1

Obiectivele şedinţei

1.      Prezentarea răspunderilor ce revin persoanelor angajate în procesul de instruire pentru asigurarea cunoaşterii dreptului internaţional umanitar;

2.      Identificarea răspunderilor ce revin pentru integrarea dreptului internaţional umanitar în raport cu diferitele niveluri ierarhice;

3.      Organizarea unei şedinţe de instruire având ca obiectiv integrarea prevederilor dreptului internaţional umanitar în procesul de pregătire al militarilor.

1. Introducere

             Orice conflict armat presupune, din punctul de vedere al celor care-l poartă, o necesitate, de a distruge cât mai mult, de a scoate din luptă un număr cât mai mare de militari ai părţii adverse,  într-un cuvânt a obţine victoria. Pe de altă parte, legile umanităţii postulează cât mai puţine suferinţe, cât mai reduse pagube materiale, revenirea cât mai grabnică la starea de pace.

            Dreptul internaţional umanitar nu este un substitut, al păcii, el este pavăza omenirii în faţa provocărilor sângeroase, o mărturie unică a raţiunii şi a speranţei de a stăpâni forţa şi îndurarea în faţa aberaţiei ucigaşe.

            După o ideea destul de răspândită, războiul prin însăşi natura sa, nu s-ar împăca cu reguli prestabilite. Practicat în zorile organizării societăţii omeneşti, cu toată cruzimea şi ura, ambiţia şi răzbunarea, războiul a început treptat să fie reglementat prin norme juridice care au îmbrăcat forme de izvoare de drept.

2. Izvoare ale dreptului internaţional umanitar

Cutuma este cel mai vechi izvor de drept umanitar şi multă vreme singurul. Unele cutume au fost codificate, fiind incluse în dreptul convenţional. Principial, ea are un caracter normativ cu aceeaşi forţă juridică cu a unui tratat internaţional. Dar, tratatul internaţional nu produce efecte decât „inter partes”, adică nu obligă decât părţile care au achiesat.

Este, în acest caz, posibil ca un stat sau o entitate nestatală, subiect de drept internaţional, să fie obligată să respecte o cutumă la care nu a achiesat? Răspunsul este afirmativ. Orice stat este obligat să respecte cutumele internaţionale, indiferent dacă a participat sau nu la crearea lor, indiferent dacă şi-a dat consimţământul, sau nu, la acestea.

Tratatul expresie a acordului de voinţă între state de a avea, modifica sau stinge norme juridice, el este izvorul principal al D.I.U. Până în prezent au fost elaborate peste 250 de tratate internaţionale.

Dacă iniţial caracteristica generală a tratatelor o reprezintă faptul că ele conţin clauza „si omnes” – (convenţia se aplică numai dacă şi adversarul este parte la ea), şi „clauza de reciprocitate” (neaplicarea de către una din părţi a unor norme de purtare a războiului dezleagă cealaltă parte de obligaţia respectării lor), după 1949, toate părţile contractante s-au angajat „să respecte tratatele şi să facă să fie respectate în toate împrejurările”.

Rezoluţiile Adunarii Generale ONU – despre forţa juridică a acestor acte s-a scris şi vorbit foarte mult. Considerăm că acestea fără a avea caracterul de izvor de drept, au o mare încărcătură juridică. Datorită acestui fapt, majoritatea dispoziţiilor lor au fost încorporate deja în D.I.U., prin protocoalele de la Geneva sau alte tratate internaţionale referitoare la drepturile omului.

Legile şi regulamentele interne sunt izvoare cu valoare deloc neglijabilă. Un loc important îl ocupă regulamentele militare, acestea oglindind foarte limpede modul în care fiecare ţară interpretează dispoziţiile DIU şi maniera în care vor acţiona în caz de conflict armat.

România, ţară care este parte la toate tratatele internaţionale cu caracter umanitar, avea până la cel de-al doilea război mondial legi şi regulamente la cele mai înalte standarde umanitare internaţionale.

Paralel cu elaborarea actelor normative interne, Ministerul de Război a luat măsuri de a instrui forţele armate la toate eşaloanele, cu normele D.I.U., în virtutea angajamentelor asumate de guvernul român prin ratificarea tratatelor respective.

Hotărârile instanţelor judiciare şi arbitrare sunt mijloace auxiliare pentru determinarea şi interpretarea normelor D.I.U.

Există o amplă jurisprudenţă internaţională, care a adus o contribuţie la determinarea şi interpretarea D.I.U. Studierea acestei jurisprudenţe este indispensabilă cunoaşterii temeinice a D.I.U.

