1
Elasticitatea
cererii; importanţa şi factorii ei
Elasticitatea
cererii eprimă sensibilitatea
cererii la modificarea preţului sau a altei condiţii a cererii.
Coeficientul elasticităţii
cererii (Ec) arată gradul,
fracţiunea sau
procentul modificării cererii în funcţie
de schimbarea preţului sau a altei condiţii a cererii. El se determină
pe baza
raportului dintre modificarea cererii (variabilă dependentă).
Coeficientul elasticităţii
cererii pentru
bunul X în funcţie de modificarea preţului acestui bun (E cpx) se poate calcula astfel:
a.
E
cpx = -
DC/C
: DP/P
=-C2
-C1/C1
: P2 -
P1/P1
Unde: D
C –proporţia modificării cererii;
C1 – cererea iniţială;
D
P – proporţia modificării preţului;
P1 – preţul iniţial.
b.
E
cpx = -(
%
DC/%
DP)=
-(
DC/C1*
100 ) / (DP/P1
*
100) = -(DC/DP
*
P1/C1)
c.
E
cpx = -[DC/(C1+C2)
: 2]
: [DP/(P1+P2)
: 2 = -(DC/DP)
*
[(P1+P2)
: 2]
/ [(C1+C2)
: 2 = -(DC/DP)
*
(P1+P2) / (C1+C2)
De exemplu, dacă presupunem
că preţul
bunului X se reduce de la 300 lei la 250 lei, iar cantitatea cerută
creşte de
la 200 la 400 de unităţi, coeficientul elasticităţii cererii pentru
bunul X, în
funcţie de preţul acestuia, este egal cu:
a.
E
cpx = -[(400-200/200)
: (250-300/300)]
= 6
b.
E
cpx = -(200/-50
*
300/200) = 6
c.
E
cpx = -[200/-50
*
(300+250/200+400) = 11/3
În funcţie de mărimea
acestui coeficient,
cererea pentru diferite bunuri poate înregistra următoarele forme:
1.
cerere
elastică, cînd E cp >
1
2.
cerere
inelastică, cînd E cp <
1
3.
cerere
cu elasticitate unitară, cînd E
cp = 1
4.
cerere perfect elastică,
cînd E cp => ¥
5.
cerere
perfect inelastică atunci cînd E
cp = 0
Ultimele două forme au
mai mult o valoare
teoretică decît practică, ele întîlnindu-se foarte rar şi numai în
anumite
condiţii de piaţă.
În graficul nr.4.1 se
prezintă diferitele
niveluri ale coeficientului elasticităţii cererii pentru bunul X în
funcţie de
preţul acestuia, iar în graficul nr.4.2 sunt reprezentate diferite
forme de
elasticitate a cereri: A – cerere perfect inelastică; B – cerere
perfect
elastică; C – cerere mai puţin elastică decît B, iar D – o cerere mai
puţin
elastică decît C.
Coeficientul elasticităţii cererii pentru
marfa X în funcţie de venit (E cvx) se calculează ca un
raport între
procentul modificării cantităţii cerute şi procentul modificării
venitului, în
condiţiile în care ceilalţi factori care determină cererea pentru marfa
X,
rămîn neschimbaţi (Ceteris paribus).
E
cvx = %
DC/%
DV
Dacă:
a.
E
cvx >
1 şi venitul creşte, ponderea cheltuielilor
pentru marfa X în cheltuielile totala va creşte;
b.
E
cvx <
1 şi venitul creşte, ponderea
cheltuielilor pentru marfa X în
cheltuielile totale se reduce.
În general, procentul
modificării
ponderii cheltuielilor pentru marfa X în totalul venitului cheltuit
este egal
cu (E cvx - 1) X procentul modificării venitului.
Coeficientul
elasticităţii cererii pentru
marfa X în funcţie de modificarea preţului altor bunuri, de exemplu: Y
şi Z, în
condiţiile în care ceilalţi factori care determină cererea pentru marfa
respectivă nu se modifică, se calculează astfel:
Ecpx
(Y) (Z)= %
DC/%
DP
unde P reprezintă preţul
bunului Y sau Z.
