1
BURSA DE
VALORI ŞI DE
MĂRFURI
C 1
08.10.2003
Prof. Dl. SABIN ILIEŞ
Bursa
– definiţie, istoric, clasificare
Bursa este o instituţie a economiei de
piaţă în care se manifestă o piaţă
organizată liberă de mărfuri şi servicii, eficientă, transparentă,
corectă,
adaptabilă şi lichidă.
Termenul de bursă
desemnează o instituţie a economiei de piaţă ca formă organizată de
schimb
pentru mărfuri sau titluri financiare.
Bursa
= un hotel „Deburses” în holul căruia se negociau metale preţioase,
emblema era trei pungi;
Bursa
= locul de întâlnire dintre vanzător şi cumpărator.
Legea 52/94 privind
valorile mobiliare şi bursele de valori defineşte
bursa de valori astfel: este
o instituţie cu personalitate juridică asigurând prin acţiuni
intermediare
automatizate sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate pentru efectuarea
continuă, ordonată, transparentă şi echilibrată a tranzacţiilor cu
valori
mobiliare admise la cotă oferind garanţia morală şi securitatea
financiară prin
masurarea continuă a lichidităţii respectivelor valori mobiliare.
Ca
istoric evoluţia comerţului a apărut cu mulţi ani în urmă ca un proces
natural
evolutiv de la forme primare până la concentrări comerciale care au dus
la
apariţia burselor.
Formele de comerţ – darul,
trocul, moneda marfă, moneda metalică până la formele metalice de
astăzi.
După sec. XV-lea târgurile
au început să decadă lent pierzând teren în faţa depozitelor,
magazinelor,
comerţului engros care au dus la apariţia burselor.
La început au existat
numai burse de mărfuri iar pe parcurs au fost acceptate şi piaţa
titlurilor
finanicare sau de valori.
Activitatea bursieră din România
La mijlocul sec. XIX –
1831 se obţine o recoltă foarte bună în Principatele Române – grâu,
orz,
porumb, care exceda consumul intern, astfel apare necesitatea
înfiinţării unor
burse de mărfuri în Bucureşti unde aveau loc în principal tranzacţiile
cu
cereale. Aceste burse aveau înfiinţate un „cod de comerţ” cu regulament
de
funcţionare care prevedea condiţii de finanţare legale, conduita
comercianţilor, administrarea burselor şi cotaţia.
Finanţarea era
reglementată ca fiind suportată de negustorii interesaţi în
tranzacţiile
bursiere. Sistemul de cotaţie era
rezultat prin calculul preţului mijlociu. Erau asigurate condiţii de
publicitate
în Gazata comercială. Condiţiile de administrare erau asigurate de 6
„efori” la
Bucureşti iar la Brăila aveau „Deputăţia negustorească”. Negustorii se
numeau
„dragomani” sau „scăunaşi”, ulterior devin „dealer” şi „broker”. Erau
interzise
„matrapazlâcurile” şi „precupeţia”, specula şi frauda.
Activitatea bursieră în România
la începutul sec.XX – în 1904 a apărut legea asupra burselor de
valori
şi un regulament prin care se înfiinţau 6 burse la Bucureşti, Brăila,
Galaţi,
Constanţa, Iaşi şi Craiova. Mai funcţionau până la Marea Unire şi
bursele de la
Arad, Timişoara, Cernăuţi.
Activitatea bursieră în România
în perioada interbelică – în 1929 a apărut Legea Madgearu
pentru
reglementarea activităţii bursiere – „Legea asupra burselor”, această
lege
aduce reglementări mult mai precise asupra activităţii bursiere,
introducând
unele modificări conceptuale şi juridice în concordanţă cu normativele
internaţionale unificând totodată legislativ practica bursieră în
România.
Astfel s-au creat condiţii de manifestare independentă a pieţei de
capital în
Burse de efecte, acţiuni de capital, aceste instituţii sunt investite
cu
personalitate juridică.
După 1989 apar legile
15,31,34,58 - egi care au pus baza acestei activităţi.
Guvernul emite H. 552/92
privind circulaţia titlurilor de valori, se înfiinţează Agenţia
mobiliară şi
autoritatea pieţei care este dată de C.N.V.M..
C 2
15.10.2003
Clasificarea burselor
Bursele se clasifică după
criterii legate de obiectul tranzacţiilor pe care le adăpostesc, forma
lor de
organizare şi reglementare, a statutului juridic, reglementarea
participanţilor
la piaţă, specializarea din punct de vedere a obiectului tranzacţiilor
şi
tehnica tranzacţionării.
