1

Elasticitatea cererii; importanţa şi factorii ei

     Elasticitatea cererii eprimă sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altei condiţii a cererii.

     Coeficientul elasticităţii cererii  (Ec) arată gradul, fracţiunea sau procentul modificării cererii în  funcţie de schimbarea preţului sau a altei condiţii a cererii. El se determină pe baza raportului dintre modificarea cererii (variabilă dependentă).

     Coeficientul elasticităţii cererii pentru bunul X în funcţie de modificarea preţului acestui bun (E cpx)  se poate calcula astfel:

a.       E cpx  = - DC/C : DP/P =-C2 -C1/C1 : P2 - P1/P1

Unde:  D C –proporţia modificării cererii;

             C1 – cererea iniţială;

            D P – proporţia modificării preţului;

             P1 – preţul iniţial.

b.   E cpx = -( % DC/% DP)= -( DC/C1* 100 ) / (DP/P1 * 100) = -(DC/DP * P1/C1)

c.   E cpx  = -[DC/(C1+C2) : 2] : [DP/(P1+P2) : 2 = -(DC/DP) * [(P1+P2) : 2] / [(C1+C2) : 2 = -(DC/DP) * (P1+P2) / (C1+C2)

     De exemplu, dacă presupunem că preţul bunului X se reduce de la 300 lei la 250 lei, iar cantitatea cerută creşte de la 200 la 400 de unităţi, coeficientul elasticităţii cererii pentru bunul X, în funcţie de preţul acestuia, este egal cu:

a.   E cpx = -[(400-200/200) : (250-300/300)] = 6

b.   E cpx = -(200/-50 * 300/200) = 6

c.   E cpx = -[200/-50 * (300+250/200+400) = 11/3

     În funcţie de mărimea acestui coeficient, cererea pentru diferite bunuri poate înregistra următoarele forme:

1.   cerere elastică, cînd E cp  > 1

2.   cerere inelastică, cînd E cp < 1

3.   cerere cu elasticitate unitară, cînd E cp = 1

4.   cerere perfect elastică, cînd E cp => ¥

5.   cerere perfect inelastică atunci cînd E cp = 0

      Ultimele două forme au mai mult o valoare teoretică decît practică, ele întîlnindu-se foarte rar şi numai în anumite condiţii de piaţă.

      În graficul nr.4.1 se prezintă diferitele niveluri ale coeficientului elasticităţii cererii pentru bunul X în funcţie de preţul acestuia, iar în graficul nr.4.2 sunt reprezentate diferite forme de elasticitate a cereri: A – cerere perfect inelastică; B – cerere perfect elastică; C – cerere mai puţin elastică decît B, iar D – o cerere mai puţin elastică decît C.

 Coeficientul elasticităţii cererii pentru marfa X în funcţie de venit (E cvx) se calculează ca un raport între procentul modificării cantităţii cerute şi procentul modificării venitului, în condiţiile în care ceilalţi factori care determină cererea pentru marfa X, rămîn neschimbaţi (Ceteris paribus).

E cvx = % DC/% DV

     Dacă:

a.   E cvx > 1 şi venitul creşte, ponderea cheltuielilor pentru marfa X în cheltuielile totala va creşte;

b.   E cvx < 1 şi venitul creşte,  ponderea cheltuielilor pentru marfa X în cheltuielile totale se reduce.

      În general, procentul modificării ponderii cheltuielilor pentru marfa X în totalul venitului cheltuit este egal cu (E cvx - 1) X procentul modificării venitului.

     Coeficientul elasticităţii cererii pentru marfa X în funcţie de modificarea preţului altor bunuri, de exemplu: Y şi Z, în condiţiile în care ceilalţi factori care determină cererea pentru marfa respectivă nu se modifică, se calculează astfel:

Ecpx (Y) (Z)= % DC/% DP

     unde P reprezintă preţul bunului Y sau Z.

     Cînd creşte cererea pentru bunul X datorită majorării preţului la bunul Y, atunci bunul Y poate fi substituit cu bunul X iar

E cpx(y)  > 0

     Cînd consumatorii cumpără mai puţin din bunul X datorită creşterii preţului la bunul Z, atunci bunul Z este complementar bunului X iar E cpx(z)  < 0.

