1

« Nu stiai ce sa admiri mai intii: nestavilita lui curiozitate, cultura lui vasta, solida, bine articulata, sau inteligenta lui, generozitatea, umorul sau spontaneitatea cu care-si traia credinta si iscusinta cu care si-o talmacea. Nu cred c-am intilnit alt om inzestrat cu atitea daruri. si nici altul care sa-l intreaca in modestie. Am cunoscut, desigur, savanti care se incumeta sa citeasca in treizeci de limbi, sau stapinesc in de-amanuntul istoria unei tari sau a unui continent, sau au patruns toate tainele fizicii si matematicilor, sau inteleg nenumarate sisteme filozofice. Dar mintea lui Mircea Vulcanescu era altfel alcatuita. » Mircea Eliade.

Mircea Vulcanescu a fost un gazetar profesionist. Domeniile abordate de el fiind foarte variate. A publicat regulat articole de politica externa, comentarii de politica economica, dar si financiara (specialitatea sa). De asemenea, Vulcanescu a fost redactor la "Cuvantul".

Pe 16 decembrie 1940, dupa ce presa din Romania nu mai era decat partial libera, Mircea Vulcanescu a sustinut la Academia libera de ziaristica o conferinta intitulata "Pregatirea profesionista a ziaristului". Textul ei a fost revelat de profesorul Marin Diaconu in 1991. Numai un gazetar cu experienta ca Vulcanescu putea sa trateze impecabil acest subiect. El i-a consacrat o analiza "fenomenologica".

Analiza lui Vulcanescu, aplicata presei, este perfect valabila si astazi, intrucat ziarul este o forma fixa, ca sonetul. Potrivit lui Mircea Vulcanescu, ziarul, definit "uzina de stiri", se afla "undeva intre carte si afis". Ziarul este o "intreprindere de informatie si propaganda", cea dintai misiune a sa fiind "sa satisfaca in om dorinta de a sti". Vulcanescu nu neglijeaza rolul comanditarului, al celui care finanteaza ziarul. Acesta poate fi totodata directorul efectiv al gazetei.

Vulcanescu schiteaza portertul directorului de ziar: "Directorul unui ziar e sef de intreprindere. (...). Rolul lui e situat intre acela al unui fabricant, al unui ministru plenipotentiar si al unui general de corp de armata (sau de alta mare unitate)." Directorul de ziar trebuie sa fie abil, sa navigheze cu prudenta printre interese si pasiuni, sa aiba "arta de-a alege intre imponderabile", specifica "virtutilor inteligentei practice". "Un astfel de director de ziar - adauga Vulcanescu - au avut romanii din generatia mea in fiinta profesorului Nae Ionescu". Cat despre profesiunea de ziarist, aceasta inseamna "Mare putere, dar si groaznica ispita".

Principalele publicaţii ale lui Vulcănescu sunt :

Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)

În ceasul al 11-lea (1932)

Cele două Românii (1932)

Gospodăria ţărănească şi cooperaţia (1933)

Războiul pentru întregirea neamului (1938)

Înfăţişarea socială a două judeţe (1938)

Dimensiunea românească a existenţei (1943)

Incepind cu textul de debut din 1923, Cuvinte pentru drum, si ajungind pana la insemnarile zilnice din perioada detentiei la Arsenal, in 1946, acest volum de publicistica »De la Nae Ionescu la Criterion «  surprinde retrospectiv umbra a doua decenii de preocupari culturale dintre cele mai diverse. Interesat de tot si de toate, Mircea Vulcanescu scrie despre temele predilecte ale Ťtinerei generatii interbelice, dar si despre obsesiile personale: bolsevismul, mitul creat din nimic al lui Lenin, filozofia lui Nae Ionescu, cauzele ascensiunii miscarii legionare, mistica ortodoxa

Orator de mare forţă, şi-a a conferenţiat cu pasiune şi persuasiune pe subiecte de la satul românesc la dimensiunea românească a existenţei.

