1
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
Principalul
deziderat în domeniul economic îl reprezintă asigurarea, în cadrul
ţărilor membre
ale Uniunii Europene (România fiind membră a Uniunii începând cu data
de 1
ianuarie 2007), a libertăţii de mişcare a persoanelor, serviciilor,
bunurilor
şi capitalului.
Un
rol
important pentru a realiza acest deziderat îl au societăţile
comerciale, ca agenţi
economici principali pe piaţa comunitară.
Societatea
comercială se înfiinţează printr-un contract, care îi determină
structura
originară. Perfectarea contractului de societate reprezintă o condiţie
indispensabilă pentru constituirea unei societăţi comerciale, excepţie
făcând
societatea cu răspundere limitată cu asociat unic, în catr acesta nu se
încheie. Contractul de societate reprezintă manifestarea de voinţă prin
care,
în principiu, asociaţii constituie societatea comercială. El cuprinde,
în principiu,
regulile ce guvernează raporturile dintre asociaţi, pe de o parte, şi
dintre
asociaţi şi societate, pe de altă parte. Contractul de societate
reprezintă un
act de comerţ pentru că are funcţia preparatorie de a crea un nou cadru
de
activitate economică care se va manifesta prin exercitarea obişnuită de
acte de
comerţ.
Definit
printr-o tehnică descriptivă, contractul de societate este acel act
juridic
prin care două sau mai multe persoane, prin aporturile lor, constituie
un
patrimoniu distinct, destinat efectuării de acte de comerţ, în vederea
împărţirii câştigului ce ar putea rezulta şi cu obligaţia participării
la
pierderi.
În
funcţie de
forma de constituire, actele juridice prin care se constituie,
societăţile
comerciale vor cuprinde, pe lângă contractul de societate, şi un statut.
Astfel,
potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990:
-
societatea
în nume colectiv sau cea în comandită simplă se constituie prin
contract de
societate;
-
societatea
pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu
răspundere
limitată se constituie prin contract de societate şi statut;
-
societatea
cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al
unei
singure persoane, caz în care se va întocmi numai statutul.
De
asemenea,
potrivit art. 5 din Legea societăţilor comerciale, contractul de
societate şi
statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic numit act
constitutiv.
În
cazul în
care se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea
pot fi
denumite, de asemenea, act constitutiv. În cuprinsul Legii nr. 31/1990,
denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi
contractul de
societate şi/sau statutul societăţii.
Prof.
Octavian
Căpăţînă denumeşte contractul de societate şi statutul înscrisuri
constitutive.
Majoritatea
autorilor denumesc contractul de societate şi statutul act
constitutiv.
Actul
constitutiv, indiferent de denumirea pe care o poartă, înseamnă, de
fapt,
contractul care se încheie între asociaţi.
Actul
constitutiv al societăţii comerciale, privit ca negotium
iuris, este, în primul rând, o expresie a naturii
convenţionale a acesteia şi, din această perspectivă, existenţa lui
constituie
o condiţie indispensabilă a constituirii valabile a fiinţei juridice a
societăţii comerciale. Privit ca fiind instrumentul juridic ce conferă
materialitate voinţei fondatorilor, actul constitutiv reprezintă
liantul ce
fundamentează şi armonizează voinţa acestora de a conlucra în vederea
realizării de acte de comerţ în vederea obţinerii de profit care să fie
distribuit asociaţilor societăţii comerciale.
CAPITOLUL 2
CONDIŢIILE DE FOND ŞI FORMĂ ALE ACTULUI
CONSTITUTIV
Condiţiile
de
formă şi condiţiile de fond reprezintă condiţiile de validitate ale
actului
constitutiv.
2.1.
Condiţiile de formă ale actului
constitutiv
Codul
comercial român intrat în vigoare la data de 1 septembrie 1887
prevedea, în
art. 88, următoarele: ,,contractul de societate trebuie făcut prin act
scris.
Societăţile în comandită prin acţiuni şi societăţile anonime, trebuiesc
constituite prin act autentic”.
O
,,societate contractată, fiind reputată comercială, trebuie, conform
art. 88
Cod comercial, să fie constatată prin act scris”.
Prevederile
din Codul comercial român referitoare la societăţi comerciale (art.