Cînd creşte cererea pentru
bunul X
datorită majorării preţului la bunul Y, atunci bunul Y poate fi
substituit cu
bunul X iar
E
cpx(y) >
0
Cînd consumatorii cumpără
mai puţin din
bunul X datorită creşterii preţului la bunul Z, atunci bunul Z este
complementar bunului X iar E cpx(z)
<
0.
Importanţa
şi factorii care detemină elasticitatea cererii
Modificarea preţului unui
anumit bun sau a
oricăreia din condiţiile cererii determină schimbări mai mari sau mai
mici,
pozitive sau negative, în cererea pentru bunul respectiv. Aceste
schimbări pot
fi cuantificate numai dacă se cunoaşte influenţa factorilor care
determină
elasticitatea cererii. Dintre aceşti factori, mai importanţi sunt cei
care
determină elasticitatea cererii în funcţie de preţ.
a.
Ponderea
venitului cheltuit pentru un anumit
bun în bugetul total al unei familii. Cu cît ponderea respectivă este
mai
ridicată, cu atît coeficientul elasticităţii cererii la preţ (E cp)
este mai mare, în situaţii în care celelalte condiţii ramîn constante.
Astfel,
presupunînd că bunul X are o pondere de
30%,
iar preţurile celor două bunuri se
majorează cu 10%, cererea pentru bunul X se va reduce cu mai mult de
10%, de
exemplu cu 15%, (E cp = 1,5), în timpul ce la bunul Y se va
reduce
cu mai puţin de 10%, de exemplu cu 8%, (E cp = 0,8).
Totodată, unele categorii de
bunuri au o
pondere mai mare în cheltuielile totale, în timp ce altele au o pondere
mai
redusă. Creştere diferenţelor dintre veniturile băneşti determină
modificări în
ponderile cheltuielilor pentru diferite categorii de bunuri. Astfel, pe
măsură
ce veniturile băneşti cresc, ponderea cheltuielilor pentru bunurile
alimentare se
reduce. De aceea, cheltuielile pentru alimente au o pondere mult mai
mare în
totalul cheltuielilor persoanelor cu venituri reduse decît la cele cu
venituri
mari.
În această situaţie,
coeficientul
elasticităţii cererii pentru bunurile alimentare este mai mare pentru
persoanelor cu venituri mici, în comparaţie cu persoanele care au
venituri mari
şi foarte mari.
b.
Gradul
de substituire a
bunurilor.
Între gradul de substituire a unor bunuri şi elasticitatea cererii în
funcţie
de preţ există o relaţie pozitivă. Coeficientul elasticităţii cererii
este cu
atît mai mare cu cît gradul de substituire este mai mare şi invers.
Astfel,
dacă este foarte greu ca în consum bunul A să fie substituit cu alte
bunuri,
iar preţul acestuia creşte cu 50%, cererea pentru bunul A se va reduce
cu mai
puţin de 50%, de exemplu, cu 20%, (Ecp = 0,4). În situaţia
în care
bunul A poate fi cu uşurinţă substitui cu alte bunuri disponibile pe
piaţă,
care au proprietăţi similare sau apropiate şi al căror preţ nu a-a
modificat,
cererea pentru bunul A se va reduce cu un procent mai mare de 50%, de
exemplu
cu 75% (Ecp = 1,5).
c.
Gradul
necesităţii în
consum.
Din
puctul de vedere al naturii, trebuinţelor care pot fi satisfăcute,
bunurile pot
fi grupate în două categorii: a)bunuri normale de strictă necesitate;
b) bunuri
de lux.
Nivelul coeficientului
elasticităţii
cererii pentru bunurile de lux, în funcţie de preţul acestora, este mai
mare
decît al celui pentru bunurile normale. De regulă bunurile care pot fi
considerate de luxau o cerere elastică, iar cererea pentru bunurile
vitale este
inelastică. Desigur că în cadrul fiecărei categorii de bunuri există
diferenţe
între nivelul coeficientului
cereri
în funcţie de preţul
acestora.
d.
Durata
perioadei de timp de
la modificarea preţului.
