1

Tema1: Conţinutul finanţelor întreprinderii

1.1.  Esenţa şi rolul finanţelor întreprinderii

1.2.  Funcţiile finanţelor întreprinderii

1.3.  Principii şi particularităţi de organizare a activităţii financiare la întreprindere

1.1.Esenţa şi rolul finanţelor întreprinderii

Teoria financiară se împarte în 3 compartimente mari:

1.                Finanţe publice – studiază modul de formare şi repartizare a fondurilor băneşti aflate la dispoziţia organelor de administrare publică.

2.                Finanţele întreprinderii – studiază modul de formare şi utilizare a fondurilor băneşti aflate la dispoziţia agenţilor economici.

3.                Finanţele individuale – analizează modul de formare şi investire a banilor persoanelor private (populaţia)

Toate aceste 3 forme de manifestare se află într-o interacţiune continuă deoarece populaţia plătind impozite contribuie la formarea veniturilor finanţelor publice, întreprinderile prin salarii şi impozite iarăşi contribuie la formarea veniturilor publice şi venituri personale, iar bugetul de stat prin funcţia lui de repartiţie contribuie la formarea veniturilor întreprinderii şi populaţiei.

Finanţele întreprinderii cuprind relaţiile economice care apar în procesul formării şi distribuirii resurselor financiare aflate la dispoziţia întreprinderii în scopul obţinerii profitului maxim. Domeniul de studiu al finanţelor întreprinderii sunt banii şi relaţiile care apar în momentul utilizării şi câştigării banilor, cât şi toate formele pe care banii le pot lua în procesul circulaţiei lor ( bani, materie primă, materie în curs de execuţie, produse finite, creanţe, bani).

Rolul finanţelor întreprinderii este legat de argumentarea diferitor variante de decizii de investire şi finanţare, asigurarea utilizării eficiente a resurselor întreprinderii, determinarea exactă a necesarului de resurse materiale şi financiare şi procurarea lor la cel mai mic preţ reprezintă responsabilităţile de bază a gestiunii financiare în cadrul întreprinderii.

Finanţele întreprinderii iau parte activă la realizarea circuitului fondurilor, contribuind la asigurarea resurselor băneşti necesare procurării mijloacelor fixe, activelor circulante şi salarizării personalului, având un rol important în desfăşurarea procesului de producţie, desfacerea produselor, şi în final repartizarea veniturilor obţinute.

Bazele conceptuale ale fiecărei ştiinţe pot fi formulate prin definirea obiectului de studiu. Obiectul de studiu al finanţelor întreprinderii sunt relaţiile financiare, resursele financiare şi fluxurile financiare.

În vederea obţinerii unei înalte eficienţe, unui profit maxim, activitatea financiară a întreprinderilor trebuie organizată în mod ştiinţific pornind de la obiectivele pe care şi le propune fiecare întreprindere, ţinând seama de cerinţele economiei de piaţă, de exigenţele cererii şi ofertei.

Asupra organizării, funcţionării şi eficienţei finanţelor întreprinderilor influenţează  într-o măsură importantă metodele de management al întreprinderilor.

Finanţele întreprinderii pot fi privite din 3 puncte de vedere:

1. din punct de vedere practic finanţele fac obiectul unei acţiuni spre atingerea unui scop definit. Analiza financiară este o primă acţiune a practicii financiare şi reprezintă un studiu a situaţiei trecute în scopul consolidării întreprinderii în viitor. Scopul analizei financiare este identificarea posibilităţilor viitoare de creştere şi generare a fluxurilor pozitive de numerar. Gestiunea financiară este o altă componentă a practicii financiare şi  reprezintă ansamblul acţiunilor de administrare a resurselor financiare ale întreprinderii. Deosebim gestiune financiară pe termen scurt care cuprinde gestiunea stocurilor, creanţelor, pasivelor curente, numerarului şi gestiune financiară pe termen lung  care cuprinde gestiunea investiţiilor, capitalurilor proprii, datoriilor financiare.

2. finanţele  fac obiectul unei politici a managerilor întreprinderii privind alegerea unei strategii financiare ce vizează atingerea obiectivului principal. Componentele principale ale politicii financiare sunt:

Ø  Politica de investiţie care caracterizează comportamentul întreprinderii vizavi de iniţierea proiectelor investiţionale;

Ø  Politica de finanţare care caracterizează modul în care investiţiile vor fi finanţate (surse proprii, surse împrumutate);

Ø  Politica de dividend caracterizează modul în care profitul net va fi distribuit.

3. finanţele reprezintă o teorie sine stătătoare care dispune de o metodologie capabilă să găsească soluţii la toate problemele financiare apărute.

1.2. Funcţiile finanţelor întreprinderii

Funcţia financiară a întreprinderii poate fi definită ca ansamblul activităţilor de asigurare şi repartizare a fondurilor băneşti necesare desfăşurării rentabile şi continue a activităţii întreprinderii, precum şi de analiză şi control a rezultatelor obţinute.

Se evidenţiază trei funcţii principale ale finanţelor întreprinderii:

-          funcţia de asigurare – presupune asigurarea întreprinderii, în cantitatea necesară şi la timpul oportun, cu resurse financiare. Criteriul principal care stă la baza realizării funcţiei de asigurare este costul capitalului;

-          şi repartizării veniturilor, precum şi în cel al constituirii şi utilizării unor fonduri din afara întreprinderii cu titlu definitiv sau temporar.

