1
Obiectivele
şedinţei
1.
Prezentarea răspunderilor ce
revin persoanelor angajate în procesul de instruire pentru asigurarea
cunoaşterii dreptului internaţional umanitar;
2.
Identificarea răspunderilor
ce revin pentru integrarea dreptului internaţional umanitar în raport
cu
diferitele niveluri ierarhice;
3.
Organizarea unei şedinţe de
instruire având ca obiectiv integrarea prevederilor dreptului
internaţional
umanitar în procesul de pregătire al militarilor.
1. Introducere
Orice conflict
armat presupune, din
punctul de vedere al celor care-l poartă, o necesitate, de
a distruge cât mai mult, de a scoate din luptă un număr cât mai mare
de militari ai părţii adverse,
într-un cuvânt a obţine victoria. Pe de altă parte, legile umanităţii postulează cât mai
puţine suferinţe,
cât mai reduse pagube materiale, revenirea cât mai grabnică la starea
de pace.
Dreptul
internaţional umanitar nu este un substitut, al păcii, el este pavăza
omenirii
în faţa provocărilor sângeroase, o mărturie unică a raţiunii şi
a
speranţei de a stăpâni forţa şi îndurarea în faţa aberaţiei ucigaşe.
După
o ideea destul de răspândită, războiul prin însăşi natura sa, nu s-ar
împăca cu
reguli prestabilite. Practicat în zorile organizării societăţii
omeneşti, cu
toată cruzimea şi ura, ambiţia şi răzbunarea, războiul a început
treptat să fie
reglementat prin norme juridice care au îmbrăcat forme de izvoare de
drept.
2. Izvoare ale dreptului
internaţional umanitar
Cutuma este cel mai vechi izvor de drept umanitar şi
multă vreme singurul.
Unele cutume au fost codificate, fiind incluse în dreptul convenţional.
Principial, ea are un caracter normativ cu aceeaşi forţă juridică cu a
unui
tratat internaţional. Dar, tratatul internaţional nu produce efecte
decât „inter
partes”, adică nu obligă decât părţile care au achiesat.
Este, în acest caz, posibil
ca un stat sau o entitate nestatală, subiect de drept internaţional, să
fie
obligată să respecte o cutumă la care nu a achiesat? Răspunsul este
afirmativ.
Orice stat este obligat să respecte cutumele internaţionale, indiferent
dacă a
participat sau nu la crearea lor, indiferent dacă şi-a dat
consimţământul, sau
nu, la acestea.
Tratatul expresie a acordului de voinţă între state
de a avea, modifica sau
stinge norme juridice, el este izvorul principal al D.I.U. Până în
prezent au
fost elaborate peste 250 de tratate internaţionale.
Dacă iniţial caracteristica
generală a tratatelor o reprezintă faptul că ele conţin clauza „si
omnes” – (convenţia se aplică
numai dacă şi adversarul este parte la ea), şi „clauza de reciprocitate”
(neaplicarea de către una din părţi a
unor norme de purtare a războiului dezleagă cealaltă parte de obligaţia
respectării lor), după 1949, toate părţile contractante s-au
angajat „să
respecte tratatele şi să facă să fie respectate în toate împrejurările”.
Rezoluţiile Adunarii Generale
ONU – despre forţa juridică
a acestor acte s-a
scris şi vorbit foarte mult. Considerăm că acestea fără a avea
caracterul de
izvor de drept, au o mare încărcătură juridică. Datorită acestui fapt,
majoritatea dispoziţiilor lor au fost încorporate deja în D.I.U., prin
protocoalele de la Geneva sau alte tratate internaţionale referitoare
la
drepturile omului.
Legile şi regulamentele interne sunt izvoare cu valoare deloc neglijabilă.
Un loc
important îl ocupă regulamentele militare, acestea oglindind foarte
limpede
modul în care fiecare ţară interpretează dispoziţiile DIU şi maniera în
care
vor acţiona în caz de conflict armat.
România, ţară care este
parte la toate tratatele internaţionale cu caracter umanitar, avea până
la cel
de-al doilea război mondial legi şi regulamente la cele mai înalte
standarde
umanitare internaţionale.