Importanţa şi factorii care detemină elasticitatea cererii

     Modificarea preţului unui anumit bun sau a oricăreia din condiţiile cererii determină schimbări mai mari sau mai mici, pozitive sau negative, în cererea pentru bunul respectiv. Aceste schimbări pot fi cuantificate numai dacă se cunoaşte influenţa factorilor care determină elasticitatea cererii. Dintre aceşti factori, mai importanţi sunt cei care determină elasticitatea cererii în funcţie de preţ.

a.   Ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun în bugetul total al unei familii. Cu cît ponderea respectivă este mai ridicată, cu atît coeficientul elasticităţii cererii la preţ (E cp) este mai mare, în situaţii în care celelalte condiţii ramîn constante. Astfel, presupunînd că bunul X are o pondere de

30%, iar preţurile celor două bunuri se majorează cu 10%, cererea pentru bunul X se va reduce cu mai mult de 10%, de exemplu cu 15%, (E cp = 1,5), în timpul ce la bunul Y se va reduce cu mai puţin de 10%, de exemplu cu 8%, (E cp = 0,8).

     Totodată, unele categorii de bunuri au o pondere mai mare în cheltuielile totale, în timp ce altele au o pondere mai redusă. Creştere diferenţelor dintre veniturile băneşti determină modificări în ponderile cheltuielilor pentru diferite categorii de bunuri. Astfel, pe măsură ce veniturile băneşti cresc, ponderea cheltuielilor pentru bunurile alimentare se reduce. De aceea, cheltuielile pentru alimente au o pondere mult mai mare în totalul cheltuielilor persoanelor cu venituri reduse decît la cele cu venituri mari.

     În această situaţie, coeficientul elasticităţii cererii pentru bunurile alimentare este mai mare pentru persoanelor cu venituri mici, în comparaţie cu persoanele care au venituri mari şi foarte mari.

b.   Gradul de substituire a bunurilor. Între gradul de substituire a unor bunuri şi elasticitatea cererii în funcţie de preţ există o relaţie pozitivă. Coeficientul elasticităţii cererii este cu atît mai mare cu cît gradul de substituire este mai mare şi invers. Astfel, dacă este foarte greu ca în consum bunul A să fie substituit cu alte bunuri, iar preţul acestuia creşte cu 50%, cererea pentru bunul A se va reduce cu mai puţin de 50%, de exemplu, cu 20%, (Ecp = 0,4). În situaţia în care bunul A poate fi cu uşurinţă substitui cu alte bunuri disponibile pe piaţă, care au proprietăţi similare sau apropiate şi al căror preţ nu a-a modificat, cererea pentru bunul A se va reduce cu un procent mai mare de 50%, de exemplu cu 75% (Ecp = 1,5).

c.   Gradul necesităţii în consum. Din puctul de vedere al naturii, trebuinţelor care pot fi satisfăcute, bunurile pot fi grupate în două categorii: a)bunuri normale de strictă necesitate; b) bunuri de lux.

     Nivelul coeficientului elasticităţii cererii pentru bunurile de lux, în funcţie de preţul acestora, este mai mare decît al celui pentru bunurile normale. De regulă bunurile care pot fi considerate de luxau o cerere elastică, iar cererea pentru bunurile vitale este inelastică. Desigur că în cadrul fiecărei categorii de bunuri există diferenţe între nivelul coeficientului

cereri în funcţie de preţul acestora.

d.   Durata perioadei de timp de la modificarea preţului. Între durata perioadei de timp de la schimbarea preţului unui anumit bun şi mărimea coeficientului elasticităţii cererii la preţ există o relaţie directă, pozitivă. Astfel, dacă preţul bunului A se dublează cererea pentru bunul respectiv într-o perioadă scurtă de timp, se va reduce, de exemplu cu 80% (Ecp = 0,8). Pe o perioadă îndelungată de timp însă se va reduce cu un procent mult mai mare, de exemplu, cu 120% (Ecp = 1,2).

     Cunoaşterea influenţei acestor factori asupra elasticităţii cererii în funcţie de modificarea preţului prezintă o importanţă deosebită pentru estimarea venitului total încasat care este egal cu produsul dintre cantitatea bunurilor vîndute (Q) şi preţul de vînzare pe piaţă (P). Astfel că veniturile totale sunt egale cu cheltuielile totale şi cu totalul vînzărilor (VT = Q.P).

     În situaţia în care cererea pentru anumite bunuri este elastică în funcţie de preţul acestora, între modificarea preţului şi venitul total încasat există o relaţie inversă, negativă. În cazul în care cererea este inelastică între evoluţia preţului şi venitul total există o relaţie pozitivă. În situţia în care există o cerere cu elasticitate unitară, venitul total încasat nu se modifică.

     Relaţiile dintre nivelul coeficientului elasticităţii cererii la preţ (E cp) şi venitul total încasat (VT) sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Efectul modificării preţului asupra venitului încasat

                                                                                         Tabelul nr. 4.2.

