1
Consiliere in infectia HIV-SIDA
Consilierea este
utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale, pentru a
facilita autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea,
dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general este acela de
a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai satisfăcătoare
şi pline de resurse. Relaţiile de consiliere variază în funcţie de
cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea
şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul
stărilor de criză, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a
conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi.
consilierea poate fi definită ca un proces în care un profesionist
stabileşte o relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie
de sprijin. Prin consiliere, individul este ajutat să se cunoască mai
bine (să îşi conştientizeze şi să îşi înţeleagă problemele,
sentimentele, motivaţiile), să ia decizii importante, să îşi rezolve
problemele.
Există câteva
tipuri specifice de consiliere în infecţia cu HIV:
Consilierea pre-testare este efectuată înaintea testului HIV şi are ca
scop oferirea şi/sau clarificarea informaţiilor despre infecţia cu HIV
şi SIDA, despre căile de infectare, evitarea comportamentelor de risc,
precum şi implicaţiile medicale, sociale şi psihologice pe care le
presupune situaţia de a fi o persoană infectată. Persoana consiliată
este încura- jată să se testeze informând-o asupra avantajelor testării
şi este obţinut consimţământul pentru testare.
Consilierea post-testare este diferită în funcţie de rezultatul
testului HIV. Astfel, consili- erea post-testare după un test HIV
negative se centrează pe identificarea acelor comporta- mente ale
persoanei care ar putea avea risc de infectare. Se întăresc
informaţiile despre
transmiterea HIV şi modalităţile de prevenire ale acesteia. Se
încurajează retestarea la 3 şi 6 luni, mai ales dacă persoana are în
antecedente comportamente de risc. Consilierea post-testare pentru un
rezultat HIV pozitiv necesită o pregătire specială pentru a face faţă
situaţiilor de criză. Consilierea se centrează pe susţinerea emoţională
a persoanei, oferirea de informaţii încurajatoare, discuţia despre
viitorul apropiat. Trebuie să se ţină seama de mecanismele de apărare
la boală şi durere şi să se răspundă cu empatie şi respect.
Consilierea psihologică de susţinere (suportivă) poate avea loc în
toate etapele pe care le parcurge individul până la acceptarea
diagnosticului, în confruntarea cu agravarea bolii sau cu respingerea
socială etc. Acest demers este mai puţin structurat, principalul său
scop fiind depăşirea situaţiilor dificile din momentul
respectiv,oferirea de înţelegere, încurajare, susţinere, empatie,
persoana găsind astfel propriile soluţii pentru situaţia prin care
trece.
Aflarea
statutului de seropozitivitate reprezintă un risc psihologic deosebit
şi antrenează o serie de repercursiuni psihologice.Modul de expresie al
acestor repercur- siuni depinde de mai mulţi factori, dintre care cei
mai importanţi sunt: personalitatea subiectului,circumstanţele
diagnosticării seropozitivităţii, anturajul său.
E. Kubler-Ross,
psiholog american, a descris 5 etape prin care trec persoanele
seropozitive şi familiile acestora la aflarea diagnosticului: negarea,
furia, negocierea, depresia şi acceptarea.
Negarea, atunci când pacientul sau familia
(părinţii) refuză să dea crezare veridicităţii diagnosticului. Negarea
reprezintă un mecanism de apărare dificil şi de aceea, ca etapă
iniţială, trebuie respectată, dar nu întreţinută o perioadă prea mare
de timp.
Furia este un mecanism de apărare mai elaborat şi
reprezintă un început de integrare; pacientul este invadat de anxietate
şi caută vinovaţi pentru ceea ce i s-a întâmplat. Ea constă în reacţii
verbale agresive care sunt greu de suportat de către anturaj. Cu toate
acestea,este important să se accepte aceste furii şi să fie lăsate să
se exprime.
Negocierea constă în modalităţi de rezolvare
colaterală a situaţiei; ea apare la copiii mai mari, la adulţi, la
aparţinători şi la personalul care se ocupă de persoanele seropoziti-
ve. Pacientul ia în consideraţie proiecte de viitor şi ia decizii,
punând în practică anumite
ritualuri şi gânduri de tip magic („Mă voi lăsa de fumat.”, „Voi avea
un regim de viaţă mai echilibrat.”, etc.). În această etapă persoana nu
mai suportă informaţia, dar acţionează prin ea.