1. După obiectul tranzacţiei:
-
burse de mărfuri
-
burse de servicii
-
burse de valori.
2. După forma de organizare:
-
burse publice
-
burse private.
3. După numărul de
participanţi:
-
burse cu participare limitată
-
burse cu participare nelimitată.
4. După gama de mărfuri sau titluri
tranzacţionate:
-
burse specializate
- burse universale.
5. După modul de execuţie a contractelor:
-
burse cash
-
burse la termen cu tranzacţii în marjă.
6.
După tehnica tranzacţiilor:
-
burse cu strigare liberă
-
burse electronice.
Caracteristicile pieţei bursiere
Piaţa care se realizează
la bursă sau care are caracteristicile acesteia este cunoscută
subdenumirea de
piaţă bursieră. Termenul defineşte mai mult tehnica, mecanismul de
realizare a
condiţiilor de piaţă concurenţială liberă.
Caracteristicile acestei pieţe sunt:
1.
piaţă de mărfuri şi de valori
2.
piaţă dematerializată sau simbolică
3.
piaţă liberă
4.
piaţă organizată
5.
piaţă reprezentativă
1. piaţă de mărfuri şi de valori
Bursele sunt locuri de concentrare
a cererii şi oferetei
pentru mărfuri, precum şi pentru diferite instrumente financiare. Dacă
la
începuturile lor pieţele bursiere erau organizate pentru tranzacţionare
în
egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare
între
cele 2 categorii de burse.
Bursele de mărfuri sunt
centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează bunuri care
au
anumite caracteristici:
- sunt
bunuri generice care se individualizează prin măsurare, cântărire,
numărare;
- sunt
fungibile;
- au
caracter standardizabil, mărfurile pot fi împărţirte în loturi
omogene, apte a fi livrate la executarea contractului încheiat în bursă;
-
trebuie să aibă un grad redus de prelucrare ca o condiţie a păstrării
caracteristicilor de produse de masă, nediferenţiat, omogen – grâu,
porumb,
orez, soia, produse agroalimentare, metale, cupru, aluminiu, petrol şi
produse
petroliere.
Există
şi burse pentru servicii (asigurări).
Bursele de mărfuri
tranzacţionează contracte cu executare imediată prin livrarea efectivă
a mărfii
şi plata preţului respectiv conform contractului, de asemenea bursele
de mărfuri
găzduiesc pieţele specializate care asigură condiţi pentru încheierea
de
tranzacţii cu contracte la termen.
Bursele de mărfuri sunt
pieţe de interes public care asigură în condiţii centralizate de
negociere
eficienţă şi transparenţă, efectuarea de operaţiuni cum ar fi:
-
vânzarea şi cumpărarea de mărfuri pe pieţe la disponibil
-
vânzarea şi cumpărarea la disponibil de titluri reprezentate de mărfuri
-
vânzarea şi cumpărarea de instrumente financiare derivate
-
negocieri de asigurări maritime şi fluviale de nave cu încărcătură
-
vânzarea şi cumpărarea de alte instrumente autorizate de CNVM.
Bursele de valori adăpostesc tranzacţii asupra
unor titluri de
valori fiind instituţii ale pieţei financiare.
Titlurile financiare sau
instrumentele financiare care fac obiectul tranzacţiilor bursiere am
văzut sunt
instrumente bursiere iar pentru bursele de valori caracteristici sunt
titlurile
primare cuprinzând acţiunile, obligaţiunile şi titlurile de stat.
Generic
titlurile tranzacţionate în bursele de valori sunt
denumite valori mobiliare.
2.
piaţa dematerializată sau simbolică
La bursele de mărfuri nu se negociază asupra
unor bunuri
fizice materializate şi prezente ca atare la locul contractării ci pe
baza unor
documente reprezentative care consacră dreptul de proprietate asupra
mărfii şi
constituie imaginea comercială (o anumită cantitate de marfă, de o
anumită
calitate), bursa este prin urmare o piaţă dematerializată unde se
încheie
contracte între părţi, edificarea şi circulaţia mărfurilor
realizându-se înafara
acestei pieţe.
La bursele de valori
obiectul tranzacţiilor este el însuşi simbolic, el fiind reprezentat de
titluri
ce conferă drepturi patrimoniale asupra emitentului, iar
demeterializarea este
dată de faptul că tranzacţiile bursiere se referă la înscrisuri ce pot
fi
evidenţaite în cont, simbolice, lipsind chiar forma materială, iar
hârtia de
valoare evidenţiază transformări prin conturi.
