1
Spaţiul
galactic cu 6 dimensiuni
Vă supunem
atenţiei în l.română şi în premieră mondială un text-ipoteză din
domeniul
filozofiei fizico-matematice cu scopul de a iniţia cu ajutorul
Dumneavoastră,
poate, începutul unei noi viziuni despre lume şi viaţă, în complectarea ciclului de referate intitulat
Realismul Ştiinţific şi Religios
- postare:
www.e-referate.ro
Vechimea sistemului planetar al
Soarelui
(Referatul Nr.1) sau Generare şi degenerare în Galaxia Noastră
Creatia si Evolutia
regmului animal si
vegetal pe Pamint (Referatul Nr.2)
Viata si Genotipul
biofizic al modelului
Om (Referatul Nr.3)
Existenţele paralele şi
transformările genotipului
biofizic al modelului Om (Complectare
la referatul Nr.3)
Existenţe paralele: Lumea
Heavisaidelor şi Lumea
Noastră (Complectare la Referatul Nr.3)
Bazele
extraterestrilor pea Terra (Referatul
Nr.4)
Pioneratul si Tehnica
Pioneratului
Omenirii (Referastul Nr.5)
Potopul de apa si Lumea
Antica (Referatul Nr.6)
Calendarul Biblic
si Omul Prezentului (Referatul Nr.7)
Apocalipsa Biblica si
Omul viitorului (Referatul Nr.8)
Teoria modelării vieţii (complectare la
ciclul de referate)
Spaţiul cu 6 dimensiuni (complectare la ciclul de referate)
Pentru a
studia într-o nouă ipoteză de lucru
evenimentele care sau derulat, se derulează sau se vor derula în
Galaxia
Noastră şi inclusiv pe Terra, vă propunem trei sisteme neconvenţionale
şi
extensibile de referinţă, fiecare sistem avînd ca referinţă unităţi scalare propriii şi
vectori unitari specifici, corespunzători a
cîte două spaţii complementare, unul material îar celălalt ondulatoriu
şi
astfel vom constata că materia se organizează şi într-un al patrulea
sistem de
referinţă, particular şi interscalar, în care în general realităţile le
putem
pune în evidenţă şi cu ajutorul
simţurilor noastre. Mai departe depinde de aportul Dv. la demonstrarea
şi
dezvoltarea acestui text-ipoteză
pentruca generaţiile următoare să studieze lumea altfel decum am
avut
ocazia noi, avînd la dispoziţie filozofii ale căror origini se pierd în
negura
vremurilor în care nici măcar nu se cunoşteau memoriile calculatoarelor
din
zilele noastre, dar şi pentru ca Civilizaţia Noastră avînd la
dispoziţie
această nouă viziune să descopere forme energetice superioare fără
consum de
combustibili clasici, forme mobile bazate pe
teoria “locurilor
geometrice gravitaţionale, trapulsia” (OZN),
forme statice cum ar fi cele din “teoria
lentilelor atmosferice”, (un fenomen asemănător cu efectul de seră
dar de
această dată fără poluare, care să ţină constantă temperatura la sol),
dinamice
cum ar fi cele din “teoria vârtejurilor
ionosferice” (ca Tuburile Heavisaide,
vizibile parţial în “picioarele uraganelor”, adevărate “hoarne
atmosferice”, de la nivelul solului până
la altitududinea stratului atmosferic Heavisaide, la echinocţii între
100.000
de metri la ora trei dimineaţa şi 400.000 de metri la ora 3 după masa),
sau a teleportării după
“teoria
modelară a spaţiilor vectoriale”, etc., aşa cum vă propunem în
continuare
în textul-ipoteză.
În sistemele neconvenţionale de
referinţă pe care vi le supunem atenţiei sau în scările ipotetice de raportare,
parametrii dimensionali ale modelelor
ondulatorii şi materiale
osciliează între anumite limite specifice iar în afara lor
prezintă
forme de existenţă interscalare (vezi
referatul Generare şi degenerare
în Galaxia Noastră).
a. Sistemul de
referinţă fundamental sau Scara Fundamentală (SF)
Sistemul
de referinţă fundamental sau Scara Fundamentală (SF) este scara care
caracterizează natura ondulatorie şi starea de câmp a materiei,
evenimentele
din această scară stau la baza organizării realităţii
în modele fundamentale ondulatorii.
Câmpurile electromagnetice din această scară sînt definite de funcţii
de serii
cotangenţiale (aşa cum arătăm la punctul c.)
şi au ca unităţi scalare de referinţă
lungimi de undă ca ordin de mărime
de sub un Ängstrong, mai mici decît raza
atomului de hidrogen. Vom avea astfel în spaţiul galactic şi prin
extensie în
spaţiul universal vecin, structuri
ondulatorii extensibile cu originile
aşezate în fiecare punct din volumul galactic sau universal,
omniprezente şi în spaţiul terestru şi ca rezultat al acestei imagini,
prima
dimensiune a spaţiului va fi dimensiunea
scalară fundamentală specifică SF, vor fi primele elemente
punctiforme ale
spaţiului material descris în scările de referinţă multiplu superioare
următoare, pe care le vom numi aici dimensiuni scalare SF.
