Condamnarea geopoliticii la inactualitate

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Ion Conea sesiza cu acuitate că, dacă am concepe geopolitica doar ca geografie politică, deci ca o disciplină circumscrisă relaÅ£iei dintre mediul natural ÅŸi stat, atunci viitorul ei ar fi serios pus sub semnul întrebării. Deoarece însăşi influenÅ£a mediului natural este din ce în ce mai puÅ£in semnificativă într-o eră a triumfului tehnologiei moderne...

Condamnarea geopoliticii la inactualitate

Chiar şi caracterizările contemporane ale geopoliticii,  încercările de definire a ei  surprind cu deosebire  relaţia dintre  mediul natural şi politică. Vom reda, în continuare, câteva asemenea aprecieri, aşa cum sunt ele citate în Preambulul  Dicţionarului de geopolitică apărut sub coordonarea lui Yves Lacoste.

Grand Larousse universel (1962) consideră că geopolitica este “studiul raporturilor dintre state, dintre politicile lor şi legile naturale, acestea din urmă determinând pe primele”. Celălalt mare dicţionar, Robert (1965), concepe geopolitica drept “studiul raporturilor dintre datele naturale ale geografiei şi politica statelor”.

Grand Larousse universel (1989) defineşte geopolitica ca fiind “ştiinţa care studiază raporturile dintre geografia statelor şi politica lor… Geopolitica exprimă voinţa de a ghida acţiunea guvernelor în funcţie de lecţiile geografiei”. Citim în „Le petit Larousse illustre”, 1994: “Geopolitica -  “ştiinţa care studiază raporturile între geografia statelor şi politica lor”. În Enciclopedia Britanica, geopolitica este considerată a fi “utilizarea geografiei de către guvernele ce practică o politică de putere" (prin urmare, geopolitica este asociată doar cu statele mari, cu puterile care au ceva de spus pe arena internaţională).

Am reprodus aceste definiţii pentru că ele fixează o anumită înţelegere, de început, a geopoliticii. Pentru că fac acest lucru foarte aproape de zilele noastre, când există o presiune difuză, dar foarte reală, în direcţia unei înţelegeri diferite şi moderne a acestui termen.  Pentru că ezită să încorporeze prefaceri ce au avut loc deja în câmpul politicii, al puterii, şi care se cereau asimilate într-un fel sau altul şi de către geopolitică.

S-a ajuns astfel la un prim paradox: chiar şi astăzi, la o sută de ani de la apariţia termenului, se operează tot cu sensul iniţial al disciplinei şi se încearcă aplicarea acestui sens la o realitate mult schimbată. Evident că în acest context, suntem tentaţi să percepem cu deosebire discrepanţa, ceea ce nu concordă. Suntem chiar tentaţi să abandonăm noţiunea sau, poate şi mai rău, să o folosim cu un sens trunchiat ori chiar negativ, ca exprimând “o orientare profund greşită”, adeptă a “determinismului geografic”, etc. Aşa cum am precizat, geopolitica îşi propune să explice performanţele statului. Dar pe “teritoriul” statului au apărut realităţi noi de care el nu poate să nu ţină cont. A discuta potenţialul statului doar în raport cu instrumentele de care dispunea acum un secol - şi în cadrul cărora poziţia geografică şi, în general, condiţiile naturale jucau un rol mult mai important decât astăzi - înseamnă a condamna pur şi simplu geopolitica la cea mai grea sentinţă pentru o disciplină, sentinţa de inactualitate.

Ion Conea sesiza cu acuitate că, dacă am concepe geopolitica doar ca geografie politică, deci ca o disciplină circumscrisă relaţiei dintre mediul natural şi stat, atunci viitorul ei ar fi serios pus sub semnul întrebării. Deoarece însăşi influenţa mediului natural este din ce în ce mai puţin semnificativă într-o eră a triumfului tehnologiei moderne. “Astăzi, cu progresele extraordinare ale tehnicii şi, în genere, ale ştiinţei aplicate, se poate spune că influenţele primite de omul civilizat înseamnă foarte puţin faţă de cele de el exercitate. Omul - agent geografic activ este azi infinit superior omului agent geografic pasiv” (I.Conea, “Geopolitica. O ştiinţă nouă”, vol. “Geopolitica”, pag. 70).  

Răspunsul oferit de geopolitica tradiţională  nu este cel mai adecvat, întrucât pune puterea în legătură doar cu factorii naturali ai existenţei statale, de la poziţie geografică până la bogăţii naturale. Cu temei, în toate analizele consacrate demersurilor geopolitice se reproşează determinismul geografic, faptul că formulele întemeietoare ale acestei discipline oferă explicaţii unilaterale politicului, venind numai dinspre perspectiva geografică. Este un lucru adevărat, dar nu neapărat cel mai important. Există o lectură, îndrăznim să o numim superficială a întemeietorilor geopoliticii, un tip de raportare care nu reuşeşte să treacă dincolo de formule stereotipe.

 Cu totul semnificativ ni se pare a fi faptul că se încearcă o definire a ecuaţiei explicative a puterii unui stat. Are mai puţină importanţă dacă elementele respective se schimbă, dacă deţin ponderi diferite în momente de timp diferite. Dar însăşi ecuaţia este sau devine neîncăpătoare. Încă Montesquieu sesizase rolul mediului şi al climei în determinarea sistemului de guvernământ; tot el semnala, însă, că rolul acestora este mult mai mare în societăţile primitive, pe când în cele dezvoltate, factorii nenaturali tind să devină precumpănitori. Schimbarea rolului diverşilor factori nu scade din valoarea ecuaţiei explicative, care poate integra alte elemente, poate repondera structura celor existente; esenţială rămâne preocuparea de a întemeia, de a fundamenta o ecuaţie. Or tocmai această preocupare ni se pare demnă de reţinut, independent de formula concretă. Formula poate fi respinsă, efortul de a o întemeia, nu!

Mai aproape de zilele noastre s-au lansat şi alte ecuaţii de determinare a puterii unui stat. Dintre ele am cita pe cea a lui Ray S. Cline (în C. H. Henderson, “International Relations. Conflict and Cooperation at the turn of the 21st century”, p.102):

Puterea = [Masa Critică (Populaţia şi Teritoriu) + Putere economică + Putere militară] x [Planificare coerentă a strategiei naţionale + Voinţă]

Sau într-o formulă prescurtată:

P= (Mcr+E+M) x (S+V).

Putem, fără îndoială, face o serie de remarci chiar şi pe marginea acestei ecuaţii, dar aici primează efortul de a sintetiza, de a turna într-o formulă o anume interpretare şi evaluare.

Apare limpede că avem de-a face cu o ecuaţie care defineşte puterea pornind de la achiziţiile teoretice şi de la experienţa politică acumulată la sfârşitul de secol şi de mileniu. Astăzi, elementele care alcătuiesc resursele a ceea ce literatura de specialitate numeşte putere necuantificabilă (“intangible power”), intră din ce în ce mai pregnant în ecuaţiile care tind să evalueze forţa unui stat.  Pe drept cuvânt! Într-o epoca în care omul dispune de instrumente mult mai puternice de a-şi modela viitorul, temeinicia strategiilor de dezvoltare, voinţa, sănătatea morală, deschiderea culturală sunt factori cu o pondere mai mare şi, în anumite contexte, decisive în devenirea unei naţii.