Paralel cu elaborarea
actelor normative interne, Ministerul de Război a luat măsuri de a
instrui
forţele armate la toate eşaloanele, cu normele D.I.U., în virtutea
angajamentelor asumate de guvernul român prin ratificarea tratatelor
respective.
Hotărârile instanţelor
judiciare şi arbitrare sunt
mijloace auxiliare
pentru determinarea şi interpretarea normelor D.I.U.
Există o amplă jurisprudenţă
internaţională, care a adus o contribuţie la determinarea şi
interpretarea
D.I.U. Studierea acestei jurisprudenţe este indispensabilă cunoaşterii
temeinice a D.I.U.
Doctrina DIU este un mijloc auxiliar de determinare a
dreptului. Ea face o operă de
codificare ştiinţifică, exprimând dreptul în vigoare la data la care a
fost
adoptată. Istoria difuzării şi aplicării D.I.U. nu începe după 1989.
Avem
tradiţii care au constituit şi constituie factor vitalizant pentru
acest
domeniu.
Lumea de azi oferă un tablou
sumbru. Conflictele armate sunt tot mai numeroase. Evident că şi
violările
D.I.U. sunt tot mai grave. România, ca stat care a ratificat
Convenţiile de la
Geneva „s-a angajat să respecte şi să facă să
fie respectate Convenţiile şi Protocolul
adiţional I în toate împrejurările”. Astfel, comandanţii
militari au
trecut la a se asigura că membrii forţelor armate plasate sub comanda
lor
cunosc obligaţiile cuprinse în convenţii şi protocoale ( art.
87 din Protocol).
Nici consilierii juridici nu
au o responsabilitate de neglijat în integrarea prevederilor D.I.U., în
procesul de instruire. Pentru militari, ca profesionişti ai mijloacelor
de
luptă, cunoaşterea şi respectarea principiilor şi normelor D.I.U. este
o
chestiune de ordine şi disciplină militară.
3.
Răspunderi
pentru integrarea
dreptului internaţional umanitar în procesul de instruire
Existenţa a aproximativ 300
de tratate internaţionale, cuprinzând peste 4000 de reguli ce privesc
D.I.U.,
duce evident la concluzia că integrarea acestora, în instruirea
militarilor şi
în conducerea operaţiunilor se va face diferenţiat, pe nivele ierarhice.
În timp ce simplii
combatanţi trebuie să cunoască doar
„decalogul combatantului” şi regulile de angajare, la nivelul
conducerii
strategice trebuie cunoscute toate reglementările şi în special
calificarea
obiectivelor militare şi civile (art. 52),
a atacurilor nediscriminate (art. 51),
a precauţiilor în atac (art. 57),
protecţia specială acordată unor bunuri (art.
51; 53-56; 59-60), cazurile în care
protecţia poate fi ridicată în caz de necesitate militară,
modalitatea
de recurgere la represalii, regimul juridic al contractelor non-ostile
cu
adversarul, regulile neutralităţii şi ocupaţiei şi altele.
Între structurile cărora le
revin răspunderi pe linia „integrării D.I.U. în procesul de instruire”
un rol
deosebit revine Statului Major General care organizează şi conduce
pregătirea
întregului personal al forţelor armate române.
Asumându-şi obligaţiile de aplicare a
convenţiilor
umanitare, Ministerul Apărării a elaborat măsurile legislative şi
administrative ca acestea să fie respectate în toate împrejurările. A
urmărit
ca în doctrina apărării naţionale şi apoi în doctrinele diferitelor
categorii
de forţe armate să fie integrate normele D.I.U.
Demn de menţionat sunt, de
asemenea, prevederile Legii 80/1995 – Statutul cadrelor militare (care obligă la neexecutarea ordinelor
contrare D.I.U.), ale Regulamentului A.N.- 4/1989 (obligaţiile
combatanţilor) ale Regulamentului disciplinei militare
(obligativitatea comandanţilor de a da
ordine, conforme cu legile şi obligaţiile războiului).
Important, pentru integrarea
D.I.U. în operaţiunile militare, este şi Regulamentul general al
acţiunilor
militare (1996) care instituie asistenţă juridică, cât şi Regulamentul
general
pentru conducerea acţiunilor militare (1998) care stabileşte existenţa
compartimentului juridic al statului major şi documentele ce trebuie
întocmite
de acesta, dispunând ca planificarea acţiunilor militare să se facă
plecând de
la respectarea D.I.U., aplicabil, în conflictele armate.