      E cp > 1

        E cp = 1

      E cp < 1

Creşterea preţului

VT scade

VT rămîne constant

VT creşte

Reducerea preţului

VT creşte

VT rămîne constant

VT scade

 Procentul modificării venitului toal este egal cu (1- Ecp) X procentul modificării preţului.

a.   Ecp  > 1, între modificarea preţului şi a VT există un raport invers (o relaţie negativă);

b.   Ecp  < 1, între modificarea preţului şi a VT există un raport direct (o relaţie pozitivă);

c.   Ecp  = 1, VT nu se modifică indiferent de sensul scimbării preţului.

     Cunoaşterea formei de elasticitate a cererii prezintă o importanţă deosebită în procesul decizional deoarece în condiţiile practicării unor preţuri mai scăzute, maximizarea profitului este posibilă numai în situaţia unei cereri elastice. Mărimea profitului depinde de evoluţia venitului total încasat şi a costului total. În cazul în care creşterea costului total este mai mare decît creşterea venitului, profitul total se reduce, iar dacă procentul de creştere a costului toal este mai redus decît cel de creştere a venitului total, profitul creşte.

     Totodată, mărimea profitului depinde şi de raportul dintre modificarea cantităţii cerute şi a preţului. Cu cît procentul de creştere a cantităţii cerute este mai mare decît cel al reducerii preţului, cu atît profitul este mai mare.

Elasticitatea ofertei. Importanţa cunoaşterii ofertei şi elasticităţii ei

     Elasticitatea ofertei exprimă dimensiunile sau gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia din condiţiile ofertei. Elasticitatea poate fi evidenţiată prin coeficientul elasticităţii ofertei.

     Astfel, pentru determinarea mărimii coeficientului elasticităţii ofertei uni anumit bun, în funcţie de preţul acestuia (E op), se utilizează următoarele metode:

a.   Eop=(DO/Oo) : (DP/Po) sau Eop=% DO/% DP

b.   Eop=[DO/(Oo+O1):2] : [DP/(Po+P1):2]

Eop=DO/DP * [(Po+P1):2/(Oo+O1):2]

Eop=DO/DP * [(Po+P1)/2] * [2/(Oo+O1)]

Eop=DO/DP *[(Po+P1)/(Oo+O1)]

     De exemplu dacă avem în vedere baremul iniţial al ofertei şi considerăm că preţul creşte de la 50 la 100 lei unitate, coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de preţul bunului respectiv va fi:

a.   Eop=600-400/400 :100-50/50=0,5 sau Eop=50%/100%=0,5

b.   Eop=600-400/100-50 * 50+100/400+600=0,6

     Rezultă că în condiţiile creşterii cu 1% a preţului, cantitatea oferită va creşte cu mai puţin de un procent.

     În funcţie de nivelul coeficientului elasticităţii ofertei la preţ, formele ofertei se prezintă astfel:

a.   Oferta este elastică atunci cînd unui anumit procent de modificarea preţului unitar îi corespunde o modificare mai mare a ofertei. În acest caz, Eop este mai mare decît 1, deoarece DO/Oo >DP/Po

b.   Ofertă cu elasticitate unitară, cînd unui procent în modificarea preţului îi corespunde unul similar în schimbarea ofertei. Deci Eop = 1 cînd DO/Oo =DP/Po.

c.   Oferta este inelastică atunci cînd procentul modificării ofertei este mai mic decît procentul modificării preţului. Deci Eop < 1 cînd DO/Oo < DP/Po.

d.   Oferta perfect elastică reprezintă un caz extrem, un concept teoretic care nu există în realitate şi care presupune ca la un preţ dat, oferta să creascî la infinit. Deci: Eop = ¥ deoarece DP/Po = 0.

e.   Oferta perfect inelastică reprezintă un alt caz extrem, cînd la orice modificare a preţului, oferta nu se modifică. Deci Eop = 0, deoarece DO/Oo= 0

      Elasticitatea ofertei, ca şi elasticitatea cererii prezintă o importanţă deosebită în procesul decizional, deoarece în funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun, veniturile totale încasate depind atît de forma elasticităţii cererii, cît şi de posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie. Elasticitatea oferti este determinată de o serie de factori, mai importanţi fiind cei analizaţi mai jos.

1.   costului mediu nu creşte. Dar la un anumit nivel al eficienţei utilizării resurselor, creşterea ofertei bunului X nu poate avea loc fără o creştere a cererii pe piaţa resurselor şi deci, a preţului acestor resurse şi în fine a costului mediu al bunului X. În aceste condiţii, oferta bunului X nu poate să crescă saui poate înregistra creşteri nesemnificative.

