1
CAPITOLUL I
Introducere
Libera circulaţie a capitalurilor îşi propune să
înlăture restricţiile care există în legătură cu circulaţia
capitalurilor între
ţările membre, să contribuie la desăvârşirea Pieţei Unice europene
înleslind
celelalte libertăţi (libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor şi a
serviciilor) şi să favorizeze progresul economic prin alocarea optimă a
capitalului. Ea permite creearea unui spaţiun financiar de dimensiuni
internaţionale şi contribuie la realizarea obiectivelor politicii
economice şi
monetare a UE.
Baza juridică este dată de art. 56-60 (ex.73B-73G)
din Tratatul de la Roma
(CEE), care operează o distincţie între „plăţile curente” şi
„circulaţia
capitalurilor”, inspirându-se din acordurile de la Bretton Woods
care
au dus la creearea Fondului Monetar Internaţional în 1944.
Iniţial, Tratatul de la Roma nu prevedea nici o
obligaţie formală în ceea ce priveşte liberalizarea circulaţiei
capitalurilor,
aceasta trebuia să intervină progresiv „în măsura necesară unei bune
funcţionări pieţei comune” (art. 67-astăzi abrogat).
Primele directive în materie (din 1960 şi 1962) nu
reuşeau decât o liberalizare incompletă, însoţită de numeroase clauze
de
exceptare.
Actul Unic a determinat adoptarea pe 24 iunie 1988
a Directivei 88/361/CEE care prevede o liberalizare completă a
circulaţiei
capitalurilor încapând cu 1 iulie 1990, atât în ceea ce priveşte ţările
membre
ale UE, cât şi în ceea ce priveşte ţările terţe. Tratatul nu defineşte
libera
circulaţie a capitalurilor; ca şi în cazul liberei circulaţii a
serviciilor,
jurisprudenţa CJCE oferă câteva criterii de identificare.
Curtea de la Luxembourg consideră că „circulaţia
capitalurilor” desemnează acele operaţiuni financiare care vizează în
mod
esenţial plasarea sau investirea sumelor în cauză şi nu remuneraţia
pentru o
prestaţie în timp ce „plăţile” sunt acele transferuri de devize care
constituie
o contrapartidă în cadrul unei tranzacţii adiacente.
Cu alte cuvinte, circulaţia capitalurilor
reprezintă o tranzacţie cu caracter autonom şi nu operaţiunea ce ar
rezulta din
alta, în timp ce procedura plăţilor implică un transfer de valori
efectuat ca
urmare a unei tranzacţii principale. Circulaţia capitalurilor este
numai acea
deplasare a lor realizată ca operaţiune financiară distinctă şi legată
în mod
esenţial de investirea fondurilor respective; ea nu reprezintă o
remunerare
pentru un serviciu.
Beneficiarii
liberei circulaţii a capitalurilor
Beneficiarii acestei libertăţi sunt cetăţenii
statelor membre ale UE (în conf. cu art.12 al Tratatului de la Roma
care
interzice orice discriminare fondată pe cetăţenie), precum şi cetăţenii
aparţinând unor terţe state care au reşedinţa pe teritoriul unui stat
membru al
UE în conformitate cu Directiva de liberalizare din 1988 (Directiva 361
din 24
iunie 1988), devreme ce aceasta extinde câmpul de aplicare al art. 56
din
Tratatul de la Roma.
Stabilirea critariilor după care se acordă dreptul
la reşedinţă persoanelor fizice sau juridice revinei legislaţiei
proprii
fiecărui stat membru al UE.
CAPITOLUL II
ACQUIS-UL COMUNITAR ÎN DOMENIUL
LIBEREI CIRCULAŢII A CAPITALURILOR
1.
Plăţile
curente
Distincţia dintre plăţile curente şi circulaţia
capitalurilor este dificil de realizat. Astfel, plăţile primelor de
asigurare
pentru pagube materiale sau pentru asigurarea de răspundere civilă sunt
plăţi
curente, în timp ce plata primelor pentru asigurarea de viaţă
reprezintă o
mişcare de capital.
