1
BURSA DE VALORI ŞI DE MĂRFURI
Bursa – definiţie, istoric, clasificare
Bursa este o instituţie a economiei de piaţă în care se manifestă o piaţă organizată liberă de mărfuri şi servicii, eficientă, transparentă, corectă, adaptabilă şi lichidă.
Termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă ca formă organizată de schimb pentru mărfuri sau titluri financiare.
Bursa = un hotel „Deburses” în holul căruia se negociau metale preţioase, emblema era trei pungi;
Bursa = locul de întâlnire dintre vanzător şi cumpărator.
Legea 52/94 privind valorile mobiliare şi bursele de valori defineşte bursa de valori astfel: este o instituţie cu personalitate juridică asigurând prin acţiuni intermediare automatizate sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă şi echilibrată a tranzacţiilor cu valori mobiliare admise la cotă oferind garanţia morală şi securitatea financiară prin masurarea continuă a lichidităţii respectivelor valori mobiliare.
Ca istoric evoluţia comerţului a apărut cu mulţi ani în urmă ca un proces natural evolutiv de la forme primare până la concentrări comerciale care au dus la apariţia burselor.
Formele de comerţ – darul, trocul, moneda marfă, moneda metalică până la formele metalice de astăzi.
După sec. XV-lea târgurile au început să decadă lent pierzând teren în faţa depozitelor, magazinelor, comerţului engros care au dus la apariţia burselor.
La început au existat numai burse de mărfuri iar pe parcurs au fost acceptate şi piaţa titlurilor finanicare sau de valori.
Activitatea bursieră din România
La mijlocul sec. XIX – 1831 se obţine o recoltă foarte bună în Principatele Române – grâu, orz, porumb, care exceda consumul intern, astfel apare necesitatea înfiinţării unor burse de mărfuri în Bucureşti unde aveau loc în principal tranzacţiile cu cereale. Aceste burse aveau înfiinţate un „cod de comerţ” cu regulament de funcţionare care prevedea condiţii de finanţare legale, conduita comercianţilor, administrarea burselor şi cotaţia.
Finanţarea era reglementată ca fiind suportată de negustorii interesaţi în tranzacţiile bursiere. Sistemul de cotaţie era rezultat prin calculul preţului mijlociu. Erau asigurate condiţii de publicitate în Gazata comercială. Condiţiile de administrare erau asigurate de 6 „efori” la Bucureşti iar la Brăila aveau „Deputăţia negustorească”. Negustorii se numeau „dragomani” sau „scăunaşi”, ulterior devin „dealer” şi „broker”. Erau interzise „matrapazlâcurile” şi „precupeţia”, specula şi frauda.
Activitatea bursieră în România la începutul sec.XX – în 1904 a apărut legea asupra burselor de valori şi un regulament prin care se înfiinţau 6 burse la Bucureşti, Brăila, Galaţi, Constanţa, Iaşi şi Craiova. Mai funcţionau până la Marea Unire şi bursele de la Arad, Timişoara, Cernăuţi.
Activitatea bursieră în România în perioada interbelică – în 1929 a apărut Legea Madgearu pentru reglementarea activităţii bursiere – „Legea asupra burselor”, această lege aduce reglementări mult mai precise asupra activităţii bursiere, introducând unele modificări conceptuale şi juridice în concordanţă cu normativele internaţionale unificând totodată legislativ practica bursieră în România. Astfel s-au creat condiţii de manifestare independentă a pieţei de capital în Burse de efecte, acţiuni de capital, aceste instituţii sunt investite cu personalitate juridică.
După 1989 apar legile 15,31,34,58 - egi care au pus baza acestei activităţi.
Guvernul emite H. 552/92 privind circulaţia titlurilor de valori, se înfiinţează Agenţia mobiliară şi autoritatea pieţei care este dată de C.N.V.M..
Bursele se clasifică după criterii legate de obiectul tranzacţiilor pe care le adăpostesc, forma lor de organizare şi reglementare, a statutului juridic, reglementarea participanţilor la piaţă, specializarea din punct de vedere a obiectului tranzacţiilor şi tehnica tranzacţionării.
1. După obiectul tranzacţiei:
- burse de mărfuri
- burse de servicii
- burse de valori.
2. După forma de organizare:
- burse publice
- burse private.