Dimensiunilor scalare SF, echivalente ca ordin de mărime cu lungimile de undă ale câmpurilor
electromagnetice specifice SF, le corespund frecvenţe de ordinul de
mărime N.1020 Hz (N
ori 10 la puterea +20 Hz) şi le vom
da numele de frecvenţe de modele fundamentale, sau frecvenţe fundamentale. Frecvenţele de
model fundamentale sînt caracterizate de
vectori unitari “I” şi astfel
apare aici cel de al
doilea spaţiu, spaţiul vectorial
fundamental specific SF cu origini suprapuse peste originile dimensiuniilor scalare fundamentale. Similar, lungimile de undă corespunzătoare
acestor frecvenţe le vom numi unde fundamentale. Frecvenţele modelelor fundamentale reprezintă
"scheletul electromagnetic" al modelelor reale din
celelalte
scări, forma nepipăibilă a unui spaţiu cu 6 dimensiuni, asemănător cu o
reţea
spaţială sau relativ cu un fagure
universal cu "găuri"
de ordinul de mărime a sub un Änstrong, cu originile suprapuse
peste originile spaţiului scalar fundamental, “fagure” care se umple
local şi
se organizează după anumite legi de sumare, cu corpusculi şi
constituanţi
elementari ai materiei. Temperatura specifică acestei scări osciliează
în jurul
valori de zero grade absolut, adică de -273,15oC. Ca o
caracteristică de bază a Scării Fundamentale este spaţiul
vectorial fundamental
pe care îl vom mai denumi şi Inteligenţa
Materiei pentrucă cuprinde
infinitatea modelelor ondulatorii fundamentale după care se
generează
pretutindeni în spaţiul galactic şi prin extensie şi în spaţiul vecin
galactic,
formele de organizare materiale cunoscute sau necunoscute nouă (vezi
referatul
Teoria modelării vieţii). Nu avem cum să operăm cu aceste câmpuri, dar
este
bine să cunoaştem că ele există
pretutindeni şi formează scheletul electromagnetic al tuturor
realităţilor din
Galaxia Noastră şi a vecinătăţilor ei. Nu putem opera cu parametrii
fizici ai
acestei scări pentrucă noi înşine sîntem relităţi biologice în reţeaua
spaţială
sau în “fagurele universal” străbătut de
cîmpuri electromagnetice cu frecvenţe de N ori 10 la puterea
+20Hz şi a
căror imagine nici măcar nu poate fi scrisă şi generată de cele mai
performante
calculatoare! Dacă vreodată, teoretic, memoria calculatoarelor va putea
opera
cu asemenea frecvenţe, atunci probabil
Galaxiia Noastră va putea fi asemuită cu un burete cu care
cineva şterge
tabla Univers alcătuit de alte şi
alte galaxii ( vezi spinii din fig.3 şi 4 din referatul 3, Viaţa
şi Genotipul biofizic al modelului Om).
Rezumat:
În
sistemul de
referinţă fundamental sînt definite primele două dimensiuni
complementare ale
spaţiului şi anume:
1.
Scalar,
spaţiul scalar fundamental şi
2.
Vectorial, spaţiul vectorial fundamental
sau “inteligenţa materiei”.
b. Sistemul de
refirinţă a microcosmosului sau Scara infiniţilor mici (Sim).
Admitem că această scară cuprinde dimensiunile informaţionale
referitoare la structura corpusculară şi elementară a materiei,
regăsită sub o
anumită formă de organizare. Admitem că în Sim
evenimentele care au loc respectă
anumite legi specifice structurii intime a materiei, legi de legătură
între
constituanţi elementari organizaţi după
modele specifice şi anumite forme
cantitative sub care sînt reunite aceste modele; câmpurile proprii sînt
definite de frecvenţe de ordinul Terahertzilor, iar lungimele de undă
ale
acestor câmpuri sânt de ordinul micronilor. Specific Scării infiniţilor
mici
vom deosebi aşadar o dimensiune scalară a spaţiului de ordinul
micronilor sau
mai mică, sau în ordine cea de a treia dimensiune a spaţiului, spaţiul material şi o dimensiune
vectorială ondulatorie unitară “j”, de ordinul
Teraherţilor sau mai mică, cea de a patra dimensiune a spaţiului
(studiată mai
amănunţit în scara particulară a Omului), căreia cel mai adesea îi vom
da
numele de Viaţă.. Temperaturile
specifice acestei scări
înregistrează diferenţe mari, aproximativ între -272.1oC,
punctul de
topire al Heliului şi +3500oC, temperatura de topire a
diamantului. Funcţiile specifice acestor
cîmpuri sînt funcţii de serii cosinusoidale. Ca o caracteristică de
bază a
acestei scări este Viaţa. În această
scară putem interveni dar nu putem încă stăpînii modele în interiorul
cărora
vitezele de compunere sau de descompunere
specifice depăşesc anumite valori. Originile acestor două spaţii
sînt
comune şi se găsesc în centrul electromagnetic al fiecărui model
material.organizat. Asupra parametrilor fizici ai acestei scări putem
actiona
limitat prin interferenţă (vezi referatul Viaţa şi genotipul biofizic
al
modelulu Om).