77-250) au
fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 31/1990.
Conform
Legii
nr. 31/1990, condiţia de formă este încheierea actului în formă scrisă,
fie cu
dare de dată certă, fie în formă autentică. În general, actul
constitutiv al
societăţii comerciale, nefiind supus obligativităţii încheierii în
formă
autentică, se încheie în mod valabil printr-un înscris sub semnătură
privată,
conform principiului consensualismului (libertatea de voinţă a
asociaţilor).
Conform
art. 5
alin. 6 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie sub
semnătură
privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripie
publică, de
fondatori.
Prin
excepţie,
forma autentică este obligatorie ad
validitatem în următoarele situaţii:
a)când
se subscrie ca aport la capitalul social un teren;
Aporturile
în natură sunt permise la toate formele de societăţi
comerciale, iar terenurile constituie aporturi în natură şi trebuie
evaluate
potrivit regulilor societăţii care se constituie. În acest caz, nu are
importanţă forma juridică a societăţii (oricare din forme: societate în
nume
colectiv, societate în comandită simplă, societate în comandită pe
acţiuni;
societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată). În cazul
societăţii
cu răspundere limitată (art. 13 alin. 3) şi la societăţile pe acţiuni
(art. 38)
trebuie realizată o expertiză asupra aporturilor în natură.
În
ceea ce priveşte forma autentică, aceasta este justificată prin
valoarea din ce în ce mai mare a terenurilor, precum şi de dispoziţiile
speciale diin Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar.
Nu
contează dacă aportarea terenului se face prin transmiterea
proprietăţii sau numai transmiterea către societate a dreptului de
folosinţă
asupra terenului.
b)
când forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea
nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor sau a unora dintre
aceştia, pentru
obligaţiile sociale, deci atunci când se constituie o societate în nume
colectiv sau o societate în comandită simplă;
În
cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă,
asociaţii (la societatea în comandită simplă numai asociaţii
comanditaţi)
răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, astfel încât
legiuitorul instituie un sistem pri care aceştia să fie atenţionaţi
asupra
dreptului şi, mai ales, a obligaţiilor care derivă din această calitate.
c)
atunci când se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie
publică.
Societăţile
pe acţiuni se pot constitui fie simultan, fie prin
subscripţie publică. Formalităţile referitoare la constituirea unei
societăţi
comerciale prin subscripţie publică sunt în mod expres consacrate
legislativ
(art. 18-35), intenţionându-se o cât mai bună protecţie a
subscriitorilor.
Astfel, încă din faza premergătoare constituirii, în care fondatorii
redactează
prospectul de emisiune, art. 18 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 prevede
că ,,prospectul
de emisiune semnat de fondatori în formă autentică va trebui depus,
înainte de
publicare, la oficiul registrului comerţului din judeţul în care se va
stabili
sediul societăţii.
Din
dispoziţiile prevăzute în art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990
rezultă că actul constitutiv al unei societăţi comerciale se încheie în
formă
scrisă care, în principiu, este forma înscrisului sub semnătură privată
şi, în
mod excepţional, în cazurile prevăzute în mod expres de lege, în formă
autentică.
Dacă
actul constitutiv nu respectă condiţiile de formă, se va putea
declara, de către tribunal, nulitatea societăţii (art. 56 lit. a),
regulă care
se regăseşte şi în Prima directivă a Consiliului Europei din domeniul
societăţilor
comerciale, adică Directiva nr. 68/151/CEE din 9 martie 1968 de
coordonare, în
vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor în statele
membre, în
sensul art. 58, paragraful 2 din Tratatul de instituire a Comunităţilor
Europene, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor.
Potrivit
art.
5 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, ,,actul constitutiv dobândeşte dată
certă şi
prin depunerea la oficiul registrului comerţului.”
Publicitatea
actului constitutiv se face în Monitorul Oficial (în tot sau în parte).
Potrivit
legii, data certă este data la care înscrisurile private devin
opozabile
terţilor. Art. 1182 Cod civil stabileşte că data certă se dobândeşte,
printre
altele, prin înfăţişarea actului unei instituţii publice sau prin
înscrierea
lui într-un registru public ori prin menţionarea lui într-un înscris
redactat
de un funcţionar public.
