1
CAPITOLUL I
ASPECTE
GENERALE
1.
Generalităti
Securitatea
comertului
impune stabilirea unei proceduri eficiente de descoperire si declarare
a
comerciantilor nesolvabili, în scopul înlesnirii, în măsura
posibilului, a
redresării financiare a acestora si al protejării altor comercianti
prin
împiedicarea extinderii stării de insolvabilitate. În mod egal, aceasta
procedura facilitează recuperarea de către creditori în mod colectiv a
creantelor
pe care le detin împotriva debitorului insolvabil.
Din
punct de
vedere etimologic, termenul de faliment derivă din faillre,
faillite, cuvânt
care înseamnă în limba franceză a esua.
Procedura
insolventei
este o institutie juridică complexă de drept comercial, care
interesează, pe de
o parte starea si capacitatea persoanelor, iar, pe de altă parte, se
referă direct
la bunurile acestor persoane, asupra cărora instituie un regim de
indisponibilizare si le afectează scopului procedurii, fie de
redresare, fie de
lichidare a activului în vederea acoperirii pasivului.
Procedura
insolventei are la bază justificări de ordin social economic prin
functia sa de
asanare si însănătosire a comertului si economiei, prin salvarea
comerciantilor
insolvabili care pot fi salvati si prin eliminarea celor a căror
salvare nu mai
este posibilă.
2. Cadrul
legal
Legea
privind
procedura insolventei nr. 85/2006 - denumită în continuare Legea -
publicată în
M.Of. nr. 359/21.04.2006 si intrată în vigoare la 20.06.2006 reuneste
prevederile legale în materie intr-un cadru unitar. Anterior acestei
legi,
procedura falimentului a fost reglementată de Legea nr 64/1995 cu
numeroase
modificari.
Conform
art. 149
din Lege, astfel cum acesta a fost modificată prin Ordonanta de Urgentă
a
Guvernului nr. 173/2008, dispozitiile Legii insolventei se completează,
în
măsura compatibilitătii lor, cu cele ale:
- Codului
de procedură civilă,
- Codului
civil,
- Codului
comercial român,
-
Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 referitor la procedurile de
insolventă,
publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene nr. L 160 din 30
iunie
2000.
3. Notiunea de
procedură a insolventei în reglementarea legală in vigoare
1.
Definitie legală. Clarificări conceptuale
Conform
Legii (art. 2.), procedura insolventei este acea procedură colectiva
instituită
în vederea acoperirii pasivului debitorului aflat în insolventă.
Actuala
reglementare se referă atât la (i) procedura insolventei (generală sau
simplificată), cât si la (ii) procedura falimentului care este definită
ca
“procedura de insolventă concursuală colectivă si egalitară care se
aplică
debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea
pasivului,
fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este
înmatriculat”
(art. 3 pct 23 din Lege) si la (iii) procedura de reorganizare
judiciară care
este “procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea
achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a
creantelor.
Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea,
implementarea si
respectarea unui plan, numit plan de reorganizare” (art. 3 pct 20 din
Lege).
Se pare,
deci, că procedura generală a insolventei poate imbrăca forma
procedurii falimentului
sau a procedurii de reorganizare judiciară, în timp ce, în cazul
procedurii simplificate,
se realizează exclusiv procedura falimentului, fiind exclusă încercarea
de redresare
prin procedura de reorganizare judiciară.
2.
Insolventa
Notiunea
de insolventă implică o situatie patrimonială dificilă sau de criză a
unui comerciant
în care pasivul depăseste activul, determinând imposibilitatea
îndeplinirii de
către comerciant la termen si în bune conditii a obligatiilor de plată
asumate.
Conform legii, “insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului
care se
caracterizează prin insuficienta fondurilor bănesti disponibile pentru
plata
datoriilor certe, lichide si exigibile” (art. 3 pct. 1 din Lege, astfel
cum a
fost modificat prin Legea nr. 277/2009).
Legea
prevede că:
a)
insolventa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după
30 de
zile de la scadentă, nu a plătit datoria sa fată de unul sau mai multi
creditori;
b)
insolventa este iminentă atunci când se dovedeste că debitorul nu va
putea
plăti la scadentă datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănesti
disponibile la data scadentei.
3.
Procedura generală a insolventei si procedura simplificată a insolventei
Spre deosebire
de reglementarea anterioară, care prevedea o singură procedură a
reorganizării si
falimentului, indiferent cât de simplă sau complicată era situatia
patrimonială
a debitorului, reglementarea actuală face o diferentiere între
procedura
generală a insolventei, care reprezintă regula si procedura
simplificată, care
reprezintă exceptia.
Conform
art. 3 pct. 24 din Lege, procedura generală a insolventei reprezintă
procedura prin
care un debitor, care îndeplineste conditiile prevăzute în acest sens
de Lege,
intră, după perioada de observatie, succesiv, în procedura de
reorganizare
judiciară si în procedura falimentului sau, separat, numai în
reorganizare
judiciară ori doar în procedura falimentului;
Procedura
simplificată reprezintă procedura prin care un debitor, care
îndeplineste conditiile
prevăzute in acest sens de Lege, intră direct în procedura
falimentului, fie
odată cu deschiderea procedurii insolventei, fie după o perioadă de
observatie
de maximum 60 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele
arătate la
art. 1 alin. (2) lit. c) si d) (art. 3 pct. 24 din Lege).
