1
Posibilităţi de perfecţionare a
impozitului pe venitul
global
1.
Regimul fiscal de
impunere a
veniturilor persoanelor fizice
Impozitul
pe venit a fost introdus pentru prima dată în Marea Britanie, spre
sfârşitul
secolului al XVIII-lea. În preajma primului război mondial au mai
introdus
acest impozit şi alte ţări cum ar fi: SUA, Japonia, Germania, Franţa,
Olanda,
Belgia.
Introducerea impozitului pe venit a născut numeroase
discuţii referitoare la diferenţele dintre impozitul pe venit care
globalizează
toate sursele de venit şi impozitul cedular care impozitează veniturile
pe
fiecare sursă de venit.
S-ar putea spune că existenţa unui impozit pe venit ideal
ar necesita o bază cât mai largă de impozitare, deduceri personale de
bază suficient
de mari astfel încât să se excludă contribuabilii cu venituri mici de
la
impunere, asigurându-se astfel o impunere progresivă în funcţie de
mărimea
venitului.
1.1.Impozitul
pe venitul global pe plan
internaţional.
În toate ţările Uniunii Europene, statul percepe un impozit
pe venitul persoanelor fizice. Structura fundamentală a sistemului de
impunere
a veniturilor persoanelor fizice este practic asemănătoare în toate
ţările
Uniunii Europene. Diferenţele apar în cazul cotelor de impunere. Cotele
de
impunere reprezintă procentajele aplicate la sumele impozabile. Sumele
obţinute
de contribuabili se încadrează în tranşele de venit stabilite prin
lege. În
funcţie de tranşa în care se încadrează, veniturile respective se
impozitează
cu o anumită cotă de impunere.
Veniturile impozabile se obţin prin deducerea unei sume
fixe numită "deducere de bază", din venitul net obţinut de
contribuabil. Deducerea poate lua diferite forme. Astfel, în unele
ţări,
această deducere se poate prezenta sub forma impozitării primei tranşe
de venit
cu cota 0%, iar în altele se acordă o reducere a obligaţiei fiscale
prin
"credit al impozitului de bază", adică din impozitul calculat şi
datorat se deduce o sumă fixă, egală pentru toţi contribuabilii.
Totuşi, în
cele mai multe ţări, se practică deducerea personală de bază, care
reprezintă o
sumă fixă care reduce baza de impozitare a fiecărui contribuabil.
Cu excepţia Germaniei care aplică formule fiscale diferite,
veniturile care depăşesc pragul deducerilor sau care nu sunt impozitate
cu cota
0%, sunt repartizate pe tranşe de venit. Numărul tranşelor de venit
variază de
la ţară la ţară: în Suedia venitul se impozitează într-o singură
tranşă, în
Islanda şi Irlanda în două tranşe, în timp ce în Luxemburg, Mexic,
Spania şi
Elveţia venitul se impozitează în opt tranşe. În cadrul unei tranşe,
veniturile
sunt impozitate la aceeaşi cotă de impunere, cotă care creşte de la o
tranşă la
alta. Se obţine astfel un impozit progresiv.
În unele ţări, valoarea deducerilor personale sau mărimea
tranşei care se impozitează cu cotă 0%, creşte pe măsură ce se trece la
o
tranşă de impunere mai ridicată. Acesta este cazul Marii Britanii, în care, impunerea se
desfăşoară pe patru categorii de venituri:
1
(S-a calculat la un curs de
schimb 1Ł=1,46$).
Deducerile personale în Marea Britanie cresc şi pe
categorii de vârstă a contribuabililor, respectiv pentru persoanele
cuprinse
între 65- 74 de ani şi apoi pentru persoanele ce depăşesc 75 de ani.
Diferenţieri la nivelul deducerilor personale se fac şi pentru
persoanele
nevăzătoare sau pentru văduve.