Între durata perioadei de timp de la schimbarea preţului unui anumit
bun şi
mărimea coeficientului elasticităţii cererii la preţ există o relaţie
directă,
pozitivă. Astfel, dacă preţul bunului A se dublează cererea pentru
bunul
respectiv într-o perioadă scurtă de timp, se va reduce, de exemplu cu
80% (Ecp
= 0,8). Pe o perioadă îndelungată de timp însă se va reduce cu un
procent mult
mai mare, de exemplu, cu 120% (Ecp = 1,2).
Cunoaşterea influenţei
acestor factori
asupra elasticităţii cererii în funcţie de modificarea preţului
prezintă o
importanţă deosebită pentru estimarea venitului total încasat care este
egal cu
produsul dintre cantitatea bunurilor vîndute (Q) şi preţul de vînzare
pe piaţă
(P). Astfel că veniturile totale sunt egale cu cheltuielile totale şi
cu
totalul vînzărilor (VT = Q.P).
În situaţia în care cererea
pentru anumite
bunuri este elastică în funcţie de preţul acestora, între modificarea
preţului
şi venitul total încasat există o relaţie inversă, negativă. În cazul
în care
cererea este inelastică între evoluţia preţului şi venitul total există
o
relaţie pozitivă. În situţia în care există o cerere cu elasticitate
unitară,
venitul total încasat nu se modifică.
Relaţiile dintre nivelul
coeficientului
elasticităţii cererii la preţ (E cp) şi venitul total
încasat (VT)
sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Efectul
modificării preţului asupra venitului încasat
Tabelul nr. 4.2.
E cp >
1
E cp
= 1
E cp <
1
Creşterea
preţului
VT
scade
VT
rămîne constant
VT
creşte
Reducerea
preţului
VT
creşte
VT
rămîne constant
VT
scade
Procentul modificării venitului toal este egal
cu (1- Ecp) X procentul modificării preţului.
a.
Ecp
>
1, între modificarea preţului şi a VT există
un raport invers (o relaţie negativă);
b.
Ecp <
1, între modificarea preţului şi a VT există
un raport direct (o relaţie pozitivă);
c.
Ecp = 1, VT nu se modifică indiferent de sensul
scimbării preţului.
Cunoaşterea formei de
elasticitate a
cererii prezintă o importanţă deosebită în procesul decizional deoarece
în
condiţiile practicării unor preţuri mai scăzute, maximizarea profitului
este
posibilă numai în situaţia unei cereri elastice. Mărimea profitului
depinde de
evoluţia venitului total încasat şi a costului total. În cazul în care
creşterea costului total este mai mare decît creşterea venitului,
profitul
total se reduce, iar dacă procentul de creştere a costului toal este
mai redus
decît cel de creştere a venitului total, profitul creşte.
Totodată, mărimea profitului
depinde şi de
raportul dintre modificarea cantităţii cerute şi a preţului. Cu cît
procentul
de creştere a cantităţii cerute este mai mare decît cel al reducerii
preţului,
cu atît profitul este mai mare.
Elasticitatea
ofertei. Importanţa cunoaşterii ofertei şi elasticităţii ei
Elasticitatea
ofertei exprimă dimensiunile
sau gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a
oricăreia din condiţiile ofertei. Elasticitatea poate fi evidenţiată
prin
coeficientul elasticităţii ofertei.
Astfel, pentru determinarea
mărimii
coeficientului elasticităţii ofertei uni anumit bun, în funcţie de
preţul
acestuia (E op), se utilizează următoarele metode:
a.
Eop=(DO/Oo)
: (DP/Po)
sau Eop=% DO/%
DP
b.
Eop=[DO/(Oo+O1):2]
: [DP/(Po+P1):2]
Eop=DO/DP
*
[(Po+P1):2/(Oo+O1):2]
Eop=DO/DP
*
[(Po+P1)/2]
*
[2/(Oo+O1)]
Eop=DO/DP
*[(Po+P1)/(Oo+O1)]
De exemplu dacă avem în
vedere baremul
iniţial al ofertei şi considerăm că preţul creşte de la 50 la 100 lei
unitate,
coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de preţul bunului
respectiv va
fi:
a.
