1
Importanţa examenului clinic obiectiv general în stomatologie
Elaborarea unui diagnostic se va putea face numai pe baza datelor
anamnestice şi a examenului clinic obiectiv, sistematic, complet,
minuţios, completat cu examene complementare; în practică eficient este
ca aceste tehnici să se execute simultan, pe regiuni anatomice.
Examinarea obiectivă reprezintă modalitatea de culegere a informaţiilor
despre starea prezentă, modalitatea decelării semnelor fizice şi
funcţionale prin care se exteriorizează stadiile de boală.
Metodologia de examinare este cea comună medicinii generale, adaptată
contextului stomatologic la care se asociază şi o metodologie specifică
ce utilizează câteva instrumente.
Eaxamenul obiectiv se realizează într-o anumită succesiune:
1. examenul medical general;
2. examenul obiectiv local.
Examenul medical - fizic al pacientului urmează anamnezei medicale şi
urmăreşte o evaluare generală psihosomatică şi somatopsihică, a stării
generale prezente; această evaluare generală este impusă de relaţia
cavităţii bucale cu restul organismului. Cavitatea bucală reflectă ca o
oglindă existenţa unor boli generale şi starea sa de sănătate poate
deveni adesea ”barometru indicator” al multor afecţiuni generale
(Gogălniceanu).
Un examen general va include totdeauna un examen general fizic şi un
examen al stării psihice.
Metodologia
• observarea activă a pacientului din momentul
intrării în cabinet şi pe tot parcursul interogatoriului;
• evaluarea unor semne vitale tipice: tempereatură,
puls, respiraţie, presiune arterială;
• măsurători biometrice generale (talie, greutate).
Algoritmul examinării de ansamblu a pacientului:
Va urmări asspecte somatice şi psihice:
• starea de conştienţă;
• cinstituţia morfologică - tipul contituţional;
• talia, înălţimea, greutatea;
• starea de nutriţie;
• simetria generală;
• echilibrul static (postural);
• echilibrul dinamic (mersul);
• stare psihică;
• dezvoltarea cranio – facială.
Exminarea stării de conştienţă a bolnavului: începe o dată cu luarea
datelor anamnestice şi se continuă prin examenul obiectiv urmărind
depistarea riscului vital prin:
reacţia la stimuli verbali (stări
confuzionale, imposibilitatea de a răspunde la întrebări);
reacţia la stimuli dureroşi.
Starea de conştienţă ar putea fi influenţată de: vârstă, stări emotive,
afecţiuni psihice cronice, afecţiuni somatice cu influenţă psihică,
traumatisme cranio-cerebrale, infecţii; afectarea stării de conştienţă
va determina medicul să apeleze justificat la anturajul bolnavului şi
la consultul interdisciplinar pentru obţinerea infomaţiilor.
Constituţia morfologică: dezvoltarea generală este
de obicei apreciată după imaginea clinică pe care examinatorul o are
asupra dimensiunilor corpului şi asupra proporţiilor diferitelor vârste
şi sexe la care se adaugă măsurători biometrice.
O dezvoltare armonioasă a corpului ne-o oferă unitar între înălţime şi
distanţa măsurată între vârful degetelor de cele două mâini cu braţele
întinse lateral. O tulburare a acestui raport ne poate orienta spre
existenţa unor tulburări endocrine.
Din punct de vedere al dezvoltării generale se apreciază pacientul dacă
este :
normosom (normotrofic) când există concordanţă
între vârsta cronologică şi dezvoltarea generală;
hiposom (hipotrofic) când pacientul pare mai
mic decât vârsta cronilogică;
hipersom (hipertrofic) când pacientul pare mai
mare decât vârsta cronologică.
