1
Tema1: Conţinutul
finanţelor întreprinderii
1.1. Esenţa
şi rolul finanţelor întreprinderii
1.2.
Funcţiile finanţelor întreprinderii
1.3.
Principii şi particularităţi de organizare a activităţii
financiare la
întreprindere
1.1.Esenţa
şi rolul finanţelor întreprinderii
Teoria financiară se împarte în 3
compartimente mari:
1.
Finanţe
publice – studiază modul de formare şi
repartizare a fondurilor băneşti aflate la
dispoziţia organelor de administrare publică.
2.
Finanţele
întreprinderii – studiază modul de formare şi
utilizare a
fondurilor băneşti aflate la dispoziţia agenţilor economici.
3.
Finanţele
individuale – analizează modul de formare şi
investire a
banilor persoanelor private (populaţia)
Toate aceste 3 forme de manifestare se
află într-o interacţiune continuă deoarece populaţia plătind impozite
contribuie la formarea veniturilor finanţelor publice, întreprinderile
prin
salarii şi impozite iarăşi contribuie la formarea veniturilor publice
şi
venituri personale, iar bugetul de stat prin funcţia lui de repartiţie
contribuie la formarea veniturilor întreprinderii şi populaţiei.
Finanţele întreprinderii cuprind relaţiile
economice care
apar în procesul formării şi distribuirii resurselor financiare aflate
la
dispoziţia întreprinderii în scopul obţinerii profitului maxim.
Domeniul de
studiu al finanţelor întreprinderii sunt banii şi relaţiile care apar
în
momentul utilizării şi câştigării banilor, cât şi toate formele pe care
banii
le pot lua în procesul circulaţiei lor ( bani, materie primă, materie
în curs
de execuţie, produse finite, creanţe, bani).
Rolul finanţelor întreprinderii este legat de argumentarea diferitor variante de decizii de
investire şi
finanţare, asigurarea utilizării eficiente a resurselor întreprinderii,
determinarea exactă a necesarului de resurse materiale şi financiare şi
procurarea lor la cel mai mic preţ reprezintă responsabilităţile de
bază a
gestiunii financiare în cadrul întreprinderii.
Finanţele întreprinderii iau parte
activă la realizarea circuitului fondurilor, contribuind la asigurarea
resurselor băneşti necesare procurării mijloacelor fixe, activelor
circulante
şi salarizării personalului, având un rol important în desfăşurarea
procesului
de producţie, desfacerea produselor, şi în final repartizarea
veniturilor
obţinute.
Bazele conceptuale ale fiecărei
ştiinţe pot fi formulate prin definirea obiectului de studiu. Obiectul
de studiu al finanţelor întreprinderii sunt relaţiile
financiare,
resursele financiare şi fluxurile financiare.
În vederea obţinerii unei
înalte eficienţe, unui profit
maxim, activitatea financiară a întreprinderilor trebuie organizată în
mod
ştiinţific pornind de la obiectivele pe care şi le propune fiecare
întreprindere, ţinând seama de cerinţele economiei de piaţă, de
exigenţele
cererii şi ofertei.
Asupra organizării, funcţionării şi
eficienţei finanţelor întreprinderilor influenţează
într-o măsură importantă metodele de
management al întreprinderilor.
Finanţele întreprinderii pot fi
privite din 3 puncte de vedere:
1. din punct de vedere practic
finanţele fac obiectul unei acţiuni spre atingerea unui scop definit. Analiza
financiară este o primă acţiune a practicii financiare şi
reprezintă un
studiu a situaţiei trecute în scopul consolidării întreprinderii în
viitor.
Scopul analizei financiare este identificarea posibilităţilor viitoare
de
creştere şi generare a fluxurilor pozitive de numerar. Gestiunea
financiară
este o altă componentă a practicii financiare şi reprezintă
ansamblul acţiunilor de
administrare a resurselor financiare ale întreprinderii. Deosebim gestiune
financiară pe termen scurt care cuprinde gestiunea stocurilor,
creanţelor,
pasivelor curente, numerarului şi gestiune financiară pe termen lung care cuprinde gestiunea investiţiilor,
capitalurilor proprii, datoriilor financiare.
2. finanţele fac obiectul unei politici a
managerilor întreprinderii privind alegerea unei strategii financiare
ce
vizează atingerea obiectivului principal. Componentele principale ale
politicii
financiare sunt:
Ø
Politica de
investiţie care caracterizează comportamentul
întreprinderii
vizavi de iniţierea proiectelor investiţionale;
Ø
Politica de
finanţare care caracterizează modul în care
investiţiile
vor fi finanţate (surse proprii, surse împrumutate);
Ø
Politica de
dividend caracterizează modul în care
profitul net va fi
distribuit.
3. finanţele reprezintă o teorie
sine stătătoare care dispune de o metodologie capabilă să găsească
soluţii la
toate problemele financiare apărute.
1.2.
Funcţiile finanţelor întreprinderii
Funcţia financiară a întreprinderii
poate fi definită ca ansamblul activităţilor de asigurare şi
repartizare a
fondurilor băneşti necesare desfăşurării rentabile şi continue a
activităţii
întreprinderii, precum şi de analiză şi control a rezultatelor obţinute.
Se evidenţiază trei funcţii principale
ale finanţelor întreprinderii:
-
funcţia
de asigurare – presupune
asigurarea întreprinderii, în cantitatea necesară şi la timpul oportun,
cu
resurse financiare. Criteriul principal care stă la baza realizării
funcţiei de
asigurare este costul capitalului;
funcţia
de repartiţie –
prin
realizarea acestei funcţii se constituie şi se repartizează un sistem
cuprinzător de fonduri în scopul satisfacerii necesităţilor de
producţie şi ale
altor necesităţi la nivel de întreprindere. În acelaşi timp funcţia de
repartiţie a finanţelor se manifestă în procesul formării
1
-
şi
repartizării veniturilor, precum şi în cel al constituirii şi
utilizării unor
fonduri din afara întreprinderii cu titlu definitiv sau temporar.