Doctrina DIU este un mijloc auxiliar de determinare a dreptului. Ea face o operă de codificare ştiinţifică, exprimând dreptul în vigoare la data la care a fost adoptată. Istoria difuzării şi aplicării D.I.U. nu începe după 1989. Avem tradiţii care au constituit şi constituie factor vitalizant pentru acest domeniu.

Lumea de azi oferă un tablou sumbru. Conflictele armate sunt tot mai numeroase. Evident că şi violările D.I.U. sunt tot mai grave. România, ca stat care a ratificat Convenţiile de la Geneva „s-a angajat să respecte şi să facă să fie  respectate Convenţiile şi Protocolul adiţional I în toate împrejurările”. Astfel, comandanţii militari au trecut la a se asigura că membrii forţelor armate plasate sub comanda lor cunosc obligaţiile cuprinse în convenţii şi protocoale ( art. 87 din Protocol).

Nici consilierii juridici nu au o responsabilitate de neglijat în integrarea prevederilor D.I.U., în procesul de instruire. Pentru militari, ca profesionişti ai mijloacelor de luptă, cunoaşterea şi respectarea principiilor şi normelor D.I.U. este o chestiune de ordine şi disciplină militară.

3.      Răspunderi pentru integrarea dreptului internaţional umanitar în procesul de instruire

Existenţa a aproximativ 300 de tratate internaţionale, cuprinzând peste 4000 de reguli ce privesc D.I.U., duce evident la concluzia că integrarea acestora, în instruirea militarilor şi în conducerea operaţiunilor se va face diferenţiat, pe nivele ierarhice.

În timp ce simplii combatanţi trebuie să cunoască doar  „decalogul combatantului” şi regulile de angajare, la nivelul conducerii strategice trebuie cunoscute toate reglementările şi în special calificarea obiectivelor militare şi civile (art. 52), a atacurilor nediscriminate (art. 51), a precauţiilor în atac (art. 57), protecţia specială acordată unor bunuri (art. 51; 53-56; 59-60), cazurile în care  protecţia poate fi ridicată în caz de necesitate militară, modalitatea de recurgere la represalii, regimul juridic al contractelor non-ostile cu adversarul, regulile neutralităţii şi ocupaţiei şi altele.

Între structurile cărora le revin răspunderi pe linia „integrării D.I.U. în procesul de instruire” un rol deosebit revine Statului Major General care organizează şi conduce pregătirea întregului personal al forţelor armate române.

Asumându-şi obligaţiile de aplicare a convenţiilor umanitare, Ministerul Apărării a elaborat măsurile legislative şi administrative ca acestea să fie respectate în toate împrejurările. A urmărit ca în doctrina apărării naţionale şi apoi în doctrinele diferitelor categorii de forţe armate să fie integrate normele D.I.U.

Demn de menţionat sunt, de asemenea, prevederile Legii 80/1995 – Statutul cadrelor militare (care obligă la neexecutarea ordinelor contrare D.I.U.), ale Regulamentului A.N.- 4/1989 (obligaţiile combatanţilor) ale Regulamentului disciplinei militare (obligativitatea comandanţilor de a da ordine, conforme cu legile şi obligaţiile războiului).

Important, pentru integrarea D.I.U. în operaţiunile militare, este şi Regulamentul general al acţiunilor militare (1996) care instituie asistenţă juridică, cât şi Regulamentul general pentru conducerea acţiunilor militare (1998) care stabileşte existenţa compartimentului juridic al statului major şi documentele ce trebuie întocmite de acesta, dispunând ca planificarea acţiunilor militare să se facă plecând de la respectarea D.I.U., aplicabil, în conflictele armate.

aplicării concrete a legislaţiei specifice, la domeniul militar, ca element indispensabil în asigurarea continuităţii procesului de integrare.

Aşa se face că în ultimii ani s-au editat mai multe lucrări în domeniu, s-au elaborat lucrări de diplomă la finalizarea studiilor, iar în instrucţie şi aplicaţii, ca şi în operaţiunile de sprijinire a păcii la care s-a participat, s-a demonstrat buna cunoaştere şi respectare a DIU.

Acţiunile militarilor în acord cu standardele umanitare internaţionale reprezintă rezultatul esenţial al integrării prevederilor D.I.U. în procesul de instrucţie.