Rezumat:
În sistemul de referinţă a microcosmosului sau în
Scara infiniţilor mici, Sim, sînt definite cel mai adesea 2 dimensiuni
ale
spaţiului şi anume:
3.
Scalar,
spaţiul material ca a treia dimensiune a spaţiului şi
4.
Vectorial, VIAŢA sau cea de a patra dimensiune a spaţiului
c. Sistemul de referinţă biologic sau Scara OMULUI
(S0) este un caz particular al Scării
infiniţilor
mici prezentînd forme de organizare interscalare ale materiei şi se
referă la
realitatea lumii în care trăim pusă în evidenţă şi prin simţurile
noastre.
În Sistemul de referinţă biologic sau în
Scara OMULUI (SO), materia se
organizează sub acţiunea vectorială a
celei de a patra dimensiune a spaţiului
numită VIAŢA aşa cum o cunoaştem noi
în mediul Terra sau aşa
cum nu o cunoaştem în condiţiile de adaptare în alte medii. Cîmpurile
proprii scării SO au frecvenţe de ordinul unitar
al kilohertzilor iar lungimile de undă
de ordinul sutelor de mii de metri. Aceste cîmpuri sînt definite de
serii de
funcţii sinusoidale. Temperatura optimă a scări biologice, referindu-ne
la
realitatea biologică a modelul de viaţă OM, o vom considera oscilantă uşor în jurul
valorii
de +36oC. Caracteristica de bază a acestei scări este Viaţa
din ecosistem cu cazul particular al modelului OM
de care ne vom ocupa în continuare, concluziile le vom generaliza şi
aplica
asupra tuturor realităţilor obiective puse în evidenţă prin simţurile
noastre.
Scara biologică sau scara Omului cum am
mai
denumit-o după modelul superior Omul, se referă la modele materiale puse
în evidenţă cel mai adesea cu ajutorul simţurilor noastre. Modelele
materiale
care se organizează în SO, realităţile materiale observate cu masă
biologică
sau fără viaţă cu alte cuvinte, cel mai
adesea prezintă forme dimensionale interscalare şi sînt alcătuite
dintr-o
infinitate de părţi simple, din constituanţi elementari ai materiei din
Sim
organizaţi după anumite legi în SO. Aşadar, un corp din SO este compus
dintr-o
sumă de constituanţi elementari, organizaţi după anumite
legi care îi sumează scalar şi
vectorial, după o proprietate aditivă aşa cum ne vom exprima în
continuare:
S(
c ) = E (0)
în care:
-
S ( c ) reprezintă suma constituanţilor elementari în Sim ce compun un
element
iar E este evenimentul rezultant în SO (este corpul din SO la care
facem
referire sau evenimentul cum l-am mai denumit). Admitem că relaţia de
mai sus
caracterizează fizic o mărime scalară compusă vectorial, exprimă
corespondenţa
dintre un constituant sau o sumă de constituanţi din Sim şi modelul
rezultant
în SO, fără a ne da o imagine clară a relaţiilor de echilibru existente
în
corp.
Teorie:
fie dată
o scară de referinţă S… în care să localizăm un constituant elementar,
“c”. Vom
defini scalarul elementar “c” ca fiind o formă de existenţă a materiei
asupra
căreia nu poate acţiona un transformator divizor sau tăietor.
Definiţie:
vom
defini transformatorul tăietor T ca fiind o lege sau o sumă de legi în
baza
cărora un constituant elementar dintr-o scară dimensională superioară
se
împarte în constituanţi elementari ai scării inferioare şi cel puţin un
rest
material (exemplu: fumul dacă transformatorul tăietor este arderea
clasică) sau
energetic (exemplu: radiaţiile nucleare dacă transformatorul tăietor
este
explozia nucleară).
Fiind dat un scalar “c”, vom putea găsi
cel
puţin un număr convenţional “n”, astfel ca:
cT
= S ( c:n ) +
r (1)
Se
citeşte:
orice scalar “c”, care se supune unei legi tăietoare T, se împarte
într-o sumă
de părţi elementare “n” proporţionale şi
cel puţin un rest de natură scalară sau vectorială (energetică). Spunem
că
aplicînd scalarului “c” un transformator tăietor T vom obţine un număr
“n” de
părţi ( c:n ) şi un rest scalar sau vectorial. Restul scalar are
valoare nulă
în cazul în care transformatorul tăietor are o viteză suficient de mare
încît
scalarul să fie divizat fără nici un fel de vibraţie, ca în cazul
imploziilor
în care acţionează numai restul vectorial (energetic) care provoacă
vidul.