Eop=600-400/400
:100-50/50=0,5 sau
Eop=50%/100%=0,5
b.
Eop=600-400/100-50
*
50+100/400+600=0,6
Rezultă că în condiţiile
creşterii cu 1% a
preţului, cantitatea oferită va creşte cu mai puţin de un procent.
În funcţie de nivelul
coeficientului
elasticităţii ofertei la preţ, formele ofertei se prezintă astfel:
a.
Oferta
este elastică atunci cînd unui anumit
procent de modificarea preţului unitar îi corespunde o modificare mai
mare a
ofertei. În acest caz, Eop este mai mare decît 1, deoarece DO/Oo
>DP/Po
b.
Ofertă
cu elasticitate unitară, cînd unui
procent în modificarea preţului îi corespunde unul similar în
schimbarea ofertei.
Deci Eop = 1 cînd DO/Oo
=DP/Po.
c.
Oferta
este inelastică atunci cînd procentul
modificării ofertei este mai mic decît procentul modificării preţului.
Deci Eop
<
1 cînd DO/Oo
<
DP/Po.
d.
Oferta
perfect elastică reprezintă un caz
extrem, un concept teoretic care nu există în realitate şi care
presupune ca la
un preţ dat, oferta să creascî la infinit. Deci: Eop = ¥
deoarece DP/Po
= 0.
e.
Oferta
perfect inelastică reprezintă un alt
caz extrem, cînd la orice modificare a preţului, oferta nu se modifică.
Deci Eop
= 0, deoarece DO/Oo=
0
Elasticitatea ofertei,
ca şi
elasticitatea cererii prezintă o importanţă deosebită în procesul
decizional,
deoarece în funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun,
veniturile
totale încasate depind atît de forma elasticităţii cererii, cît şi de
posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie. Elasticitatea
oferti
este determinată de o serie de factori, mai importanţi fiind cei
analizaţi mai
jos.
Costul
producţiei.
În situaţia în care pe
piaţa unui bun se înregistrează o creştere, iar celelalte condiţii
rămîn
neschimbate, creşterea ofertei depinde de nivelul costului de
producţie. La un
nivel dat al eficienţei utilizării factorilor de producţie, mărimea
costului
depinde de preţul resurselor economice utlizate. Fiind o cerere
derivată,
nivelul preţului acestor resurse va depinde de modificarea cererii de
pe piaţa
bunului X. Presupunînd că se înregistreză o creştere a cererii pe piaţa
bunului
X, acelaşi nivel de preţ, oferta poate să crească numai dacă mărimea
1
1.
costului
mediu nu creşte. Dar la un anumit
nivel al eficienţei utilizării resurselor, creşterea ofertei bunului X
nu poate
avea loc fără o creştere a cererii pe piaţa resurselor şi deci, a
preţului
acestor resurse şi în fine a costului mediu al bunului X. În aceste
condiţii,
oferta bunului X nu poate să crescă saui poate înregistra creşteri
nesemnificative.
Rezultă că între nivelul
costului şi
elasticitatea ofertei există o relaţie negativă. Creşterea costului va
determina o scădere a elasticităţii ofertei şi invers, dacă toate
celelalte
împrejurări rămîn constante.
2.
Posibilităţile
de stocare a
bunurilor.
Dacă
bunul X poate fi depozitat şi păstrat o anumită perioadă de timp,
elasticitatea
ofertei în funcţie de preţul acestui bun creşte şi invers, în cazul în
care
posibilităţile de stocare sunt reduse. În concluzie, între
posibilităţile de
stocare a bunurilor şi nivelul coeficientului elasticităţii ofertei la
preţ
există o relaţie pozitivă.
3.
Costul
stocării.
Păstrarea oricărui bun costă. În acest cost
sunt incluse atît cheltuielile de depozitare, chirii,salarii etc., cît
şi
cheltuielile legate de pierderea, prin depreciere sau schimbare a
modei,
nivelul calitativ al bunurilor stocate. Aceste cheltuieli se adaugă la
costul
producţiei (preţul la care acesta a fost cumpărat), rezultînd costul
total care
se află în relaţie inversă cu elasticitatea ofertei la preţul de pe
piaţa
bunului respectiv.
