1
Toma Alimoş
Ca specie
epică,Toma Alimoş este o baladă populară deoarece autorul anonim
,prezinta în versuri,o întâmplare deosebită din trecut ,săvârşită de
personaje cu însuşiri ieşite din comun.În această baladă este
înfăţişată figura legendară a unui haiduc Toma Alimoş.Ea este o baladă
haiducească.Toma Alimoş este o opere populară transmiterea ei este
făcută pe cale orală,fenomen ce a adus aparaţia a mai multor variante.
Autorul anonim narează câteva
aspecte importante din viaţa acestuia atribuindu-i o serie de însuşiri
alese ,caracteristice poporului nostru.Prima parte ,care se
deschide prin versul ,,Foicica fagului”,conţine expoziţiunea şi
intriga.Expoziţiunea prezintă cadrul natural şi pe Toma Alimoş ca un
stăpân al tuturor plaiurilor ca apoi să prezinte un succint portret
fizic şi moral al acestuia ,caracterizat prin însuşiri
deosebite(impunător prin statură,înţelept şi viteaz):,,Şade Toma
Alimoş/haiduc din Ţeara de jos,/nalt lastat,/mare la sfat/şi viteaz cum
n-a mai stat”.Toma trăieşte adânc sentimentul singurătăţii.În intriga
facem cunoştinţă cu cel de-al doilea personaj,cu boierul Manea,
,,stăpânul moşiilor/şi domnul câmpiilor”,slut,urât,grosolan şi
arţăgos.Toma constată cu uimire sosirea boierului ,care venea asemenea
unei vijelii devastatoare,a unui duh rău:,,venea,măre ,ca văntul ,/ca
vântul şi ca gândul,/cu părul lăsat în vânt,/”.O dată cu partea a
doua a baladei, marcată prin versul ,,Foicică de rogoz „, începe
desfăşurarea acţiunii în care deşi haiducul rănit grav nu-şi pierde
cumpătul.Punctul culminant este marcat de faptul că Toma,lovind cu
sete,îl ucide bărbăteşte pe laşul asasin.Dezdonământul care începe prin
expresia ,,Foicică micşunea” ce cuprinde dorinţele testamentare ale
haiducului şi moartea lui , sunt prezentate pe un ton grav,solemn pe un
fond profund dramatic ,dar senin .Faptele reale se împletesc cu cele
fabuluase(,,Sapă-mi groapă din picior/Şi-mi aşterne fânişor…”).
Cel mai puternic şi mai nuanţat motiv exprimat este cel referitor la
legătura omului cu natura.Codrul apare în postura de frate şi apărător
al haiducului,părtaş la bucuriile şi necazurile lui.Naraţiunea scoate
in evidenţă frumuseţea morală a eroului ,descrierea pune în lumină
strânsa legătură cu natura , iar monologul din expoziţie vine să
relefieze copleşitoarea singurătate a lui Toma Alimoş.Folosirea
exprimării caracteristice comunicării orale sunt :,,măre” ,
,,d-alelei”, ,,savai” , ,,ia”,formulele de adresare ,,verişcane”,
,,frate Mane” , ,,măi fârtate”, ,,fecior de lele”, ,,fiară
rea”.diminutive,,murgule,murguţul meu”, ,,drăguţule”, ,,frăţiori”,
,,guriţă” , ,,floricică”, ,,foicică”,cuvinte şi expresii populare
(,,cetină”, ,,nalt la stat” , ,,mare la sfat”, ,,tolănit”,
,,cumpăt”.).Epitetele sunt simple sau duble (,,vită mută”, ,,fiare
reci”,moartea neagra,),Comparatii:”venea ca vantul/ca vantul ca
gandul”.Sunt folosite metafore sugestive :caine rau,fecior de
lele,fiara rea.Personificarea codrului a fagilor,a armelor, a
calului evidentiaza legatura omului cu natura.Sunt folosite si
hiperbolele :”matele ca-si aduna,cu brau lat le incingea.
Motivul folcloric care prezinta legatura omului cu natura
evidentiaza si conceptia poporului nostru referitoare la moarte,
in care nu vede un sfarsit ,ci doar o trecere fireasca in
elementele naturii vesnice.
|