Letopisetul Tarii Moldovei
Categoria: Referat
Istorie
Descriere:
Cronica a scris-o la bătrâneÅ£e, între 60-70 de ani, după anul 1733. Ca
izvoare foloseşte cronica lui Ureche interpolată de Simion Dascălu şi
Misail Călugărul, “De neamul moldovenilor” ÅŸi letopiseÅ£ul lui Miron
Costin, letopiseţul lui Nicolae Costin, izvoadele anonime. El continuă
cronica lui Miron Costin de la 1661 înainte... |
|
|
1
Letopisetul Tarii Moldovei
de Grigore Ureche
Descendent al unei renumite familii boieresti din Moldova, Grigore
Ureche isi indeplineste formarea intelectuala la scolile polone din
Liov.
Reintors in tara, cronivcarul parcurge cateva
ierarhii domnesti ajungand in scurta vreme un apropiat al domnitorilor.
"Letopisetul Tarii Moldovei" prezinta evenimente de la "descalecatul
cel de-al doilea" adica de la domnia lui Dragos Voda la domnia lui Aron
Voda (1359-1594). Aceasta cronica va fi tiparita pentru prima doara de
Mihail Kogalniceanu in 1852.
Letopisetul este precedat de o "Predoslovie" (o
prefata) in care autorul isi va argumenta motivele pentru care a
redactat aceasta opera
Principalul argument ar fi acela ca urmasii trebuie sa cunoasca istoria
predecesorilor. Totodata Grigore Ureche se plange de insuficienta
izvoarelor care i-au servit ca punct de pornire, o cronica a domniei
lui Stefan cel Mare fusese redactata in limba slavona de Eftimie si
Macarie.
Din cauza absentei izvoarelor interne cronicarul se
vede silit sa apeleze la carti straine - izvoare poloneze.
Ideile fundamentale in acest letopiset sunt:
- ideea unitatii de origine a romanilor din toate
provinciile "toti de Ram se trag";
- latinitatea limbii romane aducand ca argument
evolutia etimologica a unor cuvinte;
- latinitatea poporului roman.
In alcatuirea letopisetului Grigore Ureche surprinde schimbari de
domnii, comploturi, lupta pentru putere, obiceiurile de inscaunare,
situatii de viata si fapte exemplare.
Cele mai multe episoade se incheie cu o "nacazanie salnim" adica o
certare a celor puternici. Constituita ca un epilog aceasta secventa a
letopisetului prezinta ideea ca exista o ordine a istoriei dictata nu
de faptele umane ci de vointa divina.
Eroi exemplari precum Stefan cel Mare sunt propusi ca niste modele
existentiale deoarece sunt pusi in slujba lui Dumnezeu si mai ales a
tarii.
La polul opus se afla cei care incalca legile divine dar si pe cele
omenesti. Un astfel de personaj negativ care suporta consecintele
faptelor sale este craiul polon Albert.
Scrierea cronicii este strabatuta de ideea respectarii actului creator.
Autorul stie ca opera sa este importanta deoarece reprezinta un incput
al scrisului in limba romana pentr ca poporul nostru sa nu fie "asemeni
fiarelor si dobitoacelor”
Arta narativa a letopisetului
Arta narativa a acestui letopiset consta in: rafinamentul
descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea
naratiunii astfel domnia lui stefan cel Mare este prezentata prin
faptele sale istorice, personalitatea domnitorului in dispozitiile sale
sufletesti contradictorii.
Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si
imprejurarile mortii domnitorului, sentimentele poporului in fata
acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada.
Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace
de Miron Costin
Miron Costin este continuatorul cronicii lui Grigore Ureche. In
letopisetul sau el prezinta elemente di istoria Moldovei cuprinse intre
1594-1661, adica de la a doua domnie a lui Aron Voda pana la urcarea pe
tron a lui Dabija Voda.
Descendent al unei importane familii boieresti din Moldova, Costin isi
face studiile in Polonia la Liovfiind cunoscator al limbilor de
circulatie internationala din acea perioada (filozofie etc.).
Letopisetul lui Miron Costin e precedat de o lucrare intitulata "O sama
de cuvinte din ce tara au iesit stramosii lor de neamul Moldovenilor."
Aceasta lucrare ar fi trebuit sa fie o introducere facuta cronicii dar
materialul fiind prea valoros autorul a facut din aceasta o creatie de
sine statatoare.
Se afirma in paginile acestei lucrari ideea responsabilitatii
scrisului "eu voi da sama de ale mele toate cate scriu". Sunt
reluate teoriile din letopisetul lui Ureche, contunuitatea, unitatea si
latinitate limbii romane.