     Rezultă că între nivelul costului şi elasticitatea ofertei există o relaţie negativă. Creşterea costului va determina o scădere a elasticităţii ofertei şi invers, dacă toate celelalte împrejurări rămîn constante.

2.   Posibilităţile de stocare a bunurilor. Dacă bunul X poate fi depozitat şi păstrat o anumită perioadă de timp, elasticitatea ofertei în funcţie de preţul acestui bun creşte şi invers, în cazul în care posibilităţile de stocare sunt reduse. În concluzie, între posibilităţile de stocare a bunurilor şi nivelul coeficientului elasticităţii ofertei la preţ există o relaţie pozitivă.

3.   Costul stocării. Păstrarea oricărui bun costă. În acest cost sunt incluse atît cheltuielile de depozitare, chirii,salarii etc., cît şi cheltuielile legate de pierderea, prin depreciere sau schimbare a modei, nivelul calitativ al bunurilor stocate. Aceste cheltuieli se adaugă la costul producţiei (preţul la care acesta a fost cumpărat), rezultînd costul total care se află în relaţie inversă cu elasticitatea ofertei la preţul de pe piaţa bunului respectiv.

4.   Perioada de timp de la modificarea preţului. Dacă preţul de pe piaţa bunului X se majorează, iar celelalte condiţii ale ofertei rămîn constante, forma elasticităţii ofertei depinde de durata perioadei de timp care a trecut de la modificarea preţului. În acest context există trei perioade de timp: a) perioada pieţei, b) o perioadă scurtă de timp, c) o perioadă lungă de timp.

a)   Perioada pieţei se caracterizează printr-o durată foarte scurtă de timp de la modificarea preţului bunului X, ca urmare a creşterii cererii, perioadă în care ofertanţii se găsesc în imposibilitatea sporirii producţiei, oferta fiind perfect inelastică. În graficul nr.6.3, unde se prezintă această situaţie, cantitatea oferită rămîne neschimbată, iar preţul creşte de la Po la P1 ca rezultat a creşterii cererii de la Co la C1.

b)  Perioada scurtă de timp imprimă ofertei un caracter inelastic. În această perioadă, în condiţiile creşterii preţului bunului X ca rezultat al creşterii cererii, există posibilitatea sporirii, în anumite limite, a cantităţii oferite prin utilizarea unui volummai mare de resurse disponibile (muncă,materii prime, materiale, enrgie etc.). În graficul nr.6.4 unde se prezintă această situaţie, se constată o creştere a cantităţii oferite de la Qo la Q1 ca urmare a majorării preţului de la Po la P1, majorare determinată de creşterea cererii. Însă, procentul de creştere a cantităţii oferite este mai mic decît procentul de sporire a preţului.

c)   Perioada îndelungată de timp asigură posibilitatea unei oferte elastice a bunului X. În cadrul acestei perioade, producătorii pot spori cantitatea factorilor de producţie implicaţi în producerea bunului X printr-un proces investiţional susţinut în scopul lărgirii capacităţilor de producţie existente sau prin intrarea de noi firme în industria bunului respectiv, ca urmare a creşterii cererii şi în final a preţului. Graficul nr.6.5 oferă posibilitatea analizei relaţiilor dintre schimbarea cererii şi preţului, pe de o parte, şi modificarea cantităţii de pe piaţa bunului X, pe de altă parte. În această situaţie, procentul creşterii cantităţii oferite este mai mare decît cel de creştere a preţului, deci: %(Q1-Qo) > %(P1-Po).

     Din analiza celor trei situţii reprezentate grafic, se poate constata că nivelul preţului de pe piaţa bunului X, la o anumită ofertă, se modifică în funcţie de schimbarea cererii. Astfel în condiţiile unei anumite oferte (Oo) şi cererii (Co), piaţa bunului X se află în echilibru (Eo), preţul de echilibru fiind (Po), iar cantitatea de echilibru (Qo). Însă acest echilibru este temporar. El se modifică dacă una din cele două forţe ale pieţei se schimbă.

     Astfel, dacă are loc o creştere a cererii de la Co la C1 iar oferta rămîne aceeaşi, echilibrul pieţei pe o perioadă scurtă de timp se va situa la punctul E1 corespunzător preţului P1 şi cantităţii oferite, Q1. Desigur că cele trei noi puncte de echilibru (E1) evidenţiază raporturi cantitative diferit între modificarea preţului şi acantităţii în funcţie de forma de elasticitate a ofertei. În graficele nr.6.3, 6.4 şi 6.5, preţul este considerat variabilă dependentă iar cererea variabilă independentă, astfel că o creştere a cererii, ca rezultat al modificării venitului sau a altei condiţii, determină o creştere a preţului în condiţiile unei oferte date. La rîndul său noul preţ determină o extindere a ofertei. Modificarea echilibrului dintre cantitatea oferită şi cererea de pe piaţa bunului X poate fi urmărită pe baza unor date ipotetice din tabelul de mai jos.