3. După numărul de participanţi:
- burse cu participare limitată
- burse cu participare nelimitată.
4. După gama de mărfuri sau titluri tranzacţionate:
- burse specializate
- burse universale.
5. După modul de execuţie a contractelor:
- burse cash
- burse la termen cu tranzacţii în marjă.
6. După tehnica tranzacţiilor:
- burse cu strigare liberă
- burse electronice.
Caracteristicile pieţei bursiere
Piaţa care se realizează la bursă sau care are caracteristicile acesteia este cunoscută subdenumirea de piaţă bursieră. Termenul defineşte mai mult tehnica, mecanismul de realizare a condiţiilor de piaţă concurenţială liberă.
Caracteristicile acestei pieţe sunt:
1. piaţă de mărfuri şi de valori
2. piaţă dematerializată sau simbolică
3. piaţă liberă
4. piaţă organizată
5. piaţă reprezentativă
1. piaţă de mărfuri şi de valori
Bursele sunt locuri de concentrare a cererii şi oferetei pentru mărfuri, precum şi pentru diferite instrumente financiare. Dacă la începuturile lor pieţele bursiere erau organizate pentru tranzacţionare în egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele 2 categorii de burse.
Bursele de mărfuri sunt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează bunuri care au anumite caracteristici:
- sunt bunuri generice care se individualizează prin măsurare, cântărire, numărare;
- sunt fungibile;
- au caracter standardizabil, mărfurile pot fi împărţirte în loturi omogene, apte a fi livrate la executarea contractului încheiat în bursă;
- trebuie să aibă un grad redus de prelucrare ca o condiţie a păstrării caracteristicilor de produse de masă, nediferenţiat, omogen – grâu, porumb, orez, soia, produse agroalimentare, metale, cupru, aluminiu, petrol şi produse petroliere.
Există şi burse pentru servicii (asigurări).
Bursele de mărfuri tranzacţionează contracte cu executare imediată prin livrarea efectivă a mărfii şi plata preţului respectiv conform contractului, de asemenea bursele de mărfuri găzduiesc pieţele specializate care asigură condiţi pentru încheierea de tranzacţii cu contracte la termen.
Bursele de mărfuri sunt pieţe de interes public care asigură în condiţii centralizate de negociere eficienţă şi transparenţă, efectuarea de operaţiuni cum ar fi:
- vânzarea şi cumpărarea de mărfuri pe pieţe la disponibil
- vânzarea şi cumpărarea la disponibil de titluri reprezentate de mărfuri
- vânzarea şi cumpărarea de instrumente financiare derivate
- negocieri de asigurări maritime şi fluviale de nave cu încărcătură
- vânzarea şi cumpărarea de alte instrumente autorizate de CNVM.
Bursele de valori adăpostesc tranzacţii asupra unor titluri de valori fiind instituţii ale pieţei financiare.
Titlurile financiare sau instrumentele financiare care fac obiectul tranzacţiilor bursiere am văzut sunt instrumente bursiere iar pentru bursele de valori caracteristici sunt titlurile primare cuprinzând acţiunile, obligaţiunile şi titlurile de stat. Generic titlurile tranzacţionate în bursele de valori sunt denumite valori mobiliare.
2. piaţa dematerializată sau simbolică
La bursele de mărfuri nu se negociază asupra unor bunuri fizice materializate şi prezente ca atare la locul contractării ci pe baza unor documente reprezentative care consacră dreptul de proprietate asupra mărfii şi constituie imaginea comercială (o anumită cantitate de marfă, de o anumită calitate), bursa este prin urmare o piaţă dematerializată unde se încheie contracte între părţi, edificarea şi circulaţia mărfurilor realizându-se înafara acestei pieţe.
La bursele de valori obiectul tranzacţiilor este el însuşi simbolic, el fiind reprezentat de titluri ce conferă drepturi patrimoniale asupra emitentului, iar demeterializarea este dată de faptul că tranzacţiile bursiere se referă la înscrisuri ce pot fi evidenţaite în cont, simbolice, lipsind chiar forma materială, iar hârtia de valoare evidenţiază transformări prin conturi.