Procedura
simplificată se aplică debitorilor aflati în stare de insolventă, care
se încadrează
în una dintre următoarele categorii:
a)
comercianti, persoane fizice, actionând individual;
b) asociatii
familiale;
c)
comercianti care fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin.
(1) si
îndeplinesc una dintre următoarele conditii:
1. nu detin
nici un bun în patrimoniul lor;
2. actele
constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
3.
administratorul nu poate fi găsit;
4. sediul
nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comertului;
d)
debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), care nu au prezentat documentele
prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e) si h) în termenul
prevăzut de
lege;
e) societăti
comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
f)
debitori care si-au declarat prin cererea introductivă intentia de
intrare în
faliment sau care nu sunt îndreptătiti să beneficieze de procedura de
reorganizare judiciară prevăzută de prezenta lege.
1
CAPITOLUL II
CARACTERELE ȘI CONDIȚIILE DE APLICARE ALE PROCEDURII INSOLVENȚEI
1. Caracterele
procedurii
a) Caracterul colectivist de apărare în
comun a intereselor tuturor creditorilor comerciantului aflat în stare
de
insolventă, prin efectuarea unei publicităti având ca scop informarea
creditorilor
în scopul înscrierii acestora la masa credală. Prin aceasta, procedura
insolventei
se deosebeste de procedura executării silite, exercitată în conditiile
Codului
de Procedură Civilă în mod individual de fiecare creditor;
b) Caracter generalizat. Procedura
insolventei
este o procedură care vizează întreaga “avere a debitorului” si nu doar
unul
sau unele bunuri din patrimoniul acestuia, cum este cazul executării
silite
mobiliare sau imobiliare de drept comun. Legea precizează în art. 3
pct. 2:
“averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor si drepturilor
sale
patrimoniale - inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolventei
-, care
pot face obiectul executării silite, în conditiile reglementate de
Codul de
procedură civilă”.
Remarcăm
faptul că procedura insolventei se poate aplica si asupra unor bunuri
care, la
data declansării procedurii nu se mai află în patrimoniul debitorului,
dar care
sunt readuse cu efect retroactiv prin anularea unor acte “suspecte”
încheiate
de către debitor în perioada anterioară deschiderii procedurii.
c) Caracter egalitar. Egalitatea de
tratament a creditorilor este realizată prin acordarea tuturor
creditorilor
posibilitatea de a participa concomitent la masa credală si de a-si
satisface creantele
proportional cu ponderea pe care fiecare dintre acestea o detine în
pasivul
patrimoniului debitorului.
d) Caracter unitar. Procedura insolventei
este unică si se desfăsoară simultan pentru toate creantele detinute
împotriva
patrimoniului debitorului. Nu se poate concepe desfăsurarea în acelasi
timp a
două sau mai multe proceduri cu privire la averea aceluiasi debitor. De
asemenea,
procedura are un caracter unic sau unitar în sensul că este aceeasi
pentru
orice comerciant, indiferent de forma de organizare sau de mărimea
patrimoniului acestuia, cu exceptia unor cazuri reglementate expres,
cum ar fi
procedura insolventei institutiilor de credit. Toate categoriile de comercianti menŃionate în
lege sunt supuse aceleiasi proceduri.
e) Caracter judiciar. Procedura insolventei
se realizează prin intermediul si cu participarea organelor
judecătoresti,
fiind astfel o procedură judiciară fortată în cadrul căreia de cele mai
multe
ori se realizează în mod colectiv o executare silită a activelor din
patrimoniul debitorului.
f) Caracter profesionist, prin aceea că se
aplică persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de comerciant
sau care
“desfăsoară si activităti economice” (art. 1 alin. 1 din Lege).
2. Conditiile
aplicării procedurii
2.1.
Conditii cu privire la persoanele cărora li se aplică procedura
Procedura
insolventei se aplică, de regulă, comerciantilor persoane fizice sau
juridice,
notiunea de comerciant având sensul conturat de prevederile Codului
Comercial.
Cu toate acestea, exista unele exceptări:
- Societătile
agricole care, în mod traditional, nu sunt considerate comercianti;
- Orice
altă persoană juridică de drept privat care desfăsoară si activităti
economice.
De observat este faptul că Legea foloseste termenul de activitate
economică si
nu activitate comercială, conducând poate prin aceasta la unele semne
de
intrebare fată de stabilirea continutului acestei notiuni. Activitătile
comerciale se bucură de o definire legală (în Codul comercial) si
doctrinară,
în timp ce notiunea de activităti economice pe de o parte pare a se
suprapune
sferei notiunii de activităti comerciale, dar, in acelasi timp, ar
putea exista
si diferentieri. Considerăm că în notiunea de “orice altă persoană
juridică de
drept privat care desfăsoară si activităti economice” am putea include
fundatiile
si asociatiile care, conform legislatiei aplicabile, pot desfăsura
activităti
comerciale în vederea obtinerii de fonduri necesare scopului
organizatiei.
