1                             Letopisetul Tarii Moldovei
                                                                                       de Grigore Ureche
 
Descendent al unei renumite familii boieresti din Moldova, Grigore Ureche isi indeplineste formarea intelectuala la scolile polone din Liov.
    Reintors in tara, cronivcarul parcurge cateva ierarhii domnesti ajungand in scurta vreme un apropiat al domnitorilor.
    
"Letopisetul Tarii Moldovei" prezinta evenimente de la "descalecatul cel de-al doilea" adica de la domnia lui Dragos Voda la domnia lui Aron Voda (1359-1594). Aceasta cronica va fi tiparita pentru prima doara de Mihail Kogalniceanu in 1852.

    Letopisetul este precedat de o "Predoslovie" (o prefata) in care autorul isi va argumenta motivele pentru care a redactat aceasta opera
Principalul argument ar fi acela ca urmasii trebuie sa cunoasca istoria predecesorilor. Totodata Grigore Ureche se plange de insuficienta izvoarelor care i-au servit ca punct de pornire, o cronica a domniei lui Stefan cel Mare fusese redactata in limba slavona de Eftimie si Macarie.
    Din cauza absentei izvoarelor interne cronicarul se vede silit sa apeleze la carti straine - izvoare poloneze.
    Ideile fundamentale in acest letopiset sunt:
-    ideea unitatii de origine a romanilor din toate provinciile "toti de Ram se trag";
-    latinitatea limbii romane aducand ca argument evolutia etimologica a unor cuvinte;
-    latinitatea poporului roman.
In alcatuirea letopisetului Grigore Ureche surprinde schimbari de domnii, comploturi, lupta pentru putere, obiceiurile de inscaunare, situatii de viata si fapte exemplare.
Cele mai multe episoade se incheie cu o "nacazanie salnim" adica o certare a celor puternici. Constituita ca un epilog aceasta secventa a letopisetului prezinta ideea ca exista o ordine a istoriei dictata nu de faptele umane ci de vointa divina.
Eroi exemplari precum Stefan cel Mare sunt propusi ca niste modele existentiale deoarece sunt pusi in slujba lui Dumnezeu si mai ales a tarii.
La polul opus se afla cei care incalca legile divine dar si pe cele omenesti. Un astfel de personaj negativ care suporta consecintele faptelor sale este craiul polon Albert.
Scrierea cronicii este strabatuta de ideea respectarii actului creator. Autorul stie ca opera sa este importanta deoarece reprezinta un incput al scrisului in limba romana pentr ca poporul nostru sa nu fie "asemeni fiarelor si dobitoacelor”

Arta narativa a letopisetului
Arta narativa a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor  ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui stefan cel Mare este prezentata prin faptele sale istorice, personalitatea domnitorului in dispozitiile sale sufletesti contradictorii.
Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii domnitorului, sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada.





Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace
                                                                                                         de Miron Costin


Miron Costin este continuatorul cronicii lui Grigore Ureche. In letopisetul sau el prezinta elemente di istoria Moldovei cuprinse intre 1594-1661, adica de la a doua domnie a lui Aron Voda pana la urcarea pe tron a lui Dabija Voda.

Descendent al unei importane familii boieresti din Moldova, Costin isi face studiile in Polonia la Liovfiind cunoscator al limbilor de circulatie internationala din acea perioada (filozofie etc.).
Letopisetul lui Miron Costin e precedat de o lucrare intitulata "O sama de cuvinte din ce tara au iesit stramosii lor de neamul Moldovenilor." Aceasta lucrare ar fi trebuit sa fie o introducere facuta cronicii dar materialul fiind prea valoros autorul a facut din aceasta o creatie de sine statatoare.

