1
Dezavantajele integrării României
in U.E.
Exista
persoane care cred ca aderarea la UE ar conduce la o pierdere de
suveranitate si identitate nationala sau se tem ca tara va deveni mai
vulnerabila in conditiile concurentei din Piata unica europeana.
În următorii
cinci ani, România va trebui să cheltuiască peste 25 de miliarde de
euro pentru
a atinge standardele Uniunii Europene. Cea mai mare parte a acestei
sume va fi
plătită de cetăţenii şi firmele din România. Costurile aderării, pe
care
românii le vor suporta, sunt costuri publice (care vor fi acoperite din
bugetul
de stat), costuri private (ce vor fi suportate de societăţile
comerciale) şi
costuri individuale (ce vor fi plătite de fiecare cetăţean român,
pentru
reforma sistemului de pensii, pentru reconversie profesională, pentru
un alt
standard de viaţă).
Pentru
primii trei ani de după integrare, adică până în 2010, România trebuie
să
contribuie cu mai multe miliarde de euro la bugetul comunitar. La
acestea se
adaugă cheltuielile pentru modernizarea infrastructurii şi investiţiile
în
protecţia mediului. Efortul bugetar pentru cele două domenii se ridică
la
aproximativ 10-11 miliarde de euro, până în 2010. Valoarea totală a
acestor
cheltuieli se ridică la bugetul pe anul 2004, ceea ce înseamnă că, în
cinci
ani, românii vor plăti impozite cât pentru şase.
Costurile
din fonduri private, adică cele care vor fi plătite de firmele
româneşti, sunt
cauzate de modificarea normelor româneşti de desfăşurare a
activităţilor
economice, pentru a fi compatibile cu cele europene. Aici trebuie să se
regăsească investiţii pentru mediu ori cheltuieli pentru a avea produse
la alte
standarde sau certificarea după alte reguli.
Aderarea
la Uniunea Europeană implică şi costuri economice, dar şi costuri
sociale,
aducând, printre altele, masive creşteri de preţuri. Suntem obligaţi să
adoptăm
regulile europene ale concurenţei loiale; nu se mai poate livra energia
sub
costuri, fie că este vorba de gaze naturale, electricitate sau căldură.
Respectarea normelor europene exclude, dintr-o dată sau treptat,
subvenţiile
directe (netransparente) sau indirecte (ascunse) acordate pentru
susţinerea
tarifelor la energie. Astfel, aceste tarife trebuie să crească.
Preţurile
energiei vor trebui să acopere costurile, inclusiv cele legate de
reducerea
poluării.
Implementarea eficientă a acquis-ului pe mediu
presupune o asumare în comun a responsablităţilor, întrucât un mediu
curat nu
înseamnă doar beneficii, ci şi obligaţii. Pentru ca progresele în acest
domeniu
să conducă la rezultatele cerute de acquis-ul comunitar, este nevoie de
o
colaborare susţinută a tuturor factorilor implicaţi în implementarea
legislaţiei europene, de la instituţiile statului (prin elaborarea şi
coordonarea politicilor în domeniu), precum transporturi, energie,
agricultură
şi acţiuni la nivel local şi regional pentru promovarea dezvoltării
durabile şi
până la nivelul cetăţeanului. Exigenţele impuse au determinat şi vor
continua
să determine şi costuri, poate chiar şi suferinţă: vor exista firme
care
trebuie să-şi modernizeze tehnologia, altele,
1
care
îşi vor închide porţile pentru că nu vor fi suficient de competitive pe
piaţă.
Din acest an şi până în 2024, România va trebui să investească aproape
30 de
miliarde de euro numai pentru implementarea reglementărilor de
protecţie a
mediului.
Costurile
aderării României vor fi mai mari decât în alte ţări, cel mai important
motiv
fiind însă situaţia din agricultură. Reforma structurală a agriculturii
ar
trebui să aibă un dublu obiectiv: în primul rând, reducerea populaţiei
care îşi
câştigă existenţa din agricultură; în al doilea rând, creşterea
dimensiunii
fermelor şi, ca atare, mărirea eficienţei agriculturii.
Chiar
dacă transferul de resurse financiare prin programele Uniunea Europeană
va fi
la nivelul de circa 3 miliarde de euro, acesta ar putea fi insuficient
pentru o
ţară care s-a aflat ani la rând pe ultimul loc al alocărilor prin
programele
comunitare. Raportorul pentru România, Pierre Moscovici, a declarat că
"Votul în favoarea României a fost unul politic", foarte important.
"Nu este punctul final; este o etapă decisivă, fără îndoială, dar nu
este
cea finală. Trebuie să munciţi, să munciţi în continuare, să muncim
împreună
pentru a rezolva problemele pe care încă le mai are România", a
explicat
Moscovici.
Acestea
sunt câteva dintre riscurile şi obligaţiile cu care se confruntă
România şi pe
care trebuie să ni le asumăm cu toţii în procesul deosebit de complex
al
integrării în structurile europene, riscuri asumate în speranţa unui
viitor mai
bun. Dezavantajele integrării României în Uniunea Europeană sunt deja
vizibile
în viaţa de zi cu zi şi trebuie să înţelegem că avantajele acestui
proces ţin
mai degrabă de durată lungă, de viitor. România trebuie să fie parte a
transformării politice, economice şi socio-culturale numite Uniunea
Europeană.
Uniunea Europeană se doreşte un spaţiu al păcii, securităţii şi
democraţiei.
România nu poate opta altfel decât majoritatea ţărilor aflate pe acest
continent, indiferent de costurile pe care trebuie să le plătească.
|