3. piaţa liberă
Bursele sunt pieţe libere în sensul că asigură confruntarea directă şi deschisă a
cererii şi ofertei
care se manifestă în mod real în economie. Prin urmare nu pot fi
tranzacţionate
la bursă decât acele mărfuri şi valori pentru care există o piaţă
liberă, adică
un număr suficient de mare de ofertanţi (vânzări şi cumpărări) astfel
încât să
nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării preţului.
Bursa
este opusă prin esenţa sa ideii de monopol fiind ataşată ideii de
concurenţă.
Menirea burselor este
punerea în valoare a jocului liber al forţelor pieţei, excluzând orice
intervenţie extra economică, precum şi orice tendinţă provenită din
afară sau
din interiorul pieţei, de manipulare a variabilelor pieţei, în speţă a
preţului.
Pentru ca o marfă sau valoare mobiliară să poată să
fie obiectul
tranzacţiei de bursă trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii:
- oferta trebuie să
fie amplă cantitativ şi să provină de la un număr suficient de
mare de
ofertanţi;
- cererea trebuie să fie solvabilă, respectiv să
fie
îndeplinită condiţia de lichiditate;
- preţurile nu trebuie să fie obiectul unor
măsuri
administrative sau de control;
- trebuie asigurată transparenţa informaţiilor
privind
piaţa, în general condiţii ce duc la o concurenţă liberă.
4. piaţa organizată
Bursa este o piaţă
organizată în
sensul că tranzacţiile se efectuează conform unor principii, norme şi
reguli
cunoscute şi respectate de participanţi, acesta nu înseamnă controlul
pieţei ci
reglementarea ei în scopul de a creea sau asigura condiţii pentru
desfăşurarea
concurenţei libere, deci un sistem de garantare a caracterului liber şi
deschis
al tranzacţiilor monetare şi comerciale.
Organizarea pieţelor
bursiere
se realizează prin cadrul legislativ al ţărilor respective şi prin
regulamente
bursiere. Regulamentele bursiere sunt expresia concentrată a normelor
şi
uzanţelor consacrate în lumea afacerilor.
Toate tranzacţiile se
desfăşoară întotdeauna prin firme specializate cum ar fi societăţile de
brokeraj şi societăţile de servicii de investiţii financiare. Se
desfăşoară şi
prin intermediul unui personal specializat care
asigură contactul între cererea şi oferta ce se manifestă pe
piaţă. Prin
reglementare se urmăreşte asigurarea uneia din condiţiile esenţiale ale
viabilităţii bursei – credibilitatea acesteia.
5. piaţa
reprezentativă
Bursa este o piaţă
reprezentativă
servind drept reper pentru toate tranzacţiile care se efectuează cu
acele
mărfuri pentru care ea constituie piaţă organizată.
La bursă se stabileşte preţul
pentru mărfurile
negociate – aşa numitul curs al bursei, element esenţial pentru toate
tranzacţiile comerciale care se desfăşoară în ţara respectivă şi chiar
în cazul
marilor burse în întreaga lume.
Datorită
globalizării economice bursele stabilesc repere de preţ mondial,
devenind
etalon pentru tranzacţii încheiate înafara burselor cu aceleaşi tip de
marfă
sau titlu financiar oriunde în lume. De altfel funcţia centrală a
băncii este
tocmai aceea de a stabili zilnic nivelul preţurilor, adică punctul de
echilibru
al pieţei, acel preţ care asigură în condiţiile date valori maxime de
tranzacţii. Prin această funcţie a sa bursa devine un reper al întregii
activităţi economice, sursă a informaţiei de bază pentru agenţii
economici şi
pentru nivelul preţului, mai mult prin funcţionarea permanentă, spre
deosebire
de licitaţii care au un caracter periodic, bursa exprimă chiar
continuitatea
procesului economic, caracterul neîntrerupt al tranzacţiilor comerciale
şi
financiare.
C 3
22.10.2003
Funcţiile bursei
1. Funcţia cea
mai importanţă care
conferă statutul de instituţie reprezentativă a economiei de piaţă este funcţia fundamentală
de a asigura cadrul
optim necesar efectuaării de tranzacţii bursiere cu valori
mobiliare
sau instrumente financiare în condiţii de protecţie a investitorilor şi
de
transparenţă a tranzacţiilor. Organizarea unei pieţe vaste prin
concentrarea
cererii şi ofertei cu un număr important de participanţi într-o
dimensiune
vastă în condiţii de concurenţă asigurată.
2.