Fie dat un scalar de valoarea M în SO,
dotat
vectorial cu oricefel de proprietate. Vom spune că aplicînd scalarului
M un
transformator tăietor T de ordinul “n”, scalarul M se divide în ”n”
părţi
proporţionale şi un rest scalar şi vectorial:
MTn
= n ( M:n )
+ r (2)
Scalarul este definit în sistemele
convenţionale de referinţă de valori care se referă la: lungimea,
suprafaţa,
volumul, densitatea, masa, rezistenţa electrică, capacitatea electrică,
etc.
Dacă scalarul M este dotat pe ansamblu cu o proprietate vectorială
rezultantă,
în anumite condiţii ce se întîmplă la tăiere cu această proprietate?
Transformatorul T se aplică şi proprietăţii P. Orice scalar “m” în Sim
dotat cu
o proprietate “p”, constituie un scalar aditiv dacă se organizează după
o
anumită lege de sumare şi se obţine scalarul M în SO:
mA
= M (3)
Spunem că realizăm o intersecţie în sens
crescător atunci cînd aplicînd unui scalar “m” dotat cu o proprietate
“p” un transformator aditiv A, obţinem un
model M
în scara superioară. În realitate, scalarul “m” din Sim este un
constituant
elementar definit ca atare, cum ar fi celulele vii, radicalii etc.,
care se
adună şi se organizează după anumite legi care compun instantaneu
corpul
omului.
Definiţie:
numim grup de scalari elementari “mi” dotaţi cu proprietăţi
“pi”, acei constituanţi elementari care satisfac relaţia:
S( pi )A = P(mi) (4)
Spunem că suma S de proprietăţi “pi” ale constituanţilor
elementari “mi”
(ale celulelor), se compune după o lege, după un transformator aditiv A
şi dă
proprietatea de grup P(mi), alta decît greutatea în condiţiile
acceleraţiei gravitaţionale
de la nivelul scoarţei terestre. Nimeni nu poate nega realitatea
vieţii,
diviziunea celulară. Fiecare celulă în parte este caracterizată de
parametrii
electrici ca rezistanţa şi capacitatea electrică celulară. Privit
astfel omul are prin similitudine o faţă
electrică în
care suma de proprietăţi “pi” reprezintă suma de rezistenţe electrice
locale
adunate în complex şi care dau o rezistenţă electrică generalizată R,
măsurată
la nivelul cutanat în kiloohmi. Din alt punct de vedere şi capacităţile
electrice adunate dau o capacitate electrică rezultantă C şi care are
valori
măsurate în domeniul nanoFarazilor. De asemenea efectul diviziunii
celulare
poate fi regăsit şi măsurat în miliVolţi ai tensiunii electrice
rezultante.
Observaţia 1.
Parametrii electrici
specifici,
rezistenţa R şi capacitatea C îl aseamănă pe om prin similitudine cu un
circuit
electric Rezistenţă-Condensator cu constanta de timp RxC care este
alimentat de
tensiunea electrică rezultată ca urmare a diviziunii celulare. Fizic,
ţinînd
seama de constanta de timp RxC, vom putea calcula la un moment dat o
lungime de
undă specifică circuzitului electric Om, după simplificări astfel:
L = 300 x R x C (5)
în care parametrii electrici din ecuaţie au fost descrişi
mai sus. De
reţinut însă că aceşti parametrii electrici ai “viului” şi deci
inclusiv ai
omului, dau lungimi de undă de ordinul a sute de mii de metri cu
frecvenţe de
ordinul kilohertzilor aşa cum am
prezentat la început valorile caracteristice
scării omului. În urma măsurătorilor făcute asupra unui mare
număr de
persoane am tras concluzia că produsul RxC este variabil de la o
secundă la
alta (86.000 de secunde circadiene) şi în general lungimile de undă
rezultante
au valori cuprinse între aproximativ 70.000m şi 500.000m.
1
Observaţia 2.
Ionosfera conţine
stratul
atmosferic Heavisaide care reprezintă scutul protector al vieţii, în el
este
reţinută radiaţia cosmică dăunătoare vieţii. Stratul atmosferic
Heavisaide are
o altitudine variabilă circadian şi sezonier deasupra unui punct de
referinţă
de pe glob, cel mai adesea facem referire la nivelul mării, variaţie
dată de
încălzirea şi răcirea circadiană şi sezonieră a atmosferei. Totuşi,
pentru
simplificare vom lua poziţia instantanee a stratului Heavisaid deasupra
mării
la echinocţiul de primăvară şi de toamnă: la ora 3 dimineaţă stratul
Heavisaide
va avea altitudinea de 100.000 de metri iar la ora 15 va avea
altitudinea de
400.000 de metri. În restul anului altitudinea se calculează ţinînd
seama de o
serie de coeficienţi de corecţie cum ar fi:
- a, altitudinea punctului în care se fac măsuratorile
deasupra nivelului
mării
- k, coeficient de corecţie care ţine seama de mişcarea
Pămîntului în jurul
Soarelui
- S, coeficient de corecţie sideral care ţine seama de
mişcarea sistemului
Solar în direcţia stelei Vega, de mişcarea galactică a Soarelui
(vînturile
electromagnetice).
