1

    Participarea tertilor în procesul civil

             - consideratii teoretice -

          Notiunea de terti desemnează, pe de o parte, persoanele străine de

proces, iar pe de altă parte, persoanele care sunt introduse într-un proces în

curs de desfăsurare si care din acel moment, devin si ele părti, fiind insă

denumite, în continuare, terti, pentru a fi deosebite de părtile initiale

(reclamantul si pârâtul).

          Spre deosebire de hotărârile penale, care sunt opozabile erga omnes,

hotărârile civile, cu foarte rare exceptii (în materiile de stare civilă), nu pot fi

opuse tertilor. De ex.: titularul dreptului de proprietate, care a obtinut o

hotărâre ce obligă pe pârât la predarea bunului, nu va putea executa acea

hotărâre în cazul în care bunul este detinut de o tertă persoană, ci va trebui

să declanseze un nou litigiu, chemându-l în judecată pe tertul detentor.

Pentru ca o hotărâre civilă să devină opozabilă si altor persoane care

nu sunt părŃi si nici nu sunt considerate a fi reprezentate, este necesară

introducerea acestora în proces.

         Introducerea unui terta la judecată prezintă un dublu interes: atât pentru

una din părtile initiale (reclamant sau pârât), care urmăreste să i se

recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi si fată de tertul respectiv;

dar si pentru tertul respectiv, care fie urmăreste să-si valorifice un drept al

său, fie pentru a apăra pe una dintre părtile în litigiu. De ex.: - Creditorii

chirografari pot interveni într-un litigiu în care debitorul lor este parte, fie

pentru a împiedica o fraudare a intereselor lor, fie pentru a-l ajuta pe debitorul lor să câstige, deoarece orice majorare sau diminuare a patrimoniului lor influentază posibilitatea pentru creditorii chirografari de a-si satisface creantele.

         Trebuie subliniat ca, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, tertii

sunt obligati să intervină într-un proces în curs de judecată, sub sanctiunea de

a nu-si mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele. Spre exemplu,

din dispoziŃiile art. 785 C.civ., se desprinde concluzia ca, în cazul partajului

succesoral, creditorii unui coindivizar sunt obligati să intervină în procesul

respectiv, deoarece ei nu vor mai putea ataca împărteala pe calea prevăzută

de art. 975 C.civ., chiar dacă aceasta a fost făcută cu fraudarea drepturilor lor

la urmărirea silită imobiliară, cei care au un drept de privilegiu sau ipotecă

asupra imobilului ce formează obiectul executării silite sunt obligati să

intervină.

         Participarea tertilor la judecată prezintă avantaje întrucât ea permite

reunirea într-un singur proces a tuturor persoanelor interesate de pretentia

dedusă judecătii, realizându-se astfel o economie de timp si de cheltuieli,

lămureste atât raporturile dintre reclamant si pârât, dar si dintre acestia si tertii

intervenienti, preîntâmpinându-se astfel posibilitatea pronuntării unor hotărâri

contradictorii.

         Trebuie însă mentionat ca, introducerea unor terti în proces are si

unele inconveniente, în sensul că poate duce la întârziere în solutionarea

cauzei, sau poate ridica anumite probleme de competentă, iar tertii iau

procesul în faza în care se găseste la momentul introducerii sale în proces,

ceea ce poate afecta drepturile sale.

Codul de procedura civila reglementează: interventia voluntară (art.

49-56), si trei forme de interventie fortată, respectiv, chemarea în judecată a

altor persoane (art. 57-59), chemarea în garantie (art. 60-63) si arătarea

titularului dreptului (art. 64-66).

INTERVENTIA VOLUNTARA

Notiune

         Este acea formă de participare a tertelor persoane la judecata ce

constă în introducerea unui tert, din propria sa initiativă, într-un proces aflat în

curs de judecată pentru a-si apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul

unei părti din acest proces.

         Interventia voluntară presupune două elemente definitorii, respectiv:

- existenta unui proces civil în curs de judecată;

- introducerea unui tert, din iniŃiativa acestuia, în procesul respectiv.

         Cererea de interventie voluntara poate fi formulată de orice tert care

ar putea fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunte într-o

pricină sau care pretinde un drept propriu, în strânsă legătură cu obiectul

acelei pricini.

Interventia voluntara poate fi de două feluri, după cum tertul invocă

un drept propriu (intervenŃie voluntară principală), sau apără drepturile uneia

dintre părtile (interventie voluntară accesorie).

         Această concluzie se desprinde din dispozitiile art. 49 C.civ. „oricine

are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”,

„interventia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al

său, si este în interesul uneia din părti când sprijină numai apărarea acesteia”.

Mentionăm că tertul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu,

indiferent de felul intervenŃiei (principală sau accesorie).

a. INTERVENTIA VOLUNTARA  PRINCIPALA

         Prin această cerere tertul solicită introducerea sa în proces pentru a i

se recunoaste sau stabili un drept propriu. Această cerere este o veritabilă

cerere de chemare în judecată, îndreptată împotriva părtilor initiale.