Formarea
unui preţ corect – mecanismul de formare a preţurilor urmăreşte
riguros
respectarea criteriilor necesare pentru ca echilibrul cererii şi al
ofertei să
se realizeze în punctul ce reprezintă preţul corect, acesta fiind
preţul
reprezentativ pentru întreaga piaţă de referinţă.
3. Armonizarea
preţurilor – bursa
realizează şi difuzarea informaţiilor care apoi realizează armonizarea
preţurilor pe întreaga economie (naţională, comunitară, mondială).
Informaţia
bursieră, deci, joacă rolul de mediator pe piaţă stabilind preţul de
referinţă.
4. Acoperirea riscurilor
– prin
intermediul pieţei bursiere, a mecanismelor specifice de tranzacţii se
realizează operaţiunile de acoperire a riscului. Participanţii la piaţă
sunt
motivaţi diferit, astfel încât unii sunt dispuşi să preia un risc mai
mare în
condiţiile unui profit potenţial mai mare, pe când alţii nu sunt
dispuşi să
rişte. Transferul riscului de la participanţii cu aversiune faţă de
risc la
participanţii cu dispunere la risc se realizează cu ajutorul
operaţiunilor de
acoperire prin bursă.
5. Barometrul bursei
– evoluţia
pieţei bursiere are un caracter de predictibilitate, cursul stabilit la
bursă
devine un instrument de analiză economică şi evaluare. El intră în
calcul
pentru stabilirea politicii economice şi în acelaşi timp devine un
semnal de
acţiune pentru agenţii economici, pentru guvern, pentru autorităţile
locale,
fiind cel mai realist instrument de prognoză.
Instituţiile bursei
Bursa este o instituţie
reprezentativă pentru economia de piaţă de aceea trebuie să cunoaştem
modul de
organizare, de funcţionare, structura, administrarea şi controlul,
precum şi
mecanismul decizional din cadrul instituţiei.
Organizarea
şi funcţionarea bursei – poate fi organizată sub formă
juridică, de
societate, organizaţei nonprofit, publică sau privată, reglementată
prin lege,
a fiecărei ţări unde îşi desfăşoară activitatea.
Documentele instituţiei sunt statutul
şi regulementul bursei.
Statutul bursei
reglementează de obicei următoarele probleme: numele, sediul, scopul,
memebrii
bursei, conducerea executivă, funcţiile bursei, managementul bursei
(Adunarea
Generală, Consiliul de administraţie, comitetele bursei, organele de
control
ale bursei), principiile generale de funcţionare a bursei, reguli
privind
contractele, procedura de tranzacţie, executarea contractelor. De
asememenea în
statul bursei se reglementează activitatea economică, respectiv
modalităţi de
încasare, mărimea şi clasificarea comisioanelor, realizarea veniturilor
şi
cheltuielilor, proceduri privind arbitrajul, modalităţi de judecare şi
soluţionare a litigiilor între vănzător şi cumpărător, inclusiv unde,
cum în ce
loc au loc negocierile şi orarul de funcţionare a bursei.
Regulamentul bursei
– cuprinde 2 mari subiecte: procedura de listare, respectiv mecanismul
tranzacţiilor.
Regulile privind listarea
cuprind
referinţe cu privire la titlurile ce sunt acceptate pentru listare la
bursă, conditiile
ce trebuie să le îndeplinească valorile mobiliare pentru a fi cotate,
cum
trebuie să fie prospectul de emisiune şi condiţiile corespunzătoare,
respectiv
nivelul taxelor, al comisioanelor, etc.
Reglementarea
mecanismelor de tranzacţie
cuprinde menţiuni cu privire la condiţiile de listare, tipurile de
tranzacţii
şi respectiv tipurile de ordine acceptate, procedura de transmitere şi
procurare a ordinelor, mecanismul de formare a preţului, procedura de
prelucrare a informaţiilor, procedura de afişare şi transmitere a lor
pentru
informarea publicului, activitatea agenţilor de bursă, atât ca pesoane
juridice
prin impunerea unor condiţii de capital dar şi de dotare tehnică sau
bonitate,
cât şi din punct de vedere profesional cu referire la persoanele fizice
ce
acţionează în bursă.
1
Membri bursei
Persoanele fizice sau juridice
care se asociază în vederea formării unei instituţii bursiere sau în
cazul
celor publice, reglementate prin legi, persoane juridice autorizate
dobândesc
calitatea de membrii ai bursei.
În funcie
de condiţiile impuse de legislaţia din ţara respectivă sau prin statut,
membrii
bursei au diverse avantaje, cum ar fi : sunt îndereptăţiţi să
execute
în mod direct operaţii în bursă, drept care în cele mai multe cazuri
exclusiv.