Altitudinea stratului
Heavisaide
în general şi simplificat respectă o relaţie de forma;
A = 250km + 150km x sin ( u.t)
(6)
în care:
-
“250km”,
reprezintă altitudinea teoretică deasupra mării a unui centru imaginar
în jurul
căruia are loc o mişcare armonică sinusoidală a
stratului Heavisaide
-
“150km”,
reprezintă mărimea razei
armonicei
-
“u”, reprezintă
valoarea în
grade a mişcării unghiulare a Pămîntului în jurul axei proprii, avînd
ca
origine a timpului ora 3 dimineaţa, cînd stratul Heavisaid la
echinocţii se
găseşte la cea mai mică altitudine, de 100km cînd valoarea unghiulară
“u” este
egală cu zero.
-
“t”, reprezintă
timpul scurs
începînd de la ora 3 dimineaţa şi pînă se închide cercul mîine
dimineaţă la ora
3 cînd începe o altă rotaţie.Din 4 în 4 minute, Pămîntul face o mişcare
unghiulară de 1 grad.
Observaţia
3.
Valorile tabelare calculate ca la Observaţia 1
sînt
aproximativ egale cu valorile tabelare corectate de la Observaţia 2.
După
îndelegate reflecţii, analize, cercetări şi experimentări, acum ne-am
luat
permisiunea de a veni în faţa
Dumneavoastră şi a vă propune să acceptaţi pînă la proba
contrară o
analogie între cele două şiruri de valori determinate în cadrul celor
două
observaţii şi astfel să putea face o legătură între valorile date de
calculul
lun gimi de undă L în funcţie de parametrii electrici ai organismelor
vii în
general şi a Omului în special cu valorile succesive ale altitudini
stratului
atmosferic Heavisaide, A, astfel să putem aproxima o stare de
echivalenţă
relativă, o legătură Om – Galaxie, de forma:
L
= A (7)
sau
300xRxC
=
250Km+150Kmxsin(u.t)
Valorile tabelare succesive obţinute la
echinocţii de 100Km reprezintă
unde cu frecvenţe de 3000Hz la ora
3 dimineaţa şi 400Km cărora le corespund frecvenţe de 750Hz la ora 3
după masă.
La nivelul cercetărilor de acum vă propunem să
fiţi de acord cu Observaţia 3 care ne duce la concluzia că Scara
Omului, în
care realităţile sînt puse în evidenţă cel mai adesea prin intermediul
simţurilor noastre, are cîmpuri electromagnetice ale căror lungimi de
undă şi
frecvenţe sînt determinate folosind formule simplificate funcţie de
valoarea
sinusului unghiului de rotire a Pămîntului în jurul axei proprii,
denumite de
noi, serii sinusoidale. Generalizînd
cu permisiunea Dv. vom putea afirma cel puţin teoretic deocamdată că la
nivelul scării SO se intersectează prin
compunere sau generare dimensiuni ale spaţiilor din Sim după forme
modelare ale
spaţilor din SF cu dimensiuni ale saapţiilor
scării SIM prin descompunere sau degenerare. Pentru a se putea
efectua
practic aceste intersecţii în SO sînt
necesare valori compatibile ale spaţiilor din celelalte trei scări de
raportare, cu alte cuvinte sînt necesare valori reale sau imaginare
care să
satisfacă relaţiile de intersecţie modelară. Dacă admitem ca posibilă
relaţia
(7) avem deja un punct de plecare în construcţia noastră: L admitem că
prin
tăiere dă elemente ale spaţiilor din Sim iar A dă prin compunere
elemente ale
spaţiilor din SIM, rămânănd să calculăm coeficienţii de demultiplicare
de la SO
către Sim şi SF şi
coeficienţii de multiplicare de la SO către SIM.
Observaţia
4
Reluînd formula (4):
S(
pi )A = P( mi
)
care reprezintă un corp cu proprietate
specifică P( mi ) în SO organizat după un transformator aditiva A ai
constituanţilor elementari compatibili din Sim, S( pi ); vom afirma că
o
condiţie de compatibilitate trebuie să fie un număr “n” submultiplu de
scara SO
cu serii de funcţii sinusoidale faţă de scara Sim cu serii de funcţii
cosinusoidale determinat apriori de o
relaţie de legătură discretă de forma:
n
= 1 / L ( 8 )
în
care:
-
“n” este
coeficientul de demultiplicare de la SO către Sim
-
L = A , ca în
formula ( 7 ).