3. piaţa liberă
Bursele sunt pieţe libere în sensul că asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii şi ofertei care se manifestă în mod real în economie. Prin urmare nu pot fi tranzacţionate la bursă decât acele mărfuri şi valori pentru care există o piaţă liberă, adică un număr suficient de mare de ofertanţi (vânzări şi cumpărări) astfel încât să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării preţului. Bursa este opusă prin esenţa sa ideii de monopol fiind ataşată ideii de concurenţă.
Menirea burselor este punerea în valoare a jocului liber al forţelor pieţei, excluzând orice intervenţie extra economică, precum şi orice tendinţă provenită din afară sau din interiorul pieţei, de manipulare a variabilelor pieţei, în speţă a preţului.
Pentru ca o marfă sau valoare mobiliară să poată să fie obiectul tranzacţiei de bursă trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii:
- oferta trebuie să fie amplă cantitativ şi să provină de la un număr suficient de mare de ofertanţi;
- cererea trebuie să fie solvabilă, respectiv să fie îndeplinită condiţia de lichiditate;
- preţurile nu trebuie să fie obiectul unor măsuri administrative sau de control;
- trebuie asigurată transparenţa informaţiilor privind piaţa, în general condiţii ce duc la o concurenţă liberă.
4. piaţa organizată
Bursa este o piaţă organizată în sensul că tranzacţiile se efectuează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi respectate de participanţi, acesta nu înseamnă controlul pieţei ci reglementarea ei în scopul de a creea sau asigura condiţii pentru desfăşurarea concurenţei libere, deci un sistem de garantare a caracterului liber şi deschis al tranzacţiilor monetare şi comerciale.
Organizarea pieţelor bursiere se realizează prin cadrul legislativ al ţărilor respective şi prin regulamente bursiere. Regulamentele bursiere sunt expresia concentrată a normelor şi uzanţelor consacrate în lumea afacerilor.
Toate tranzacţiile se desfăşoară întotdeauna prin firme specializate cum ar fi societăţile de brokeraj şi societăţile de servicii de investiţii financiare. Se desfăşoară şi prin intermediul unui personal specializat care asigură contactul între cererea şi oferta ce se manifestă pe piaţă. Prin reglementare se urmăreşte asigurarea uneia din condiţiile esenţiale ale viabilităţii bursei – credibilitatea acesteia.
5. piaţa reprezentativă
Bursa este o piaţă reprezentativă servind drept reper pentru toate tranzacţiile care se efectuează cu acele mărfuri pentru care ea constituie piaţă organizată.
La bursă se stabileşte preţul pentru mărfurile negociate – aşa numitul curs al bursei, element esenţial pentru toate tranzacţiile comerciale care se desfăşoară în ţara respectivă şi chiar în cazul marilor burse în întreaga lume.
Datorită globalizării economice bursele stabilesc repere de preţ mondial, devenind etalon pentru tranzacţii încheiate înafara burselor cu aceleaşi tip de marfă sau titlu financiar oriunde în lume. De altfel funcţia centrală a băncii este tocmai aceea de a stabili zilnic nivelul preţurilor, adică punctul de echilibru al pieţei, acel preţ care asigură în condiţiile date valori maxime de tranzacţii. Prin această funcţie a sa bursa devine un reper al întregii activităţi economice, sursă a informaţiei de bază pentru agenţii economici şi pentru nivelul preţului, mai mult prin funcţionarea permanentă, spre deosebire de licitaţii care au un caracter periodic, bursa exprimă chiar continuitatea procesului economic, caracterul neîntrerupt al tranzacţiilor comerciale şi financiare.
C 3 22.10.2003
1. Funcţia cea mai importanţă care conferă statutul de instituţie reprezentativă a economiei de piaţă este funcţia fundamentală de a asigura cadrul optim necesar efectuaării de tranzacţii bursiere cu valori mobiliare sau instrumente financiare în condiţii de protecţie a investitorilor şi de transparenţă a tranzacţiilor. Organizarea unei pieţe vaste prin concentrarea cererii şi ofertei cu un număr important de participanţi într-o dimensiune vastă în condiţii de concurenţă asigurată.
2. Formarea unui preţ corect – mecanismul de formare a preţurilor urmăreşte riguros respectarea criteriilor necesare pentru ca echilibrul cererii şi al ofertei să se realizeze în punctul ce reprezintă preţul corect, acesta fiind preţul reprezentativ pentru întreaga piaţă de referinţă.