Depresia reprezintă o decompensare reactivă şi o
epuizare a mecanismelor de apărare ale Eului. În această etapă
pacientul se simte inutil, nu mai are dorinţe şi simte că nu mai are
viitor; de asemenea, acesta se izolează, nu mai are prieteni, nu mai
mănâncă etc. Această izolare poate constitui un moment de căutare
interioară a resurselor pentru ca, ulterior, persoana să fie capabilă
să înfrunte exteriorul, dar poate fi şi un moment în care apar idei
suicidare, tentative suicidare şi chiar suicidul. Este foarte important
ca familia şi prietenii să sprijine persoana în această perioadă, să o
confirme şi să-i arate că este iubită.
Acceptarea este etapa în care persoana acceptă să
trăiască cu statutul de seropozitivita-te, este o reinvestire în sine,
o reluare a sentimentului de urgenţă de a exista şi de a profita de
viaţă.
Pentru că
oamenii nu obişnuiesc să apeleze la un consilier sau la planning
familial în ceea ce priveşte boala HIV/SIDA,acest rol îi revine
medicului de familie.În mometul în care pacienţii fac o vizită
medicului de familie,îngrijoraţi fiind de starea lor de sănătate,atunci
medicul poate iniţia o discuţie legată de HIV.El poate sublinia faptul
că atât consilierea precum şi testarea pentru HIV sunt pa cale de a
deveni o parte obişnuită,de rutină,a îngrijirii medicale pentru toţi
pacienţii.
În general
medicul generalist,viitorul medic de familie,este acela,sau ar trebui
să devină acela care să dea sfaturile necesare,fiind cel mai
accesibil.El poate câştiga încrederea pacienţilor şi astfel sfaturile
sale bune vor fi urmate de aceştia în mai mare măsură.Medicul
sfătuieşte pacienţii să-şi cunoscă statusul serologic HIV,fapt care are
mare importanţă în privinţa impactului asupra calităţii şi duratei
vieţii pacientului sau pacientei respective.
În deschiderea
şedinţei de consiliere medicul trebuie:
-să explice pacientului că doreşte să discute
despre un subiect foarte important pentreu sănătatea acestuia,un
subiect care trebuie abordat cu toţi pacienţii săi:infecţi cu HIV şi
SIDA;
-să explice că această discuţie,la fel ca şi
celelalte discuţii cu pacienţii,este confidenţială;
-să încurajeze pacientul să-şi expună
cunoştiinţele,întrebările şi părerile în legătură cu HIV/SIDA;
-să nu ia notiţe în timp ce vorbeşte cu pacientul;
-să întrebe pacientul dacă a mai avut ocazia să
beneficieze de o asemenea consiliere în legătură cu HIV,adică:
a) dacă
pacientul nu a mai fost testat,discuţia trebuie să înceapă prin
referirea la modalităţile de transmitere a HIV şi posibilităţile de
prevenire;
b) medicul
trebuie să-i explice pacientului că testarea poate fii anonimă,dar şi
diferenţa dintre anonimitatea şi confidenţialitatea testării şi
consilierii pentru HIV;
c) dacă
pacientul a fost testat anterior ,iar testul a fost negativ,fiind
motive de a-l considera la risc,consilierea trebuie dirijată în sensul
repetării testării HIV.Dacă testul a fost efectuat în ultimele 6 luni
şi nu par a exista riscuri de infectare de la acea dată,trebuie oferită
pacientului opţiunea de consiliere şi testare HIV dacă acesta doreşte;
d) dacă
pacientul a fost testat HIV şi rezultatul a ieşit pozitiv,trebuie
stabilit dacă până în prezent pacientul a beneficiat de îngrijirile
medicale corespunzătoare şi/sau de vreun suport social.În cazul în care
acesta nu a beneficiat de nici o îngrijire,consilierul trebuie să-i
recomande un serviciu medical specializat şi servicii sociale de profil;
e) dacă
pacientul a fost testat anterior,indiferent de rezultat,consilierul
trebuie să-i explice că este important să aibă un buletin de
analiză,pentru a putea beneficia de îngrijire adecvată.Cu acordul
pacientului,consilierul poate să se intereseze şi să verifice
rezultatul testului respectiv.