4.
Perioada
de timp de la
modificarea preţului.
Dacă
preţul de pe piaţa bunului X se majorează, iar celelalte condiţii ale
ofertei
rămîn constante, forma elasticităţii ofertei depinde de durata
perioadei de
timp care a trecut de la modificarea preţului. În acest context există
trei
perioade de timp: a) perioada pieţei, b) o perioadă scurtă de timp, c)
o
perioadă lungă de timp.
a)
Perioada
pieţei
se caracterizează printr-o durată foarte
scurtă de timp de la modificarea preţului bunului X, ca urmare a
creşterii
cererii, perioadă în care ofertanţii se găsesc în imposibilitatea
sporirii
producţiei, oferta fiind perfect inelastică. În graficul nr.6.3, unde
se
prezintă această situaţie, cantitatea oferită rămîne neschimbată, iar
preţul
creşte de la Po la P1 ca rezultat a creşterii
cererii de
la Co la C1.
b)
Perioada
scurtă de timp
imprimă ofertei un caracter inelastic. În
această perioadă, în condiţiile creşterii preţului bunului X ca
rezultat al
creşterii cererii, există posibilitatea sporirii, în anumite limite, a
cantităţii oferite prin utilizarea unui volummai mare de resurse
disponibile
(muncă,materii prime, materiale, enrgie etc.). În graficul nr.6.4 unde
se
prezintă această situaţie, se constată o creştere a cantităţii oferite
de la Qo
la Q1 ca urmare a majorării preţului de la Po la P1,
majorare determinată de creşterea cererii. Însă, procentul de creştere
a
cantităţii oferite este mai mic decît procentul de sporire a preţului.
c)
Perioada
îndelungată de
timp
asigură posibilitatea unei oferte elastice a bunului X. În cadrul
acestei
perioade, producătorii pot spori cantitatea factorilor de producţie
implicaţi
în producerea bunului X printr-un proces investiţional susţinut în
scopul
lărgirii capacităţilor de producţie existente sau prin intrarea de noi
firme în
industria bunului respectiv, ca urmare a creşterii cererii şi în final
a
preţului. Graficul nr.6.5 oferă posibilitatea analizei relaţiilor
dintre
schimbarea cererii şi preţului, pe de o parte, şi modificarea
cantităţii de pe
piaţa bunului X, pe de altă parte. În această situaţie, procentul
creşterii
cantităţii oferite este mai mare decît cel de creştere a preţului,
deci: %(Q1-Qo)
>
%(P1-Po).
Din analiza celor trei
situţii
reprezentate grafic, se poate constata că nivelul preţului de pe piaţa
bunului
X, la o anumită ofertă, se modifică în funcţie de schimbarea cererii.
Astfel în
condiţiile unei anumite oferte (Oo) şi cererii (Co),
piaţa bunului X se află în echilibru (Eo), preţul de
echilibru fiind
(Po), iar cantitatea de echilibru (Qo). Însă
acest
echilibru este temporar. El se modifică dacă una din cele două forţe
ale pieţei
se schimbă.
Astfel, dacă are loc o
creştere a cererii
de la Co la C1 iar oferta rămîne aceeaşi,
echilibrul
pieţei pe o perioadă scurtă de timp se va situa la punctul E1
corespunzător preţului P1 şi cantităţii oferite, Q1.
Desigur că cele trei noi puncte de echilibru (E1)
evidenţiază raporturi
cantitative diferit între modificarea preţului şi acantităţii în
funcţie de
forma de elasticitate a ofertei. În graficele nr.6.3, 6.4 şi 6.5,
preţul este
considerat variabilă dependentă iar cererea variabilă independentă,
astfel că o
creştere a cererii, ca rezultat al modificării venitului sau a altei
condiţii,
determină o creştere a preţului în condiţiile unei oferte date. La
rîndul său
noul preţ determină o extindere a ofertei. Modificarea echilibrului
dintre
cantitatea oferită şi cererea de pe piaţa bunului X poate fi urmărită
pe baza
unor date ipotetice din tabelul de mai jos.
Efectul
modificării cererii asupra
nivelului preţului de echilibru
Tabelul
nr.6.3.