Interventia voluntara principala constituie un incident procedural ce

determină lărgirea cadrului procesual, de regulă, din punct de vedere al

părtilor, însă, uneori si în ceea ce priveste obiectul litigiului.

         Mentionăm că interventia voluntară principală presupune invocarea de

către un tert a unui drept propriu, fără însă a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de tert si dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată. Totusi, între cele două drepturi trebuie să existe o strânsă legătură, care să justifice judecarea lor împreună, întrucât, în caz contrar, cererea de interventie voluntară ar fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece nu ar face decât să întârzie soluŃionarea cererii de chemare în judecată.

         Potrivit art. 50 alin. 1 C.proc.civ., cererea de interventie voluntară

principală trebuie făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în

judecată, (a se vedea dispoz. Art. 112 C.p.c.), iar alin. 2 prevede termenul până la care se poate face această cerere, respectiv – numai în fata primei

instante si numai înainte de închiderea dezbaterilor.

         Se permite introducerea cererii de interventie voluntară principală si în

instanta de apel, însă numai cu învoirea părtilor. Precizăm că momentul până

la care se poate interveni în instanta de apel nu este prevăzut în dispozitiile

legale mai sus mentionate, ceea ce ne face a aplica în mod corespunzător,

dispoziŃia legală de la judecata în primă instantă, momentul fiind acela al

închiderii dezbaterilor de fond în instanta de apel.

         Interventia voluntară principală este inadmisibilă în recurs datorită

faptului că acesta nu are un caracter devolutiv.

         În cazul în are un tert formulează o cerere de interventie voluntară

principală, prima problemă pe care o are de rezolvat instanŃa de judecată este

aceea de a stabili dacă această cerere poate fi încuviintată în principiu, cu

alte cuvinte dacă pretenŃia terŃului poate fi solutionată în litigiul în curs de

desfăsurare.

         Instanta se va putea pronunta asupra admisibilitătii cererii de

interventie voluntară principală după ascultarea părtilor si a celui care intervine si va decide numai după ce verifică următoarele aspecte: dacă tertul

justifică un interes si pretinde un drept propriu; dacă există o legătură strânsă

între cererea principală si cererea de interventie, care să justifice solutionarea

împreună a celor două cereri; dacă tertul a formulat cererea înăuntrul

termenului prevăzut de lege.

         Asupra admisibilitătii în principiu a interventiei voluntare principale,

instanta se pronuntă printr-o încheiere interlocutorie, ceea ce înseamnă că

instanta nu mai poate reveni asupra ei.

         În caz de respingere a cererii de interventie tertul poate ataca

încheierea de respingere odată cu fondul sau poate să reitereze pretentia

printr-o cerere separată.

După încuviintarea în principiu, instanta va dispune comunicarea

acesteia către părtile initiale si va fixa un termen în care poate fi depusă

întâmpinarea. Din momentul încuviintării cererii de interventie în principiu,

tertul devine parte în proces, luând procedura în stadiul în care se afla.

Cererea de interventie voluntară principală se judecă odată cu cererea

principală, însă, dacă ar duce la întârzierea soluŃionării acesteia, instanta

poate dispune disjungerea.

b. INTERVENTIA VOLUNTARA ACCESORIE

Definitie

         Interventia voluntara accesorie este acea cerere prin care un tert,

care justifică un interes, solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de

desfăsurare, pentru a apăra drepturile uneia dintre părtile initiale.

         Cererea de interventie voluntară accesorie, fiind o simplă apărare în

favoarea uneia dintre părtile între care s-a stabilit raportul juridic procesual

initial, poate fi făcută oricând în cursul procesului, chiar înaintea instantei de

recurs, si se judecă întotdeauna împreună cu cererea introductivă de instantă.

În ceea ce priveste procedura de solutionare, aceasta este acceiasi cu

cea a cererii de interventie voluntară principală.

IMPORTANT – Precizăm că judecata cererii de interventie principală

nu este influentată de renuntarea reclamantului la judecată sau la dreptul

subiectiv pretins, ori de achiesarea pârâtului la pretentiile reclamantului,

ipoteze în care însă, cererea de intervenŃie accesorie ar rămâne lipsită de

obiect sau de interes.

         Nu pot fi admise concomitent atât cererea reclamantului cât si cererea

de interventie principală, dacă acestea au acelasi obiect si deci se exclud

reciproc. Ambele însă pot fi respinse, ori admise numai în parte. Interventia accesorie depinde de solutia care se dă în cazul cererii principale si în favoarea cărei părti este formulată: astfel, dacă cererea a fost formulată în favoarea pârâtului, în cazul în care se admite cererea reclamantului se respinge cererea de interventie; dacă este în favoarea reclamantului, se admite dacă se admite actiunea principală si se respinge, dacă se respinge actiunea principală.