În
plus, în
materie comercială, art. 57 Cod comercial stabileşte că data actelor şi
contractelor comerciale poate fi stabilită faţă de terţi prin toate
mijloacele
de probă arătate de art. 46 Cod comercial (inclusiv cu registrele
părţilor).
Conform dispoziţiilor din legile speciale (Legea nr. 36/1995, legea
notarilor
publici şi Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea
profesiei de
avocat), avocaţii şi notarii publici pot da dată certă.
1
2.2. Condiţiile de fond ale actului constitutiv
În
privinţa
condiţiilor de fond, actul constitutiv, ca manifestare de voinţă în
sensul
constituirii societăţii comerciale, trebuie să îndeplinească toate
condiţiile
necesare pentru validitatea unei convenţii, aşa cum sunt prevăzute
acestea de
art. 948-968 Cod civil, şi anume:
-
capacitatea de exerciţiu deplină a părţilor
contractante;
-
consimţământul exprimat în mod valabil, adică
neviciat;
-
obiectul determinat, licit şi moral al actului
(obiectul de activitate al societăţii);
-
cauza sau scopul licit şi moral al actului.
În
plus, faţă
de aceste condiţii general aplicabile în momentul încheierii oricărei
convenţii, Legea nr. 31/1990 prevede o serie de norme speciale care
circumstanţiază condiţiile de fond general aplicabile convenţiilor.
2.2.1.
Capacitatea
juridică a părţilor
Orice
act
juridic, deci şi actul constitutiv al societăţii comerciale se încheie
în mod
valabil dacă subiectele participante au capacitate juridică civilă.
Capacitatea
părţilor contractante este exprimată prin aptitudinea juridică de a
contracta.
Subiectele
participante (părţile actului constitutiv) sunt acţionarii sau
asociaţii care
vor fi denumiţi în continuare, în mod generic, asociaţii.
Asociaţii
care îşi exprimă consimţământul în actul constitutiv, la constituirea
societăţii comerciale, se numesc
fondatori.
În
cazul
societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, asociaţii sunt
denumiţi
acţionari, iar în cazul celorlalte forme de societate, aceştia sunt
denumiţi
asociaţi.
Ca
regulă, societatea trebuie să aibă cel puţin doi asociaţi, prin
urmare părţi în actul constitutiv.
De la regula conform căreia societatea trebuie să aibă cel
puţin doi
asociaţi, Legea nr. 31/1990
instituie următoarele excepţii:
- Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită şi
de un
singur asociat;
- Societatea cu răspundere limitată poate să aibă cel mult 50
de
asociaţi;
- Societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni trebuie
să aibă cel
puţin cinci acţionari.
În
principiu,
conform principiului libertăţii de asociere, orice persoană fizică sau
juridică
ce are capacitate de exerciţiu poate fi parte într-un contract de
societate.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, nu pot fi
asociaţi
persoanele incapabile conform legii.
Legea
nr.
31/1990 instituie anumite incapacităţi speciale:
-
incapacităţi
generate de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, care
limitează
libertatea de asociere a persoanelor juridice (conform Decretului nr.
31/1954).
Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, ,,persoana juridică nu poate
avea
decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege,
actul de
înfiinţare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea
realizării
acestui scop este nul”. Principiul specialităţii capacităţii de
folosinţă a
persoanei juridice reprezintă regula de drept conform căreia, prin acte
juridice, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi
obligaţii
care sunt în concordanţă cu scopul ei;
-
incapacităţi
generate de săvârşirea unor infracţiuni. Astfel, conform art. 6 alin. 2
din
Legea nr. 31/1990,
astfel cum
acesta a fost modificat prin Legea nr. 441/2006,
nu
pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii sunt incapabile ori
care au
fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals,
uz de
fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare de mită sau
luare de
mită, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la art.
143-145 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei (bancrută simplă, bancrută frauduloasă,
gestiune
frauduloasă şi delapidare)
etc;
-
incapacităţi
generate de respectarea principiilor concurenţei comerciale: asociaţii
în
societăţile în nume colectiv nu pot lua parte, ca asociaţi cu
răspundere
nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de
activitate
fără consimţământul celorlalţi asociaţi (art. 82 alin. 1 din Legea nr.
