1
produce
asupra obiectului material, iar cerce-tarea ei permite să se
stabilească
gravitatea rezultatului şi a prejudiciului cauzat. Obiectul material al
infracţiunii nu trebuie īnsă să fie confundat cu mijloacele (instrumente, obiecte, bani, arme etc.) care
au servit la săvīrşirea infracţiunii, nici cu obiectele produse prin
infracţiune sau dobīndite prin săvīrşirea acesteia.
Trebuie
să facem deosebire īntre obiectul material al infracţiunii şi
instrumentele şi
mijloacele de săvīrşire a ei. Unul şi acelaşi obiect īn diferite
componenţe de
infracţiune poate juca rol de obiect material sau de mijloc de
săvīrşire a
infracţiunii. De exemplu, sustragerea de arme de foc (cu excepţia armei
de
vīnătoare cu ţeava netedă) constituie obiectul material al
infracţiunii,
prevăzută de art. 2271 C.P. al R.M., īnsă la săvīrşirea unui
omor
premeditat cu circumstanţe agravante această armă este mijloc de
săvīrşire a
infracţiunii. Banii formează obiectul material al delapidări-lor (art. 123), totodată şi un mijloc de săvīrşire a
mituirii (art. 186 sau 188
C.P. al R.M.). Răpirea unui autovehicul
(art. 182 C.P. al R.M.) este obiectul
material al infracţiunii, dar poate servi şi drept mijloc de săvīrşirea
furtului, prevăzut īn art. 119, sau a
tīlhăriei, prevăzută īn art. 121 C.P. al
R.M.
Deosebirea
principală dintre obiectul material, pe de o parte, şi instrumentele,
mijloacele săvīrşirii infracţiunii,
pe
de altă parte, se poate face īn legătură cu modul folosirii acestora īn
procesul săvīrşirii infracţiunii. Dacă instrumentul sau unealta a fost
folosită
ca un mijloc de acţiune asupra obiectului, el (ea) devine instrument
sau mijloc
de săvīrşire a infracţiunii. Dacă īnsă instrumentul sau unealta anumită
joacă
un rol «pasiv» şi acţiunea este săvīrşită numai īn legătură sau asupra
acestuia, apoi ea trebuie să fie considerată drept obiect material al
infracţiunii.
Instrumentele,
uneltele şi mijloacele de săvīrşire a infracţiunii, spre deosebire de
obiectul
ei material, īn nici un caz n-au legătură cu acele relaţii sociale
īmpotriva
cărora este īndreptat atentatul. Obiectul infracţiunii se īntoarce, de
obicei,
păgubaşului, dar instrumentele şi mijloacele săvīrşirii infracţiunii
pot fi
confiscate īn folosul statului.
1
Prin
obiectul infracţiunii, aşa cum s-a arătat mai sus, se īnţelege obiectul
propriu-zis al acesteia, adică valorile şi relaţiile sociale ameninţate
sau
vătămate efectiv prin săvīrşirea faptei şi ocrotite prin incriminarea
acesteia,
spre deosebire de obiectul zis material al 'infracţiunii, prin care se
īnţelege
entitatea materială (un obiect ori un lucru din lumea reală, un animal,
corpul
persoanei etc.) asupra că-reia se atentează, ameninţīnd-o cu un pericol
de
vătămare materială sau provocīndu-i efectiv o astfel de vătămare.
Distincţia e
necesară, fiindcă, īn timp ce obiectul nemijlocit există la orice
infracţiune,
ca factor necesar al acesteia, obiectul material nu există la orice
infracţiune, ci numai la acelea la care valoarea socială ocrotită
constă sau se
exprimă īntr-o entitate materială. Astfel, ameninţarea sau vă-tămarea
relaţiilor sociale are loc prin intermediul
acestei entităţi, care este obiectul material al infracţiunii.
Un astfel
de obiect material există, de exemplu, la infracţiunile contra
proprietăţii,
fiind format din bunul asupra căruia se īn-dreaptă activitatea
infracţională
(bunul furat, distrus, delapidat, obţinut prin escrocherie etc.), la
infracţiunile
contra vieţii şi sănătăţii, fiind format din corpul
persoanei asupra căreia se īndreaptă acţiunea
de omor sau vătămare, la infracţiunile contra siguranţei circulaţiei transportului feroviar, fiind format din
instalaţiile de cale ferată, mate-rialul rulant, mărfurile şi
persoanele
transportate etc.
Aşadar,
obiectul material al infracţiunii este un obiect a! relaţiilor
obiective asupra
căruia atentează nemijlocit făptuitorul.
Obiectul material nu mai e o relaţie socială, ci elementul ei
constitutiv, premisă
materială necesară a existenţei şi dezvoltării relaţiilor sociale.
Acţionānd īn
mod criminal asupra unui sau altui obiect material, infractorul
atentează şi la
acele relaţii sociale, elementul cărora acest obiect material este.
Astfel, īn
caz de furt, bunul furat trece din posesiunea proprietarului īn cea a
făptuitorului, īn caz de diversiune sīnt deteriorate īntreprinderi,
īncăperi
etc.
Pentru
multe infracţiuni obiectul material este un semn necesar şi
obligatoriu. Din
această categorie fac parte toate modalităţile delapidărilor, mituirea
şi
altele. Un şir de infracţiuni nu au obiect material. Este imposibil a
numi, de
exemplu, obiectul material al huliganismului, al abuzului de putere, al
unor
infracţiuni contra statului, contra ordinii administrative sau
militare. īn caz
de atentat la persoană, trebuie să vorbim nu despre obiectul material
al
in-fracţiunii, ci despre victima, faţă de care a fost săvīrşită
infracţiunea.
Cunoaşterea
obiectului material al 'infracţiunii este im-portantă, īn
primul rīnd, pentru calificarea corectă a faptei, fiindcă prin
intermediul său
putem cunoaşte valoarea şi relaţiile sociale care formează obiectul
infracţiunii, acesta avīnd, după cum se ştie, o importanţă hotărītoare
pentru
existenţa infracţiunii. De asemenea, este de remarcat că vătămarea se
|