1                          Toma Alimoş
       



          Ca specie epică,Toma Alimoş este o baladă populară deoarece autorul anonim ,prezinta în versuri,o întâmplare deosebită din trecut ,săvârşită de personaje cu însuşiri ieşite din comun.În această baladă  este înfăţişată figura legendară a unui haiduc Toma Alimoş.Ea este o baladă haiducească.Toma Alimoş este o opere populară transmiterea ei este făcută pe cale orală,fenomen ce a adus aparaţia a mai multor variante.
       Autorul anonim narează câteva aspecte importante din viaţa acestuia atribuindu-i o serie de însuşiri alese ,caracteristice  poporului nostru.Prima parte ,care se deschide prin versul ,,Foicica fagului”,conţine expoziţiunea şi intriga.Expoziţiunea prezintă cadrul natural şi pe Toma Alimoş ca un stăpân al tuturor plaiurilor ca apoi să prezinte un succint portret fizic şi moral al acestuia ,caracterizat prin însuşiri deosebite(impunător prin statură,înţelept şi viteaz):,,Şade Toma Alimoş/haiduc din Ţeara de jos,/nalt lastat,/mare la sfat/şi viteaz cum n-a mai stat”.Toma trăieşte adânc sentimentul singurătăţii.În intriga facem cunoştinţă cu cel de-al doilea personaj,cu boierul  Manea, ,,stăpânul moşiilor/şi domnul câmpiilor”,slut,urât,grosolan şi arţăgos.Toma constată cu uimire sosirea boierului ,care venea asemenea unei vijelii devastatoare,a unui duh rău:,,venea,măre ,ca văntul ,/ca vântul şi ca gândul,/cu părul lăsat în vânt,/”.O dată cu partea  a doua a baladei, marcată prin versul ,,Foicică de rogoz „, începe desfăşurarea acţiunii în care deşi haiducul rănit grav nu-şi pierde cumpătul.Punctul culminant este marcat de faptul că Toma,lovind cu sete,îl ucide bărbăteşte pe laşul asasin.Dezdonământul care începe prin expresia ,,Foicică micşunea” ce cuprinde dorinţele testamentare ale haiducului şi moartea lui , sunt prezentate pe un ton grav,solemn pe un fond profund dramatic ,dar senin .Faptele reale se împletesc cu cele fabuluase(,,Sapă-mi groapă din picior/Şi-mi aşterne fânişor…”).
Cel mai puternic şi mai nuanţat motiv exprimat este cel referitor la legătura omului cu natura.Codrul apare în postura de frate şi apărător al haiducului,părtaş la bucuriile şi necazurile lui.Naraţiunea scoate in evidenţă frumuseţea morală a eroului ,descrierea pune în lumină strânsa legătură cu natura , iar monologul din expoziţie vine să relefieze copleşitoarea singurătate a lui Toma Alimoş.Folosirea exprimării caracteristice comunicării orale  sunt :,,măre” , ,,d-alelei”, ,,savai” , ,,ia”,formulele de adresare ,,verişcane”, ,,frate Mane” , ,,măi fârtate”,  ,,fecior de lele”, ,,fiară rea”.diminutive,,murgule,murguţul meu”, ,,drăguţule”, ,,frăţiori”, ,,guriţă” , ,,floricică”, ,,foicică”,cuvinte şi expresii populare (,,cetină”, ,,nalt la stat” , ,,mare la sfat”, ,,tolănit”, ,,cumpăt”.).Epitetele sunt simple sau duble (,,vită mută”, ,,fiare reci”,moartea neagra,),Comparatii:”venea ca vantul/ca vantul ca gandul”.Sunt folosite metafore sugestive :caine rau,fecior de lele,fiara rea.Personificarea  codrului a fagilor,a armelor, a calului evidentiaza legatura omului cu natura.Sunt folosite si hiperbolele :”matele ca-si aduna,cu brau lat  le incingea.
Motivul folcloric care prezinta legatura omului cu natura evidentiaza  si conceptia poporului nostru referitoare la moarte, in care nu vede un sfarsit ,ci doar o trecere  fireasca in elementele naturii vesnice.