31/1990); o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat
unic
decât într-o singură societate cu răspundere limitată (art. 14 alin. 1
din
Legea nr. 31/1990).
2.2.2.
Consimţământul părţilor
Consimţământul
se materializează prin exteriorizarea voinţei interne, juridice, în
scopul
realizării contractului de societate.
Consimţământul
asociaţilor la încheierea actului constitutiv implică voinţa specifică
de
asociere a două sau mai multe persoane, în scopul de a îndeplini în
comun
activitatea de natură comercială convenită. Astfel, la baza
constituirii
societăţilor comerciale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990
stă
principiul libertăţii de asociere a persoanelor fizice şi juridice
consacrat de
art. 37 din Constituţia României.
Consimţământul
asociaţilor la încheierea actului constitutiv trebuie să îndeplinească
toate
cerinţele prevăzute de lege la încheierea oricărui act juridic, şi
anume:
a)
să fie exprimat cu discernământ, adică în mod conştient.
b)
să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv,
în cazul actului constitutiv, să fie exprimat cu intenţia de a
desfăşura în
comun cu ceilalţi asociaţi o activitate comercială în scopul obţinerii
de
profit (affectio societatis). Acest affectio
societatis reprezintă voinţa
înfiinţării unei societăţi comerciale independente şi autonomă faţă de
persoana
societarilor, iar nu o formă de indiviziune sau de participare la
beneficii.
Comsimţământul
nu este valabil când manifestarea de voinţă s-a făcut
fără intenţia de a produce efecte juridice, adică: din curtoazie, sub
condiţie
pur potestativă, în glumă sau cu o rezervă mintală. Astfel, în ultimul
caz,
consimţământul fiind lipsit de sinceritate, contractul este simulat fie
sub
forma fictivităţii, fie sub forma deghizării.
Contractul
de societate este fictiv când părţile disimulează total
realitatea, realitate reflectată de către aceleaşi părţi prin
contraînscris.
Scopul acestei operaţiuni poate fi, de pildă, acela de a scoate de sub
eventuala urmărire a creditorilor anumite bunuri, creând aparenţa
ieşirii lor
din patrimoniul debitorilor.
Contractul
de societate poate fi deghizat în scopul ascunderii
convenţiei secrete şi care exprimă adevărata voinţă a părţilor. Poate
constitui
un astfel de exemplu deghizarea unui contract de vânzare-cumpărare în
scopul de
a atrage incidenţa legii fiscale mai blânde.
c)
să fie exteriorizat, adică să fie exprimat în scris cu dare de dată
certă sau în formă autentică;
d)
să nu fie afectat de vreun viciu de consimţământ, respectiv de
eroare, dol sau violenţă.
Eroarea presupune o falsă
reprezentare a realităţii cu privire la persoana sau persoanele cu care
se
asociază cel al cărui consimţământ este afectat sau în ceea ce priveşte
identitatea obiectului contractului sau la calităţile esenţiale ale
acestuia.
Eroarea
asupra persoanei atrage nulitatea relativă în cazul
societăţilor în care acest element de ordin subiectiv este esenţial,
adică în
cazul societăţilor de persoane, deoarece numai în aceste cazuri
identitatea
co-contractantului este un element determinant în încheierea
contractului.
În
ceea ce priveşte eraoarea asupra substanţei obiectului contractului,
aceasta se poate manifesta în două moduri:
-
eroare asupra naturii contractului (error in negotio),
atunci când unul dintre asociaţi crede că
încheie un contract de societate, iar altul crede că încheie un alt tip
de
contract, de exemplu, un contract de muncă cu participare la beneficii;
-
eroare
asupra formei de societate (de exemplu, un asociat crede că participă
la o
societate pe acţiuni, deşi contractul prevede o răspundere nelimitată
şi
personală).
Aprecierea
greşită a posibilităţilor de funcţionare şi a şanselor de reuşită ale
societăţii ce ia naştere nu atrage nulitatea relativă a contractului la
care se
referă art. 954 Cod civil, eroarea nevizând ,,substanţa obiectului
contractului” (nefiind, prin urmare, error
in substantia), ci aspecte adiacente, de natură economică.