            În cadrul întreprinderilor manifestarea funcţiei de repartiţie se concretizează prin formarea unor fonduri financiare:

1) fondul de dezvoltare economice

2) fondul de cercetare ştiinţifică

3) fondul de stimulare suplimentară a muncii

4) fondul  de asigurare în situaţii de risc

5) fondul pentru protecţia muncii

6) fondul de rezervă

7) fondul de invenţii, inovaţii şi raţionalizări.

            Funcţia de repartiţie nu poate fi circumscrisă numai la mecanismele, formele, metodele, structurile şi pârghiile financiare privind formarea şi repartizarea unor fonduri băneşti pentru scopurile menţionate mai sus. Organele financiare nu pot să-şi încheie activitatea odată cu formarea şi repartizarea fondurilor, dimpotrivă această activitate trebuie continuată şi urmărită.

            Concomitent cu funcţia de repartiţie se manifestă şi funcţia de control a finanţelor întreprinderilor.

-          funcţia de analiză şi control  - care are ca scop asigurarea utilizării eficiente a capitalului şi este executată atât de persoane cu funcţii din cadrul întreprinderii cât şi de organe cu funcţii în acest domeniu, cum ar fi: CCEC, Inspectoratul fiscal, Ministrul Finanţelor, Departamentul Vamal, etc.

Deosebim trei forma de control financiar:

Ø   preventiv – se exercită asupra documentelor ce angajează plăţi din resursele financiare ale firmei având ca obiectiv încadrarea în prevederile bugetare şi este executat înaintea efectuării operaţiunilor economico financiare. Scopul acestui control este prevenirea unor operaţiuni ilegale şi preîntâmpinarea imobilizărilor de resurse financiare.

Ø  Curent (de gestiune) – se execută în timpul realizării operaţiunilor economico - finaniare;

Ø  Posterior – se execută după încheierea exerciţiului financiar şi are ca scop identificarea factorilor ce au contribuit negativ la obţinerea unor rezultate nesatisfăcătoare şi contribuie la luarea deciziilor privind activitatea de viitor a întreprinderii.

De asemenea deosebim control intern şi control extern:

Ø  Contorului intern este executat de către persoane abilitate în acest domeniu din cadrul întreprinderii (contabilul şef, ditrectorul financiar, managerul general, acţionarii) şi are ca obiectiv evitarea imobilizărilor de fonduri în urma nerespectării termenilor de încasări şi plăţi, neîndeplinirea contractelor de producere şi livrare.

Ø  Controlul extern este executat de către organele financiare centrale şi locale care urmăresc veridicitatea calculării impozitelor şi taxelor datorate la stat, modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor, calcul salariilor, etc. Organele cu funcţii de control sunt: Curtea de Conturi, Serviciul fiscal de Stat, CCEC, Ministerul Finanţelor, Băncile, Creditorii, etc.

1. 3.  Principii şi particularităţi de organizare a activităţii financiare la întreprindere

Realizarea de către întreprindere a obiectivului de maximizare a valorii de piaţă impune luarea în considerare şi respectarea anumitor principii, cum ar fi:

Ø  Eficienţă şi raţionalitate. Acest principiu se axează pe teoria comportamentului raţional al lui „homo economicus”, care consideră profitul drept cea mai puternică motivaţie a întreprinzătorului. Investitorul trebuie să obţină un venit net final mai mare decât investiţia iniţială, care să-i permită creşterea consumului viitor cumpărarea, deci, a mai multor bunuri şi servicii decât poate achiziţiona în prezent cu suma investită.

Ø  principiul de a reuni lucrările sau activităţile necesare care se aseamănă în acelaşi compartiment. Lucrările de urmărire şi analiză sunt organizate în cadrul organului controlului financiar intern. Actualmente sunt reunite totale activităţile financiare în subordinea unei singure persoane, dar se păstrează repartizarea lucrărilor în sectoare separate.

Ø  demarcarea netă a activităţilor de previziune de cele de execuţie - ceea ce impune ca aceste 2 categorii de activităţi să fie efectuate în compartimente diferite sau cel puţin de persoane diferite, astfel încât o singură persoană să nu ducă controlul asupra unuia şi aceleaşi tranzacţii sau elaborarea bugetului şi analiza cheltuielilor să nu fie cuprinse în acelaşi birou cu cele axate pe evidenţa cheltuielilor.

Ø  Un alt principiu este cel  organizatoric  - presupune delimitarea activităţilor financiare cu efecte directe asupra capitalului (contractarea de împrumuturi, emisiuni de acţiuni, obligaţiuni, etc) de cele cu efecte indirecte asupra capitalului (evidenţa contabilă, analiza şi control).

Activităţi cum sunt: acordarea creditelor, încasarea sau plata în numerar, efectuarea unor asigurări ce conduc direct la anumite rezultate.

                        Activităţi cum sunt întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli, analiza costurilor, stabilirea preţurilor, prelucrarea datelor, ce sunt de importanţă hotărâtoare în activitatea unei întreprinderi, însă se concretizează în lucrări şi indicatori pe baza cărora sunt orientate celelalte funcţiuni fără să aibă efecte nemijlocite asupra rezultatelor.