1

BUNURI

Clasificarea bunurilor

1)  Termenologie:

     În accepţiunea generală, bunurile sunt lucruri susceptive de apropiere sub forma dreptului de proprietate. În termenologia juridică romană bunurile erau desemnate prin cuvântul res care, însă, era utilizat şi pentru desemnarea lucrurilor ţn general. Drept urmare, romanii nu au făcut o calasificare a bunurilor distinctă de clasificarea lucrurilor. Utilizarea unui singur termen pentru două noţiuni distincte a dat naştere sistemului de clasificare a bunurilor ca diferite categorii de lucruri. Sistemul acesta, în care clasificarea lucrurilor o cuprinde şi pe cea a bunurilor, se justifică nu numai prin raţiune ce ţin de terminologie, ci şi prin faptul că, practic, orice lucruri în anumite condiţii, poate deveni un bun.

2)  Patrimoniul

    În dreptul modern, prin patrimoniul se înţelege totalitatea drepturilor datoriilor şi sarcinilor, susceptivilede o valoare pecuniară. Romanii nu ni au lăsat o difiniţie a patrimoniului, deşi aveau noţiunea acestuia. Coneptul roman de patrimoniu a cunoscut o anumita evolutie. La origine ei includiau în patrimoniu numai lucrurile corporale, pentru familia sau pecunia. Aceşti termeni desemnau lucrurile corporale: pecunia însemnavite, iar  familia însemna sclavi.

     În epoca clasică a apărut şi termenul de patrimoniu, ca un sens apropiat de cel modern. În epoca li Justinian patrimoniu era desemnat prin cuvintul substanţia. Elementele patrimoniului, în acceptiunea pe care romanii io dădiau în dreptul clasic, sunt drepturile reale şi drepturile personale. Este adevarat ca termenii de drepturi reale şi drepturi personale au apşrut abia în evul mediu, dar ei se bazează pe două expresii romane: action in rem (acţiune relativă la un lucru) şi  action in personam (acţiune relativă la o persoană). Cele două acţiuni ancţionează ceea ce în evul mediu sa numit drept real şi drept personal. Dreptul real izvorăşti din raportul juridic stability între o persoană şi toţi ceilalţi membri ai societaţi, cum este cazul dreptului de proprietate. Drepturile reale sunt opozabile faţă de toţi ( erga omnes ). Dreptul personal izvorăşti din raportuljuridic stabilite între două personae determinate, aşa încât opozabil faţă de o singură persoană.

    Drepturile reale vor fi studiate la material bunurilor, iar cele personale la material obligaţiunilor.

 Res in patrimonio şi extra patrimonium.

    Res in patrimonio şi extra patrimonium (lucruri parimoniale şi lucruri în afara patimoniului) este diviziunea fundamentală a lucrurilor care apare, numai întîmplător, în Institutile lui Gaius, dar ocupă un loc important în Institutile lui Iustinian.

    Lucrurile in patrimonio pot face obiect de proprietate privată, pe cînd lucrurile extra patrimonium nu sunt susceptibile de apropiere sub această formă ( vel in nostro ppatrimonio sunt vel extra patrimonium nosrum habentur). Erau considerate în afara patrimoniului lucrurile care prin natural or nu făciau obiect de proprietate. În aceeiaşi categorie intrau şi lucrurile care prin distinaţia lor nu puteau intra în proprietatea unei personae, cum este cazul tempelelor sau a zidurilor cetaţii.

Res in patrimonio.

     Lucrurile susceptibile de a face parte din patrimoniul unei persoane erau calasificate după mai multe criterii. O primă clasificare, cunoscută din epoca legii celor 12 table, cuprinde lucruri mancipi şi nec mancipe. Patrivit unui text din Gaius, împărţirea lucrurilor în mancipe şi nec mancipe se întemează pe un criteriu de natură economică. Res mancipe erau considerate mai preţioase ( pretiosiores ) în rapor cu cele nec mancipe. Deoarice în epoca Legii celor 12 Table romanii erau un popor de agricultori, erau considerate mai preţioase lucruri ca pămîntul Romei, sclavii sau vitele de muncă. Banii sau drepurile de creanţă intrau în categoria lucrurilor nec mancipe.

       Res  corporales şi res incorporales (lucruri corporale şi incorporale). Erau incluse în categoria lucrurilor corporale cele ce puteau fi atinse cu mîna întrucît aveau o formă materială, pe cînd în categoria lucrurilor incorporale intrau lucrurile fără o formă materială. Ca o curiozitate, dreptul de proprietate era trecut în categoria lucrurilor corporale. Această situaţie se explica prin faptul că romanii confundau dreptul de proprietate cu obiectu său. Confuzia se reflecta şi pe planul termenologiei juridice, căci romanii nu spuneau: „am un drept de proprietate asupra acestui lucru” ci  „ acest lucru este ameu” (haec res mea est)

     Res moile şi res soli (lucruri mobile şi lucruri imobile). Această clasificare a bunurilor nu este expresă, dar rezultă din mecanizmul unor figuri juridicecare funcţionează diferit, după cum este vorbadespre lucruri mobile sau imobile. Lucrurile mobile se pot mişca ptin puterea proprie sau pot fi mişcate printro forţă exterioară lor, fără aşi pierde identitatea, pe cînd lucrurile imobile  îşi scimbă forma dacă sunt mutate.

      Genera şi specie ( lucruri de gen şi lucruri individual determinate). Lucrurile de gen sunt identificate prin trăsături ce aparţin  categorii din care fac parte, ca de pidă un sclav sau o vită oarecare. Species sunt lucruri care se individualizează prin trăsăturile proprii numai lor ( sclavul Filipus). Bunurile nu nu sunt de gen sau individual determinate prin natura lor, ci în funcţie de convenţia părtilor.

      Distincţia în general şi species prezintă o mare importanţă în materia riscurilor. Astfel, dacă bunul datorat dispare prin caz furtuit, debitorulcontinuie să fie obligat potrivit principiului genera non pereunt (lucrurile de gen nu pier). Dimpotrivă, dacă lucrul este individual determinat, debitorul este exonerat de răspundere.

     Produse şi fructe. Fructele sunt create de un alt lucru, în mod periodic, în conformitate cu destenaţia lui economică şi fărăai consuma supstanţa. Fructele care necesitau munca omului se numeau fructe industriale. Produsele sunt lucrurile cărora le lipseşte caracterul periodicetăţii.

    Res que pondere numero  mensurave constant sunt lucrurile care prin natura lor pot fi înlocuite unele altele.