Dolul constituie o eroare
provocată de asociaţi, prin folosirea unor mijloace dolosive,
frauduloase.
Dolul,
spre a vicia consimţământul, actul constitutiv trebuie să
provină de la toţi ceilalţi asociaţi sau de la persoanele care
reprezintă
societatea. În caz contrar, se exclude anularea, chiar parţială, a
contractului.
Pentru
a-i
atrage invalidarea, dolul, ca şi în dreptul comun, statornicit de art.
960 Cod
civil, trebuie să prezinte o anumită gravitate, adică să fie, altfel
spus,
factorul determinant al adeziunii persoanei al cărui consimţământ a
fost viciat
(adeziunea victimei), care, altminteri, s-ar
fi abţinut să încheie operaţiunea.
Condiţia este îndeplinită dacă, de exemplu, acceptarea de a subscrie
s-a
datorat unor bilanţuri false. Nu avem dol în caz de informare
incompletă ori de
reticenţe, pe care persoana în cauză, dacă ar fi fost mai vigilentă şi
procedînd la verificări minime, le-ar fi putut descoperi.
Violenţa se manifestă ca o formă de
constrângere datorată unei ameninţări cu un rău fizic sau psihic.
Acest
viciu de
consimţământ poate fi analizat însă, doar din punct de vedere teoretic.
Practic, este greu de imaginat că o persoană consimte să se asocieze cu
o altă
persoană care a folosit constrângerea fizică sau morală pentru a o
determina
să-şi exprime consimţământul.
În
toate
situaţiile în care este constatată existenţa vreunui viciu de
consimţământ
contractul astfel încheiat va fi lovit de o sancţiune relativă, adică
de nulitatea relativă.
2.2.3.
Cauza actului constitutiv
Cauza
reprezintă scopul urmărit de părţi, respectiv de asociaţi, la
încheierea
actului constitutiv, şi anume obţinerea de beneficii.
Cauza
trebuie îndeplinească
următoarele condiţii:
-
să fie
reală;
-
să fie
licită;
-
să fie morală;
-
să fie în
concordanţă cu regulile de convieţuire socială.
Nerespectarea
acestor condiţii are drept consecinţinţă sancţiunea totală, adică nulitatea absolută a actului constitutiv
încheiat, asociaţii fiind repuşi în situaţia anterioară realizării
acordului de
voinţă.
Conform
art.
1513 alin. 2 Cod civil, este nulă convenţia cunoscută sub numele de
,,clauză
leonină”, prin care s-a stipulat că totalitatea câştigurilor vor reveni
unui
asociat sau că unul ori mai mulţi asociaţi vor fi scutiţi de a
participa la
pierderi, această clauză fiind considerată imorală.
Caracterul leonin al unei stipulaţii este susceptibil de interpretare
ori de
câte ori clauza îmbracă o aparenţă licită, destinată să-i camufleze
semnificaţia reală. O prevedere contractuală care asigură un minim
intangibil
de foloase unuia dintre asociaţi implică pentru beneficiar o adevărată
imunitate faţă de eventualele pierderi pe care le-ar înregistra în
viitor
societatea. Din acest motiv, o asemenea prevedere contractuală încalcă
principiile
egalitare ce trebuie să stea la baza contractului. Astfel, clauza
leonină este
interzisă deoarece împărţirea beneficiilor este scopul urmărit de
foecare
asociat al societăţii comerciale. Tot astfel, este considerată leonină
clauza
care rezervă unui asociat dreptul de a prelua o cotă invariabilă de
dobânzi,
dacă în fapt acestea epuizează aproape integral totalul beneficiilor.
În
practica
modernă, clauza leonină îmbracă forme mascate, în interiorul actului
constitutiv sau într-un înscris separat. În acest din urmă caz (clauza
leonină
într-un înscris separat), dacă o parte pune în discuţie caracterul
leonin al
unei astfel de clauze extra-statutare, actul devine public şi instanţei
îi
revine rolul de a se pronunţa asupra valabilităţii acesteia în
raporturile dintre
părţi. În toate cazurile însă, instanţa va stabili caracterul leonin
sau nu al
clauzei statutare sau extrastatutare, fără ca nulitatea clauzei leonine
să
afecteze valabilitatea actului constitutiv ca întreg, atunci când când
clauza
este parte componentă a acestui act constitutiv, societatea
continuându-şi
existenţa ca şi cum clauza leonină nu ar fi fost scrisă.