Se afirma in paginile acestei lucrari ideea responsabilitatii scrisului  "eu voi da sama de ale mele toate cate scriu". Sunt reluate teoriile din letopisetul lui Ureche, contunuitatea, unitatea si latinitate limbii romane.
"De neamul moldovenilor" este scrisa ca o reactie impotriva cronicarilor care au interpolat letopisetul lui Ureche. Mania lui costin se indreapta impotriva lui Simion dascalul si  a lui Misail calugarul.. Acest eveniment poarta numele in istoriografie de "cearta cronicarilor".
Geneza letopisetului are la baza izvoare straine dar si izvoare interne. Pentru ultima perioada oglindita in cronica sa Miron Costin foloseste amintirile boierilor batrani, povestirile tatalui sau, fost sfetnic al domnului Miron Barnovski si chiar propriile fapte de viata.
Letopisetul cuprine prezentarea a 66 de ani din istoria Moldovei timp in care se succed la tron 22 de domnitori. Este o vreme a marilor infruntari sociale si politice.
Cea mai mare importanta in cronica sa i-o acorda domnitorului Dimitrie Cantemir care domnise doar noua ani. Miron costin fusese sfetnic al acestuia si din acest punct de vedere dezvaluie personalitatea complexa a domnitorului.
Alti domnitori surprinsi in letopisetul lui Costin sunt: Aron voda, Dabija voda, Dumitrascun voda, Duca voda, Dimitrie si Constantin Cantemir etc.
La polul opus domniei lui Dimitrie Cantemir se afla domnia lui Dumitrascu voda, un batran decazut care face mare paguba tarii.
   Arta narativa a letopisetului
Trasaturile artei naretive prezente in letopisetul lui Contin sunt tehnica detaliului, portretului si descrierea.
Reputatia cronicarului de om cu o personalitate si o cultura complexa e relevata si prin scrierea poemului  filozfic "Viata lumii". Tema acestui amplu poem este fugit irreparabile tempus (trecerea implacabila a timpului). Aceasta tema cu origine in literatura latina este asociata motivelor fortuna labiris si vanitas vanitatum. Fortuna labiris inseamna soarta schimbatoare si vanitas vanitatum inseamna desertaciune desertaciunilor."Cronica polona" si "Poema polona" prezinta istoria privita in paralel a Moldovei so a Munteniei.


1 Letopisetul Tarii Moldovei
                                                 de Ion Neculce


Este întâiul scriitor care a servit urmaşilor nu numai ca izvor, dar chiar ca model, până în zilele noastre (de exemplu Mihail Sadoveanu).
              
S-a născut în 1642 la Prigoreni, lângă Târgul Frumos. Tatăl său, Neculce vistiernicul, era originar dintr-o insulă a arhipeleagului, poate din Hios. Mama, Catrina, era fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino şi a Alexăndrinei Gavrilaş Mateiaş.

Cronica a scris-o la bătrâneţe, între 60-70 de ani, după anul 1733. Ca izvoare foloseşte cronica lui Ureche interpolată de Simion Dascălu şi Misail Călugărul, “De neamul moldovenilor” şi letopiseţul lui Miron Costin, letopiseţul lui Nicolae Costin, izvoadele anonime. El continuă cronica lui Miron Costin de la 1661 înainte.