Informaţiile legate de
infecţia cu HIV,când sunt necesare pentru a putea oferi o îngrijire
medicală adecvată şi un tratament cât mai eficace pacientului,pacientei
sau copilului acestora pot fi obţinute fără permisiunea acestora,cu
condiţia să se păstreze confidenţialitatea respectiv secretul
profesional.Este totuşi prudent,pentru a nu avea probleme de ordin
legal cu pacientul,să se ceară consimţământul scris al acestuia
când se doreşte obţinerea transferului de informaţii pentru a-l
lua în îngrijire.
Dacă pacientul a fost
testat în sistem de anonimitate,trebuie să i se explice că este
necesară o retestare deoarece sistemul anonim nu poate da informaţii de
luat în considerare pentru stabilirea unui program de supraveghere şi
tratament.
În ceea ce priveşte
discutarea testului HIV trebuie să i se explice pacientului că toate
persoanele active sexual şi utilizatoare de seringi şi ace pentru
administrarea de droguri intravenoase sau cu tratamente efectuate
de persoane necalificate sut sfătuite să se testeze pentru HIV.Testarea
serologică pentru HIV este singura cale posibilă de a afla dacă cineva
este infectat.Pe lângă faptul că astfel fiecare ştie care-i este
situţia din acest punct de vedere,există şi avantajul efectuării
tratamentelor adecvate şi mai ales posibilitatea de a preveni
transmiterea mai departe a infecţiei persoanelor dragi.
Pentru a încuraja
pacientul să se testeze pentru virusul HIV consilierul trebuie să-i
explice acestuia care sunt avantajele de a fi testat,şi anume:
1) Dacă rezultatul testului este
negativ,iar pacientul nu a fost angajat în
comportamente(sexuale,droguri) cu risc de infecţie în ultimele 6
luni,aceasta înseamnă că este foarte posibil ca pacientul să fie
neinfectat HIV.Discutarea retestării se face de la caz la caz;
2) Dacă nu este infectat,pacientul poate lua
măsuri de precauţie pentru a preveni în viitor infectarea cu HIV,urmând
regulile de reducere a riscului de infectare(consilierul trebuie să-i
repete acestuia căile de transmitere şi posibilităţile de prevenire);
3) Dacă rezultatul testuluii este pozitiv
înseamnă că ăacientul este infectat cu HIV.Este important de ştiut
acest lucru pentru ca astfel pacientul să poată beneficia de programe
de evaluare,supraveghere şi tratament şi poate lua şi măsuri de
prevenire a transmitere a infecţiei altor persoane.
1
4) Femeile gravide,partenerii acestora sau părinţii
copiilor mici
trebuie sfătuiţi ca în cazul în care rezultatul testului este
pozitiv,să se testeze şi cei din familie sau din anturaj.Copilul are
nevoie de o îngrijire specială care include controale şi evaluări
clinice şi de laborator frecvente,pentru a determina cu siguranţă dacă
este sau nu infectat,de imunizări speciale,dacă este
infectat,monitorizarea celor infectaţi şi tratament adecvat cât mai
aproapede ceea ce se poate face în ţările dezvoltate;
5) Consilierul trebuie să analizeze şi să ţină
cont de
consecinţele psihologice şi emoţionale ale primirii rezultatului
testării,adică să-i explice pacientului că îngrijorarea privind
rezultatul testului este un sentiment comun tuturor persoanelor şi să
asigure pacientul că încearcă să-i ofere sprijin moral şi
psihologic,iar la nevoie îi poate recomanda servicii speciale oferite
de persoane calificate;
6) Pacientului trebuie să i se explice că
testul HIV pentru
anticorpi anti-HIV este un test care în prezent se efectuează dintr-un
eşantion de sânge,iar această testare a anticorpilor anti-HIV poate
arăta dacă o persoană este infectată cu HIV,dar nu arată dacă o
persoană are SIDA.
Dacă consilierul
a convins pacientul de necesitatea testării
sale pentru HIV,trebuie să obţină consimţământul scris al
acestuia,înainte de a-l testa,dar la noi acest lucru nu se prea face ca
rutină dar este recomandabil.pacientul ar trebui să citească un
formular explicativ în legătură cu testarea HIV:despre rezultatul sau
persoanele autorizate să cunoască rezutlatul testului,ce înseamnă
rezultat pozitiv sau negativce importanţă au rezultatel pentru pacient
şi pentru reşeaua sanitară.Consimţământul nu trebuie obţinut cu firţa
sau condiţionat.