Condiţiile
generale pentru a deveni membru a unei burse sunt în general următoarele:
să primească autorizaţie, să dispună de un volum minim de capital, să
respecte
regulile bursei şi obligaţiile stabilite prin lege sau
autoreglementare.
Drepturile
membrului bursei constau în: să participe la tranzacţiile
bursei în
nume propriu sau pentru clienţi, să participe la elaborarea sau
modificarea
statutului şi regulementului, să participe la administrarea instituţiei.
Conducerea şi administrarea bursei
Organele de decizie ale bursei sunt
Adunarea Generală şi Consiliul de Administraţie. Organul suprem este
Adunarea
Genrală sau Asociaţia bursei. Acestea se întâlnesc odată pe an şi iau
decizii
cu referire la strategia instituţiei, respectarea cadrului normativ,
elaborarea
sau modificarea regulamentului, desemnează organele de conducere
permanentă,
aprobă exerciţiul financiar precedent. Administrarea instituţiei bursei
se
realizează printr-un Consiliul de Administraţie sau Comitet de
administrare
format dintr-un număr impar de 5, 7 sau 9
care se întâlnesc deobicei o dată pe lună şi iau decizii
operative
legate de activitatea instituţiei.
Organele de execuţie asigură
desfăşurarea curentă a activităţii bursei şi sunt alcătuite din cadrele
de
conducere şi funcţionarii superiori, directorul executiv, lucrători
operativi
şi personal de execuţie.
Principalele departamente ale unei burse
sunt:
- departamentul
pentru cotaţii – urmăreşte desfăşurarea tranzacţiilor asigurând
condiţiile
desfăşurării lor, colectând informaţii şi stabilind cotaţia;
- departamentul
informativ – are rolul să realizeze informarea asupra cotelor,
valorii
tranzacţiilor şi al altor date ce compun informaţia bursieră;
- departamentul
cercetare dezvoltare – elaborează strategia de viitor a instituţiei
în urma
analizei de piaţă sau prin lansarea unor produse noi bursiere;
- departamenul
pentru membrii – stabileşte relaţiile între membrii săi precum şi
admiterea
de noi membrii la bursele unde statutul permite aceasta;
- departamentul de
relaţii internaţionale – realizează relaţiile bursei cu alte
instituţii
similare în lume;
- departamentul de
lichidare compensare – se ocupă de executarea contractelor,
realizarea
compensării şi lichidării lor.
- serviciile conexe
– care au organe consultative formate din specialişti în diferite
domenii, cele
mai întâlnite domenii sunt: Comitetul de
supraveghere – care are rolul de a veghea la respectarea normelor
şi
procedurilor, Comitetul pentru membrii
– urmăreşte respectarea criteriilor pentru calitatea de membru,
analizează dacă
se admit noi membrii
sau dacă îşi pierd această calitate, Comitetul
pentru etică bursieră care face investigaţii asupra
eticii afacerilor din bursă şi rezolvarea litigiilor.
- organele de
control – realizează controlul activităţii financiare şi sunt
alcătuite din
cenzori sau auditori care analizează operaţiunile interne ale bursei.
Bursa de valori Bucureşti
Conform prevederilor legii o bursă se poate
organiza când
10 societăţi de servicii de investiţii financiare au cerut CNVM
autorizarea de
negociere la bursă.
Bursa de
valori Bucureşti a fost înfiinţată prin decizia CNVM nr. 20/24.04.1995
la cerea
a 24 de societăţi de intermediere membre fondatoare ale bursei.
Bursa de valori Bucureşti este o bursă
deschisă, este o instituţie publică cu personalitate juridică care se
autofinanţează. Sistemul de formare a preţului în bursă este prin
licitaţie
dublă.
Bursa de
valori Bucureşti are 2 nivele de cotare: membrii asociaţi şi conducerea
Bursei
de valori Bucureşti. Participanţii direct pe piaţa Bursei de valori
Bucureşti
sunt societăţi de servicii de investiţii financiare având ca obiect
exclusiv de
activitate intermedierea de valori mobiliare şi autorizarea de CNVM să
negocieze în cadrul bursei. Acestea pot desfăşura o gamă largă sau mai
restrânsă de activitate de intermediere în funcţie mărimea capitalului
constituit, respectiv de autorizaţia CNVM. Societatea de brokeraj îşi
realizează activitatea de intermediere pe piaţa bursieră prin persoane
fizice,
angajaţi sau reprezentanţi exclusivi care acţionează ca agenţi de
valori
mobiliare cât şi de bursă.
