1
Participarea
tertilor în procesul civil
- consideratii teoretice -
Notiunea de terti desemnează, pe de o parte,
persoanele
străine de
proces, iar pe
de altă parte, persoanele
care sunt introduse într-un proces în
curs de
desfăsurare si care din acel
moment, devin si ele părti, fiind insă
denumite, în
continuare, terti, pentru a
fi deosebite de părtile initiale
(reclamantul si
pârâtul).
Spre deosebire de hotărârile penale, care sunt opozabile erga
omnes,
hotărârile
civile, cu foarte rare exceptii
(în materiile de stare civilă), nu pot fi
opuse tertilor.
De ex.: titularul dreptului
de proprietate, care a obtinut o
hotărâre ce
obligă pe pârât la predarea
bunului, nu va putea executa acea
hotărâre în
cazul în care bunul este detinut
de o tertă persoană, ci va trebui
să declanseze un
nou litigiu, chemându-l
în judecată pe tertul detentor.
Pentru ca o
hotărâre civilă să devină
opozabilă si altor persoane care
nu sunt părŃi
si nici nu sunt considerate
a fi reprezentate, este necesară
introducerea
acestora în proces.
Introducerea unui terta la judecată prezintă un dublu interes:
atât
pentru
una din părtile
initiale (reclamant sau
pârât), care urmăreste să i se
recunoască ori
să i se stabilească anumite
drepturi si fată de tertul respectiv;
dar si pentru
tertul respectiv, care fie
urmăreste să-si valorifice un drept al
său, fie pentru
a apăra pe una dintre părtile
în litigiu. De ex.: - Creditorii
chirografari pot
interveni într-un litigiu
în care debitorul lor este parte, fie
pentru a
împiedica o fraudare a
intereselor lor, fie pentru a-l ajuta pe debitorul lor să câstige,
deoarece
orice majorare sau diminuare a patrimoniului lor influentază
posibilitatea
pentru creditorii chirografari de a-si satisface creantele.
Trebuie subliniat ca, în
anumite
cazuri expres prevăzute de lege, tertii
sunt obligati
să intervină într-un proces
în curs de judecată, sub
sanctiunea de
a nu-si mai
putea valorifica ulterior
drepturile sau interesele. Spre exemplu,
din dispoziŃiile
art. 785 C.civ., se
desprinde concluzia ca, în cazul partajului
succesoral,
creditorii unui coindivizar
sunt obligati să intervină în procesul
respectiv,
deoarece ei nu vor mai putea
ataca împărteala pe calea prevăzută
de art. 975 C.civ.,
chiar dacă aceasta a fost făcută cu fraudarea
drepturilor lor
la urmărirea
silită imobiliară, cei care
au un drept de privilegiu sau ipotecă
asupra
imobilului ce formează obiectul
executării silite sunt obligati să
intervină.
Participarea tertilor la judecată prezintă avantaje întrucât ea
permite
reunirea într-un
singur proces a tuturor persoanelor
interesate de pretentia
dedusă
judecătii, realizându-se astfel o
economie de timp si de cheltuieli,
lămureste atât
raporturile dintre
reclamant si pârât, dar si dintre acestia si tertii
intervenienti,
preîntâmpinându-se astfel
posibilitatea pronuntării unor hotărâri
contradictorii.
Trebuie însă
mentionat ca, introducerea unor terti în proces are si
unele inconveniente,
în sensul că poate duce la întârziere în solutionarea
cauzei, sau poate
ridica anumite probleme de competentă, iar tertii
iau
procesul în faza
în care se găseste la
momentul introducerii sale în proces,
ceea ce poate
afecta drepturile sale.
Codul de
procedura civila reglementează:
interventia voluntară
(art.
49-56), si
trei forme de interventie fortată,
respectiv, chemarea în judecată a
altor persoane
(art. 57-59), chemarea în garantie (art. 60-63) si
arătarea
titularului
dreptului (art. 64-66).
INTERVENTIA
VOLUNTARA
Notiune
Este acea formă de participare a tertelor persoane la judecata ce
constă în
introducerea unui tert, din
propria sa initiativă, într-un proces aflat în
curs de judecată
pentru a-si apăra un
drept propriu sau pentru a apăra dreptul
unei părti din
acest proces.
Interventia voluntară presupune două elemente definitorii,
respectiv:
- existenta unui
proces civil în curs de
judecată;
- introducerea
unui tert, din iniŃiativa
acestuia, în procesul respectiv.
Cererea de interventie voluntara poate fi formulată de orice tert care
ar putea fi
prejudiciat în vreun fel de
hotărârea ce ar urma să se pronunte într-o
pricină sau care
pretinde un drept
propriu, în strânsă legătură cu obiectul
acelei pricini.
Interventia
voluntara poate fi de două
feluri, după cum tertul invocă
un drept propriu
(intervenŃie voluntară
principală), sau apără drepturile uneia
dintre părtile (interventie
voluntară
accesorie).
Această concluzie se desprinde din dispozitiile art. 49 C.civ.
„oricine
are interes
poate interveni într-o pricină
ce se urmează între alte persoane”,
„interventia
este în interes propriu când
cel care intervine invocă un drept al
său, si este în
interesul uneia din părti
când sprijină numai apărarea acesteia”.
Mentionăm că
tertul trebuie să justifice
întotdeauna un interes propriu,
indiferent de
felul intervenŃiei
(principală sau accesorie).
a. INTERVENTIA
VOLUNTARA PRINCIPALA
Prin această cerere
tertul solicită introducerea sa în proces pentru a i
se recunoaste
sau stabili un drept
propriu. Această cerere este o veritabilă
cerere de
chemare în judecată, îndreptată
împotriva părtilor initiale.