În
cadrul întreprinderilor manifestarea funcţiei de repartiţie se
concretizează
prin formarea unor fonduri financiare:
1) fondul de dezvoltare economice
2) fondul de cercetare ştiinţifică
3) fondul de stimulare suplimentară a
muncii
4) fondul de asigurare în
situaţii de risc
5) fondul pentru protecţia muncii
6) fondul de rezervă
7) fondul de invenţii, inovaţii şi
raţionalizări.
Funcţia
de repartiţie nu poate fi circumscrisă numai la mecanismele, formele,
metodele,
structurile şi pârghiile financiare privind formarea şi repartizarea
unor
fonduri băneşti pentru scopurile menţionate mai sus. Organele
financiare nu pot
să-şi încheie activitatea odată cu formarea şi repartizarea fondurilor,
dimpotrivă această activitate trebuie continuată şi urmărită.
Concomitent
cu funcţia de repartiţie se manifestă şi funcţia de control a
finanţelor întreprinderilor.
-
funcţia
de analiză şi control
- care are ca scop asigurarea utilizării
eficiente a capitalului şi este executată atât de persoane cu funcţii
din
cadrul întreprinderii cât şi de organe cu funcţii în acest domeniu, cum
ar fi:
CCEC, Inspectoratul fiscal, Ministrul Finanţelor, Departamentul Vamal,
etc.
Deosebim trei forma de control
financiar:
Ø
preventiv – se
exercită asupra documentelor ce angajează plăţi din resursele
financiare
ale firmei având ca obiectiv încadrarea în prevederile bugetare şi este
executat înaintea efectuării operaţiunilor economico financiare. Scopul
acestui
control este prevenirea unor operaţiuni ilegale şi preîntâmpinarea
imobilizărilor de resurse financiare.
Ø
Curent
(de gestiune) – se execută în
timpul realizării operaţiunilor economico - finaniare;
Ø
Posterior
– se execută după încheierea
exerciţiului financiar şi are ca scop identificarea factorilor ce au
contribuit
negativ la obţinerea unor rezultate nesatisfăcătoare şi contribuie la
luarea
deciziilor privind activitatea de viitor a întreprinderii.
De asemenea deosebim control intern şi control
extern:
Ø
Contorului
intern este
executat de către
persoane abilitate în acest domeniu din cadrul întreprinderii
(contabilul şef,
ditrectorul financiar, managerul general, acţionarii) şi are ca
obiectiv
evitarea imobilizărilor de fonduri în urma nerespectării termenilor de
încasări
şi plăţi, neîndeplinirea contractelor de producere şi livrare.
Ø
Controlul
extern este executat de către
organele financiare centrale şi locale care urmăresc veridicitatea
calculării
impozitelor şi taxelor datorate la stat, modul de aplicare a preţurilor
şi
tarifelor, calcul salariilor, etc. Organele cu funcţii de control sunt:
Curtea
de Conturi, Serviciul fiscal de Stat, CCEC, Ministerul Finanţelor,
Băncile,
Creditorii, etc.
1. 3.
Principii şi particularităţi de organizare a activităţii
financiare la
întreprindere
Realizarea
de către întreprindere a obiectivului de maximizare a valorii de piaţă
impune
luarea în considerare şi respectarea anumitor principii, cum ar fi:
Ø
Eficienţă şi
raţionalitate. Acest principiu se
axează pe teoria comportamentului raţional al lui „homo economicus”,
care
consideră profitul drept cea mai puternică motivaţie a
întreprinzătorului.
Investitorul trebuie să obţină un venit net final mai mare decât
investiţia
iniţială, care să-i permită creşterea consumului viitor cumpărarea,
deci, a mai
multor bunuri şi servicii decât poate achiziţiona în prezent cu suma
investită.
Ø
principiul
de a reuni lucrările sau activităţile necesare care se aseamănă în acelaşi compartiment.
Lucrările de urmărire şi analiză sunt organizate în cadrul organului
controlului financiar intern. Actualmente sunt reunite totale
activităţile
financiare în subordinea unei singure persoane, dar se păstrează
repartizarea lucrărilor
în sectoare separate.
Ø
demarcarea
netă a activităţilor de previziune de cele de execuţie - ceea ce impune ca aceste 2 categorii de activităţi
să fie efectuate în compartimente diferite sau cel puţin de persoane
diferite,
astfel încât o singură persoană să nu ducă controlul asupra unuia şi
aceleaşi
tranzacţii sau elaborarea bugetului şi analiza cheltuielilor să nu fie
cuprinse
în acelaşi birou cu cele axate pe evidenţa cheltuielilor.
Ø
Un
alt principiu este cel organizatoric -
presupune delimitarea activităţilor
financiare cu efecte directe asupra capitalului (contractarea de
împrumuturi,
emisiuni de acţiuni, obligaţiuni, etc) de cele cu efecte indirecte
asupra
capitalului (evidenţa contabilă, analiza şi control).
Activităţi cum
sunt: acordarea creditelor, încasarea sau plata în numerar, efectuarea
unor
asigurări ce conduc direct la anumite rezultate.
Activităţi cum sunt
întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli, analiza costurilor,
stabilirea
preţurilor, prelucrarea datelor, ce sunt de importanţă hotărâtoare în
activitatea unei întreprinderi, însă se concretizează în lucrări şi
indicatori
pe baza cărora sunt orientate celelalte funcţiuni fără să aibă efecte
nemijlocite asupra rezultatelor.
|