Rezultatul
testului HIV se obţine în 1-3 săptămâni,iar aceste
rezultat va fii anunţat doar în cazul întâlnirii pentru consilierea
post-test şi este anunţat strict pacientului în persoană,nu prin
telefon,poştă sau intermediari,fie aceştia membrii ai familiei.
Aflarea şi
comunicarea rezultatului reprezintă o situaţie
foarte stresantă atât pentru consilier sau medic cât şi pentru
pacient.Cei care asigură consilierea post-test trebuie să aibă o
pregătire specială pentru a face faţă situaţiilor de criză,mai ales
dacă rezultatul testului este pozitiv.
În ceea ce
priveşte comunicarea rezultatului testului,atât în
cazul în care este pozitiv sau negativ,acesta se ănmânează şi se
comunică personal pacientului.Dacă rezultatul este negativ pacientul
este sfătuit ca odată la 6 luni să repete testul şi i se explică
modalităţile de transmitere precum si cele de prevenire a infectării cu
virusul HIV.
Dacă rezultatul
este pozitiv,adică pacientul este infectat cu
HIV,atunci şedinţa de consiliere se începe prin a aduce la cunoştiinţă
pacientului rezultatul testului şi i se arată buletinul de analiză cu
rezultatul înscris pe el.În acel moment pacientul trebuie lăsat să
reacţioneze şi apoi încurajat să-ţi exprime sentimentele de moment şi
susţinut moral.pacientul are nevoie de mult sprijin din partea
medicului sau a persoanei care realizează consilierea pentru a face
faţă veţtii pe care o primeşte.Pentru aceasta consilierul trebuie să
adopte un ton încurajator să inspire încredere şi speranţă în sprijinul
pe care îl poate acorda în continuare.El trebuie să fie pregătit să
facă faţă stării emoţionale a pacientului(de
vinovăţie,furie,depresie,apatie,frică de moarte,de viitor,frică în
general,neîncredere etc.).Când pacientul îşi mai revine consilierul
poate continua să-i asculte grijile pe care şi le face şi să-i răspundă
adecvat,dacă este nevoie să solicite ajutorul unui psihiatru sau
psiholog,să discute cu pacientule despre viitorul apropiat,să-i
reamintească posibilităţile de a beneficia de sprijn,suport.Tot
consilierul îi poate recomanda pacientului cu cine să vorbească despre
rezultatul testului său,cu membrii familiei,prieten sau
prietenă,medicul de familie,psiholog,preot,şi cu cine să nu o facă.
Supravegherea
medicală constă în:îndrumarea pacientului să
intre într-o reţea medicală de îngrijiri cât mai curând posibil,să-şi
facă o evaluare medicală a bolii.Această evaluare medicală constă
în:istoricul bolii,antecedentele fiziologice şi patologice
personale,date privind comportamentul sexual şi alte posibilităţi de
expunere infectării cu HIV,examenul clinic obiectiv,examene de
laborator pentru identificarea altor infecţii posibile ca bolile
venerice,tuberculoza etc.Apoi consilierul trebuie să conducă discuţia
către parteneri,familie,copii,adică să explice pacientului că testul
pozitiv înseamnă şi posibilitatea infectării partenerului sau
partenerei şi chiar a copiilor.
La pesoanele
seropozitive apar o serie de manifestări
psihopatologice. Prezenţa manifestărilor psihopatologice în rândul
persoanelor infectate cu HIV, mai mult decât în rândul populaţie
generale, este de înţeles pentru orice profesionist. Stresul generat de
particularităţile HIV/SIDA ca boală fără un tratament care vindecă,
modificarea stilului de viaţă, multiplele pierderi suferite, povara
păstrării secretului, discriminarea percepută permanent în jur sunt
probleme care, de multe ori, provoacă pierderea echilibrului psiho-
logic al persoanelor afectate, generând tulburări psihice majore.
Manifestările
psihopatologice ale adultului se referă la
afecţiunile psihiatrice cu prevalenţa cea mai mare printre adulţii HIV+
sunt tulburările anxioase(atacul de panică, fobiile,tulburaea
obsesiv-compilsivă,anxietate generalizată,sindromul de stress
post-traumatic,tulburarea de adaptare), tulburările affective(episoade
mania- cale,tulburare bipolară,depresia), tulburările somnului şi
abuzul de substanţe(alcoo-lism,dependenţa de medicamente,dependenţa de
droguri).