Introducînd
valorile calculate cu formula ( 7 ) în
formula ( 8 ), vom obţine valorile instantanee ale coeficienţilor de
demultiplicare “n”, model de calcul numit de noi seria de
funcţii cosinusoidale.
n = 1 / 300.RxC; n = 1 /
(250.000m + 150.000mXcos(u.t), formula
( 8 ) practică,
în care “u” şi “t” sînt parametrii de la formula (6).
Făcînd o corespondenţă
între
parametrii măsuraţi ca la observaţiile 1 şi 2 aparţinînd SO şi
calcularea după
formula ( 8 ) practică a parametrilor submultiplu corespunzători în
Sim, vom
observa că aceştea au dimensiunea scalară a lungimii în domeniul
micronilor şi
mai mici, cărora le corespund frecvenţe de ordinul Teraherţilor.
Valorile
teoretice astfel obţinute noi aprexciem că reprezintă soluţiile unor
ecuaţii de
stare instantanee ale cîmpurilor electromagnetice din Sim, determinate
cu
ajutorul seriei cosinoidale cum ar fi
lungimile de undă şi frecvenţele cîmpurilor electromagnetice din Sim.
Cunoscînd valorile de
submultiplu
din Sim ( “n” ) şi multiplu din SO, (A) ai parametrilor corespunzători
cîmpurilor electromagnetice din Sim şi SO, se vor calcula
corespondenţele
valorilor cîmpurilor electromagnetice din SF după serii cotangenţiale,
date de
formula practică simplificată:
Sf
= n / A (
9
) în care:
-
Sf reprezintă
lungimile de undă
ale cîmpurilor electromagnetice din SF
-
pentru valorile
instantanee se
iau în considerare valorile calculate după formula (8) pentru “n” şi
formula
(7) pentru A.
Valorile
lungimilor de undă calculate după formula ( 9 ) corespunzătoare
cîmpurilor
electromagnetice din SF au valori de sub un Angstrom, mai mici ca raza
atomului
de hidrogen cărora le corespund valori de ordinul 10 la puterea + 20
Hertzi!
Pentru calculul valorilor de multiplu de la SO către SIM se vor
utiliza aşa
zisele funcţii de
serii tangenţiale, după formzula practică
simplificată:
N
= A / n ( 10 )
în care:
-
N este valoarea
corespunzătoare
a lungimilor de undă a cîmpurilor electromagnetice din SIM, de ordinul
milioanelor de metri, cărora dacă luăm în considerare o formulă de
calcul cu
parametru viteza luminii solare, îi corespund frecvenţe teoretice
subunitare şi
imaginare şi aici apare apare o dilemă
din lipsa unei formule de calcul care să
admită în Galaxia noastră şi prin extindere în Univers, lumini astrale
cu
viteze mai mari sau mai mici decît viteza luminii Soarelui pe care în
general
bănuim că o cunoaştem.
Exemplu:
-
pentru
coeficienţi de
demultipliocare, în SO la frercvenţa de 750Hz îi corespunde în Sim
frecvenţa de
120 teraHz iar în SF frecvenţa de 0,69x10 la puterea +20 Hz; în SO la
frecvenţa
de 750Hz îi corespunde lungimea de undă de 400.000 de metri şi
corespunzător în
scările submultiplu Sim unda de 2
microni, în SF lungimea de undă va fi de
44,63 Angstromi, etc.
-
pentru
coeficienţii de
multiplicare de la SO
la SIM, putem calcula cu ajutorul seriei tangenţiale şi valori tabelare
orientative dar pînă la rezolvarea dilemei
cu ajutorul dumneavoastră nu îndrăznim pentrucă nu avem încă o imagine
de volum
de referinţă a celei de a cincea şi a şasea dimensiuni a spaţiului.
Rezumat: cea de a patra dimensiune a spaţiului
definită în Sim Viaţa, în SO prinde
forme modelare biologice concrete regăsite sub totalitatea vietăţilor
pe care
le cunaştem sau pe carfe nu le cunoaştem.
Pentru relităţile materiale inerte puse
în
evidenţă şi cu ajutorul simţurilor noastre, generarea şi degenerarea
este mult
mai simplă pentrucă transformatorii aditivi sau divizori se aplică
numai unui
număr limitat de componenţi cum ar fi de exemplu atomii în cazul
metalelor sau
mai sugestiv calcarul în cazul stîncilor, etc.
