1
« Nu
stiai ce sa admiri mai intii: nestavilita lui curiozitate,
cultura lui vasta, solida, bine articulata, sau inteligenta lui,
generozitatea,
umorul sau spontaneitatea cu care-si traia credinta si iscusinta cu
care si-o
talmacea. Nu cred
c-am
intilnit alt om inzestrat cu atitea daruri. si nici altul care sa-l
intreaca in
modestie. Am
cunoscut, desigur, savanti care se incumeta sa citeasca in treizeci de
limbi,
sau stapinesc in de-amanuntul istoria unei tari sau a unui continent,
sau au
patruns toate tainele fizicii si matematicilor, sau inteleg nenumarate
sisteme
filozofice. Dar mintea lui Mircea Vulcanescu era altfel
alcatuita. »
Mircea Eliade.
Mircea
Vulcanescu a fost un gazetar profesionist. Domeniile abordate de el
fiind foarte variate. A publicat regulat articole de politica externa,
comentarii de politica economica, dar si financiara (specialitatea sa).
De
asemenea, Vulcanescu a fost redactor la "Cuvantul".
Pe 16 decembrie 1940, dupa ce presa
din Romania nu
mai era decat partial libera, Mircea Vulcanescu a sustinut la Academia
libera
de ziaristica o conferinta intitulata "Pregatirea profesionista a
ziaristului". Textul ei a fost revelat de profesorul Marin Diaconu in
1991. Numai un gazetar cu experienta ca Vulcanescu putea sa trateze
impecabil
acest subiect. El i-a consacrat o analiza "fenomenologica".
Analiza
lui Vulcanescu, aplicata presei, este perfect valabila si astazi,
intrucat ziarul este o forma fixa, ca sonetul. Potrivit lui Mircea
Vulcanescu,
ziarul, definit "uzina de stiri", se afla "undeva intre carte si
afis". Ziarul este o "intreprindere de informatie si
propaganda", cea dintai misiune a sa fiind "sa satisfaca in om
dorinta de a sti". Vulcanescu nu neglijeaza rolul comanditarului, al
celui
care finanteaza ziarul. Acesta poate fi totodata directorul efectiv al
gazetei.
Vulcanescu
schiteaza portertul directorului de ziar: "Directorul unui
ziar e sef de intreprindere. (...). Rolul lui e situat intre acela al
unui
fabricant, al unui ministru plenipotentiar si al unui general de corp
de armata
(sau de alta mare unitate)." Directorul de ziar trebuie sa fie abil, sa
navigheze cu prudenta printre interese si pasiuni, sa aiba "arta de-a
alege intre imponderabile", specifica "virtutilor inteligentei
practice". "Un astfel de director de ziar - adauga Vulcanescu - au
avut romanii din generatia mea in fiinta profesorului Nae Ionescu". Cat
despre profesiunea de ziarist, aceasta inseamna "Mare putere, dar si
groaznica ispita".
Principalele
publicaţii ale lui Vulcănescu sunt :
Teoria şi
sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei
economice a unui sat (1932)
În ceasul
al 11-lea (1932)
Cele două
Românii (1932)
Gospodăria
ţărănească şi cooperaţia (1933)
Războiul
pentru întregirea neamului (1938)
Înfăţişarea
socială a două judeţe (1938)
Dimensiunea
românească a existenţei (1943)
Incepind cu textul de debut din
1923, Cuvinte
pentru drum, si ajungind pana la insemnarile zilnice din perioada
detentiei la
Arsenal, in 1946, acest volum de publicistica »De la Nae Ionescu
la
Criterion « surprinde retrospectiv umbra a doua decenii de
preocupari
culturale dintre cele mai diverse. Interesat de tot si de toate, Mircea
Vulcanescu scrie despre temele predilecte ale Ťtinerei generatii
interbelice,
dar si despre obsesiile personale: bolsevismul, mitul creat din nimic
al lui
Lenin, filozofia lui Nae Ionescu, cauzele ascensiunii miscarii
legionare,
mistica ortodoxa
Orator de mare forţă, şi-a a
conferenţiat cu
pasiune şi persuasiune pe subiecte de la satul românesc la dimensiunea
românească a existenţei.