Tipul constituţional, definit ca rezultanta caracterelor
morfofoncţionale diferă de la o persoană la alta în funcţie de
ereditate şi factorii de mediu social. Există mai multe tipuri
constituţionale:
astenic (longilin) cu predominanţa
dimensiunilor verticale în raport cu cele transversale; persoanele
astenice par slabe; la acestea ar exista o frecvenţă crescută a
ulcerului gastro-duodenal, hipetiroidiei, schizofreniei;
normostenic – tipul atletic dezvoltat
armonios, bine proporţionat;
hiperstenic – caracterizat prin predominenţa
dimensiunilor transversale în raport cu cele verticale; aceste persoane
par voinice, robuste, îndesate, cu capul rotund, gâtul scurt şi gros,
torace bombat; la hiperstenici ar exista o frecvenţă crescută a
obezităţii, D.Z., cardiopatiei ischemice, psihozei maniaco-depresive;
picnic – scund, cu dezvoltarea în exces a
ţesutului adipos în raport cu masa osoasă scheletată;
caşectic - semn facial – topirea bulei
Bichat;
obez - dezvoltarea în exces a ţesutului adipos
(boli endocrine).
Talia (statura) variază în anumite limite în funcţie de vârstă şi sex.
Statura pote fi înaltă, medie, scundă.
La vârstnici talia este diferită faţă de perioada maturităţii, din
cauza modificării posturii prin cifoza dorsală şi a tastării
vertebrelor.
Greutatea nu poate face o evaluare corectă a masei
de ţesut gras, deoarece variază mult cu pierderea sau supraîncărcarea
cu apă.
Talia şi greutatea permit calcularea indicelui ponderal (IP)
exprimat în
kg/m2.
I • P = G/T2
Valori normale: 19-25;
Sbponderal < 19;
Supraponderal > 25,
Obez > 30-35.
Simetria corporală ia în consideraţie că planul
medio-sagital împarte corpul în două părţi egale .
Se vor observa asimetriile de dezvoltare corporală, ce se pot însoţi de
asimetrii la nivelul sistemului stomato-gnat. Asimetriile pot fi
congenitale sau dobândite; cele dobândite pot fi primare sau secundare
(tranzitorii sau permanente).
Deformaţii toracice asimetrice: de origine vertebrală (torace cifotic,
scoliotic, cifoscoliotic), dilatarea unui hemitorace (valvulopatii
congenitale), depresiunea unui hemitorace.
1
Echilibrul static sau postura se apreciază observând
poziţia corpului
sub aspectul atitudinilor corpului şi poziţiilor; oferă unele date
pentru diagnosticul general şi permite unele corelaţii cu elementele
musculare, osoase, articulare de la nivelul sistemului stomato-gnat
(poziţii antalgice).
Echilibrul dinamic (mersul)
se examinează prin observarea manierei de
deplasare a pacientului,
din momentul în care intră în cabinet. Poate fi un indicator diagnotic
pentru unele afecţiuni generale neuromusculare, posttrauamtice sau boli
degenerative ale sistemului nervos.
Pote prezenta următoarele tulburări:
„spasmodic” – mers rigid, greoi (scleroză în
plăci),
„târât” – parapareză;
„cosit” – hemipareză spastică;
„stepat” – piciorul cade balant (paralizia
nervului sciatic popliteu extern);
„rigid” – mers cu paşi mici (boala Parkinson).
Starea psihică:
• se apreciază urmărindu-se tipul psihologic
constituţional care
poate fi echilibrat (comunicativ, cooperant, reţinut) sau dezechilibrat
(necomunicativ, necooperant, revendicativ).
Reacţia comportamentală psihosomatică pote fi: favorabilă, defavorabilă
sau absentă (pacientul obnubilat).
Examinarea limbajului, gesticulaţiei, vocii,
privirii, mimicii: poate oferi informaţii asupra:
• psihologiei persoanei, temperamentului, nivelului
de cultură;
• tulburările de ariticulare (disartia) ce ne
orientează asupra existenţei unor tulburări neurologice, ale SNC.