După expirarea perioadei de tranziţie prevăzută de
directiva 88/361/CEE, plăţile curente au devenit libere. O efectivă
liberalizare a circulaţiei mărfurilor şi serviciilor nu se putea
realiza decât
prin reglementarea acestor operaţiuni.
Tratatul de la Maastricht consfinţaşte
liberalizarea, realizată prin faptul că art.56
al
Tratatului de la Roma dispune de acum înainte că restricţiile impuse
plăţilor
dintre statele membre sunt interzise, ca şi acelea dintre statele
membre şi
statele terţe. Sunt, de asemenea, libere de orice restricţie plăţile
curente
dintre statele semnatare ale tratatului privind Spaţiul Economic
European.
2.
Mişcările
de capitaluri
2.1 Raporturile
dintre libera circulaţie a capitalurilor şi libertăţile de stabilire şi
de
prestare a serviciilor
Exercitarea libertăţilor de stabilire şi de
prestare a serviciilor presupune o liberalizare prealabilă a anumitor
deplasări
de capitaluri. Astfel, libertatea de stabilire postulează unui
investitor
comunitar de a avea participaţii într-o societate stabilită într-un alt
stat
membru sau de a creea o filială. Este, de asemenea, cazul liberei
prestaţii a
serviciilor în cazul sectoarelor sensibile, bancar şi al asigurărilor,
care
presupune o liberalizare a capitalurilor pe termen scurt (hot money) şi
transferuri pentru executarea contractelor de asigurare.
Pentru liberalizarea progresivă a circulaţiei
capitalurilor dintre statele membre au fost necesare 3 directive:
Prima este cea din 11 martie 1960,
uşor modificată în anul 1962 (Directiva din 18 decembrie 1962, JOCE,
L.49, 22
ianuarie 1963). Acesta a repartizat mişcările de capitaluri într-o
anexă
prevăzând 4 grade de liberalizare diferite. În acest fel, liberalizarea
a fost
necondiţionată pentru investiţiile directe legate de dreptul de
stabilire.
A doua directivă importantă este cea din 17
noiembrie 1986.
Acestă directivă
liberaliza, în special creditele pe termen lung, legate de operaţiuni
asupra
titlurilor care nu erau negociate la bursă. Veritabila liberalizare a
venit
odată cu adoptarea celei de-a treia directive, din 24 iunie 1988,
care liberaliza mai ales mişcările pe termen scurt.
Prezentată într-un mod foarte schematic, Directiva
din 24 iunie 1988 lasă statelor membre libertatea de a lua măsuri de
reglementare a lichidităţii bancare, chiar dacă ele puteau avea
consecinţe
asupra operaţiunilor de capitalurilor efectuate de instituţiile de
credit cu
nerezidenţi. Directiva mai permitea măsuri de control administrativ,
mai ales
pentru a se împiedica fraudele fiscale, sau pentru a se face respectate
regulile prudenţiale în sistemul bancar, sau în scopuri statistice.
În sfârşit, directiva mai conţinea o clauză de
salvgardare specifică, în cazul circulaţiei în cadrul Comunităţii
europene sau
în cadrul raporturilor cu ţările terţe a capitalurilor pe termen scurt
de o
amploare foarte mare, implicând puternice tensiuni şi perturbări pe
pieţele de
schimb.
Tratatul de la Maastricht, fără a abroga Directiva
din anul 1988, a accentuat profund liberalizarea circulaţiei
capitalurilor.
Dispoziţiile tratatului au devenit necondiţionate
şi cu efect direct. Principiul nu este numai acela al unei libertăţi
totale
între statele membre, ci şi cu privire la statele terţe. Atunci când
perturbările provin din statele terţe şi există un pericol sau o
dificultate
gravă pentru funcţionarea Uniunii Economice şi Monetare, Comisia
primeşte o
putere de decizie, după consultarea Băncii centrale Europene (BCE).
Clauzele de salvgardare specifice
Directivei din 24 iunie 1988 pot fi invocate întotdeauna.
Printr-o hotărâre, Konle,
din 1 iunie 1999, Curtea de Justiţie a admis faptul că interesul
general, în
sensul dreptului comunitar, poate justifica restricţiile cu privire la
libera
circulaţie a capitalurilor.