3. Armonizarea preţurilor – bursa realizează şi difuzarea informaţiilor care apoi realizează armonizarea preţurilor pe întreaga economie (naţională, comunitară, mondială). Informaţia bursieră, deci, joacă rolul de mediator pe piaţă stabilind preţul de referinţă.
4. Acoperirea riscurilor – prin intermediul pieţei bursiere, a mecanismelor specifice de tranzacţii se realizează operaţiunile de acoperire a riscului. Participanţii la piaţă sunt motivaţi diferit, astfel încât unii sunt dispuşi să preia un risc mai mare în condiţiile unui profit potenţial mai mare, pe când alţii nu sunt dispuşi să rişte. Transferul riscului de la participanţii cu aversiune faţă de risc la participanţii cu dispunere la risc se realizează cu ajutorul operaţiunilor de acoperire prin bursă.
5. Barometrul bursei – evoluţia pieţei bursiere are un caracter de predictibilitate, cursul stabilit la bursă devine un instrument de analiză economică şi evaluare. El intră în calcul pentru stabilirea politicii economice şi în acelaşi timp devine un semnal de acţiune pentru agenţii economici, pentru guvern, pentru autorităţile locale, fiind cel mai realist instrument de prognoză.
Instituţiile bursei
Bursa este o instituţie reprezentativă pentru economia de piaţă de aceea trebuie să cunoaştem modul de organizare, de funcţionare, structura, administrarea şi controlul, precum şi mecanismul decizional din cadrul instituţiei.
Organizarea şi funcţionarea bursei – poate fi organizată sub formă juridică, de societate, organizaţei nonprofit, publică sau privată, reglementată prin lege, a fiecărei ţări unde îşi desfăşoară activitatea.
Documentele instituţiei sunt statutul şi regulementul bursei.
Statutul bursei reglementează de obicei următoarele probleme: numele, sediul, scopul, memebrii bursei, conducerea executivă, funcţiile bursei, managementul bursei (Adunarea Generală, Consiliul de administraţie, comitetele bursei, organele de control ale bursei), principiile generale de funcţionare a bursei, reguli privind contractele, procedura de tranzacţie, executarea contractelor. De asememenea în statul bursei se reglementează activitatea economică, respectiv modalităţi de încasare, mărimea şi clasificarea comisioanelor, realizarea veniturilor şi cheltuielilor, proceduri privind arbitrajul, modalităţi de judecare şi soluţionare a litigiilor între vănzător şi cumpărător, inclusiv unde, cum în ce loc au loc negocierile şi orarul de funcţionare a bursei.
Regulamentul bursei – cuprinde 2 mari subiecte: procedura de listare, respectiv mecanismul tranzacţiilor.
Regulile privind listarea cuprind referinţe cu privire la titlurile ce sunt acceptate pentru listare la bursă, conditiile ce trebuie să le îndeplinească valorile mobiliare pentru a fi cotate, cum trebuie să fie prospectul de emisiune şi condiţiile corespunzătoare, respectiv nivelul taxelor, al comisioanelor, etc.
Reglementarea mecanismelor de tranzacţie cuprinde menţiuni cu privire la condiţiile de listare, tipurile de tranzacţii şi respectiv tipurile de ordine acceptate, procedura de transmitere şi procurare a ordinelor, mecanismul de formare a preţului, procedura de prelucrare a informaţiilor, procedura de afişare şi transmitere a lor pentru informarea publicului, activitatea agenţilor de bursă, atât ca pesoane juridice prin impunerea unor condiţii de capital dar şi de dotare tehnică sau bonitate, cât şi din punct de vedere profesional cu referire la persoanele fizice ce acţionează în bursă.
1Membri bursei
Persoanele fizice sau juridice care se asociază în vederea formării unei instituţii bursiere sau în cazul celor publice, reglementate prin legi, persoane juridice autorizate dobândesc calitatea de membrii ai bursei.
În funcie de condiţiile impuse de legislaţia din ţara respectivă sau prin statut, membrii bursei au diverse avantaje, cum ar fi : sunt îndereptăţiţi să execute în mod direct operaţii în bursă, drept care în cele mai multe cazuri exclusiv.