Spre deosebire de sistemul deducerilor personale, sistemul
bazat pe credite pentru impozit nu ţine seama de nivelul venitului
contribuabilului. Un astfel de sistem este utilizat în ţări ca:
Austria,
Canada, Ungaria, Islanda, Italia, Mexic, Noua Zeelandă, Polonia,
Portugalia.
Gradul de progresivitate al unui barem de cote creează
dependenţa faţă de dimensiunile tranşelor de impunere şi a cotelor
marginale
aplicate pe venitul fiecărei tranşe. Atât nivelul tranşelor de
impunere, cât şi
al cotelor marginale variază de la o ţară la alta, reflectând diferite
moduri
în care statele realizează o repartiţie echitabilă a obligaţiei
fiscale. Cotele
maxime de impunere a veniturilor prelevate de stat sunt de 25% în
Suedia, 33%
în Noua Zeelandă şi de 60% în Ţările de Jos.
În Irlanda şi Noua Zeelandă, contribuabilii al căror nivel
de venit corespunde venitului mediu pe economie, sunt asimilaţi la cote
maxime,
respectiv de 48% şi 33%. În Germania, Austria, Belgia, Canada,
Finlanda,
Franţa, Ţările de Jos şi Marea Britanie salariaţii pot câştiga cam de
două ori
venitul mediu pe economie înainte ca să plătească impozitul la cota
maximă. În
schimb, contribuabilii elveţieni şi americani nu sunt asimilaţi la cota
maximă
atâta timp cât veniturile lor nu ating de zece ori venitul mediu pe
economie.
Pentru contribuabilii turci, venitul lor poate depăşi de 29 de ori
venitul
mediu pe economie înainte ca să fie impozitaţi cu cota maximă.
În Turcia sistemul fiscal
permite o deducere persoanlă de 225 milioane de lire turceşti sau 135$
(sumă ce
creşte la 315 milioane lire turceşti sau 189$, în anumite oraşe).
Tranşele de
venit anual şi cotele de impunere sunt prezentate mai jos:
(S-a calculat pentru un curs valutar 1.000.000TRL=0,6$.)
Specific sistemului fiscal turcesc este că anumite venituri
care în România se globalizează, în Turcia se impozitează cu impozit
final, ca
de exemplu:
-
pentru veniturile din profesii liberale cota este de 22%,
excepţie făcând artiştii şi scriitorii care sunt impozitaţi cu cotă de
16,5%
Dintre ţările care au un sistem fiscal bazat pe credite
pentru impozit amintim Italia, al cărei credit
pentru fiecare copil sau persoană în întreţinere a evoluat de la
336.000 lire
italiene (ITL) în 1999 la 408.000 ITL în 2000, la 516.000 ITL în 2001
şi la
552.000 ITL în 2002. Se mai acordă un credit suplimentar pentru fiecare
copil
cu vârsta sub trei ani, în sumă de 240.000 ITL.
Sistemul
fiscal din Germania este asemănător cu cel din
România în
cazul câtorva elemente. De exemplu, angajatorii au obligaţia să reţină un impozit
anticipat din salariu, în contul impozitului pe venitul global.
Contribuabilii
care obţin altfel de venituri trebuie să efectueze 4 plăţi anticipate
în contul
impozitului pe venitul global. Plata impozitului, care trebuie
efectuată până
la 31 mai a anului următor, atrage după sine, dacă nu este efectuată la
termen,
majorări de întârziere şi penalităţi.
În Germania, contribuabilii căsătoriţi pot opta pentru un
venit pe familie, ceea ce reduce obligaţia de plată a fiecărui
contribuabil
membru al familiei (se totalizează veniturile obţinute şi se împarte la
doi,
suma ce revine fiecărui contribuabil fiind mai mică, deci impozitată cu
o cotă
progresivă mai mică). Ratele progresive variază de la 22,9% la 51%.
Printre ţările cu sisteme fiscale mai deosebite sunt şi
Norvegia şi Belgia.
|