d. Sistemul de referinţă a macrocosmosului sau Scara
Infiniţilor Mari (SIM) Dimensiunile
cuprinse în SIM aparţin manifestării materiei în
imensitatea ei, aparţin comparării
Galaxiei şi a Universului. Lungimile de undă corespunzatoare cîmpurilor
electromagnetice ale acestui sistem sînt
de ordinul de mărimeNx1024 metri, adică a unui număr N ori 10
la puterea +24 de
metri! Dimensiunea sacalară a lungimilor de undă corespunzătoare spaţiului definit în SIM este caracteristica
celei de a cincea dimensiune a materiei, respectiv spaţiul
scalar integrator
(de formă multisferoidală integratoare?), comparabilă cu unităţile de
distanţă
astronomică cum ar fi anul-lumină, parsecul, mase şi viteze cosmice,
viteza
luminii solare ca reper de referinţă în sistemul planetar al Soarelui, etc., cu origini variabile în funcţie de elementul de volum galactic
la care facem referinţă la un moment dat. În textul-ipoteză pe care
vi-l
supunem atenţiei, prin element de volum
galactic vom înţelege un spaţiu de
studiu izolat din Galaxia noastră care cuprinde cel puţin un corp
cosmic (sau
sumă de corpuri cosmice), cu acceleraţie gravitaţională proprie şi care cuprinde şi alte
mase cereşti în mişcare în interiorul
volumului, fără gravitaţie proprie, cum ar fi spre exemplu meteoriţii,
etc.
Studiind Galaxia Noastră prin prisma elementelor de volum galactice vom
putea
complecta împreună teoria atracţiei universale şi teoria relativităţii.
(În urma unui studiu particular
putem să
presupunem că forme energetice noi şi revoluţionare pentru omenire vor
fi
dezvoltate numai după întregirea teoriei atracţiei universale şi teoria
relativităţii, cercetare romănească
colectivă pe care o lansăm o dată cu publicarea ciclului de referate
Realismul
Ştiinţific şi Religios, la care vă invităm să vă aduceţi aportul şi pe dumneavoastră, pentru
ca noi sau generaţiile viitoare să
trecă peste barierele cunoaşterii fixate de experienţele de pînă acum
cu pretenţia
de a fi atins perfecţiunea.)
Prin vecinătatea unui corp cosmic
vom
înţelege aici distanţa de la scoarţa planetară şi vecinătatea acesteia
care se
poate întinde pînă la corpurile apropiate şi vecine.
Frecvenţele specifice unor asemenea lungimi
de undă încă nestudiate pe Terra sînt de ordinul unitar sau subunitar
al
Hertzilor dacă luăm ca reper de referinţă lumina solară din teoria
relativităţii şi care definesc cîmpuri
electromagnetice integratoare cărora le corespunde o dimensiune
vectorială,
cu un vector unitar”k” al spaţiului sau
cea de a şasea dimensiune a spaţiului
denumită spaţiul vectorial integrator
sau Timpul, cu origini
fixate în centrul tuturor
corpurilor cosmice cu gravitaţie proprie din galaxie corespunzătoare
elementelor de volum galactic luate în studiu. Din punctul de vedere al
Scării
Infiniţilor Mari, Timpul sau
cea de a şasea dimensiuni a materiei, va
fi privit ca una dintre formele fundamentale de existenţă a materiei în
mişcare
şi care exprimă durata, succesiunea şi simultaneitatea proceselor
obiective
care se modelează în Scara infiniţilor mici şi în Scara Fundamentală în
elementul de volum galactic în
considerare.
Este interesant studiul
prin prisma celor de a cincea şi a
şasea dimensiuni a spaţiului, trapulsia sau a tragerea asigurată de
locuri geometrice care prin rotire, ca efect
al vitezelor centripetă şi centrifugă dobîndesc “gravitaţii proprii”,
principiu
care în ipoteza noastră asigură energia de respingere şi de atracţie
necesară
funcţionării aşa-ziselor OZN-uri în spaţiile planetare sau
interplanetare, dar
şi studiul teleportării specific
acestei scări de raportare. Tehnic încă nu este posibilă realizarea
vectorilor
geometrici OZN şi nici a teleportării pentrucă civilizaţia noastră nu a
luat în
considerare această ipoteză şi se bazează pe forme energetice
“primitive” ca propulsia sau împingerea spre exemplu,
energofagă, consumabilă de mari cantităţi de combustibili clasici,
polouantă şi
vibratoare.
Temperaturile proprii Scării Infiniţilor
Mari încep de pe la +3500oC şi ajung până la valori de
milioane de
grade Celsius. Caracteristice acestei scări, sînt seriile de funcţii
tangenţiale determinate în general ca la punctul c., cu caracteristica
de bază
a acestei scări Timpul. Nu putem
opera deocamdată cu aceste dimensiuni, dar trăim liniştiţi în ele.
Rezumat:
În
Sistemul de
referinţă al macrocosmosului (SIM) sînt definite aşadar alte două
dimensiuni
ale spaţiului galactic cu vecinătăţile lui:
1.
spaţiul
scalar integrator cu originea în
centrul material al elementului de volum galactic pe care îl studiem şi
care dă
instantaneu axa geografică care este
paraleleă în corpurile elementului de volum cu axele geografice care
coiencid
cu axa care leagă polurile geografice planetare.