Mircea
Vulcănescu a ştiut să asimileze toate treptele realului şi să ofere
sentimentul integralităţii, de la înalta speculaţie filosofică la
riguroasele
planuri pentru economia României şi a Estului Europei, de la munca
intensă şi
sistematică la plăcerea loisirului, organizat însă şi acesta cu
minuţiozitate.
Noica
spunea că, dacă nu ar fi citit studiul « Dimensiunea românească
a existenţei », n-ar fi scris poate niciodată « Rostirea
filosofică
românească ».
Cele cateva articole publicate de
Mircea
Vulcanescu constituie unul din cele mai
complete şi comprehensive răspunsuri la problema ideii de
spiritualitate intens
vehiculată în cultura română interbelică. Totul a început printr-un
răspuns
acordat unui chestionar iniţiat, în 1928, de revista Tiparniţa literară
referitor tocmai la problema dacă există sau nu o nouă o „nouă
spiritualitate”
în cultura română
El
iniţia, de fapt, un veritabil dicţionar al noţiunilor cele mai folosite
în orizontul cultural al epocii. Importanţa acestui demers este bine
subliniată
de autor: „Fiecare epocă are anumiţi termeni care par a stârni un
interes
superior altora. Evidenţierea valorii de circulaţie a acestor termeni
şi a
sensurilor lor ajută la fixarea fizionomiei spirituale a epocii.
Precizând
sensul ideilor principale ale vremii şi determinând valoarea lor de
circulaţie,
dicţionarul mai poate servi de îndreptar gândului celor mai tineri,
care vor să
se orienteze exact faţă de problemele pe care le găsesc deschise de
înaintaşii
lor”.
Primul
sens pune accentul pe trăirea intensă a clipei, presupune entuziasm,
frământare, pasiune. E cultivat de omul căruia îi plac trăirile
puternice,
sentimentele extreme, care se simte bine numai atunci când sufletul său
tresaltă şi refuză limitările. Este evidentă în acest caz dimensiunea
psihologizantă a ideii de spiritualitate.
1
A doua
accepţie priveşte trăirea orientată axiologic, pentru un ideal,
primând dimensiunea raţionalistă. Modul în care poate fi trăită această
spiritualitate este multiplu, după cum multiple sunt modelele culturale
care
pot fi urmate. În perioada sa Mircea Vulcănescu identifica trei tipare
ca fiind
mai răspândite: umanismul, naţionalismul integral şi marxismul.
În
sfârşit, în al treilea sens, spiritualitatea înseamnă: „viaţă veşnică,
trăire în universalitatea absolută, în Duhul Sfânt; asceză şi viaţă
mistică”.
„Caracterul interior şi cel realist apropie acest sens al
spiritualităţii de
cel dintâi, de care îl desparte caracterul eteronom al trăirii, omul
duhovnicesc nefiindu-şi niciodată, sieşi, lege şi măsură, spune
Vulcănescu.
Caracterul transcendent al temeiului acestei trăiri şi chipul
suprafiresc în
care această transcendenţă ia cuprindere în viaţa sufletească a omului
duhovnicesc despart acest sens de cel de-al doilea”.
Odată
lămurită problema sensului noţiunii de „spiritualitate”, autorul
trece la o analiză minuţioasă a modului în care intelectualitatea
românească
s-a raportat la această problemă. În doar câteva pagini, Mircea
Vulcănescu
reuşeşte să pună ordine într-o chestiune deosebit de complexă şi
aparent
haotică. Folosind o reprezentare „arhitectonică” simplă şi elegantă, el
pune în
nişa cea mai potrivită pe principalii exponenţi ai culturii româneşti
interbelice. Judecata este fără cusur şi îşi păstrează valabilitatea
deplină şi
astăzi. Se arată, pe bună dreptate, că problema „noii spiritualităţi” a
fost
identificată la începuturile ei, în anii 1925-1929, cu problema
„tinerei
generaţii”.
Gruparea "Criterion", înfiinţată în
toamna anului 1932, cuprinde pe cei mai de seamă reprezentanţi elevi si
discipoli ai lui Nae Ionescu.