Condiţiile generale pentru a deveni membru a unei burse sunt în general următoarele: să primească autorizaţie, să dispună de un volum minim de capital, să respecte regulile bursei şi obligaţiile stabilite prin lege sau autoreglementare.
Drepturile membrului bursei constau în: să participe la tranzacţiile bursei în nume propriu sau pentru clienţi, să participe la elaborarea sau modificarea statutului şi regulementului, să participe la administrarea instituţiei.
Conducerea şi administrarea bursei
Organele de decizie ale bursei sunt Adunarea Generală şi Consiliul de Administraţie. Organul suprem este Adunarea Genrală sau Asociaţia bursei. Acestea se întâlnesc odată pe an şi iau decizii cu referire la strategia instituţiei, respectarea cadrului normativ, elaborarea sau modificarea regulamentului, desemnează organele de conducere permanentă, aprobă exerciţiul financiar precedent. Administrarea instituţiei bursei se realizează printr-un Consiliul de Administraţie sau Comitet de administrare format dintr-un număr impar de 5, 7 sau 9 care se întâlnesc deobicei o dată pe lună şi iau decizii operative legate de activitatea instituţiei.
Organele de execuţie asigură desfăşurarea curentă a activităţii bursei şi sunt alcătuite din cadrele de conducere şi funcţionarii superiori, directorul executiv, lucrători operativi şi personal de execuţie.
Principalele departamente ale unei burse sunt:
- departamentul pentru cotaţii – urmăreşte desfăşurarea tranzacţiilor asigurând condiţiile desfăşurării lor, colectând informaţii şi stabilind cotaţia;
- departamentul informativ – are rolul să realizeze informarea asupra cotelor, valorii tranzacţiilor şi al altor date ce compun informaţia bursieră;
- departamentul cercetare dezvoltare – elaborează strategia de viitor a instituţiei în urma analizei de piaţă sau prin lansarea unor produse noi bursiere;
- departamenul pentru membrii – stabileşte relaţiile între membrii săi precum şi admiterea de noi membrii la bursele unde statutul permite aceasta;
- departamentul de relaţii internaţionale – realizează relaţiile bursei cu alte instituţii similare în lume;
- departamentul de lichidare compensare – se ocupă de executarea contractelor, realizarea compensării şi lichidării lor.
- serviciile conexe – care au organe consultative formate din specialişti în diferite domenii, cele mai întâlnite domenii sunt: Comitetul de supraveghere – care are rolul de a veghea la respectarea normelor şi procedurilor, Comitetul pentru membrii – urmăreşte respectarea criteriilor pentru calitatea de membru, analizează dacă se admit noi membrii
sau dacă îşi pierd această calitate, Comitetul pentru etică bursieră care face investigaţii asupra eticii afacerilor din bursă şi rezolvarea litigiilor.
- organele de control – realizează controlul activităţii financiare şi sunt alcătuite din cenzori sau auditori care analizează operaţiunile interne ale bursei.
Bursa de valori Bucureşti
Conform prevederilor legii o bursă se poate organiza când 10 societăţi de servicii de investiţii financiare au cerut CNVM autorizarea de negociere la bursă.
Bursa de valori Bucureşti a fost înfiinţată prin decizia CNVM nr. 20/24.04.1995 la cerea a 24 de societăţi de intermediere membre fondatoare ale bursei.
Bursa de valori Bucureşti este o bursă deschisă, este o instituţie publică cu personalitate juridică care se autofinanţează. Sistemul de formare a preţului în bursă este prin licitaţie dublă.
Bursa de valori Bucureşti are 2 nivele de cotare: membrii asociaţi şi conducerea Bursei de valori Bucureşti. Participanţii direct pe piaţa Bursei de valori Bucureşti sunt societăţi de servicii de investiţii financiare având ca obiect exclusiv de activitate intermedierea de valori mobiliare şi autorizarea de CNVM să negocieze în cadrul bursei. Acestea pot desfăşura o gamă largă sau mai restrânsă de activitate de intermediere în funcţie mărimea capitalului constituit, respectiv de autorizaţia CNVM. Societatea de brokeraj îşi realizează activitatea de intermediere pe piaţa bursieră prin persoane fizice, angajaţi sau reprezentanţi exclusivi care acţionează ca agenţi de valori mobiliare cât şi de bursă.