Comisarul general al bursei este numit
de CNVM pentru controlul şi supravegherea activităţii bursei.
În cadrul Bursei de valori Bucureşti
funcţionează 3 comisii şi anume: Comisia de etică şi conduită,
Comisia de
înscriere la cota bursei, Comisia de dezvoltare produse noi. De
asemenea Camera
arbitrală funcţionează în bursă ca organism
de soluţionare a litigilor între
membri şi între aceştia şi clienţi.
C 4
05.11.2003
Bursele de mărfuri în România
Cadrul
legislativ este dat de Legea 129/2000 publicată în M.O. 361/03.08.2000.
În
prezent funcţionează 2 burse de mărfuri în România, în Bucureşti şi în
Sibiu,
Bursa de mărfuri Bucureşti şi Bursa monetar financiară şi de mărfuri
Sibiu.
Societăţiile
de bursă care găzduiesc bursele de mărfuri au ca obiect de activitatea
administrarea bursei de mărfuri. Societăţile de bursă pot îndeplini şi
activităţi conexe cum ar fi: organizarea de licitaţii, vânzări,
achiziţii de
produse, organizarea de seminarii şi cursuri în scopul pregătirii
participanţilor în domeniul burselor.
Societăţile
membre ale bursei şi care activează în bursele de mărfuri sunt
societăţi de
brokeraj, societăţi care sunt autorizate de CNVM să presteze servicii
de
negociere a cererilor şi ofertelor şi de încheiere de tranzacţii pe
piaţa
dezvoltată de bursa de mărfuri în cont propriu şi în contul clienţilor
conform
prevederilor legii.
Bursa de mărfuri este
organism cu putere de autoreglementare.
Agentul profesionist angajat al
bursei de mărfuri este responsabil cu tranzacţiile şi se numeşte
broker, care
este obligat să negocieze cererile şi oferta şi să încheie tranzacţii
strict în
conformitate cu ordinele de bursă primite.
Traderul este
persoana fizică
atestată de Consiliul Bursei de mărfuri şi autorizată de CNVM să
opereze direct
în sistemul de tranzacţionare a unei burse de mărfuri. Are dreptul de a
dispune
de sumele, de valorile, bunurile aflate în contul său la membrul
compensator,
comunicate fiind liber de obligaţii.
Piaţa de capital
În economia
financiară
circuitul activelor financiare are loc între mulţimea ofertanţilor de
fonduri
(investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora în vederea
satisfacerii
nevoilor economice a cărei finalizare este profitul.
Investitorii sunt cei
care
efectuează investiţii prin plasarea fondurilor în scopul valorificării
lor iar
utilizatorii sunt cei care mobilizează fondurile pentru a finaliza propria activitate economică.
Transferul de resurse
financiare între cei care le deţin la agenţii economici care le
folosesc se
face prin întreţinerea şi dezvoltarea unor afaceri în aşa fel încât
între cei 2
să fie o distribuţie a profitului.
Piaţa bancară
Se caracterizează
prin
tranzacţii cu active bancare non negociabile a căror lichiditate este
maximă.
Societăţiile bancare au rolul de intermediere între posesorii de
disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri pe baza relaţiilor
de
credit.
Piaţa monetară
Este caracterizată
prin
tranzacţii cu active financiare de către societăţile financiare.
Tranzacţiile includ
depozite
bancare la vedere, la termen, bilete de ordin, cambii, cecuri,
certificate de
depozit şi alte titluri mobiliare pe termen scurt până la 1 an.
Activele sunt
mobilizate în
general de către agenţii economici prin credite bancare dar şi unele
nevoi
temporare ale băncii şi tezaurul său, investiţii în nume propriu ale
societăţilor bancare.
Participanţii la
ofertă sunt
Guvernul, municipalităţile, autorităţile locale, băncile, societăţile
de
asigurare, alte instituţii financiare iar valorile mobiliare se vând şi
se
cumpără de către participanţii la piaţă asigurându-se un flux permanent
între
ofertanţi şi agenţii economici utilizatori.
Tranzacţiile trebuie să fie cât mai uşoare şi rapide
posibil astfel încât participanţii să obţină maximum de efect în
minimum de
timp.
Nivelul cursului la care se cumpără şi se vând titlurile
mobiliare trebuie să fie publice pentru a reuni cu maximă promtitudine
cumpărările şi vânzările de capital real sau potenţial.
Componentele
pieţei de capital
În funcţie de
momentul în care
se face tranzacţia piaţa de capital se
divide în 2 segmente dependente temporal: primară şi secundară.