Mircea Vulcănescu a ştiut să asimileze toate treptele realului şi să ofere sentimentul integralităţii, de la înalta speculaţie filosofică la riguroasele planuri pentru economia României şi a Estului Europei, de la munca intensă şi sistematică la plăcerea loisirului, organizat însă şi acesta cu minuţiozitate.

Noica spunea că, dacă nu ar fi citit studiul « Dimensiunea românească a existenţei », n-ar fi scris poate niciodată « Rostirea filosofică românească ».

Cele cateva articole publicate de Mircea Vulcanescu  constituie unul din cele mai complete şi comprehensive răspunsuri la problema ideii de spiritualitate intens vehiculată în cultura română interbelică. Totul a început printr-un răspuns acordat unui chestionar iniţiat, în 1928, de revista Tiparniţa literară referitor tocmai la problema dacă există sau nu o nouă o „nouă spiritualitate” în cultura română

El iniţia, de fapt, un veritabil dicţionar al noţiunilor cele mai folosite în orizontul cultural al epocii. Importanţa acestui demers este bine subliniată de autor: „Fiecare epocă are anumiţi termeni care par a stârni un interes superior altora. Evidenţierea valorii de circulaţie a acestor termeni şi a sensurilor lor ajută la fixarea fizionomiei spirituale a epocii. Precizând sensul ideilor principale ale vremii şi determinând valoarea lor de circulaţie, dicţionarul mai poate servi de îndreptar gândului celor mai tineri, care vor să se orienteze exact faţă de problemele pe care le găsesc deschise de înaintaşii lor”.

Primul sens pune accentul pe trăirea intensă a clipei, presupune entuziasm, frământare, pasiune. E cultivat de omul căruia îi plac trăirile puternice, sentimentele extreme, care se simte bine numai atunci când sufletul său tresaltă şi refuză limitările. Este evidentă în acest caz dimensiunea psihologizantă a ideii de spiritualitate.

A doua accepţie priveşte trăirea orientată axiologic, pentru un ideal, primând dimensiunea raţionalistă. Modul în care poate fi trăită această spiritualitate este multiplu, după cum multiple sunt modelele culturale care pot fi urmate. În perioada sa Mircea Vulcănescu identifica trei tipare ca fiind mai răspândite: umanismul, naţionalismul integral şi marxismul.

În sfârşit, în al treilea sens, spiritualitatea înseamnă: „viaţă veşnică, trăire în universalitatea absolută, în Duhul Sfânt; asceză şi viaţă mistică”. „Caracterul interior şi cel realist apropie acest sens al spiritualităţii de cel dintâi, de care îl desparte caracterul eteronom al trăirii, omul duhovnicesc nefiindu-şi niciodată, sieşi, lege şi măsură, spune Vulcănescu. Caracterul transcendent al temeiului acestei trăiri şi chipul suprafiresc în care această transcendenţă ia cuprindere în viaţa sufletească a omului duhovnicesc despart acest sens de cel de-al doilea”.

Odată lămurită problema sensului noţiunii de „spiritualitate”, autorul trece la o analiză minuţioasă a modului în care intelectualitatea românească s-a raportat la această problemă. În doar câteva pagini, Mircea Vulcănescu reuşeşte să pună ordine într-o chestiune deosebit de complexă şi aparent haotică. Folosind o reprezentare „arhitectonică” simplă şi elegantă, el pune în nişa cea mai potrivită pe principalii exponenţi ai culturii româneşti interbelice. Judecata este fără cusur şi îşi păstrează valabilitatea deplină şi astăzi. Se arată, pe bună dreptate, că problema „noii spiritualităţi” a fost identificată la începuturile ei, în anii 1925-1929, cu problema „tinerei generaţii”.

Gruparea "Criterion", înfiinţată în toamna anului 1932, cuprinde pe cei mai de seamă reprezentanţi elevi si discipoli  ai lui Nae Ionescu.