2.2
Libera
circulaţie a capitalurilor şi fiscalitatea
Art.58 (ex-73D) pct.a), alin.1 din Tratatul de la
Roma dispune faptul că statele membre pot aplica dispoziţiile
pertinente ale
legislaţiei lor fiscale ce stabilesc o distincţie între contribuabilii
care nu
se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşterezidenţa lor sau
locurile în
care sunt investite capitalurile lor. De asemenea, pct. B prevede
posibilitatea
de a efectua controale pentru a lupta împotriva fraudei sau cu scop
statistic.
Paragraful 3 al acestui articol precizează faptul
că „măsurile în cauză nu trebuie să constituie nici un mijloc de
discriminare
arbitrară, nici o restricţie deghizată împotriva liberei circulaţii a
capitalurilor şi a plăţilor”.
1
Fiscalităţile indirecte sau drepturile de mutaţie
nu sunt armonizate şi dispoziţiile pertinente de fiscalitate directă
sau în materie
de drepturi de mutaţie pot lua în considerare rezidenţa
contribuabilului şi
include veniturile rezidentului obţinute în străinătate.
Dispoziţiile
pertinente ar putea conduce la stabilirea unei discriminări cu privire
la
activitatea anumitor prestatori de servicii care realizează operaţiuni
de
capital.
Un exemplu ilustrativ în acest sens este cel al
sectorului asigurărilor de viaţă, care a dat naştere unor situaţii
contencioase
(cazul Bachmann).
2.3.
Libera circulaţie a capitalurilor şi
prevenirea spălării banilor
În acest domeniu există 2 directive foarte
importante: Directiva 301 din 10 iunie 1991 şi Directiva 97 din 4
decembrie
2001.
Directiva din 1991 îşi propune să combată
operaţiunile de spălare a banilor în special prin instituirea unei
obligaţii la
adresa băncilor care trebuie să verifice identitatea clienţilor care
efectuează
operaţiuni cu sume ce depăşesc anumite plafoane valorice. De asemenea,
statele
membre au obligaţia de a efectua inspecţii şi controale pentru a se
asigura că
băncile îşi dau tot concursul la aplicarea acestor dispoziţii. Este
instituit
un comitet de contact sub egida comisiei.
Directiva din 2001, care reprezintă o completare a
aceleia din 1991 dă o definiţie a noţiunii de „spălare a banilor”. Se
detaliază
obligaţia statelor membre care trebuie să se asigure că instituţiile şi
persoanele la care se referă directiva îşi identifică clienţii pentru
care
prestează unele servicii, cum ar fi constituirea unui depozit sau
deschiderea
unui cont.
De asemenea, pentru sumele implicate ce depăşesc
plafonul de 15 mii de euro această identificare este obligatorie pentru
toate
operaţiunile.
CAPITOLUL
III
TRANSPUNEREA ACQUIS-ULUI COMUNITAR
ÎN ROMÂNIA
Transpunerea acquis-ului comunitar în ţara noastră
pesupune nu numai armonizarea legislativă, ci mai ales un nivel adecvat
al
capacităţii administrative de punere în aplicare a acestei legislaţii.
Stabilirea parcursului şi a unei date precise de aderare depind în mod
decisiv de
progresele pe care România le va înregistra în procesul intern de
pregătire a
aderării.
Prin creearea Ministerului Integrării Europene, în
ianuarie 2001, ca instituţie coordonatoare a pregătirii aderării
Romîniei la
UE, Guvernul României a consolidat baza instituţională necesară pentru
conducerea, accelerarea şi desfăşurarea eficientă a procesului de
aderare.
Negocierile de aderare aferente Capitolului 4
„Libera circulaţie a capitalurilor” au fost deschise în cadrul
Conferinţei de
aderare din luna iunie 2001. la data de 21 noiembrie 2001, România a
elaborat
Documentul de poziţie complementar I. Prin documentul de poziţie
complementar
II,
România îşi reînoieşte angajamentele asumate şi asigură că legislaţia
naţională
va fi armonizată cu acquis-ul comunitar, rezervându-şi dreptul ca pe
parcurs să
actualizeze conţinutul acestuia în funcţie de progresele legislative şi
instituţionale realizate.