2.
spaţiul
vectorial integrator sau Timpul:
planetar, solar, galactic şi
universal.
Pentru sistemul Planetar al Soarelui, Timpul
are originea pentru elementul de
volum denumit în centrul fostei
găuri
negre de pe axa Steaua Nordului – Steaua Sudului (vezi Fig.1 din
referatul
nr.1) iar timpul specific corpurilor
cosmice cu gravitaţie proprie care s-au născut după împrăştierea în
spaţiu a
planetelor care gravitează în jurul Soarelui, în centrul acestora. Axa spaţiul vectorial integrator sau timpul
propriu corpurilor cosmice
cu gravitaţie se suprapune peste axa magnetică ce trece prin polii
magnetici
planetari şi sînt paralele cu axa timpului galactic care trecea prin
centrul
aglomerării de mase cereşti a cărei formare a început acum cam 17
miliarde de
ani şi s-a sfîrşit acum cam 5 miliarde de ani cînd a trecut în forma
energetică
a sistemului planetar al Soarelor pe care în mare o cunoaştem. Axa
timpului
Solar este paralelă la rîndul ei cu axa timpului Galaxiei Noastre.
Cele şase
dimensiuni ale spaţiului definite în Sistemele ipotetice de referinţă
pe care
vi le propunem, se caracterizează prin
aceia că pot avea originile comune în orice punct din spaţiu sau
în
vecinătatea acestor puncte la care ne referim, astfel că după această
ipoteză
nu mai privim Universul ca pe un volum
definit avînd un Centru şi o Margine ci ca un volum indefinit
dimensional în
continuă mişcare termică de la zero grade Celsius absolut la milioane
de grade
Celsius cînd entropia elementelor de
volum cosmic are gradientul de temperatură crescător în Timp, numit şi
gradient
de generare a materiei şi de la milioane de grade celsius la zero grade
Celsius
absolut cînd entropia elementelor de volum are gradientul de
temperatură
descrescător în Timp numit şi gradient de degenerare pînă la faza în
care
materia din elementele de volum studiate se transformă şi se prăbuşesc
în
formele energetice ale unor găuri negre volumice.
În scările de referinţă
se vor regăsii totalitatea legilor ce
definesc la un moment dat un eveniment sau sumă de evenimente dintr-o
anumită
scară şi în legătură directă cu celelalte scări vecine. Aceptăm
evenimentul, ca fiind o sumă de transformări prin care trece un
anumit model, de la o anumită formă de organizare a materiei la alta.
Similitudine
relativistă:
- dacă ar fi să dăm “viaţă” unui "raţional" pe un electron al
unui atom în Sim; mărimea acestui raţional faţă de electron să fie proporţională cu aceia a omului faţă de
Pămînt, atunci:
*
raţionalul din Sim priveşte
electronul ca pe planeta lui, la fel cum, prin similitudine, omul
priveşte
Pămîntul în SO.
* referitor
la timp, un an pentru om înseamnă durata cît Pămîntul se învârte în
jurul
Soarelui; un an
pentru raţionalul de pe electron înseamnă durata în care un
electron de pe o anume orbită, se învîrte o dată în jurul nucleului.
*referitor
la spaţiu,
pentru raţionalul de pe electron distanţele interelectronice,
internucleare,
interatomice, intermoleculare, sînt prin similitudine, la fel de mari
cum sînt
pentru om distantele interplanetare, interstelare,
sau intergalactice, etc.
- dacă
ar fi să dăm “viaţă” unei fiinţe galactice, pentru aceia “fiinţă”
care are vîrsta cam de 20 de ani galactici , omul ar avea dimensiunile
“raţionalului” “privit” de noi pe electron etc….
Textul de faţă este o ipoteză pe care o poţi şi
dumneata demonstra şi dezvolta pentru progresul generaţiilor care vor
veni după
Noi!
IDEEA ŞI TIMPUL
(Poezie cenzurată de revistele Contemporanul şi
Viaţa militară în 1966)
Pierdută în vremuri se naşte mereu
Materia nouă sub forme multiple,
Revine din nou la prezent şi din nou
Prin gol se îndreaptă spre locuri finite.
În haos pulsează
multiple frecvenţe,
(Pământu-I nimic, rotund ca un măr),
Din spaţiu soseşte un tub
de frecvenţe:
Găsi-l-vom pe EL, supremu-adevăr?
Perpetuu adună,
depune şi sparge,
Împrăştie-n spaţiu şi scoate din câmpuri,
Ideea prin timp în vârf de catarge,
Cutreieră mări şi cade-n adâncuri.
În spaţiu se
pierde vibraţia crudă,
Cu paşii grăbiţi prin Timp a trecut
Ideea născută din gol şi din trudă,
Iar timpul se pierde în hăul cel mut…
(soldat
Ioan Micu, Buziaş la 20 iunie 1966)
|