Efectul modificării cererii asupra nivelului preţului de echilibru

Tabelul nr.6.3.

      Preţul lei/unit.

Oferta iniţială (Oo) (unităţi)

Cererea iniţială (Co) (unităţi)

Cererea mărită (C1) (unităţi)

C1 = 1.800 – 4P

             300

             1400

               200

               600

             250

             1200

               400

               800

             200

             1000

               600

               1000

             150

              800

               800

               1200

             100

              600

               1000

               1400

              50

              400

               1200

               1600

     Din analiza datelor prezentate în tabelul de mai jos se pot desprinde următoarele concluzii:

a.   La preţul de 150 de lei unitatea, cantitatea oferită este egală cu cea cerută. Temporar piaţa se află în echilibru în condiţii în care Oo = 200+4P = Co = 1.400-4P.

b.   Ca urmare a creşterii cererii, preţul de echilibru se ridică la nivelul de 200 lei unitatea. Piaţa bunului X a intrat într-un nou echilibru, Oo = 200+4P = C1 = 1.800-4P.

c.   Creşterea cererii are loc în condiţiile unei oferte inelastice, preţul sporind cu 33% iar cantitatea oferită numai cu 25%. Veniturile totale încasate cresc de la 120.000 lei la 200.000 lei.

     Echilibrul pieţei bunului X se schimbă şi datorită modificării ofertei. Astfel dacă în condiţiile unei cereri elastice se înregistreză o creştere a ofertei (variabilă independentă) preţul (variabilă dependentă) se va reduce, însă într-o proporţie mai mică decît proporţia creşterii ofertei (vezi graficul nr.6.6). În această situaţie, cererea se va extinde iar veniturile totale încasate vor creşte.

     Dacă se înregistrează o creştere a ofertei în condiţiile unei cereri inelastice (menţionăm că pentru majoritatea bunurilor de consum cererea este inelastică), procentul de creştere a ofertei va fi devansat de cei ai reducerii preţului. În aceste condiţii se înregistrează o extindere a cererii.

     Totodată, veniturile totale încasate din vînzarea bunului X scad. Această situaţie poate fi urmărită în tabelul nr. 6.4. ca şi în graficul 6.7.

Efectul modificării ofertei asupra nivelului preţului de echilibru

Tabelul nr.6.4.

       Preţul    lei/unit.

  Cererea iniţială (Co)

  Oferta iniţială (Oo)

   Oferta mărită

   (O1) = 600 + 4P

             300

              200

             1400

             1800

             250

              400

             1200

             1600

             200

              600

             1000

             1400

             150

              800

              800

             1200

             100  

              1000

              600

             1000

             50

              1200

              400

             800

 Din analiza datelor din tabelul de mai sus rezultă următoarele concluzii:

a.   La nivelul iniţial de echilibru al pieţei bunului X, cantitatea este de 800 unităţi iar preţul de 150 lei unitatea;

b.   Creşterea ofertei (O1) determină o nouă situaţie de echlibru la cantitatea şi la preţul de 100 lei unitatea (Co = 1.400 – 4P = O1 = 600 + 4P);

c.   Ca urmare a creşterii ofertei cu 25%, preţul se reduce cu 33% iar cantitatea cerută cu 25%, deci procentul reducerii preţului este mai mare decît procentul creşterii cantităţii.

d.   Datorită formei inelastice a cererii, veniturile totale încasate din vînzarea bunului X se diminuează de la 120.000 lei la 100.000 lei.

     Din situaţiile prezentate privind modificarea celor două forţe ale pieţei – cererea şi oferta – datorită schimbării unor factori specifici care mai poartă denumirea de condiţiile cererii şi ofertei, rezultă următoarele ipoteze:

1.   o creştere a cererii (condiţiile ofertei rămînînd neschimbate) sau o reducere a ofertei (condiţiile cererii rămînînd neschimbate) vor conduce la o creştere a preţului;

2.   o reducere a cererii (condiţiile ofertei fiind considerate constante), sau o creştere a ofertei (condiţiile cererii fiind considerate constante), vor determina o reducere a preţului.

       Aceste ipoteze reprezintă axiomele fundamentale ale legii generale a cererii şi ofertei.