1. Piaţa
primară are rolul de plasare a
emisiunilor de titluri mobiliare pentru atragerea capitalurilor
financiare
disponibile pe termen mediu şi lung, atât pe pieţele interne de capital
cât şi
pe piaţa internaţională de capital.
Deţinătorii
de capital sunt în general cunoscuţi oferind astfel posibilitatea
emitentului
de titluri de valoare să ia direct contact cu investitorii, obţinând
resursele
finaciare de care are nevoie. Aceste plasamente private sunt relative,
majoritatea emitenţilor fîcând apel la economiile publice prin
utilizarea
resurselor bancare.
Procedura
de emisiune a unui titlu prin atragerea de resurse publice
este formată din 3 faze : pregătirea, lansarea şi plasamentul.
1.
Pregătirea
emisiunii :
- emitentul încredinţează unei societăţi bancare
problema
emisiunii de titluri mobiliare în contul său, etapele acestei prime
faze implică
îndeplinirea unor condiţii
specifice:
- emitentul nu poate
fi orice
societate decât în anumite condiţii ale legii bursei din ţara
respectivă; o
asemenea societate trebuie să aibă cel puţin un număr de ani de
existenţă, să
prezinte ultimele bilanţuri contabile aprobate de acţionari, să
prezinte un
raport privind realizările financiare,
programul de dezvoltare, astfel un investitor potenţial îşi va putea
plasa
fondurile băneşti în condiţii de siguranţă şi în cun oştiinţă de cauză;
- dacă societatea emitentă beneficiază de garanţia unei
colectivităţi publice a statului sau a unei alte societăţi comerciale
pe
acţiuni emisiunea este posibilă şi fără o prezentare a bilanţului
contabil.
- societatea emitentă
trebuie
să fii liberalizat total capitalul înainte de a putea primi fonduri
băneşti
rezultate în urma vânzării titlurilor.
- decizia de emisiune pentru emitenţii din
sectorul public
a căror structură este specifică trebuie să aibă girul Adunării
Generale.
Adunarea generală poate da autorizaţia de emisiune a titlurilor
mobiliare cu o
valabilitate în general de 5 ani. Consiliul de Administraţie utilizează
autorizaţia dată în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare
derulării
operaţiunilor de emisiune stabilind modalităţile detaliate.
Intermediarul emisiuniii
de titluri are un rol deosebit de important deoarece singură nu poate
acţiona
rapid şi eficace, de cele mai multe ori se fac apeluri la bănci care
prin
intermediu sistemului informaţional propriu formează un flux de
distribuire a
titulurilor emise, în care una dintre bănci este titular de flux.
Calendarul
emisiunii va fi stabilit de către societatea bancară aleasă drept
intermediar
principal. Emisiunea valorilor mobiliare va fi împărţită
pe loturi cu stabilirea exactă a cantităţii,
calităţii şi termenelor de lansare.
2.
Lansarea
titlurilor mobiliare :
Modalităţile de lansare sunt stabilite prin lege,
care precizează pentru fiecare titlu în parte valoarea nominală,
numărul de
titluri emise şi alte condiţii necesare.
Finanţarea
condiţiilor finaler
ale imprumuturilor se realizează prin
negocieri între societatea emitentă pe de o parte şi intermediarii ce
formează
fluxul de distribuţie pe de altă parte. Sunt stabilite astfel
condiţiile optime
pentru realizarea consensului de interese
ale celor 2 părţi, adică coerenţa plasării titlurilor şi
obţinerea
fondurilor băneşti, tehnicile de plasare precum şi profitul ce revine
intermediarilor.
Informarea publică
este o etapă
nu numai necesară dar şi obligatorie stipulată de
legile care reglementează existenţa şi funcţiile
pieţei
primare de titluri mobiliare.
Informaţia minimă asigurată de societatea
emitentă conţine:
- prezentarea juridică şi financiară a societăţii
- descrierea formală a titlurilor mobiliare emise
- ultimul bilanţ contabil
- raportul asupra acţiunilor şi a rezultatului
financiar
din ultimele luni.
3. Plasarea şi cotarea titlurilor emise
Societăţile bancare care formează
fluxul primar de distribuire a valorilor mobiliare fac legătura între
societatea emitentă şi investitor. Ele se angajează prin contracte
ferme să
plaseze titlurile, să verse emitentului fluxurile băneşti obţinute, să
garanteze acţiunile de plasare prin substituirea financiară a soldului
de
titluri neplasate.