Valenţele
multiple ale integrării D.I.U. în
instruirea şi operaţiunile militare îşi amplifică semnificaţiile într-o
armată
aflată în restructurare, fapt sesizat de autoritatea militară română
supremă,
care în concretizarea eforturilor principale, a stabilit că o atenţie
deosebită
trebuie acordată înţelegerii şi
1
aplicării concrete a
legislaţiei specifice, la domeniul militar, ca element indispensabil în
asigurarea continuităţii procesului de integrare.
Aşa se face că în ultimii
ani s-au editat mai multe lucrări în domeniu, s-au elaborat lucrări de
diplomă
la finalizarea studiilor, iar în instrucţie şi aplicaţii, ca şi în
operaţiunile
de sprijinire a păcii la care s-a participat, s-a demonstrat buna
cunoaştere şi
respectare a DIU.
Acţiunile militarilor în
acord cu standardele umanitare internaţionale reprezintă rezultatul
esenţial al
integrării prevederilor D.I.U. în procesul de instrucţie.
Pentru a se concretiza
aceste demersuri de integrare a D.I.U. în procesul de instrucţie, dar
şi pentru
a îndeplini „Ordinul ministrului apărării
privind instruirea personalului din
Ministerul Apărării, care participă la misiuni în afara teritoriului
naţional,
pe funcţii de stat major sau în misiuni individuale”, Centrul
de Drept
Internaţional Umanitar a iniţiat elaborarea unor manuale, care au fost
difuzate
în unităţi.
„D.I.U.-1,
Manual pentru instruirea militarilor
în drept internaţional umanitar (individ, grupă, pluton, companie – similare)” demonstrează că D.I.U.
poate fi abordat ca o activitate practică
care trebuie şi poate să se desfăşoare după acest criteriu. El
transformă
limbajul tratatelor internaţionale într-un limbaj accesibil „executantului”;
celui care acţionează în
câmpul tactic.
Structurat pe două părţi – teoretică
şi practic aplicativă – el,
îmbină prezentarea regulilor esenţiale cu modalităţile practice de
exprimare a
prevederilor D.I.U.
Metodologia pregătirii
şedinţelor practice, variantele de exerciţii şi teste cât şi partea de „lecţii învăţate”, toate reflectând
particularităţi de acţiune ale diferitelor categorii de forţe armate
fac din el
un instrument deosebit de util pentru organizarea şi conducerea
instruirii în
domeniul D.I.U.
Un alt regulament „D.I.U.-2, Manualul instruirii personalului Armatei României, privind
Statutul
persoanelor capturate” prezintă într-o concepţie unitară
tratamentul
persoanelor capturate, în caz de conflict armat, ocupaţie militară sau
misiuni
internaţionale.
Acesta pune în relaţie
directă răspunderile, cuprinse în instrumente juridice, cu evoluţia
logică a
modului în care trebuie tratate persoanele, din momentul capturării
până la
eliberare.
„D.I.U.-3, Manual
pentru
instruirea personalului armatei în drept internaţional umanitar (ofiţeri, maiştri militari şi
subofiţeri)” completează aria D.I.U. din
„STANAG – 2449 – pregătirea / instruirea
în dreptul conflictelor armate” şi care nu a fost abordată în
primele două
manuale.
Prin tematică regulamentul
se adresează personalului cu funcţii de comandă în structurile
militare. Sunt,
de asemenea, cuprinse şi unele lucrări şi aplicaţii practice ceea ce-l
face un
excelent instrument de lucru în procesul de instruire.
Susţinute şi completate cu
informaţiile cuprinse în „Codul de conduită
pentru combatanţi”,
„Regulile esenţiale de drept al războiului – traducere”; „DIU şi practica
persoanelor în caz de conflict armat – culegere / convenţii/
„Dreptul de la
Geneva”, cât şi de „Manualul de drept al
războiului pentru
forţele armate – traducere” şi
lucrarea „DIU în conducerea operaţiunilor
militare şi statutul unor arme şi sisteme de arme” – culegere convenţii / Dreptul de la Haga”
editate sub egida Centrului de Drept
Internaţional Umanitar, se constituie în baza solidă a instruirii
temeinice a
personalului forţelor noastre armate.