"Criterionul" constituia un cadru veritabil al dezbaterii intelectuale, academice , aceasta fiind intenţia fondării sale , oferind tuturor conferenţiarilor de diverse orientări ideologico-culturale posibilitatea de a purta o reală discuţie. În cadrul conferinţelor "Criterionului" de la Fundaţia Universitară Carol I se abordau diverse probleme culturale şi ideologice, precum şi personalităţi compozite: Gide, Chaplin, Lenin, Freud, Mussolini, Gandhi, Maritain ş.a. La aceste simpozioane, participau conferenţiari de toate nuanţele ideologice de la socialiştii Lucreţiu Pătrăşcanu si Bellu Silber până la Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, George Racoveanu, Paul Sterian, Stelian Mateescu

Mircea Vulcănescu dezbate o problemă de o actualitate stringentă în perioada interbelică, şi anume conceptul de generaţie. Într-un faimos articol "Generaţie" din 15 noiembrie-1 decembrie 1934 al revistei "Criterion", el ajunge la o conceptualizare a acestei noţiuni, oferind un tablou general al ideii de generaţie, cu accentul pe câteva trăsături distinctive ale fiecăreia dintre ele. Astfel, pentru generaţia 27, regăsim ca trăsături, în plan spiritual: "misticismul ortodox"; "umanismul neoclasic"; "agonia" şi "negativismul"; în plan politic: "naţionalismul integral", "comunismul marxist", iar în planul relaţiei dintre spiritual şi politic: "izolarea", "activismul prin disperare" şi "istorismul prin resemnare".

Conferinţa lui Mircea Vulcănescu despre "Idolul Lenin" punctează aspectele fundamentale ale teoriei leniniste, creionând profilul liderului bolşevic. După stabilirea unei subtile distincţii la nivel conceptual între idol şi mit, Vulcănescu se concentrează asupra resorturilor intime ale figurii lui Lenin, verificând validitatea teoriei leninismului.

"Cercetarea în symposion a idolilor unei vremi e în acelaşi timp mijloc de coordonare a ideilor şi mijloc de cunoaştere de sine" Concluzia la care ajunge Vulcănescu se referă la faptul că, deşi teoria leninistă are defecte majore, metoda are calităţi prin "reuşita leninismului în atac şi în apărare". O critică a leninismului pe care doar un spirit pătrunzător de talia lui Mircea Vulcănescu o putea face demonstrează unitatea în diversitate a dezbateriilor organizate de "Criterion".

Mircea Vulcanescu participa la realizarea Enciclopediei Romaniei cu capitolul despre « Razboiul pentru intregirea neamului »,alaturi de insemnate contributii de-ale sale la infaptuirea acestei prestigioase lucrari de  un nivel neegalat.

Neamul românesc se întemeiază pe „o unitate de fapt” a vieţii de la ţară, pe una etnică şi spirituală, de valorificare a lumii, care l-au menţinut aşa cum este el, „împotriva tuturor năvălirilor şi tuturor politicilor de deznaţionalizare”, scria Mircea Vulcănescu. Suportul material al neamului românesc era ţăranul care reprezenta puritatea sângelui şi a sufletului românesc. „Cele două Românii”, contrapuse de Mircea Vulcănescu într-un articol cu acest titlu din 1932 erau o Românie modernă, a oraşelor şi confortului, artificială, adusă din afară şi o Românie a satelor, „România românilor”, a configuraţiei spirituale autohtone care a durat acest neam pe pământ.

Virgil Ierunca: « Ma gindesc la Mircea Vulcanescu care a insemnat pentru mine un indreptar de actiune si de privire spre ceea ce neconcludent se poate numi fiinta romaneasca. Atunci cind a murit Mircea Vulcanescu a spus: "Sa nu ne razbunati!". Cuvinte cutremuratoare, dar care m-au facut sa continui, totusi, sa sper in neuitare, pentru ca a nu razbuna e, intr-adevar, un lucru… Nu voim sa razbunam pe nimeni, nu sintem prinsi de razbunare, da, dar mi-am dat seama ca niciodata Mircea Vulcanescu n-a spus sa si uitam! »