1.
Liberalizarea mişcărilor de capital
1.1. Armonizarea legislaţiei
În domeniul liberalizării mişcărilor de capital,
prevederile regulamentului nr.3/1997 privind efectuarea operaţiunilor
valutare,
cu modificările ulteriaore au fost armonizate cu cele ale Directivei
88/361/CEE. În mod concret, au fost liberalizate următoarele operaţiuni:
-
admiterea
valorilor mobiliare şi a unităţilor organ ismelor de plasament colectiv
româneşti pe o piaţă de capital străină;
-
creditele
comerciale pe termen mediu şi lung acordate de rezidenţi nerezidenţilor;
-
garanţiile
acordate de nerezidenţi rezidenţilor;
-
transferurile
aferente contractelor de asigurare;
-
transferurile
de capital cu caracter personal reprezentând cadouri, donaţii, dote,
moşteniri
şi legate, transferuri de active ale emigranţilor;
-
etc.
Cadrul de reglementare necesar relizării
liberalizării graduale a celorlalte operaţiuni de capital autorizabile
a fost
creat, liberalizarea totală a opertaţiunilor de capital urmând a fi
realizată
cel târziu până la data aderării.
1.2. Capacitatea administrativă
În acest domeniu, instituţia responsabilă este
Banca Naţională a României care, în vederea îmbunătăţirii cadrului
legal în
domeniul liberalizării mişcărilor de capital a beneficiat de asistenţă
tehnică
şi a colaborat cu o serie de bănci centrale ale statelor membre ale UE
(Banca Franţei,
Banca Olandei, Banca Italiei).
2.
Sistemul de plăţi
2.1
Armonizarea legislaţiei
În ceea ce priveşte sistemul de plăţi, în luna
ianuarie a anului 2002, BNR a emis Regulamentul nr. 1 privind sistemul
de
transfer de fonduri de mare valoare, prin care se stabilesc principiile
şi
modul de desfăşurare a procesării şi decontării pe bază brută în
decursul unei
zile bancare a plăţilor de mare valoare între participanţi.
În acest scop s-a constituit Societatea Naţională
de Transfer şi Decontare a Fonduriloe-Transfond S.A., în calitate de
agent al
BNR şi constituie o fază premergătoare introducerii sistemului
electronic de
plăţi.
Noul sistem naţional de plăţi va fi aliniat în
totalitate la exigenţele existente în domeniu în UE. Decontarea finală
a operaţiunilor
este realizată în continuare de către Banca Centrală.
2.2 Capacitatea administrativă
Autoritatea naţională responsabilă cu acest
domeniu este BNR.
1.
Stimularea
investiţiilor străine
3.1 Armonizarea legislativă
În vederea stimulării investiţiilor străine
directe, a fost adoptată Legea nr.332 din 29 iunie 2001 privind
promovarea
investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie.
Acest act normativ vizează investiţiile directe de
peste 1 milion USD, care pot fi efectuate în toate domeniile de
activitate, cu
excepţia sectoarelor financiar, bancar, de asigurări-reasigurări,
precum şi a
celor reglementate de unle legi speciale. Prin această lege s-a
instituit un
cadru juridic stabil, echilibrat, nediscriminatoriu şi eficient.
De asemenea, prin legea nr 390 din 13 iunie 2002 a
fost înfiinţată Agenţia Română pentru Investiţii Străine, ca unica
instituţie
de informare şi promovare a investiţiilor străinedirecte în România.
3.2 Capacitatea administrativă
Autorităţii
Romîne pentru Investiţii Străine îi revine sarcina de a răspunde de
aplicarea
politicii Guvernului pentru promovarea şi atragerea investiţiilor
străine
directe. Astfel, ea coordonează elaborarea, acestor startegii şi
programe,
colaborând cu ministerele şi autorităţile publice locale. Ea veghează
la
respectarea regulilor privind investiţiile străine şi acordă, la
cerere,
asistenţă de specialitate investitorilor străini.