Comisarul general al bursei este numit de CNVM pentru controlul şi supravegherea activităţii bursei.
În cadrul Bursei de valori Bucureşti funcţionează 3 comisii şi anume: Comisia de etică şi conduită, Comisia de înscriere la cota bursei, Comisia de dezvoltare produse noi. De asemenea Camera arbitrală funcţionează în bursă ca organism de soluţionare a litigilor între membri şi între aceştia şi clienţi.
C 4 05.11.2003
Bursele de mărfuri în România
Cadrul legislativ este dat de Legea 129/2000 publicată în M.O. 361/03.08.2000. În prezent funcţionează 2 burse de mărfuri în România, în Bucureşti şi în Sibiu, Bursa de mărfuri Bucureşti şi Bursa monetar financiară şi de mărfuri Sibiu.
Societăţiile de bursă care găzduiesc bursele de mărfuri au ca obiect de activitatea administrarea bursei de mărfuri. Societăţile de bursă pot îndeplini şi activităţi conexe cum ar fi: organizarea de licitaţii, vânzări, achiziţii de produse, organizarea de seminarii şi cursuri în scopul pregătirii participanţilor în domeniul burselor.
Societăţile membre ale bursei şi care activează în bursele de mărfuri sunt societăţi de brokeraj, societăţi care sunt autorizate de CNVM să presteze servicii de negociere a cererilor şi ofertelor şi de încheiere de tranzacţii pe piaţa dezvoltată de bursa de mărfuri în cont propriu şi în contul clienţilor conform prevederilor legii.
Bursa de mărfuri este organism cu putere de autoreglementare.
Agentul profesionist angajat al bursei de mărfuri este responsabil cu tranzacţiile şi se numeşte broker, care este obligat să negocieze cererile şi oferta şi să încheie tranzacţii strict în conformitate cu ordinele de bursă primite.
Traderul este persoana fizică atestată de Consiliul Bursei de mărfuri şi autorizată de CNVM să opereze direct în sistemul de tranzacţionare a unei burse de mărfuri. Are dreptul de a dispune de sumele, de valorile, bunurile aflate în contul său la membrul compensator, comunicate fiind liber de obligaţii.
Piaţa de capital
În economia financiară circuitul activelor financiare are loc între mulţimea ofertanţilor de fonduri (investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora în vederea satisfacerii nevoilor economice a cărei finalizare este profitul.
Investitorii sunt cei care efectuează investiţii prin plasarea fondurilor în scopul valorificării lor iar utilizatorii sunt cei care mobilizează fondurile pentru a finaliza propria activitate economică.
Transferul de resurse financiare între cei care le deţin la agenţii economici care le folosesc se face prin întreţinerea şi dezvoltarea unor afaceri în aşa fel încât între cei 2 să fie o distribuţie a profitului.
Piaţa bancară
Se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare non negociabile a căror lichiditate este maximă. Societăţiile bancare au rolul de intermediere între posesorii de disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri pe baza relaţiilor de credit.
Piaţa monetară
Este caracterizată prin tranzacţii cu active financiare de către societăţile financiare.
Tranzacţiile includ depozite bancare la vedere, la termen, bilete de ordin, cambii, cecuri, certificate de depozit şi alte titluri mobiliare pe termen scurt până la 1 an.
Activele sunt mobilizate în general de către agenţii economici prin credite bancare dar şi unele nevoi temporare ale băncii şi tezaurul său, investiţii în nume propriu ale societăţilor bancare.
Participanţii la ofertă sunt Guvernul, municipalităţile, autorităţile locale, băncile, societăţile de asigurare, alte instituţii financiare iar valorile mobiliare se vând şi se cumpără de către participanţii la piaţă asigurându-se un flux permanent între ofertanţi şi agenţii economici utilizatori.
Tranzacţiile trebuie să fie cât mai uşoare şi rapide posibil astfel încât participanţii să obţină maximum de efect în minimum de timp.
Nivelul cursului la care se cumpără şi se vând titlurile mobiliare trebuie să fie publice pentru a reuni cu maximă promtitudine cumpărările şi vânzările de capital real sau potenţial.
Componentele pieţei de capital
În funcţie de momentul în care se face tranzacţia piaţa de capital se divide în 2 segmente dependente temporal: primară şi secundară.
