1
TRUBADURI SI
CAVALERI
In secolul in
XII-lea se formeaza un nou stil poetic in sudul Frantei. Poeziile
lirice
scurte, dar complexe dau glas semtimentelor personale, mai ales iubirii
dintre
barbat si femeie.
Poetii francezi
din Evul Mediu, care scriau despre dragoste si cavalerism, se numeau
trubaduri.
De regula erau de provenienta nobila si scriau intr-o limba neo-latina
– langue
d’oc din Provence. Poezia lor diferea foarte mult de
poeziile care erau la moda in nord. Datorita
Eleonorei de Aquitania, fiica unui trubadur, devenita in 1137 sotia
regelui
Ludovic al VII-lea, acest lirist si cultul dragostei cavaleresti se
raspandeste
rapid in toata tara si chiar si peste granite.
Un nou stil in dragoste
De fapt aceste poezii erau destiate distractiei
claselor
sociale bogate. Totodata sunt oglinda fidela a schimbarii
comportamentului
social. Casatoriiile erau
determinate de interesele politice si economice ale familiilor
instarite si
erau foarte putine sanse ca viitorii sati sa fie indragostiti. Pe langa
aceasta, cavalerii erau deseori plecati la razboi departe de caminele
lor,
sotiile ramaneau singure, se simteau parasite si se plictiseau.
In cercurile inalte s-a propagat rapid ideea
cavalerismului
care se baza pe curajul si vitejia militara – virtuti estompate de
valorile
crestine – precum si perceptia extrem de idealizata a naturii
dragostei.
Aceatsa nu avea nimic comun cu egalitatea sexelor; calvalerul avea
obligatia de
a-si servi aleasa inimii si de a-i satisface orice capriciu.
Aceasta noua
poezie acorda o importanta nemaintalnita omagiului in dragoste, fiind
influentata de litratura araba, care venera dragostea si care a patruns
in
Europa Occidentala in urma cruciadelor din Palestina si Peninsula
Iberica,
ocupata in parte de mauri. Cavalerul
se indragosteste de regula nebuneste de o femeie, care este de
regula logodita sau maritata cu altcineva. Indragostitul isi ia
angajamentul ca
o va slui pe aleasa inimii pana la moarte – de regula din departare.
Dragostea
lor ajunge la implinire foarte rar, si daca intamplator aceasta are
loc,
trebuie pastrat secretul.
Manat de dragoste, cavalerul va face acte de
eroism pentru a
atisface dorintele femeii iubite. Aceasta la randul ei pretinde tot mai
mult. In acest timp, femeia iubita devine
sursa
oricarei virturi, chiar daca aceasta, in realitate,
are o atitudine de respingere.
Lancelot si Genoveva
Chretien de Troye, pe care multi il considera
parintele
poemului epic, a scri sla cererea stapanilor lui, Maria, contesa de
Champagne
si Filip de Alsacia, contele Flandrei, mai multe poeme inspirate din
legendele
despre regele Arthur. Cel mai renumit poem al sau, Troyes, il ae ca erou pe cavalerul
Lancelot,
indragostit de Genoveva, sotia regelui Arthur. Din
poem reiese foarte clar ce era in stare cavalerul sa faca pentru aleasa
inimii lui.
Pe atunci
era considerata extrem de rusinoasa aparitia unui cavaler intr-o
caruta.
Lancelot, dupa o clipa de ezitare, se urca totusi intr-o caruta, dupa
ce afla
ca numai asa poate primi vesti despre regina. Chiar si aceasta mica ezitare atrage dupa sine
dispretul Genovevei. Mai tarziu ea se resemneaza si il lasa pe cavaler
in
camera ei, insa dragostea de curtean (amour courtois) a acestuia va mai
fi
supusa multor probe.
Devotament dezbinator
Aceasta tema a
influentat si literatura engleza. De exemplu, in secolul al XV-lea, Sir
Thomas
Malory, in cartea sa intitulata Morte d’Arthur, scrie depre prietenia,
dragostea si pasiunea cavalereasca. El arata cum tradarea generata de
pasiuni
personale distruge legaturile cele mai puternice.
In conceptia lui
Malory fidelitatea lui Lancelot fata de rege este macinata de dragostea
adultera fata de Genoveva. Rezultatul nu este doar destramarea “Mesei
Rotunde”
a lui Arthur, ci si a regelui.
Romanul trandafirului
In aceasta epoca a fost foarte populara (dupa
numarul
manuscriselor ramase) opera lui Guillaume de Lorris, Romanul
Trandafirului
(Roman de la Rose), avand ca tema dragostea cavalereasca.
1
Prezentata ca un vis, este o alegorie despre un
om, care
este introdus de Oiseuse (Lenea) intr-o gradina, unde intalneste niste
figuri
ca Deduit (Voluptatea), Richesse (Bogatia), si Largesse
(Generozitatea). La
influenta Zeului dragostei, acest om se indragosteste de un trandafir
si de
atunci viata lui are un singur scop, sa rupa un boboc de pe acel
trandafir. In realizaea acestui tel este
ajutata sau
impiedicat de diferite figuri alegorice, de exemplu, Politetea,
Pericolul,
Mintea, mila, Rusinea si Teama. In final intervine Natura si eroul
poate rupe
trandafirul mult dorit.
Dragoste condamnata la moarte
Multi, in multe
variante, au prezentat in aceasta epoca, vechea poveste a lui Tristan
si Izolda
in lumina conceptiilor cavaleresti. Izolda este sotia regeli Marc,
unchiul lui
Tristan. Dupa ce indragostitii beau, fara sa banuiasca ceva, elixirul
dragostei, Tristan de indragosteste de Izolda cu o dragoste patimasa,
insa
aceatsa pasiune este incompatibila cu loialitatea cavalereasca fata de
rege. Acest
conflict nu se poate rezolva altfel decat prin moartea indragostitilor.
