1

produce asupra obiectului material, iar cerce-tarea ei permite să se stabilească gravitatea rezultatului şi a prejudiciului cauzat. Obiectul material al infracţiunii nu trebuie însă să fie confundat cu mijloacele  (instrumente, obiecte, bani, arme etc.) care au servit la săvîrşirea infracţiunii, nici cu obiectele produse prin infracţiune sau dobîndite prin săvîrşirea acesteia.

Trebuie să facem deosebire între obiectul material al infracţiunii şi instrumentele şi mijloacele de săvîrşire a ei. Unul şi acelaşi obiect în diferite componenţe de infracţiune poate juca rol de obiect material sau de mijloc de săvîrşire a infracţiunii. De exemplu, sustragerea de arme de foc (cu excepţia armei de vînătoare cu ţeava netedă) constituie obiectul material al infracţiunii, prevăzută de art. 2271 C.P. al R.M., însă la săvîrşirea unui omor premeditat cu circumstanţe agravante această armă este mijloc de săvîrşire a infracţiunii. Banii formează obiectul material al delapidări-lor (art. 123), totodată şi un mijloc de săvîrşire a mituirii (art. 186 sau 188 C.P. al R.M.). Răpirea unui autovehicul (art. 182 C.P. al R.M.) este obiectul material al infracţiunii, dar poate servi şi drept mijloc de săvîrşirea furtului, prevăzut în art. 119, sau a tîlhăriei, prevăzută în art. 121 C.P. al R.M.

Deosebirea principală dintre obiectul material, pe de o parte, şi instrumentele, mijloacele săvîrşirii   infracţiunii, pe de altă parte, se poate face în legătură cu modul folosirii acestora în procesul săvîrşirii infracţiunii. Dacă instrumentul sau unealta a fost folosită ca un mijloc de acţiune asupra obiectului, el (ea) devine instrument sau mijloc de săvîrşire a infracţiunii. Dacă însă instrumentul sau unealta anumită joacă un rol «pasiv» şi acţiunea este săvîrşită numai în legătură sau asupra acestuia, apoi ea trebuie să fie considerată drept obiect material al infracţiunii.

Instrumentele, uneltele şi mijloacele de săvîrşire a infracţiunii, spre deosebire de obiectul ei material, în nici un caz n-au legătură cu acele relaţii sociale împotriva cărora este îndreptat atentatul. Obiectul infracţiunii se întoarce, de obicei, păgubaşului, dar instrumentele şi mijloacele săvîrşirii infracţiunii pot fi confiscate în folosul statului.

Prin obiectul infracţiunii, aşa cum s-a arătat mai sus, se înţelege obiectul propriu-zis al acesteia, adică valorile şi relaţiile sociale ameninţate sau vătămate efectiv prin săvîrşirea faptei şi ocrotite prin incriminarea acesteia, spre deosebire de obiectul zis material al 'infracţiunii, prin care se înţelege entitatea materială (un obiect ori un lucru din lumea reală, un animal, corpul persoanei etc.) asupra că-reia se atentează, ameninţînd-o cu un pericol de vătămare materială sau provocîndu-i efectiv o astfel de vătămare. Distincţia e necesară, fiindcă, în timp ce obiectul nemijlocit există la orice infracţiune, ca factor necesar al acesteia, obiectul material nu există la orice infracţiune, ci numai la acelea la care valoarea socială ocrotită constă sau se exprimă într-o entitate materială. Astfel, ameninţarea sau vă-tămarea relaţiilor sociale are loc prin intermediul  acestei entităţi, care este obiectul material al infracţiunii. Un astfel de obiect material există, de exemplu, la infracţiunile contra proprietăţii, fiind format din bunul asupra căruia se în-dreaptă activitatea infracţională (bunul furat, distrus, delapidat, obţinut prin escrocherie etc.), la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii, fiind format din corpul  persoanei asupra căreia se îndreaptă acţiunea de omor sau vătămare, la infracţiunile contra siguranţei circulaţiei  transportului feroviar, fiind format din instalaţiile de cale ferată, mate-rialul rulant, mărfurile şi persoanele transportate etc.

Aşadar, obiectul material al infracţiunii este un obiect a! relaţiilor obiective asupra căruia atentează  nemijlocit făptuitorul. Obiectul material nu mai e o relaţie socială, ci elementul ei constitutiv, premisă materială necesară a existenţei şi dezvoltării relaţiilor sociale. Acţionând în mod criminal asupra unui sau altui obiect material, infractorul atentează şi la acele relaţii sociale, elementul cărora acest obiect material este. Astfel, în caz de furt, bunul furat trece din posesiunea proprietarului în cea a făptuitorului, în caz de diversiune sînt deteriorate întreprinderi, încăperi etc.

Pentru multe infracţiuni obiectul material este un semn necesar şi obligatoriu. Din această categorie fac parte toate modalităţile delapidărilor, mituirea şi altele. Un şir de infracţiuni nu au obiect material. Este imposibil a numi, de exemplu, obiectul material al huliganismului, al abuzului de putere, al unor infracţiuni contra statului, contra ordinii administrative sau militare. în caz de atentat la persoană, trebuie să vorbim nu despre obiectul material al in-fracţiunii, ci despre victima, faţă de care a fost săvîrşită infracţiunea.