              “O samă de cuvinte” cuprinde 42 de legende cu conţinut educativ fără ostentaţie sau cumpănit anecdotic, cu o naraţiune simplă, populară, cuminte, bătrânească. Le-a scris din plăcerea de a transmite urmaşilor nişte tradiţii care altfel s-ar fi pierdut şi din motive istorice, ştiinţifice.
              O serie de scriitori şi poeţi s-au inspirat din legendele sale: Vasile Alecsandri în “Altarul mănăstirii Putna”, Dimitrie Bolintineanu în “Cupa lui Ştefan”, “Muma lui Ştefan cel Mare”, “Daniel Sihastru”, Constantin Negruzzi în poemul său “Aprodul Purice”, tot Vasile Alecsandri în “Movila lui Burcel”, “Dumbrava Roşie”, “Visul lui Petru Rareş”, George Coşbuc în “Stefăniţă-Vodă”.
              În “Letopiseţul Ţării Moldovei- de la Dabija-Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” este mai mare preocuparea pentru istorie, nelipsind cea literară.
              Perioada zugrăvită de Neculce se împarte în două perioade:
           - până la Dimitrie Cantemir;
           - după Dimitrie Cantemir.
Apreciază domnitorii cumpătaţi şi condamnă pe cei lacomi şi risipitori. În culori negre apare a doua domnie a lui Dumitraşco-Vodă Cantacuzino, în timpul căruia moldovenii au trecut o iarnă grea:
              “Oamenii în tîrgu în Iaşi arate curţile boierilor şi ogrăzile şi a altora, de-au arsu tîrgu mai jumătate, că nu era cine să aducă lemne. Vitili erau scumpe, mierea era scumpă, găineli mai nu era în ţară. Găina câte un leu, oul câte un potronic, oca de untu câte doi orţi bătuţi şi în zlot, oca de brîndză câte doi potronici. Bani ieşiră mulţi în ţară, dar bucate nu era.”
              Poziţia de clasă a lui Neculce iese mai mult în evidenţă în descrierea domniei lui Constantin Cantemir care a ridicat la rangul de boieri, oşteni şi oameni de rând, lucru pe care Neculce îl critică. Informaţii interesante oferă şi cu privire la domnia lui Nicolae Mavrocordat, descriind amănunţit cheltuielile pe care le face acesta pentru a-şi menţine tronul. Demnă de un roman de aventuri este relatarea uciderii fraţilor Costin.
             Ca nimeni altul până la el, Neculce are darul povestirii şi al portretizării figurilor evocate, personajele descrise de el fiind adevăraţi eroi de romane. Portretul lui Dumitraşco-Vodă Cantacuzino este o adevărată caricatură, apropiindu-se de pamflet. Portretul lui Constantin Cantemir nu este tocmai favorabil:
              “Carte nu ştie, ce numai iscălitura învăţase de făce. Practică bună ave la voroavă, era sănătos, munca bine şi be bine. Semne multe ave pe trup de la războaie, în cap şi la mâini de pe când fusese slujitor în Ţara Leşească. La stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn la faţă, buzat. Barba îi era albă ca zăpada.Cu boierii trăie până la o vreme, pentru că era un om de ţară şi-i ştie pe toţi, tot anume, pre careli cum era. Şi nu era mândru, nici face cheltuială ţării că era un moşneag fără doamnă.”
             Portretul lui Dimitrie Cantemir este obiectiv, neaducându-i laude neîntemeiate:

              “...cându era beizade... era atuncea nerăbdătoriu şi mânios, zlobiv la beţie, şi-i ieşisă numele de om rău. Iar acum... aşe să arăta de bun şi de blând! Tuturor uşe deschisă şi nemăreţ,  de vorovie cu toţi copiii... Deci boierii vădzând aşe milă şi nemărire, începură toţi a se lipi şi a-l lăuda. Era om învăţat”.
              Portretul lui Petru cel Mare este făcut cu simpatie:
               “Iară împăratul era un om mare, mai înalt decât toţi oamenii, iar nu gros, rătund la faţă şi cam smad, oacheş şi cam arunca câteodată din cap, fluturând. Şi nu cu mărire şi cu fală, ca alţi monarhi, ce umbla fiecum, prost la haine, şi numai cu două, trei slugi, de-i era de grija trebilor. Şi umbla pe gios,  fără alaiu, ca un om prost”.
              Din punct de vedere stilistic, Neculce se aseamănă cu Creangă, amândoi utilizând modul povestirii populare, în totală necunoştinţă de procedeele culte (Creangă le cunoştea, dar le ignora în mod voluntar).
              Hazul caracterizează expunerea lui Neculce, provenit din ironie, care voia să atragă atenţia pe ocolite asupra unui lucru , cu intenţia de a satiriza. Constantin Duca, voind să scape de un spion turc, pune să-i taie capul un călău cu gură mare, în loc să ţină taină (“...Au stinsu bine focul paie .”) sau numeşte mare vornic pe un duşman al său în ideea că-i va deveni prieten (“... Deci, ştiu că l-au făcut ca oaia pe lup...”). Falsul dezinteres al lui Mihai Racoviţă la numirea lui ca domn este figurat plastic de cronicar :” ... se face a nu-i place să priimească domnia, ca şi fata cie ce dzisă unui voinic:Fă-te tu a mă trage şi eu oi merge plîngînd...”
             Neculce a constituit şi mai constituie încă un model stilistic pentru urmaşi , ca şi literatura populară în care se încadrează. George Călinescu îl consideră primul mare povestitor moldovean. Întocmai ca Ion Creangă va folosi modul de expresie popular în poveştile şi amintirile sale.