Tema dragostei
cavalesresti apare si in literatura italiana, unde in opera lui Danta,
Divina
Comedie, aceatsa invinge chiar si moartea. Opera este formata din trei
parti.
In prima Dante povesteste intalnirea lui cu spiritul lui Virgiliu,
poetul roman
care a fost trimis din ceruri pentru a-l calauzi pe Dante pe drumul
spre
dragostea lui din tinerete, Beatrice, acum moarta. Pentru aceatsa
trebuie sa
coboare in iad, unde se intalneste cu multi pacatori care, pentru
pasiunile lor
adultere au fost condamnati sa se invarta in intuneric, manati de un
vant
etern. De exemplu, Francesca si Paolo au fost pedepsiti pentru
dragostea lor
oarba si egoista.
Dantesi Virgiliu
cutreiera iadul, vad toate mostruozitatile; apoi se intalnesc si cu
Satana,
dupa care trecand de centrul pamantului, la poalelel muntelui
purgatoriului
ajung “sub stele”. In varful muntelui, in “Paradisul pamantean”,
Virgiliu isi
ia ramas bun de la Dante,
care in fine acolo o gaseste pe Beatrice. Aceasta il conduce mai
departe, prin
sferele raiului si devine tot mai frumoasa si mai sfanta in ochii
admiratorului
ei, iar in cele din urma ajung chiar la Dumnezeu. Aceasta
este imaginea apoteotica a
dragostei ca sentiment divin.
Arta iubirii
La sfarsitul secolului al XII-lea, asemenea idei
au fost
exprimate de Andreas Capellanus la eleganta curte a Mariei, contesa de Champagne
(fiica
Eleonorei de Aquitania). Cartea lui,
Arta iubirii, nu trebuie luata in serios in totalitatea ei, in multe
privinte
fiind o parodie a scrierilor cu aceeasi tema ale lui Ovidiu. Ofera
sfaturi
minutioase pentru indragostiti. Originalul s-a scris in limba latina.
Este
considerata o lucrare de sinteza care reflecta conceptia despre lume a
unei
epoci. Cu o ironie estompata, Capellanul enumera regulile dragostei
cavaleresti
ca incununare si incheiere a unei povesti fermecatoare.
Povestea suna cam in felul urmator: un viteaz
britanic,
calarind prin codrul regelui Arthur, se intalneste cu o fata minunata
care-ispune ca faraajutorul ei nu-si poate duce la bun sfarsit
angajamentul. Ca sa-i castige dragostea, fata
pretinde
sa-i aduca soimul care sta pe creanga de aur din curtea regala. (Ca si
in alte
povesti despre dragostea cavalereasca, si aici cavalerul trebuie sa
treaca de
mai multe probe pentru a-si dovedi profunzimea dragostei.)
La sfatul
tinerei, cavalerul pleaca in cautarea manusii fermecate pe care se va
aseza
soimul, caci numai posedand acest obiect va putea intra in palat.
Peripetiile cavalerului britanic
Tanarul aventurier ajunge repede la un pod de aur.
Acesta
este pazit de un cavaler inspaimantator care-l provoaca la lupta. In
aceasta
lupta britanicul este ranit grav, dar invinge si cruta viata
adversarului. Pe
celalat mal il asteapta inca un cavaler furios, care scutura atat de
tare
podul, incat britanicul abia poate trece peste el. Odata ajuns acolo,
isi
ineaca dusmanul.
Mai tarziu ajunge
pe un camp inmiresmat in mijlocul caruia se afla un palat rotund. In
mod
curios, nu gaseste poarta palatulu si nici nu vede pe nimeni nicaieri.
Totusi,
pe pajiste se gasesc mese de argint incarcate cu mancare si bautura.
Cavalerul,
care in urma calatoriei era aproape mort de foame, se aseaza imediat la
masa.
Regulile dragostei
Deodata, printr-o
poarta invizibila pana atunci, se perede un urias invartind in mana in
ciomag:
“Cum indraznesti sa calci pe teritoriul regal si sa mananci dinmasa
regala fara
sa fii invitat?” – zbiara acesta. Incepe o lupta crancena din care in
mod
miraculos britanicul iese iar invingator, dar cruta viata uriasului,
care drept
rasplata il duce la colana de aur pe varful careea se afal manusa
fermecata.
In final
britanicul ajunge in palatul regelui Arthur si gaseste soimul care sta
pe
creanga de aur. Dar, precum ii prezisese tanara, este din nou provocat
la duel
simultan de doi cavaleri. Norocul este iar de partea lui, ii sleste pe
cei doi
sa se retraga si astfel poate lua soimul si pergamentul fixat pe
creanga de
aur. Pe acesta erau scrise regulile dragostei – 31 la numar – si
britanicul e
indemnat sa faca cunoscute aceste reguli acelora care doresc dragostea.
Conversatia
aristocratica a epocii utiliza toate conceptele iubirii si toata paleta
de
simboluri ale dragostei. Culorile aveau semnificatia lor (dupa o carte
aparuta
in 1458, verdele semnifica o noua dragoste, albastrul fidelitatea), dar
aveau
semnificatia lor si florile, pietrele pretioase, cat si voalurile si
panglicile.
Conceptul
dragostei cavalesresti a avut intr-o forma sau alta o influenta asupra
literaturii Europei de vest inca multe secole dupa aceea.
|