1. Piaţa primară are rolul de plasare a emisiunilor de titluri mobiliare pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile pe termen mediu şi lung, atât pe pieţele interne de capital cât şi pe piaţa internaţională de capital.
Deţinătorii de capital sunt în general cunoscuţi oferind astfel posibilitatea emitentului de titluri de valoare să ia direct contact cu investitorii, obţinând resursele finaciare de care are nevoie. Aceste plasamente private sunt relative, majoritatea emitenţilor fîcând apel la economiile publice prin utilizarea resurselor bancare.
Procedura de emisiune a unui titlu prin atragerea de resurse publice este formată din 3 faze : pregătirea, lansarea şi plasamentul.
1. Pregătirea emisiunii :
- emitentul încredinţează unei societăţi bancare problema emisiunii de titluri mobiliare în contul său, etapele acestei prime faze implică îndeplinirea unor condiţii specifice:
- emitentul nu poate fi orice societate decât în anumite condiţii ale legii bursei din ţara respectivă; o asemenea societate trebuie să aibă cel puţin un număr de ani de existenţă, să prezinte ultimele bilanţuri contabile aprobate de acţionari, să prezinte un raport privind realizările financiare, programul de dezvoltare, astfel un investitor potenţial îşi va putea plasa fondurile băneşti în condiţii de siguranţă şi în cun oştiinţă de cauză;
- dacă societatea emitentă beneficiază de garanţia unei colectivităţi publice a statului sau a unei alte societăţi comerciale pe acţiuni emisiunea este posibilă şi fără o prezentare a bilanţului contabil.
- societatea emitentă trebuie să fii liberalizat total capitalul înainte de a putea primi fonduri băneşti rezultate în urma vânzării titlurilor.
- decizia de emisiune pentru emitenţii din sectorul public a căror structură este specifică trebuie să aibă girul Adunării Generale. Adunarea generală poate da autorizaţia de emisiune a titlurilor mobiliare cu o valabilitate în general de 5 ani. Consiliul de Administraţie utilizează autorizaţia dată în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare derulării operaţiunilor de emisiune stabilind modalităţile detaliate. Intermediarul emisiuniii de titluri are un rol deosebit de important deoarece singură nu poate acţiona rapid şi eficace, de cele mai multe ori se fac apeluri la bănci care prin intermediu sistemului informaţional propriu formează un flux de distribuire a titulurilor emise, în care una dintre bănci este titular de flux. Calendarul emisiunii va fi stabilit de către societatea bancară aleasă drept intermediar principal. Emisiunea valorilor mobiliare va fi împărţită pe loturi cu stabilirea exactă a cantităţii, calităţii şi termenelor de lansare.
2. Lansarea titlurilor mobiliare :
Modalităţile de lansare sunt stabilite prin lege, care precizează pentru fiecare titlu în parte valoarea nominală, numărul de titluri emise şi alte condiţii necesare.
Finanţarea condiţiilor finaler ale imprumuturilor se realizează prin negocieri între societatea emitentă pe de o parte şi intermediarii ce formează fluxul de distribuţie pe de altă parte. Sunt stabilite astfel condiţiile optime pentru realizarea consensului de interese ale celor 2 părţi, adică coerenţa plasării titlurilor şi obţinerea fondurilor băneşti, tehnicile de plasare precum şi profitul ce revine intermediarilor.
Informarea publică este o etapă nu numai necesară dar şi obligatorie stipulată de
legile care reglementează existenţa şi funcţiile pieţei primare de titluri mobiliare.
Informaţia minimă asigurată de societatea emitentă conţine:
- prezentarea juridică şi financiară a societăţii
- descrierea formală a titlurilor mobiliare emise
- ultimul bilanţ contabil
- raportul asupra acţiunilor şi a rezultatului financiar din ultimele luni.
3. Plasarea şi cotarea titlurilor emise
Societăţile bancare care formează fluxul primar de distribuire a valorilor mobiliare fac legătura între societatea emitentă şi investitor. Ele se angajează prin contracte ferme să plaseze titlurile, să verse emitentului fluxurile băneşti obţinute, să garanteze acţiunile de plasare prin substituirea financiară a soldului de titluri neplasate.
Plasarea efectivă se derulează după o perioadă de la publicarea oficială a acţiunii prin ghişeele specializate ale băncilor.
