Evolutia negocierilor Rundei Doha

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că a sabotat obiectivele de bază ale negocierilor: deschiderea economiilor vestice pentru produsele originare din statele în curs de dezvoltare, în special cele din zona Africii, a Caraibelor ÅŸi a Pacificului. DiscuÅ£iile au fost suspendate în 2006...

Evoluţia negocierilor Rundei Doha

Runda Doha este o Rundă pentru Dezvoltare menită să ofere ţărilor în curs de dezvoltare şanse reale pentru a-şi contura propriile strategii de dezvoltare, iar  ţărilor mai slab dezvoltate, acces deplin pe pieţele ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Printre obiectivele negocierilor din Runda Doha se află şi: eliminarea tuturor subvenţiilor la export, simplificarea regulilor privind exporturile provenite din ţările cele mai slab dezvoltate, acţiuni concrete privind bunurile de importanţă deosebită pentru aceste state - cum ar fi accesul la medicamente.

Este prima rundă care nu se bazează pe reciprocitate totală (fiecare membru reduce in mod egal taxele vamale). Runda Doha ţine cont de nivelul de dezvoltare al ţărilor participante, astfel încât ţările dezvoltate vor reduce mai mult taxele vamale decât ţările în curs de dezvoltare, iar ţările cel mai puţin dezvoltate nu vor fi obligate să reducă.

Celor mai sărace ţări în curs de dezvoltare nu li se vor cere concesii în plus decât aceea de consolidare a taxelor vamale actuale, adică  să se angajeze să menţină nivelul actual al deschiderii de piaţă. De aceea Runda Doha este numită şi „o rundă pe gratis”

Realizarea obiectivelor negocierilor Rundei Doha poate determina, potrivit susţinătorilor ei, rezultate spectaculoase pentru comerţul mondial. De exemplu, se estimează reducerea cu o treime a barierelor în calea comerţului iar venitul global ar creşte cu mai mult de 500 de miliarde de euro.

În cadrul negocierilor comerciale din cadrul Rundei Doha au fost abordate trei tipuri de probleme:

-          accesul pe piaţă;

-          subvenţiile din agricultură;

-          alte probleme: măsurile sanitare şi fitosanitare, indicaţiile geografice.

Comerţul total cu produse agricole însumează o valoare de 634 miliarde Euro, anual, şi reprezintă 8,8% din comerţul mondial.

Cele mai competitive ţări exportatoare de produse agricole doresc sa depăşească obstacolele din calea comerţului şi să-şi crească exporturile. Ţările în curs de dezvoltare doresc un acces mai bun pe pieţele ţărilor dezvoltate, incluzând ţările membre UE, şi de asemenea să-şi sporească exporturile lor, prin reducerea barierelor din calea comerţului cu alte ţări în curs de dezvoltare (aşa numitul comerţ sud-sud).    

Declaraţia Ministeriala de la Doha conţine următoarele prevederi cu privire la negocierile în domeniul comerţului cu produse agricole.

·               Recunoaşterea negocierilor desfăşurate in cadrul Comitetului, in conformitate cu Art.20 al Acordului privind Agricultura şi continuarea acestora în vederea:

§  îmbunătăţirii substanţiale a accesului pe piaţă ;

§  reducerii, până la eliminare, a tuturor formelor de subvenţionare a exportului;

§  reducerea substanţială a măsurilor de sprijin intern care distorsionează comerţul;

§  acordarea de tratament special si diferenţiat pentru ţările în curs de dezvoltare;

§  luarea în considerare a preocupărilor necomerciale (non-trade concerns) si includerea lor în negocieri.

·               Convenirea de noi modalităţi de negociere.

Runda de la Doha, care a fost lansata in noiembrie 2001 si trebuia finalizata la sfarsitul anului 2004, are scopul de a gasi solutii viabile care sa faca posibila liberalizarea comertului agricol, industrial si al serviciilor.

În ceea ce priveşte runda Doha a negocierilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dezacorduri majore între Uniunea Europeană şi Statele Unite au ieşit la suprafaţă în ceea ce priveşte ajutoarele financiare acordate sectorului agricol.

Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că a sabotat obiectivele de bază ale negocierilor: deschiderea economiilor vestice pentru produsele originare din statele în curs de dezvoltare, în special cele din zona Africii, a Caraibelor şi a Pacificului. Discuţiile au fost suspendate în 2006.

Dezacorduri majore au fost cauzate de asemenea de ajutoarele financiare acordate industriei aeronautice, în special companiei Airbus de către statele Uniunii Europene şi companiei Boeing de către guvernul american.

Multe dintre aceste dispute economice sunt cauzate de modul diferit în care guvernele europene şi cel american percep globalizarea economică.

După 15 ani de negocieri, pe data de 17 sept.2001 la Doha – Qatar, China a fost acceptată în O.M.C., prin consensul celor 142 de state membre. Odată cu aderarea la O.M.C. China şi-a asumat răspunderi şi obiective economice clare care trebuie îndeplinite într-un timp bine determinat:

• reducerea taxelor vamale asupra produselor non-agricole (ceea ce reprezintă 95 % din totalul importurilor), de la 17 % la 9,4 % până în anul 2005 şi diminuarea taxelor vamale asupra produselor agricole la 17 % până în ian. 2004

• eliminarea restricţiilor netarifare la produsele industriale până în anul 2005

• asigurarea drepturilor de comercializare şi distribuţie nelimitată pentru firmele străine

• extinderea accesului pe piaţă în sectorul serviciilor, eliminînd restricţiile geografice şi celelalte restricţii din majoritatea sectoarelor până în anul 2005

• aplicarea tratamentului naţional (nediferenţiat) băncilor străine, cinci ani după aderare, etc.

Actualul proces de negocieri multilaterale şi regionale necesită o angajare nouă, în mod special în negocierile Rundei Doha, negocierile cu Uniunea Europeană şi evoluţiile pentru implementarea ALCA. America de Sud are mai mult de câştigat participând ca un grup integrat şi solid. Vocea unită a naţiunilor din sudul continentului compensează slăbiciunile individuale, îndeosebi, cea a ţărilor mai mici. Recentele crize economice şi politice în Argentina, Uruguay, Venezuela şi Ecuador nu trebuie interpretate numai ca o criză naţională, ci a întregului Mercosur, odată ce existenţa acestor dificultăţi întârzie articulaţiile grupului cu partenerii lor mai puternici.

În ceea ce priveşte Brazilia, datorită uriaşei sale dimensiuni teritoriale şi dispunând de graniţe cu zece ţări vecine, acesta este principalul candidat capabil să actioneze ca un instrument de integrare a valenţelor nord şi sud de pe continent. Ţara dovedeşte întreaga sa disponibilitate de a acţiona ca un actor cheie pentru spaţiu sudamerican în înţelegerile cu celelalte blocuri economice, pentru o mai bună integrare a regiunii în contextul multilateral şi o mai mare diversificare cu un acces mai bun pentru produsele sale pe pieţele terţe. Fără nici o pretenţie hegemonică, Brazilia trebuie să stimuleze stabilitatea şi cooperarea regională la toate nivelurile, inclusiv cel strategicomilitar.

Canada şi Statele Unite nu împărtăşesc poziţia braziliană în ALCA, argumentând că temele referitoare la ajutorul intern, subvenţii la exporturi şi credite pentru exportatori sunt considerate aspecte sistemice, iar soluţia nu poate fi găsită decât în sfera multilaterală, prin negocierile privind Acordul Agricol al Rundei Doha. Aceste ţări susţin că eliminarea subvenţiilor intra-zonale ar însemna o dezarmare unilaterală, favorizând ţările din afara continentului care practică importante subvenţii şi nu producătorii competitivi din regiune, fiindcă vor avea posibilitatea de a invada piaţa regiunii cu produse artificial competitive. Pe de altă parte, pentru celelalte teme care, de asemenea trebuiau să fie considerate “sistemice”, cum ar fi protecţia proprietăţii intelectuale, reglementarea sectorului serviciilor şi a investiţiilor străine, Canada şi Statele Unite nu demonstrează nici un interes în a le discuta în forumuri multilaterale, dar insistă la includerea lor în negocierile ALCA.