Examenul mâinilor pacientului poate fi relevant pentru decelarea:
temperaturii, transpiraţiei, edemelor, pigmentării, stării de nutriţie,
stării sistemului osteo-articular. Starea unghiilor poate oferi de
asemenea semne specifice ale unor afecţiuni generale. Modificări
diverse: onicoliza (micoze, panariţii), şanţurile transversale şi
şanţurile longitudinale (eczeme, piodermite), onicofagia (panariţii).
Dezvoltarea cranio-facială: se apreciază prin observaţie şi măsurători
biometrice. Evalurea generală se corelează cu dezvoltarea cranio-facilă
a pacientului sub aspectul simetriei, formei, mărimii, proporţiile
raportate la valorile normei biologice.
Examinarea semnelor vitale:
- ne oferă informaţii despre funcţiile fiziologice care carcterizează
sistemul cardiovascular, sistemul respirator, digestiv, SNC. Ele
constau din înregistrarea pulsului, respiraţiei, temperaturii, presinii
sangvine. Evaluarea lor este indicată mai ales la pacienţii la care am
semnalat din anamneză probleme generale de sănătate şi la care urmează
să se administreze anestezie generală, anestezie cu vasoconstrictoare,
tratamente stomatologice ce presupun unele riscuri (hemoragii, sincopă).
Pulsul
Se determină în zone accesibile unde arterele sunt superficiale:
brahial şi radial oferindu-se indicaţii asupra ritmului cardiac,
debitului cardiac şi circulaţiei periferice.
În urgenţele medicale şi traumatisme se înregistreză pulsul carotidian.
Normal la adult variază între 60-90/min.: la bărbaţi 70 bătăi/min., la
femei 80 bătăi/min., iar la copii 100 de bătăi/min.
Respiraţia:
Se apreciază numărul de respiraţii prin mişcările toracelui timp de
20-30 secunde şi se calculează pe minut. Normal, la adult variază între
18-20 respiraţii/min. Abaterile de la normal pot fi evaluate prin
bradipnee (respiraţie mai lentă la vârstinici) şi tahipnee (respiraţie
accelerată).
Temperatura:
Poate fi evaluată de stomatolog fie cu termometrul cu mercur fie
electronic.
Valoarea normală la pacienţii spitalizaţi este de 37˚C. Această valoare
creşte la pacienţii sănătoşi, activi, în zilele călduroase şi la copii
după joacă. Temperatura scade în timpul somnului, fenomen ce traduce
apărarea umorală şi celulară a corpului.
Creşterea temperaturii peste valoarea normală, hipertermia – este
un
semnal de alarmă pentru o boală infecţioasă, supuraţii ale oaselor
maxilare şi ţesuturilor moi, infecţii acute, viroze.
Pentru orientarea diagnosticului sunt importante semnele asociate
febrei: tuse, dispnee, tulburări digestive, modificări de culoare ca şi
semnele care intrică cu febra (frisonul, transpiraţia). Frisonul apare
în infecţii grave şi indică debutul unor complicaţii.
Tensiunea arterială: este un indicator important al
funcţiei cardiace şi uneori al funcţiei renale.
Valorile normale la adult:
• Presiunea sistolică 100-140 mmHg
• Presiunea diastolică 60-90 mmHg.
Pacienţii diagnosticaţi cu variaţii ale tensiunii arteriale de la
normal trebuie trimişi la cardiolog şi numai cu avizul şi recomandările
acestuia se vor analiza tratamentele stomatologului.
La toţi pacienţii la care în anamneza medicală şi examenul general s-a
sesizat sau evidenţiat un teren patologic se recomandă investigaţii mai
complexe de specialitate.
BIBLIOGRAFIE
1. MARIA URSACHE, V. BURLUI, ANCA PURDU –
„Semiologie stomatologică”, Apolonia, Iaşi, 1997;
2. C. STANCIU – „Semiologie medicală de bază”, Ed.
Junimea, 1989.
|