La
copilul/adolescentul seropozitiv apar o serie de
manifestări psihopatologice precum: anxietate, crize de afect, stări
depresive,agresivitate, regresie. Aceste maifestări diferă în funcţie
de vârstă,dezvoltarea psihoafectivă, tipul de educaţie primită şi
răspun- sul,susţinerea primite din partea familiei.
Un alt obiectiv
pe care îl are de îndeplinit consilierul în
cadrul consilierii post-test seropozitiv este acela de reducere a
transmiterii HIV.În primul rând aceasta se realizează prin reducerea
riscului de transmitere sexuală astfel:
1) Transmiterea HIV poate fii
prevenită prin abstinenţă,adică lipsa relaţiilor sexuale de orice
natură.
2) Riscul de transmitere a
infecţiei HIV poate fii redus în
cursul relaţiilor sexuale prin utilizarea corectă a
prezervativului,însă acesta reduce riscul dar nu-l elimină în
totalitate.
3) În cazul refolosirii
prezervativului riscul de infecţie
creşte dacă există leziuni la nivelul mucoaselor care intră în
contactul sexual respectiv.
4) Trebuie furnizate informaţii
privind prevenirea sarcinii la
femeia HIV-pozitivă,consilierul să precizeze că pilulele contraceptive
reduc transmiterea infecţiei HIV.
O altă metodă de
reducere a transmiterii HIV se face prin
reducerea riscului de transmitere la utilizatorii de drocuri
injectabile,astfel:
1) Transmiterea HIV poate fi
prevenită dacă nu se refoloseşte
instrumentul cu care s-au făcut injecţii(ace,seringi) şi respectiv dacă
nu se împrumută,această regulă fiind valabilă nu doar pentru
utilizatorii de droguri ci şi pentru cei care obişnuiesc să-şi
efectueze la domiciliu diverse tratamente injectabile.
2) O altă cale de prevenire a
infecţiei HIV este ca utilizatorii de droguri administrate intravenos
să renunţe la ele.
3) Un sfat pentru consumatoriii de
droguri administrate
intravenos este acela ca înainte şi după utilizare să dezinfecteze
acele şi seringile.
De asemenea
pentru reducerea altor riscuri pacienţii testaţi
seropozitivi vor fi sfătuiţi:să nu donze sânge,spermă,ţesuturi,lapte;să
nu împrumute periuţa de dinţi,aparate sau maşini de bărbierit sau
epilat,pedichiură sau alte obiecte care pot fi contaminate;să spele şi
să dezinfecteze suprafeţele murdărite cu sânge sau secreţii care ar
putea conţine sânge sau spermă.
Consilierul
stabileşte un plan individual de supraveghere
care va conţine servicii sociale şi medicale de care urmează să
beneficieze pacientul precum şi partea în care acesta îşi declară
partenerii.Pacientul HIV pozitiv trebuie încurajat să declare ce
parteneri are pentru ca aceştia să fie consiliaţi pre-test şi/sau
post-test.Este important pentru pacient să cunoască statusul HIV al
partenerilor:dacă sunt pozitivi pot beneficia de consult şi evaluare
clinică şi de laborator precum şi de un tratament complex precoce care
poate încetini evoluţia infecţiei;dacă sunt negativi pot fi consiliaţi
cum să reducă riscul infecţiei HIV pe viitor.
Pacientul
trebuie atenţionat în legătură cu faptul că este
seopozitiv,deoarece aceste lucru atrage după sine o serie de
discriminăti cum ar fi:pierderea serviciului,a locuinţei,dacă stă în
chirie,refuzul încheierii de asigurări,iar în cazul copiilor acest fapt
duce la excluderea lor din colectivităţi(grădiniţe,şcoli).
Cu ocauia
consilierii trebuie întocmit un document în care
este înscris rezultatul testului,trimiterea la serviciile medicale de
specialitate,planul de supraveghere,recomandările cu privire la
situaţiile de discriminare,declaraţiile referitoare la parteneri etc.
Informaţiile
privind pacientul sunt confidenţiale.În cazul în
care un document trebuie transmis unui alt serviciu medical trebuie
obţinut consimţământul pacientului.
|