"De neamul moldovenilor" este scrisa ca o reactie impotriva
cronicarilor care au interpolat letopisetul lui Ureche. Mania lui
costin se indreapta impotriva lui Simion dascalul si a lui Misail
calugarul.. Acest eveniment poarta numele in istoriografie de "cearta
cronicarilor".
Geneza letopisetului are la baza izvoare straine dar si izvoare
interne. Pentru ultima perioada oglindita in cronica sa Miron Costin
foloseste amintirile boierilor batrani, povestirile tatalui sau, fost
sfetnic al domnului Miron Barnovski si chiar propriile fapte de viata.
Letopisetul cuprine prezentarea a 66 de ani din istoria Moldovei timp
in care se succed la tron 22 de domnitori. Este o vreme a marilor
infruntari sociale si politice.
Cea mai mare importanta in cronica sa i-o acorda domnitorului Dimitrie
Cantemir care domnise doar noua ani. Miron costin fusese sfetnic al
acestuia si din acest punct de vedere dezvaluie personalitatea complexa
a domnitorului.
Alti domnitori surprinsi in letopisetul lui Costin sunt: Aron voda,
Dabija voda, Dumitrascun voda, Duca voda, Dimitrie si Constantin
Cantemir etc.
La polul opus domniei lui Dimitrie Cantemir se afla domnia lui
Dumitrascu voda, un batran decazut care face mare paguba tarii.
Arta narativa a letopisetului
Trasaturile artei naretive prezente in letopisetul lui Contin sunt
tehnica detaliului, portretului si descrierea.
Reputatia cronicarului de om cu o personalitate si o cultura complexa e
relevata si prin scrierea poemului filozfic "Viata lumii". Tema
acestui amplu poem este fugit irreparabile tempus (trecerea implacabila
a timpului). Aceasta tema cu origine in literatura latina este asociata
motivelor fortuna labiris si vanitas vanitatum. Fortuna labiris
inseamna soarta schimbatoare si vanitas vanitatum inseamna desertaciune
desertaciunilor."Cronica polona" si "Poema polona" prezinta istoria
privita in paralel a Moldovei so a Munteniei.
1
Letopisetul Tarii Moldovei
de Ion Neculce
Este întâiul scriitor care a servit urmaşilor nu numai ca izvor, dar
chiar ca model, până în zilele noastre (de exemplu Mihail Sadoveanu).
S-a născut în 1642 la Prigoreni, lângă Târgul Frumos. Tatăl său,
Neculce vistiernicul, era originar dintr-o insulă a arhipeleagului,
poate din Hios. Mama, Catrina, era fiica vistiernicului Iordache
Cantacuzino şi a Alexăndrinei Gavrilaş Mateiaş.
Cronica a scris-o la bătrâneţe, între 60-70 de ani, după anul 1733. Ca
izvoare foloseşte cronica lui Ureche interpolată de Simion Dascălu şi
Misail Călugărul, “De neamul moldovenilor” şi letopiseţul lui Miron
Costin, letopiseţul lui Nicolae Costin, izvoadele anonime. El continuă
cronica lui Miron Costin de la 1661 înainte.
“O samă de cuvinte” cuprinde 42 de legende cu conţinut
educativ fără ostentaţie sau cumpănit anecdotic, cu o naraţiune simplă,
populară, cuminte, bătrânească. Le-a scris din plăcerea de a transmite
urmaşilor nişte tradiţii care altfel s-ar fi pierdut şi din motive
istorice, ştiinţifice.
O serie de scriitori şi poeţi s-au inspirat din legendele
sale: Vasile Alecsandri în “Altarul mănăstirii Putna”, Dimitrie
Bolintineanu în “Cupa lui Ştefan”, “Muma lui Ştefan cel Mare”, “Daniel
Sihastru”, Constantin Negruzzi în poemul său “Aprodul Purice”, tot
Vasile Alecsandri în “Movila lui Burcel”, “Dumbrava Roşie”, “Visul lui
Petru Rareş”, George Coşbuc în “Stefăniţă-Vodă”.
În “Letopiseţul Ţării Moldovei- de la Dabija-Vodă până la
a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” este mai mare preocuparea
pentru istorie, nelipsind cea literară.
Perioada zugrăvită de Neculce se împarte în două perioade:
- până la
Dimitrie Cantemir;
- după Dimitrie
Cantemir.
Apreciază domnitorii cumpătaţi şi condamnă pe cei lacomi şi risipitori.