2.2.4.
Obiectul actului constitutiv
Din
punct de
vedere etimologic, societatea presupune o pluralitate de persoane, fie
că este
vorba de o societate civilă, fie că este vorba de o societate
comercială sau
altă formă de asociere.
În
sensul
specific folosit în materia societăţilor comerciale, obiectul
de activitate reprezintă activitatea, faptele de comerţ pe
care le va săvârşi societatea comercială. Dacă obiectul de activitate
al
societăţii descris în actul constitutiv nu cuprinde fapte de comerţ,
societatea
va fi civilă, iar nu comercială.
În
actul
constitutiv, obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie
exprimat
folosind Codificarea Activităţilor din Economia Naţională (codul CAEN),
reglementată de Clasificarea activităţilor din economia naţională
(ediţie
revizuită), emisă de Institutul Naţional de Statistică şi publicată în
M.Of.,
Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002, iar societate a trebuie să-şi
definească obiectul principal de activitate.
Obiectul
de
activitate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
-
să fie
comercial;
-
să fie
determinat sau determinabil;
-
să constea
într-o prestaţie a celui ce se obligă;
-
să fie real;
-
să fie
posibil;
-
să fie
licit;
-
să fie moral;
-
să nu
contravină regulilor de convieţuire socială.
Conform
H.G.
nr. 1323/1990
există anumite activităţi
reglementate de lege care nu pot forma obiectul de activitate al unei
societăţi
comerciale. Aceste activităţi sunt următoarele:
-
activităţile
care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni sau sunt contrare
unor alte
dispoziţii legale cu caracter imperativ;
-
activităţile
care constituie, în condiţiile stabilite de lege, monopol de stat;
-
fabricarea
sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât ca
medicament;
-
remedii
secrete (vrăjitorie, ghicitorie);
-
imprimarea
hărţilor cu caracter militar;
-
fabricarea
sau comercializarea de aparatură utilizată în activitatea de
interceptare de
convorbiri telefonice ori de codificare, fără avizul Ministerului
Administraţiei şi Internelor sau cu încălcarea acestui aviz;
-
fabricarea,
utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc spectrul de
frecvenţe radioelectrice, fără avizul Ministerului Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiei sau cu încalcarea acestui aviz.
Există
unele
activităţi ale societăţilor comerciale care intră în categoria celor
admise de
lege, dar pentru a căror desfăşurare societatea respectivă este
obligată să
obţină autorizaţiile administrative necesare. De exemplu, pentru
comercializarea de produse farmaceutice, este necesar avizul
Ministerului
Sănătăţii Publice sau pentru operaţiuni bancare este nevoie de
obţinerea
avizului Băncii Naţionale a României.
Alte
activităţi, cu toate că pot fi cuprinse în obiectul de activitate, nu
pot fi
desfăşurate fără obţinerea unor licenţe corespunzătoare.
În
sens
juridic, conform art. 1492 Cod civil,
prin
obiect al actului constitutiv se înţeleg, ca în cazul obiectului
oricărui act
juridic, prestaţiile la care se obligă părţile în vederea realizării de
beneficii de către asociaţii în cauză.
Principala
obligaţie a asociaţilor este de a realiza aportul la capitalul social
al
societăţii comerciale, pentru constituirea patrimoniului societăţii.
Dacă
obiectul
actului constitutiv lipseşte, este ilicit sau imoral sau contravine
regulilor
de convieţuire socială, sancţiunea va fi nulitatea
absolută a actului constitutiv al societăţii comerciale.
Soluţia
nulităţii absolute funcţionează chiar dacă, în cuprinsul art. 56 din
Legea nr.
31/1990, republicată şi modificată, între cauzele ce conduc la
nulitatea unei
societăţi comerciale este enumerată numai lipsa actului constitutiv sau
nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege cu privire la forma actului
constitutiv.
Prevederile
art. 56 din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată, nu
pot fi înţelese decât în conexiune cu textul art. 57. Astfel, de
principiu şi
prin derogare de la regulile dreptului comun,
|