Preţul lei/unit.
Oferta
iniţială (Oo) (unităţi)
Cererea
iniţială (Co) (unităţi)
Cererea
mărită (C1) (unităţi)
C1
= 1.800 – 4P
300
1400
200
600
250
1200
400
800
200
1000
600
1000
150
800
800
1200
100
600
1000
1400
50
400
1200
1600
Din analiza datelor
prezentate în tabelul
de mai jos se pot desprinde următoarele concluzii:
a.
La
preţul de 150 de lei unitatea, cantitatea
oferită este egală cu cea cerută. Temporar piaţa se află în echilibru
în
condiţii în care Oo = 200+4P = Co = 1.400-4P.
b.
Ca
urmare a creşterii cererii, preţul de
echilibru se ridică la nivelul de 200 lei unitatea. Piaţa bunului X a
intrat
într-un nou echilibru, Oo = 200+4P = C1 =
1.800-4P.
c.
Creşterea
cererii are loc în condiţiile unei
oferte inelastice, preţul sporind cu 33% iar cantitatea oferită numai
cu 25%.
Veniturile totale încasate cresc de la 120.000 lei la 200.000 lei.
Echilibrul pieţei bunului X
se schimbă şi
datorită modificării ofertei. Astfel dacă în condiţiile unei cereri
elastice se
înregistreză o creştere a ofertei (variabilă independentă) preţul
(variabilă
dependentă) se va reduce, însă într-o proporţie mai mică decît
proporţia
creşterii ofertei (vezi graficul nr.6.6). În această situaţie, cererea
se va
extinde iar veniturile totale încasate vor creşte.
Dacă se înregistrează o
creştere a ofertei
în condiţiile unei cereri inelastice (menţionăm că pentru majoritatea
bunurilor
de consum cererea este inelastică), procentul de creştere a ofertei va
fi
devansat de cei ai reducerii preţului. În aceste condiţii se
înregistrează o
extindere a cererii.
Totodată, veniturile totale
încasate din
vînzarea bunului X scad. Această situaţie poate fi urmărită în tabelul
nr. 6.4.
ca şi în graficul 6.7.
Efectul
modificării ofertei asupra
nivelului preţului de echilibru
Tabelul
nr.6.4.
Preţul lei/unit.
Cererea iniţială (Co)
Oferta iniţială (Oo)
Oferta mărită
(O1) = 600 + 4P
300
200
1400
1800
250
400
1200
1600
200
600
1000
1400
150
800
800
1200
100
1000
600
1000
50
1200
400
800
Din analiza datelor din tabelul de mai sus
rezultă următoarele concluzii:
a.
La
nivelul iniţial de echilibru al pieţei
bunului X, cantitatea este de 800 unităţi iar preţul de 150 lei
unitatea;
b.
Creşterea
ofertei (O1) determină o
nouă situaţie de echlibru la cantitatea şi la preţul de 100 lei
unitatea (Co
= 1.400 – 4P = O1 = 600 + 4P);
c.
Ca
urmare a creşterii ofertei cu 25%, preţul
se reduce cu 33% iar cantitatea cerută cu 25%, deci procentul reducerii
preţului este mai mare decît procentul creşterii cantităţii.
d.
Datorită
formei inelastice a cererii,
veniturile totale încasate din vînzarea bunului X se diminuează de la
120.000
lei la 100.000 lei.
Din situaţiile prezentate
privind
modificarea celor două forţe ale pieţei – cererea şi oferta – datorită
schimbării unor factori specifici care mai poartă denumirea de
condiţiile
cererii şi ofertei, rezultă următoarele ipoteze:
1.
o
creştere a cererii (condiţiile ofertei
rămînînd neschimbate) sau o reducere a ofertei (condiţiile cererii
rămînînd
neschimbate) vor conduce la o creştere a preţului;
2.
o
reducere a cererii (condiţiile ofertei
fiind considerate constante), sau o creştere a ofertei (condiţiile
cererii
fiind considerate constante), vor determina o reducere a preţului.
Aceste ipoteze
reprezintă axiomele
fundamentale ale legii generale a cererii şi ofertei.
|