"Criterionul"
constituia un cadru veritabil al dezbaterii
intelectuale, academice , aceasta fiind intenţia fondării sale ,
oferind
tuturor conferenţiarilor de diverse orientări ideologico-culturale
posibilitatea de a purta o reală discuţie. În cadrul
conferinţelor "Criterionului" de la
Fundaţia Universitară Carol I se abordau diverse probleme culturale şi
ideologice, precum şi personalităţi compozite: Gide, Chaplin, Lenin,
Freud,
Mussolini, Gandhi, Maritain ş.a. La
aceste simpozioane, participau conferenţiari de toate nuanţele
ideologice de la
socialiştii Lucreţiu Pătrăşcanu si Bellu Silber până la Mircea Eliade,
Mircea
Vulcănescu, George Racoveanu, Paul Sterian, Stelian Mateescu
Mircea Vulcănescu dezbate o
problemă de o
actualitate stringentă în perioada interbelică, şi anume conceptul de
generaţie. Într-un faimos articol "Generaţie" din 15 noiembrie-1
decembrie
1934 al revistei "Criterion", el ajunge la o conceptualizare a
acestei noţiuni, oferind un tablou general al ideii de generaţie, cu
accentul
pe câteva trăsături distinctive ale fiecăreia dintre ele. Astfel,
pentru
generaţia 27, regăsim ca trăsături, în plan spiritual: "misticismul
ortodox"; "umanismul neoclasic"; "agonia" şi
"negativismul"; în plan politic: "naţionalismul integral",
"comunismul marxist", iar în planul relaţiei dintre spiritual şi
politic: "izolarea", "activismul prin disperare" şi
"istorismul prin resemnare".
Conferinţa lui Mircea Vulcănescu
despre
"Idolul Lenin" punctează aspectele fundamentale ale teoriei
leniniste, creionând profilul liderului bolşevic. După stabilirea unei
subtile
distincţii la nivel conceptual între idol şi mit, Vulcănescu se
concentrează
asupra resorturilor intime ale figurii lui Lenin, verificând
validitatea
teoriei leninismului.
"Cercetarea în symposion a idolilor
unei
vremi e în acelaşi timp mijloc de coordonare a ideilor şi mijloc de
cunoaştere
de sine" Concluzia la care ajunge Vulcănescu se referă la faptul că,
deşi
teoria leninistă are defecte majore, metoda are calităţi prin "reuşita
leninismului în atac şi în apărare". O critică a leninismului pe care
doar
un spirit pătrunzător de talia lui Mircea Vulcănescu o putea face
demonstrează
unitatea în diversitate a dezbateriilor organizate de "Criterion".
Mircea Vulcanescu participa la
realizarea
Enciclopediei Romaniei cu capitolul despre « Razboiul pentru
intregirea
neamului »,alaturi de insemnate contributii de-ale sale la
infaptuirea
acestei prestigioase lucrari de un nivel
neegalat.
Neamul
românesc se întemeiază pe „o unitate de fapt” a vieţii de la ţară,
pe una etnică şi spirituală, de valorificare a lumii, care l-au
menţinut aşa
cum este el, „împotriva tuturor năvălirilor şi tuturor politicilor de
deznaţionalizare”, scria Mircea Vulcănescu. Suportul material al
neamului
românesc era ţăranul care reprezenta puritatea sângelui şi a sufletului
românesc. „Cele două Românii”, contrapuse de Mircea Vulcănescu într-un
articol
cu acest titlu din 1932 erau o Românie modernă, a oraşelor şi
confortului,
artificială, adusă din afară şi o Românie a satelor, „România
românilor”, a
configuraţiei spirituale autohtone care a durat acest neam pe pământ.
Virgil
Ierunca: « Ma gindesc la Mircea Vulcanescu
care a insemnat pentru mine un indreptar de actiune si de privire spre
ceea ce
neconcludent se poate numi fiinta romaneasca. Atunci cind a murit
Mircea
Vulcanescu a spus: "Sa nu ne razbunati!". Cuvinte cutremuratoare, dar
care m-au facut sa continui, totusi, sa sper in neuitare, pentru ca a
nu
razbuna e, intr-adevar, un lucru… Nu voim sa razbunam pe nimeni, nu
sintem
prinsi de razbunare, da, dar mi-am dat seama ca niciodata Mircea
Vulcanescu n-a
spus sa si uitam! »
|