În culori negre apare a doua domnie a lui Dumitraşco-Vodă Cantacuzino,
în timpul căruia moldovenii au trecut o iarnă grea:
“Oamenii în tîrgu în Iaşi arate curţile boierilor şi
ogrăzile şi a altora, de-au arsu tîrgu mai jumătate, că nu era cine să
aducă lemne. Vitili erau scumpe, mierea era scumpă, găineli mai nu era
în ţară. Găina câte un leu, oul câte un potronic, oca de untu câte doi
orţi bătuţi şi în zlot, oca de brîndză câte doi potronici. Bani ieşiră
mulţi în ţară, dar bucate nu era.”
Poziţia de clasă a lui Neculce iese mai mult în evidenţă
în descrierea domniei lui Constantin Cantemir care a ridicat la rangul
de boieri, oşteni şi oameni de rând, lucru pe care Neculce îl critică.
Informaţii interesante oferă şi cu privire la domnia lui Nicolae
Mavrocordat, descriind amănunţit cheltuielile pe care le face acesta
pentru a-şi menţine tronul. Demnă de un roman de aventuri este
relatarea uciderii fraţilor Costin.
Ca
nimeni altul până la el, Neculce are darul povestirii
şi al portretizării figurilor evocate, personajele descrise de el fiind
adevăraţi eroi de romane. Portretul lui Dumitraşco-Vodă Cantacuzino
este o adevărată caricatură, apropiindu-se de pamflet. Portretul lui
Constantin Cantemir nu este tocmai favorabil:
“Carte nu ştie, ce numai iscălitura învăţase de făce.
Practică bună ave la voroavă, era sănătos, munca bine şi be bine. Semne
multe ave pe trup de la războaie, în cap şi la mâini de pe când fusese
slujitor în Ţara Leşească. La stat nu era mare, era gros, burduhos,
rumăn la faţă, buzat. Barba îi era albă ca zăpada.Cu boierii trăie până
la o vreme, pentru că era un om de ţară şi-i ştie pe toţi, tot anume,
pre careli cum era. Şi nu era mândru, nici face cheltuială ţării că era
un moşneag fără doamnă.”
Portretul lui Dimitrie Cantemir este obiectiv, neaducându-i laude
neîntemeiate:
“...cându era beizade... era atuncea nerăbdătoriu şi
mânios, zlobiv la beţie, şi-i ieşisă numele de om rău. Iar acum... aşe
să arăta de bun şi de blând! Tuturor uşe deschisă şi nemăreţ, de
vorovie cu toţi copiii... Deci boierii vădzând aşe milă şi nemărire,
începură toţi a se lipi şi a-l lăuda. Era om învăţat”.
Portretul lui Petru cel Mare este făcut cu simpatie:
“Iară împăratul era un om mare, mai înalt
decât toţi
oamenii, iar nu gros, rătund la faţă şi cam smad, oacheş şi cam arunca
câteodată din cap, fluturând. Şi nu cu mărire şi cu fală, ca alţi
monarhi, ce umbla fiecum, prost la haine, şi numai cu două, trei slugi,
de-i era de grija trebilor. Şi umbla pe gios, fără alaiu, ca un
om
prost”.
Din punct de vedere stilistic, Neculce se aseamănă cu
Creangă, amândoi utilizând modul povestirii populare, în totală
necunoştinţă de procedeele culte (Creangă le cunoştea, dar le ignora în
mod voluntar).
Hazul caracterizează expunerea lui Neculce, provenit din
ironie, care voia să atragă atenţia pe ocolite asupra unui lucru , cu
intenţia de a satiriza. Constantin Duca, voind să scape de un spion
turc, pune să-i taie capul un călău cu gură mare, în loc să ţină taină
(“...Au stinsu bine focul paie .”) sau numeşte mare vornic pe un duşman
al său în ideea că-i va deveni prieten (“... Deci, ştiu că l-au făcut
ca oaia pe lup...”). Falsul dezinteres al lui Mihai Racoviţă la numirea
lui ca domn este figurat plastic de cronicar :” ... se face a nu-i
place să priimească domnia, ca şi fata cie ce dzisă unui voinic:Fă-te
tu a mă trage şi eu oi merge plîngînd...”
Neculce a constituit şi mai constituie încă un model
stilistic pentru urmaşi , ca şi literatura populară în care se
încadrează. George Călinescu îl consideră primul mare povestitor
moldovean. Întocmai ca Ion Creangă va folosi modul de expresie popular
în poveştile şi amintirile sale.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|