Aparitia fenomenului militar in spatiul romanesc

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

"Revolutia neolitica" (5.500-2.500/2.200 î.e.n.) înfaptuita în cadrul marilor culturi Cris-Starcevo, Turdas-Vinca, Dudesti, Boian, Hamangia, Cucuteni, Gumelnita, etc., atesta deja existenta, ca îndepartati înaintasi ai nostri în spatiul etnogenetic românesc, a unor oameni harnici si priceputi care, în timp, învatasera sa prefaca stepele sau câmpurile mlastinoase si codrii seculari în ogoare, sa dea suflet lemnului, lutului si pietrei, sa supuna vietatile pamântului si forta apei, sa smulga muntelui metalele din care încep sa-si faureasca uneltele, podoabele si armele...

Apariţia fenomenului militar în spaţiul românesc

                  Arheologia este în măsură astăzi să atace existenţa principalelor etape ale procesului evolutiv al umanităţii şi în spaţiul etnogenetic românesc de la începuturile, databile cu cca 2 200 000 de ani în urmă, pe baza resturilor fosile şi a uneltelor-arme descoperite în Valea lui Grăuceanu-Bugiuleşti (comuna Tetoiu, jud. Vâlcea) român la sfârşitul vechii epoci a pietrei cioplite (cca 10.000 î.e.n.) prin: resturi umane şi animale, unelte-arme aparţinând "culturii de prund" descoperite pe văile Dârjovului, Dâmbovnicului, Argeşului, la Ciuperceni (Turnu Măgurele), etc.; mărturii ale "civilizaţiei" musteriene, furnizate de peşterile de la Ohaba-Ponor; Cioclovina, Baia de Fier, Ripiceni-Izvor, Cheia, Nandru, etc.; urme ale locuirii permanente ale teraselor râurilor şi, ca emoţionante mărturii ale unor înclinaţii artistice legate de principala ocupaţie - vânătoarea, picturile rupestre din peşterile de la Baia de Fier, Vaidei (jud. Gorj), Pescari (jud. Caraş-Severin), Limanu (jud. Constanţa), Cuciulat (jud. Sibiu) sau din defileele Polovragi şi Sohodol.
                   Confruntarea permanentă a oamenilor cu lumea animalelor care le furniza cea mai mare parte a hranei şi care reprezenta totodată principalul pericol, le-a stimulat continuu imaginaţia în direcţia perfecţionării uneltelor-arme (pentru împuns, lovit, tăiat şi răzuit), din piatră, lemn, os sau corn şi a perfecţionării, prin repetare rituală, a unor tehnici şi metode de vânătoare care, în epocile următoare, vor pune treptat bazele "artei militare" a oamenilor neolitici şi a purtătorilor civilizaţiei bronzului şi fierului. Moştenite din practica vânătoarei, utilizarea terenului, îndeosebi muntos şi împădurit, arta deplasării în ascuns, a mascării, urmăririi, încercuirii, atragerii în ambuscadă şi a atacului prin surprindere, transmise din generaţie în generaţie, se vor preface în timp, ca o dovadă în plus a continuităţii oamenilor locului, în procedee şi principii tactice de luptă.
                 Tranziţia spre epoca pietrei şlefuite (10.000 - 5.500 î.e.n.), marcând începutul procesului de sedentarizare a comunităţilor umane prin trecerea de la stadiul de vânător şi culegător ocazional la acela de recoltator, pescar "specializat" şi crescător de animale a generat, o dată cu apariţia unui surplus de produse, de unelte-arme diversificate, tipologic incluzând ca noutate propulsorul şi arcul cu săgeţi şi de obiecte de podoabă, de cult sau de marcare a importanţei indivizilor (susceptibile de a fi însuşite), ca nouă formă de activitate umană, conflictele armate. Arheologic, pot fi sugerate primele ciocniri intercomunitare, în diferite zone ale spaţiului românesc şi, cu certitudine identificat, "războiul" local de la Schela Cladovei (Drobeta-Turnu Severin) unde un grup prădalnic a fost surprins în ambuscadă şi nimicit de arcaşii localnici cu aproape 6.000 de ani î.e.n.