Plasarea
efectivă se derulează după o perioadă de la publicarea oficială a
acţiunii prin
ghişeele specializate ale băncilor.
Dificultăţile
de plasare a unui titlu sunt compensate de succesul altuia.
Pentru a
permite operarea de transferuri ale titlurilor în curs de plasare
există
posibilitatea schimburilor între bănci şi alte instituţii financiare cu
retrocedarea comisionului oferit. Din această cauză se creează aşa
numită piaţa
gri a titlurilor în curs de plasare.
Cotarea
titlurilor pe piaţa primară este reglementată prin legi specifice, în
general
depinde de situaţiile specifice a fiecărei societăţi, dacă este la
prima
emisiune sau a mai fost cotată pe piaţă, tipul titlului (acţiune,
obligaţiune,
derivat), valoarea nominală, numărul maxim de titluri, etc..
Costurile
suportate de societatea emitentă variază
de regulă între 1,5 – 4 % din total, cheltuielile cu publicarea
0,3 %
din totalul împrumutului.
2. Piaţa secundară
Odată puse în circulaţie
titlurile mobiliare prin emisiune pe piaţa primară acestea fac obiectul
tranzacţiilor pe piaţa secundară. Existenţa acestui tip de piaţă oferă
posibilitatea deţinătorilor de acţiuni şi obligaţiuni să le valorifice
înainte
ca acestea să aducă profit (dividende sau dobânzi).
Piaţa
secundară reprezintă în acelaşi timp modalitatea de a concentra în acelaşi loc investitorii particulari sau
instituţionali care pot vinde sau cumpăra titluri mobiliare având
garanţia că
acestea au valoare şi pot fi reintrodu-se oricând în circuit.
Piaţa
secundară este şi expresia aproape perfectă a reglării libere între
cererea şi
oferta de valori fiind un barometru în primul rând al nevoii de capital
şi al
stării economico sociale şi politice. Din acest punct de vedere se mai
numeşte
şi piaţa absolută unde legea cererii şi ofertei găseşte terenul propice
activităţii sale neîngrădite.
Piaţa
secundară asigură mobilizarea capitalului, a lichidităţilor pe termen
mediu şi
lung, oricărui titlu trecut de piaţa primară, atrage investitori de
„profesie”
şi de „ocazie” în speranţa unui profit maxim într-un timp record.
Preţul la
care se negociază titlurile mobliare reprezintă în acelaşi timp
echilibrul a 2
factori opuşi: pe de o parte maximizarea rentabilităţii unei acţiuni
sau
obligaţiuni, pe de altă parte minimizarea riscului pe care îl incumbă
orice
titlu.
Armonizarea
dorinţei de căştig cu cea de diminuare a riscului se poate stabili
printr-o serie de metode statistice numite
generic
„gestiunea portofoliului de titluri mobiliare”.
C 5
19.11.2003
Bursa oficială
Bursa oficială este piaţa cu reglare la
termen sau piaţa în
numerar.
Piaţa cu reglare la termen este
principala piaţă în măsura în care aici se negociază titlurile de
valoare cele
mai importante şi unde sunt permise cele mai variate operaţii bursiere.
Caracteristica majoră a unei astfel de pieţe este dată de faptul că
operaţiunile
de vânzare cumpărare se achită odată pe lună în ziua de lichidare. Este
astfel
posibil să se realizeze operaţiuni la termen, cumpărătorii, vânzătorii
nedeveind debitori decât în ultima zi a lunii curente. În acest răstimp
pentru
a realiza operaţiuni la termen tranzacţiile se desfăşoară pentru o
anumită
cantitate de titluri numită cotitate. Dacă
aceasta nu este
respectată reglarea se realizează imediat.
Piaţa
în numerar are drept caracteristică principală reglarea
imediată a
tranzacţiilor, titlurile cotate pe acest tip de piaţă fac adesea
obiectul
tranzacţiilor minore ca valoare, de asemenea fluctuaţiile cursurilor în
sus sau
în jos sunt adesea accentuate de restrângerea pieţei.
Pentru
a fi cotată o societate comercială trebuie să obţină avizul organismului investit cu autoritatea
în reglementarea şi supravegherea burselor de valori prin prezentarea
unui
dosar care trebuie să conţină:
- scrisoarea de cerere a cotării
- documentaţia completă asupra societăţii
- statutul
- compoziţia Consiliului de Administraţie
- lista acţionarilor posesori ai mai mult de 5%
din
capital
- nota detailată asupra activităţii
- ultimele 3 bilanţuri contabile
- raportul asupra situaţiei financiare, etc.
|