2.
Prevenirea
şi combaterea spălării banilor
4.1 Armonizarea legislaţiei
Pentru asigurarea unei transpuneri depline în
legislaţia internă a acquia-ului comunitar în domeniul prevenirii şi
combaterii
spălării banilor,
Oficiul Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a elaborat un proiect de
amendare a
Legii nr.21/1992
privind prevenirea şi
combaterea spălării banilor. Modificările aduse Legii 21/1992 au avut
în
vedere:
-
eliminarea
listei infracţiunilor generatoare de bani murdari şi introducerea
conceptului
de infracţiuni grave, ca bază a infracţiunii de spălare a banilor;
-
aplicarea
obligaţiilor de identificare din momentul intrării în relaţii de
afaceri cu un
client, conform art.3 al directivei, recomandării nr.10 AGAFI;
-
menţionarea
expresă a neopozabilităţiisecretului profesional şi bancar faţă de
ONPCSB.
4.2 Capacitatea administrativă
Instituţia responsabilă cu gestionarea acestui
domeniu este Oficiul naţional de Prevenire şi Combaterii a Spălării
Banilor
care a fost infiinţat prin legea nr.21 din 18 ianuarie 1999 şi ale
cărui
atribuţii au fost detaliate în Regulamentul
din 16 mai 2002de organizare şi funcţionare. Oficiul are ca obiect de
activitate prevenirea şi combaterea spălării banilor şi primeşte,
analizează, prelucrează informaţii şi
sesizează autărităţile abilitate prin lege.
3.
Circulaţia
terenurilor
5.1
Armonizarea legislaţiei
Întărirea cadrului legislativ în domeniul
cadastrului, geodeziei şi cartografiei a fost continuată, prin
adoptarea mai
multor acte legislative. Printre acestea amintim HG nr.1172/21.11.2001
pentru
aprobarea regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile
şi funcţionarea
comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor, a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum
şi
punerea în posesie a proprietarilor.
Totodată, au fost luate măsuri de accelerare a
implementării proiectului cadastrului general şi publicităţii imobiliare.
S-au demarat, de asemenea, lucrări de introducere
a cadastrului general în unele teritorii ale ţării.
5.2 Capacitatea administrativă
Începând cu a 2-a jumătate a anului 2001, Oficiul
Naţional de Cadastrului, Geodeziei şi Cartografiei a preluat
organizarea şi
coordonarea executării măsurătorilor pentru punerea în posesie a
titularilor
prevăzuţi de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi
completările
ulterioare, şi de Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate
potrivit prevederilor Legii nr.18/1991şi ale Legii nr. 169/1997.
CAPITOLUL
IV
Consideraţii finale
România acceptă în întregime acquis-ul comunitar
privind capitolul IV-libera circulaţie a capitalurilor, şi va lua
măsurile
necesare pentru implementarea efectivă a acestuia până la data
aderării, cu
excepţia achiziţionării terenurilor de către persoane fizice străine,
pentru
care românia solicită o perioadă de tranziţie.
România şi-a asumat unilateral data de 1 ianuarie
2007, ca ipoteză de lucru pentru încheierea pregătirilor de aderare la
UE.
Infrastructura instituţională necesară implementării acquis-ului va fi
completă
şi funcţională la data aderării României la UE.
Ţara noastră solicită o perioadă de tranziţie de
15 ani de la data aderării sale la UE pentru liberalizarea regimului
dobândirii,
de către persoanele fizice străine, a terenurilor din România cu
destinaţie
agricolă şi forestieră, a celor aflate permanent sub luciu de apă,
precum şi a
altor terenuri aflaten în extravilan şi, respectiv, de 5 ani pentru
liberalizarea regimului donândirii terenurilor situate în intravilan.
România va liberaliza treptat circulaţia
capitalurilor, respectând angajamentele asumate prin Acordul European.
Măsurile
de liberalizare vor intra în viguare până la data aderării României la
UE.
De asemenea, România este pregătită să aplice
acquis-ul comunitar privind sistemele de plăţi şi reglementările
privind
prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor,
până la
data aderării.
|