Interventia
voluntara principala constituie
un incident procedural ce
determină
lărgirea cadrului procesual, de
regulă, din punct de vedere al
1
părtilor, însă,
uneori si în ceea ce
priveste obiectul litigiului.
Mentionăm că interventia voluntară principală presupune invocarea
de
către un tert
a unui drept propriu, fără însă a
fi necesar să existe
identitate între dreptul pretins de tert si dreptul ce formează
obiectul
cererii de chemare în judecată. Totusi, între cele două drepturi
trebuie să
existe o strânsă legătură, care să justifice judecarea lor împreună,
întrucât,
în caz contrar, cererea de interventie voluntară ar fi respinsă ca
inadmisibilă,
deoarece nu ar face decât să întârzie soluŃionarea cererii de chemare
în
judecată.
Potrivit art. 50 alin. 1 C.proc.civ., cererea de interventie
voluntară
principală
trebuie făcută în forma
prevăzută pentru cererea de chemare în
judecată, (a se vedea dispoz. Art. 112
C.p.c.), iar alin. 2 prevede
termenul până la care se poate face această cerere, respectiv – numai
în fata
primei
instante si
numai înainte de închiderea
dezbaterilor.
Se permite introducerea cererii de interventie voluntară
principală si
în
instanta de
apel, însă numai cu învoirea
părtilor. Precizăm că
momentul până
la care se poate
interveni în instanta de
apel nu este prevăzut în dispozitiile
legale mai sus
mentionate, ceea ce ne face
a aplica în mod corespunzător,
dispoziŃia
legală de la judecata în primă
instantă, momentul fiind acela al
închiderii
dezbaterilor de fond în instanta
de apel.
Interventia voluntară principală este inadmisibilă în recurs datorită
faptului că
acesta nu are un caracter
devolutiv.
În cazul în are un tert formulează o cerere de interventie
voluntară
principală,
prima problemă pe care o are
de rezolvat instanŃa de judecată este
aceea de a
stabili dacă această cerere
poate fi încuviintată în principiu, cu
alte cuvinte
dacă pretenŃia terŃului poate
fi solutionată în litigiul în curs de
desfăsurare.
Instanta se va putea pronunta asupra admisibilitătii cererii de
interventie
voluntară principală după
ascultarea părtilor si a celui care intervine si va decide numai după ce verifică următoarele
aspecte: dacă tertul
justifică un
interes si pretinde un drept
propriu; dacă există o legătură strânsă
între cererea
principală si cererea de
interventie, care să justifice solutionarea
împreună a celor
două cereri; dacă tertul
a formulat cererea înăuntrul
termenului
prevăzut de lege.
Asupra admisibilitătii în principiu a interventiei voluntare
principale,
instanta se
pronuntă printr-o încheiere
interlocutorie, ceea ce înseamnă că
instanta nu mai
poate reveni asupra ei.
În caz de
respingere a cererii de
interventie tertul poate ataca
încheierea de
respingere odată cu fondul
sau poate să reitereze pretentia
printr-o cerere
separată.
După
încuviintarea în principiu, instanta
va dispune comunicarea
acesteia
către părtile initiale si va fixa
un termen în care poate fi depusă
întâmpinarea.
Din momentul încuviintării cererii
de interventie
în principiu,
tertul devine
parte în proces, luând procedura
în stadiul în care se
afla.
Cererea de
interventie voluntară
principală se judecă odată cu cererea
principală,
însă, dacă ar duce la
întârzierea soluŃionării acesteia, instanta
poate dispune
disjungerea.
b.
INTERVENTIA VOLUNTARA ACCESORIE
Definitie
Interventia voluntara accesorie este acea cerere prin care un tert,
care justifică
un interes, solicită
introducerea sa într-un litigiu în curs de
desfăsurare,
pentru a apăra drepturile
uneia dintre părtile initiale.
Cererea de interventie voluntară accesorie, fiind o simplă apărare în
favoarea uneia
dintre părtile între care
s-a stabilit raportul juridic procesual
initial, poate
fi făcută oricând în cursul
procesului, chiar înaintea instantei de
recurs, si se
judecă întotdeauna împreună
cu cererea introductivă de instantă.
În ceea ce
priveste procedura de solutionare,
aceasta este acceiasi cu
cea a cererii de
interventie voluntară
principală.
IMPORTANT – Precizăm că judecata cererii de interventie
principală
nu este
influentată de renuntarea
reclamantului la judecată sau la dreptul
subiectiv
pretins, ori de achiesarea
pârâtului la pretentiile reclamantului,
ipoteze în care
însă, cererea de
intervenŃie accesorie ar rămâne lipsită de
obiect sau de
interes.
Nu pot fi admise concomitent atât cererea reclamantului cât si
cererea
de
interventie principală, dacă
acestea au acelasi obiect si deci se
exclud
reciproc. Ambele
însă pot fi respinse, ori
admise numai în parte. Interventia accesorie depinde de solutia
care se dă
în cazul cererii principale si în favoarea cărei părti
este
formulată: astfel, dacă cererea a fost formulată în favoarea
pârâtului,
în cazul în care se admite cererea reclamantului se respinge cererea de
interventie; dacă este în favoarea reclamantului, se
admite dacă
se admite actiunea principală si se respinge, dacă se respinge actiunea
principală.
|