Fată de
reglementarea anterioară, art. 1 din Lege face distinctie între
categoriile de persoane
carora li se aplica procedura generala si celor carora li se aplica
procedura simplificata.
Procedura
generală se aplică “următoarelor categorii de debitori aflati în stare
de
insolventă sau de insolventă iminentă, cu exceptia celor prevăzuti la
alin. (2)
lit. c) si d) din Lege:
1. societătile
comerciale;
2. societătile
cooperative;
3.
organizatiile cooperatiste;
4. societătile
agricole;
5.
grupurile de interes economic;
6. orice
altă persoană juridică de drept privat care desfăsoară si activităti
economice.“
(art. 1 alin 1).
Potrivit
art. 1 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin
Legea
nr. 277/2009, Procedura simplificată se aplică debitorilor aflati în
stare de
insolventă, care se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a) comercianti,
persoane fizice, actionând individual;
b)
întreprinderile familiale, supuse prevederilor Ordonantei de Urgentă a
Guvernului nr. 44/2008 (fostele asociatii familiale);
c)
debitorii care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) si
îndeplinesc
una dintre următoarele conditii:
1. nu detin
nici un bun în patrimoniul lor;
2. actele
constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
3.
administratorul nu poate fi găsit;
4. sediul
nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comertului;
d) debitori care fac parte din categoriile
prevăzute la alin. (1), care nu au
prezentat documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) si h)
în
termenul prevăzut de lege;
e) societăti
comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
f)
debitori care si-au declarat prin cererea introductivă intentia de
intrare în
faliment sau care nu sunt îndreptătiti să beneficieze de procedura de
reorganizare judiciară prevăzută de prezenta lege.
Anumite
categorii de comercianti sunt exceptate de la aplicarea procedurii
prevăzute de
Legea insolventei nr. 85/2006, fiind supusi unor reglementări legale
specifice
după cum urmează:
a. societăti
comerciale cu capital majoritar de stat ;
b. regiile
autonome – conform art. 151 din Lege, procedura aplicabilă regiilor
autonome
aflate în stare de insolventă se va stabili prin lege specială.
c. institutiile
de credit – procedura de faliment a băncilor se realizează în baza unei
reglementări speciale – Ordonanta Guvernului nr. 10/2004;
d. societătile
de asigurări – în baza Legii nr. 32/2000 cu modificările ulterioare.
Procedura nu
se aplică celor care exercită profesiuni liberale (avocati, medici,
meseriasi, agricultori
etc.) care nu sunt considerati comercianŃi.
Procedura
se poate aplica si unui comerciant străin – persoană fizică sau
juridică – în
cazul în
care are în România un sediu secundar – o sucursală, agenŃie,
reprezentanŃă,
cărora le
sunt aferente bunuri aflate în România.
2.2.
Conditii cu privire la insolventă
Procedura
se aplică exclusiv debitorilor aflati în stare de insolventă definită
de lege
ca fiind “acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează
prin
insuficienta fondurilor bănesti disponibile pentru plata datoriilor
certe,
lichide si exigibile” - art. 3 alin (1) pct. 1 din Lege.
Remarcăm
că legiuitorul nu impune cerinta comercialitătii datoriilor,
neconditionând
posibilitatea de declansare a procedurii de comercialitatea datoriilor.
Insolventa
există chiar în cazul în care, din lipsă de disponibilităti bănesti, nu
poate
fi achitată o singură datorie care este certă, constă într-o sumă de
bani si
este scadentă. In ceea ce priveste sarcina probei stării de insolventă,
legea
prezuma existenta stării de insolventă vadită “atunci când debitorul,
după 30
de zile de la scadentă, nu a plătit datoria sa fată de unul sau mai
multi
creditori” (art. 3 pct. 1 din Lege). În consecintă, persoana care
afirmă
existenta insolventei, este suficient să probeze neachitarea datoriilor
scadente pentru o perioadă care depăseste 30 de zile de la scadentă,
fapt care
poate fi probat prin orice mijloace de probă admisibile în dreptul
comercial.
2.3.
Conditii cu privire la bunurile asupra cărora se aplică procedura
Procedura
se aplică asupra întregii averi a debitorului. “Averea debitorului
reprezintă totalitatea
bunurilor si drepturilor sale patrimoniale - inclusiv cele dobândite în
cursul
procedurii insolventei -, care pot face obiectul executării silite, în
conditiile
reglementate de Codul de procedură civilă” (art. 3 pct. 2 din Lege).
Averea
debitorului cuprinde bunurile si drepturile aflate în patrimoniul
debitorului
la data declansării procedurii, cât si bunuri iesite din patrimoniul
debitorului, dar readuse în acesta ca urmare a procedurii.
|