1
BUNURI
Clasificarea bunurilor
1)
Termenologie:
În accepţiunea generală, bunurile sunt
lucruri susceptive de apropiere sub forma dreptului de proprietate. În
termenologia juridică romană bunurile erau desemnate prin cuvântul res care,
însă, era utilizat şi pentru desemnarea lucrurilor ţn general. Drept
urmare,
romanii nu au făcut o calasificare a bunurilor distinctă de
clasificarea
lucrurilor. Utilizarea unui singur termen pentru două noţiuni distincte
a dat
naştere sistemului de clasificare a bunurilor ca diferite categorii de
lucruri.
Sistemul acesta, în care clasificarea lucrurilor o cuprinde şi pe cea a
bunurilor, se justifică nu numai prin raţiune ce ţin de terminologie,
ci şi
prin faptul că, practic, orice lucruri în anumite condiţii, poate
deveni un bun.
2)
Patrimoniul
În dreptul modern, prin patrimoniul se
înţelege totalitatea drepturilor datoriilor şi sarcinilor,
susceptivilede o
valoare pecuniară. Romanii nu ni au lăsat o difiniţie a patrimoniului,
deşi
aveau noţiunea acestuia. Coneptul roman de patrimoniu a cunoscut o
anumita
evolutie. La origine ei includiau în patrimoniu numai lucrurile
corporale,
pentru familia sau pecunia. Aceşti termeni desemnau
lucrurile corporale: pecunia însemnavite, iar familia însemna sclavi.
În epoca clasică a apărut şi termenul de patrimoniu,
ca un sens apropiat de cel modern. În epoca li Justinian
patrimoniu era
desemnat prin cuvintul substanţia.
Elementele
patrimoniului, în acceptiunea pe care romanii io dădiau în dreptul
clasic, sunt
drepturile reale şi drepturile personale. Este adevarat ca termenii de
drepturi
reale şi drepturi personale au apşrut abia în evul mediu, dar ei se
bazează pe
două expresii romane:
action in rem (acţiune relativă la un
lucru) şi action
in personam (acţiune relativă
la o persoană). Cele două acţiuni ancţionează ceea ce în evul mediu sa
numit
drept real şi drept personal. Dreptul real izvorăşti din raportul
juridic
stability între o persoană şi toţi ceilalţi membri ai societaţi, cum
este cazul
dreptului de proprietate. Drepturile reale sunt opozabile faţă de toţi
( erga
omnes ). Dreptul personal izvorăşti din raportuljuridic
stabilite între
două personae determinate, aşa încât opozabil faţă de o singură
persoană.
Drepturile reale vor fi
studiate la material bunurilor, iar cele personale la material
obligaţiunilor.
Res
in patrimonio şi extra patrimonium.
Res in patrimonio şi extra patrimonium (lucruri
parimoniale şi lucruri în afara patimoniului) este diviziunea
fundamentală a
lucrurilor care apare, numai întîmplător, în Institutile lui Gaius, dar
ocupă
un loc important în Institutile lui Iustinian.
Lucrurile in
patrimonio pot face
obiect de proprietate privată, pe cînd lucrurile extra patrimonium nu sunt
susceptibile de apropiere sub această formă ( vel
in nostro ppatrimonio sunt
vel extra patrimonium nosrum habentur). Erau considerate în
afara
patrimoniului lucrurile care prin natural or nu făciau obiect de
proprietate.
În aceeiaşi categorie intrau şi lucrurile care prin distinaţia lor nu
puteau
intra în proprietatea unei personae, cum este cazul tempelelor sau a
zidurilor
cetaţii.
Res in patrimonio.
Lucrurile susceptibile de a face
parte din patrimoniul unei persoane erau calasificate după mai multe
criterii.
O primă clasificare, cunoscută din epoca legii celor 12 table, cuprinde
lucruri
mancipi
şi nec
mancipe. Patrivit unui text din Gaius, împărţirea lucrurilor în
mancipe
şi nec
mancipe se întemează pe un criteriu de natură economică. Res
mancipe
erau considerate mai preţioase ( pretiosiores ) în rapor cu cele nec
mancipe.
Deoarice în epoca Legii celor 12 Table romanii erau un popor de
agricultori,
erau considerate mai preţioase lucruri ca pămîntul Romei, sclavii sau
vitele de
muncă. Banii sau drepurile de creanţă intrau în categoria lucrurilor
nec
mancipe.
1
Res
corporales şi res incorporales (lucruri corporale şi
incorporale). Erau incluse în categoria lucrurilor corporale cele ce
puteau fi
atinse cu mîna întrucît aveau o formă materială, pe cînd în categoria
lucrurilor incorporale intrau lucrurile fără o formă materială. Ca o
curiozitate, dreptul de proprietate era trecut în categoria lucrurilor
corporale. Această situaţie se explica prin faptul că romanii confundau
dreptul
de proprietate cu obiectu său. Confuzia se reflecta şi pe planul
termenologiei
juridice, căci romanii nu spuneau: „am un drept de proprietate asupra
acestui
lucru” ci „ acest lucru este ameu” (haec
res mea est)
Res moile şi res soli
(lucruri mobile şi lucruri imobile). Această clasificare a bunurilor nu
este expresă,
dar rezultă din mecanizmul unor figuri juridicecare funcţionează
diferit, după
cum este vorbadespre lucruri mobile sau imobile. Lucrurile mobile se
pot mişca
ptin puterea proprie sau pot fi mişcate printro forţă exterioară lor,
fără aşi
pierde identitatea, pe cînd lucrurile imobile
îşi scimbă forma dacă sunt mutate.
Genera şi specie ( lucruri de
gen şi
lucruri individual determinate). Lucrurile de gen sunt identificate
prin
trăsături ce aparţin categorii din care
fac parte, ca de pidă un sclav sau o vită oarecare. Species sunt
lucruri care
se individualizează prin trăsăturile proprii numai lor ( sclavul
Filipus). Bunurile
nu nu sunt de gen sau individual determinate prin natura lor, ci în
funcţie de
convenţia părtilor.
Distincţia în general şi species
prezintă o mare importanţă în materia riscurilor. Astfel, dacă
bunul
datorat dispare prin caz furtuit, debitorulcontinuie să fie obligat
potrivit
principiului genera non pereunt
(lucrurile de gen nu pier). Dimpotrivă, dacă
lucrul este individual determinat, debitorul este exonerat de
răspundere.
Produse şi fructe. Fructele sunt
create de un alt lucru, în mod periodic, în conformitate cu destenaţia
lui
economică şi fărăai consuma supstanţa. Fructele care necesitau munca
omului se
numeau fructe industriale. Produsele sunt lucrurile cărora le lipseşte
caracterul periodicetăţii.
Res que pondere numero
mensurave constant sunt lucrurile
care prin natura lor pot fi înlocuite unele altele.
|