Militarii acţionează, în
primul rând, după regulamente, instrucţiuni, ordine şi nu după
normative cu
grad mare de generalitate. S-ar putea spune că nu are importanţă. Dar
în
condiţiile câmpului de luptă sau teatrului de operaţii, atunci când
acţiunile
se bazează pe rigoare şi precizie, posibilitatea unor confuzii este
uşor de
presupus când nu se precizează clar ce este voie şi ce nu, normele
D.I.U., din
tratatele internaţionale putând fi încălcate.
Astfel avem un
vinovat. Cine
este el? Cel care a elaborat regulamentul?
Da -
pentru că a creat confuzie neintroducând în conţinutul acestuia
prevederile tratatelor
internaţionale pe tema specifică actului normativ militar.
Nu
- pentru că fiecare cetăţean trebuie să cunoască şi să respecte legile
ţării.
Iar tratatele ratificate fac parte din dreptul intern.
Este vinovat
militarul care
acţionează după regulament, dar nu după prevederile tratatelor
internaţionale
în domeniul D.I.U.?
Da –
pentru că trebuie să cunoască actele normative interne, iar actele
normative
internaţionale la care România este semnatară fac parte din dreptul
intern.
Nu –
pentru că pregătirea se bazează în principal pe regulamentele militare.
3.
Concluzia:
Claritatea actelor normative
cu caracter militar garantează, respectarea prevederilor internaţionale
în
procesul de instruire; în integrarea DIU, în pregătirea specific
militară. Omisiunile
sunt posibile şi uneori scuzabile, justificarea lor este impardonabilă.
Direcţia principală a
promovării, difuzării şi integrării
D.I.U. în procesul de instruire, apreciem că este, spre învăţământul
militar.
D.I.U. este, şi trebuie să rămână, obiect de studiu din Colegiile
militare
liceale până la Colegiul Naţional de Apărare. Să se menţină importanţa
şi
ponderea, ce i se acordă acestei discipline, ca factor formativ al
conştiinţei
profesionale, al profilului moral al noilor generaţii de lideri şi
specialişti
militari.
Activitatea de promovare şi
integrare, în procesul de instruire, a D.I.U., are suport acţiunile
concrete
privind materializarea spiritului convenţiilor internaţionale la care
România
este sau a devenit parte în ultimii ani.
În anul 2007, a fost lansată
Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar care, ca organ
consultativ al
Guvernului, va asigura coordonarea procesului de integrare a normelor
DIU, în
baza unei strategii naţionale.
În acelaşi scop a fost creat
şi funcţionează la nivelul Statului Major General şi al categoriilor de
forţe „Biroul juridic şi Drept Internaţional
Umanitar”, element din programul coerent de promovare a D.I.U.
Se adaugă cooperarea
fructuoasă cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi Asociaţia
Română de
Drept Umanitar, cât şi cu Ministerul de Externe, Ministerul Justiţiei,
Învăţământului sau Internelor şi Reformei Administrative; sau
societatea
Naţională de Cruce Roşie şi Institutul Român pentru Drepturile Omului.
Diversitatea şi consistenţa
acţiunilor de integrare a prevederilor D.I.U. în procesul de instruire,
urmare
a susţinerii şi implicării structurilor Ministerului Apărării, de pe
toate
palierele, s-au concretizat în comportamentul demonstrat de militarii
care au
acţionat, în cadrul forţelor multinaţionale, în diferitele teatre de
operaţii
din lume.
Din propria-mi
experienţă am constatat că prevederile
D.I.U. pot fi implementate mult mai uşor în procesul de instruire dacă
sunt mai
întâi interpretate şi conştientizate, de către militari. Ei trebuie să,
înţeleagă
şi faptul că pentru îndeplinirea standardelor de interoperabilitate cu
forţele
N.A.T.O., comportamentul trebuie să se alinieze la cerinţele mondiale
în
domeniu.
Astfel, este necesar efortul
combinat al tuturor acelora care au sau nu legătură cu D.I.U., sau cu
procesul
de instruire, dar care doresc integrarea D.I.U. în procesul de
instruire al
forţelor armate ale României europene, membră N.A.T.O.
|