Partea braziliană este deschisă la o discuţie echilibrată şi serioasă despre crearea zonei de liber schimb a Americii şi exercită cu responsabilitate co-preşedinţia procesului cu Statele Unite. Viitorul ALCA este în mâinile SUA şi se speră ca şi conducerea americană să se ocupe cu aceeaşi responsabilitate de căutarea soluţiilor adecvate şi total compatibile cu evoluţia sistemului internaţional de comerţ.

În momentul de faţă, negocierile pentru constituirea ALCA se află într-un punct de definire a profunzimii pe care o va avea acordul. În acest stadiu al discuţiilor, cunoaşterea posibilelor efecte ale noii zone comerciale asupra economiilor ţărilor implicate, atât în termeni de costuri cât şi de beneficii, este foarte importantă pentru rundele de negocieri şi pentru conturarea viitoarelor politici economice naţionale destinate să proceseze şi să potenţializeze schimbările aduse prin acest acord.

Multe din promisiunile anunţate, învăluite de optimism, despre creşterea generală a comerţului şi expansiunea oportunităţiile de acces pe pieţele economiilor dezvoltate, nu s-au concretizat conform aşteptărilor şi cu atât mai puţin intensităţii aşteptate. Începând cu sectorul agricol-exportator, cadrul a rămas la fel de pesimist, în anumite aspecte se poate spune că a devenit încă mai restrictiv, luându-se în considerare creşterea nivelului subvenţiilor practicate de economiile avansate, începând cu ţările membre ale Uniunii Europene. O serie de alte entităţi au acţionat în direcţia impunerii unor bariere în calea exporturilor competitive, ca o aplicare abuzivă a măsurilor antidumping sau a celor de salvgardare, făra a mai vorbi de restricţii netarifare, mascate de norme tehnice şi măsuri fitosanitare.

Acestea, probabil, reprezintă aspectele care deosebesc cel mai mult poziţiile UE, SUA şi ale Japoniei, de poziţiile Braziliei şi ţărilor sud-americane în cadrul comercial multilateral: bariere şi subvenţii în sectorul agricol, folosirea incorectă sau abuzivă a măsurilor de salvgardare sau încercări de minimizare a oportunităţilor dezvoltării industriale prin noi norme de conduită care caută să interzică folosirea adecvată de politici sectoriale.

mondial susţin negocierile multilaterale ca fiind cel mai bun echilibru cost-beneficiu pentru toţi partenerii. Pe de altă parte, există strategia de „second best solution”, optimul de rangul doi, consolidată prin structuri integraţioniste susţinute în practic toate regiunile.

În esenţă, din nordul până în sudul continentului se observă o deschidere a economiilor implicate, într-un grad mai redus sau mai ridicat, către constituirea unui acord de liber schimb cu mai puţine bariere, reguli mai clare, un comerţ continental mai puţin distorsionat şi echitabil, având ca scop ultim prosperitatea şi creşterea nivelului de trai al popoarelor americane.

Organizaţia Mondială a Comerţului şi-a propus, prin Agenda de Dezvoltare Doha, să ofere ţărilor în curs de dezvoltare o şansă pe piaţa mondială. România, care încă pledează din poziţia  unui stat în curs de dezvoltare, şi-a armonizat poziţia cu cea a Uniunii Europene. Zilele acestea, la Hong Kong, printre mii de protestatari antiglobalizare, are loc conferinţa care decide continuarea sau eşecul rundei de negocieri.

Luni, la Geneva, a început reuniunea la nivel ministerial, în încercarea de a finaliza negocierile începute de Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) în urma cu aproape şapte ani în capitala Qatarului, cunoscute sub numele de Runda Doha.

Directorul general al OMC, Pascal Lamy, a convocat, la sediul din Geneva al Organizatiei, 50 de miniştri din 35 de state, pentru o săptămână de discuţii, menite să salveze cei şapte ani de negocieri pe tema liberalizării comerţului mondial.

Însă, chiar înainte de debutul oficial al discuţiilor, ostilităţile au fost reluate la sfârşitul săptămânii trecute între ţările din emisfera sudică, care solicita ţărilor bogate să reducă subvenţiile pentru agricultorii lor, şi ţările din emisfera nordică care solicită în schimbul reducerii subvenţiilor agricole o deschidere mai mare a pieţelor emergente pentru produsele industrializate ale ţărilor bogate.

Membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului s-ar putea întâlni în apropierea Paştelui, cu puţin timp înainte ca mandatul actualului preşedinte american George W. Bush să ia sfârşit, pentru a finaliza discuţiile asupra rundei Doha - acordul general de comerţ.

Încheierea acestui dosar cheie pentru comerţul internaţional ar determina o creştere a încrederii în sistemul economic mondial, sunt de parere aceştia.

"Avem o fereastră de necesitate care este în acelaşi timp o fereastră de oportunitate" a declarat, pentru Reuters, ministrul de externe brazilian, Celso Amorim.

Mai mulţi miniştri reprezentând puteri economice de toate calibrele - de la marile economii consolidate precum Statele Unite ale Americii sau Uniunea Europeană, la cele emergente precum India sau Brazilia - s-au întâlnit în statiunea montană Davos din Alpii elveţieni, la finele săptămânii trecute, cu Pascal Lemy, pentru a discuta şansele unei deblocări a negocierilor privind "runda Doha".

Întâlnirea celor patru mari puteri membre ale OMC, SUA, UE, India si Brazilia, a luat sfârşit prematur, cu două zile înainte de termen, dupa ce reprezentanţii Indiei şi Braziliei au decis să părăsească masa tratativelor. Dupa mai mult de 5 ani şi jumatate de negocieri pentru implementarea deciziilor de liberalizare a comerţului luate cu ocazia Rundei Doha, din Noiembrie 2001, eşuarea întâlnirii dintre cele 4 puteri anunţă o nouă eră de protecţionism în politicile comerciale ale marilor economii naţionale.

Negocierile din Potsdam de săptămâna trecută erau văzute ca ultima şansă reală de a se ajunge la un acord înaintea termenului limită stabilit de OMC, la sfârşitul lunii iulie. Totuşi, directorul general al OMC, Pascal Lamy a promis că negocierile dintre membrii OMC vor continua la Geneva.

Comisarul european pentru comert, Peter Mandelson, a declarat că va "face presiuni" pentru reluarea negocierilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comertului (OMC) ce au ca scop eliminarea subvenţiilor în agricultură şi deschiderea pieţelor pentru cele mai sărace ţări.

Comisarul european a criticat Statele Unite ale Americii afirmând că această ţară este responsabilă de eşecul negocierilor care durează de cinci ani în cadrul Rundei Doha şi a avertizat asupra consecinţelor negative asupra comerţului global, în special pentru ţările sărace, care ar fi avut cel mai mult de profitat de pe urma unui acord.

Administraţia de la Washington a respins aceste acuzaţii şi a argumentat că negociatorii americani erau gata să accepte un compromis în cea ce priveşte reducerea drastică a subvenţiilor pentru fermieri "dacă UE şi economiile dezvoltate demonstrează o mai mare flexibilitate în accesul pe piaţă".

Comisarul Mandelson a spus că va propune în octombrie o "nouă agendă" pentru acordurile comerciale care vizează deschiderea pieţelor cu China şi cu alte puteri comerciale "în devenire". Cei mai puternici actori din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), reuniţi în cadrul Grupului celor 6 (G-6) au eşuat, luni, în încercarea de a salva negocierile din Runda de la Doha şi au intrat într-un impas. Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Japonia, Australia, India şi Brazilia nu au reuşit să ajungă la un acord asupra punctelor esenţiale ale negocierilor comerciale legate de agricultură şi producţia industrială.

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Pascal Lamy, a recomandat celor 149 de ţări membre "suspendarea negocierilor" comerciale din Runda Doha, fără a fixa un termen pentru reluarea acestora. El a spus că participanţii trebuie să procedeze la o reflecţie serioasă care este în mod clar necesară şi că negocierile vor fi reluate atunci cand "ţările membre vor fi pregătite să intre în joc".