Dificultăţile de plasare a unui titlu sunt compensate de succesul altuia.
Pentru a permite operarea de transferuri ale titlurilor în curs de plasare există posibilitatea schimburilor între bănci şi alte instituţii financiare cu retrocedarea comisionului oferit. Din această cauză se creează aşa numită piaţa gri a titlurilor în curs de plasare.
Cotarea titlurilor pe piaţa primară este reglementată prin legi specifice, în general depinde de situaţiile specifice a fiecărei societăţi, dacă este la prima emisiune sau a mai fost cotată pe piaţă, tipul titlului (acţiune, obligaţiune, derivat), valoarea nominală, numărul maxim de titluri, etc..
Costurile suportate de societatea emitentă variază de regulă între 1,5 – 4 % din total, cheltuielile cu publicarea 0,3 % din totalul împrumutului.
2. Piaţa secundară
Odată puse în circulaţie titlurile mobiliare prin emisiune pe piaţa primară acestea fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa secundară. Existenţa acestui tip de piaţă oferă posibilitatea deţinătorilor de acţiuni şi obligaţiuni să le valorifice înainte ca acestea să aducă profit (dividende sau dobânzi).
Piaţa secundară reprezintă în acelaşi timp modalitatea de a concentra în acelaşi loc investitorii particulari sau instituţionali care pot vinde sau cumpăra titluri mobiliare având garanţia că acestea au valoare şi pot fi reintrodu-se oricând în circuit.
Piaţa secundară este şi expresia aproape perfectă a reglării libere între cererea şi oferta de valori fiind un barometru în primul rând al nevoii de capital şi al stării economico sociale şi politice. Din acest punct de vedere se mai numeşte şi piaţa absolută unde legea cererii şi ofertei găseşte terenul propice activităţii sale neîngrădite.
Piaţa secundară asigură mobilizarea capitalului, a lichidităţilor pe termen mediu şi lung, oricărui titlu trecut de piaţa primară, atrage investitori de „profesie” şi de „ocazie” în speranţa unui profit maxim într-un timp record.
Preţul la care se negociază titlurile mobliare reprezintă în acelaşi timp echilibrul a 2 factori opuşi: pe de o parte maximizarea rentabilităţii unei acţiuni sau obligaţiuni, pe de altă parte minimizarea riscului pe care îl incumbă orice titlu.
Armonizarea dorinţei de căştig cu cea de diminuare a riscului se poate stabili
printr-o serie de metode statistice numite generic „gestiunea portofoliului de titluri mobiliare”.
C 5 19.11.2003
Bursa oficială
Bursa oficială este piaţa cu reglare la termen sau piaţa în numerar.
Piaţa cu reglare la termen este principala piaţă în măsura în care aici se negociază titlurile de valoare cele mai importante şi unde sunt permise cele mai variate operaţii bursiere. Caracteristica majoră a unei astfel de pieţe este dată de faptul că operaţiunile de vânzare cumpărare se achită odată pe lună în ziua de lichidare. Este astfel posibil să se realizeze operaţiuni la termen, cumpărătorii, vânzătorii nedeveind debitori decât în ultima zi a lunii curente. În acest răstimp pentru a realiza operaţiuni la termen tranzacţiile se desfăşoară pentru o anumită cantitate de titluri numită cotitate. Dacă aceasta nu este respectată reglarea se realizează imediat.
Piaţa în numerar are drept caracteristică principală reglarea imediată a tranzacţiilor, titlurile cotate pe acest tip de piaţă fac adesea obiectul tranzacţiilor minore ca valoare, de asemenea fluctuaţiile cursurilor în sus sau în jos sunt adesea accentuate de restrângerea pieţei.
Pentru a fi cotată o societate comercială trebuie să obţină avizul organismului investit cu autoritatea în reglementarea şi supravegherea burselor de valori prin prezentarea unui dosar care trebuie să conţină:
- scrisoarea de cerere a cotării
- documentaţia completă asupra societăţii
- statutul
- compoziţia Consiliului de Administraţie
- lista acţionarilor posesori ai mai mult de 5% din capital
- nota detailată asupra activităţii
- ultimele 3 bilanţuri contabile
- raportul asupra situaţiei financiare, etc.
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |