veţile într-un nod al trecutului  şi viitorului “ Cînd înţeles de tine , eu însumi mă-nţeleg “ anume atuci cînd iubita va mai înceta să  fie doar o icoană , atunci cînd va sparge valul de mamură albă şi rece cu care este îmbrăcată  , atunci cînd va fi ca toată lume , o femeie adorată ; doar atunci eroul va fi înţeles şi doar atunci i se va zice : “ ...Privirea ce-azît ai adorat-o /E încă tot senină , fermecătoare… Iat-o!? “ adică i se va răspunde în egală măsura la sentimentele sale . Însă  următoarele versuri ne descoperă un val de îndoieli la care eroul nu este capabil să găsească un răspuns . Eroul este preocupat , dacă ibita sa a păstrat atît timp ,cît a fost  un chip de marmură  rece , vii toate sentimentele şi toată căldura ce o simţea pentru el . Eroul liric de semenea se teme ca acea imagine” fără preţ “pe care a divinizat-o imaginar să nu îşi piardă efectul după întoarcerea în lumea realului . Eroul ar dori  să potă iubi : “C-o oaste de imgini  să te iubesc ş-atunci …”aşa cum a iubit mereu . Însă însuşi recunoaşte parţial în întrebarea retorică că omul nu este   capabil să iubească şi să trăiască iubind mereu  .  Omul  nutreşte  sentimente  , visuri ,  iluzii ce trec şi sepierd , ce se nasc şi se destramă ca valurile mării din ele rămînînd doar o umbră în întunericul gros al  subconştientului.