Pentru a se concretiza aceste demersuri de integrare a D.I.U. în procesul de instrucţie, dar şi pentru a îndeplini „Ordinul ministrului apărării privind instruirea personalului din Ministerul Apărării, care participă la misiuni în afara teritoriului naţional, pe funcţii de stat major sau în misiuni individuale”, Centrul de Drept Internaţional Umanitar a iniţiat elaborarea unor manuale, care au fost difuzate în unităţi.

 „D.I.U.-1, Manual pentru instruirea militarilor în drept internaţional umanitar (individ, grupă, pluton, companie – similare)” demonstrează că D.I.U. poate fi abordat ca o activitate practică care trebuie şi poate să se desfăşoare după acest criteriu. El transformă limbajul tratatelor internaţionale într-un limbaj accesibil „executantului”; celui care acţionează în câmpul tactic.

Structurat pe două părţi – teoretică şi practic aplicativă – el, îmbină prezentarea regulilor esenţiale cu modalităţile practice de exprimare a prevederilor D.I.U.

Metodologia pregătirii şedinţelor practice, variantele de exerciţii şi teste cât şi partea de „lecţii învăţate”, toate reflectând particularităţi de acţiune ale diferitelor categorii de forţe armate fac din el un instrument deosebit de util pentru organizarea şi conducerea instruirii în domeniul D.I.U.

Un alt regulament „D.I.U.-2, Manualul instruirii personalului Armatei României, privind Statutul persoanelor capturate” prezintă într-o concepţie unitară tratamentul persoanelor capturate, în caz de conflict armat, ocupaţie militară sau misiuni internaţionale.

Acesta pune în relaţie directă răspunderile, cuprinse în instrumente juridice, cu evoluţia logică a modului în care trebuie tratate persoanele, din momentul capturării până la eliberare.

„D.I.U.-3, Manual pentru instruirea personalului armatei în drept internaţional umanitar (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri)” completează aria D.I.U. din „STANAG – 2449 – pregătirea / instruirea în dreptul conflictelor armate” şi care nu a fost abordată în primele două manuale.

Prin tematică regulamentul se adresează personalului cu funcţii de comandă în structurile militare. Sunt, de asemenea, cuprinse şi unele lucrări şi aplicaţii practice ceea ce-l face un excelent instrument de lucru în procesul de instruire.

Susţinute şi completate cu informaţiile cuprinse în „Codul de conduită pentru combatanţi”, „Regulile esenţiale de drept al războiului – traducere”; „DIU şi practica persoanelor în caz de conflict armat – culegere / convenţii/ „Dreptul de la Geneva”, cât şi de „Manualul de drept al războiului pentru forţele armate – traducere” şi lucrarea „DIU în conducerea operaţiunilor militare şi statutul unor arme şi sisteme de arme” – culegere convenţii / Dreptul de la Haga” editate sub egida Centrului de Drept Internaţional Umanitar, se constituie în baza solidă a instruirii temeinice a personalului forţelor noastre armate.

Militarii acţionează, în primul rând, după regulamente, instrucţiuni, ordine şi nu după normative cu grad mare de generalitate. S-ar putea spune că nu are importanţă. Dar în condiţiile câmpului de luptă sau teatrului de operaţii, atunci când acţiunile se bazează pe rigoare şi precizie, posibilitatea unor confuzii este uşor de presupus când nu se precizează clar ce este voie şi ce nu, normele D.I.U., din tratatele internaţionale putând fi încălcate.

Astfel avem un vinovat. Cine este el? Cel care a elaborat regulamentul?

Da - pentru că a creat confuzie neintroducând în conţinutul acestuia prevederile tratatelor internaţionale pe tema specifică actului normativ militar.

Nu - pentru că fiecare cetăţean trebuie să cunoască şi să respecte legile ţării. Iar tratatele ratificate fac parte din dreptul intern.

Este vinovat militarul care acţionează după regulament, dar nu după prevederile tratatelor internaţionale în domeniul D.I.U.?

Da – pentru că trebuie să cunoască actele normative interne, iar actele normative internaţionale la care România este semnatară fac parte din dreptul intern.

Nu – pentru că pregătirea se bazează în principal pe regulamentele militare.

3.      Concluzia:

Claritatea actelor normative cu caracter militar garantează, respectarea prevederilor internaţionale în procesul de instruire; în integrarea DIU, în pregătirea specific militară. Omisiunile sunt posibile şi uneori scuzabile, justificarea lor este impardonabilă.

Direcţia principală a promovării, difuzării  şi integrării D.I.U. în procesul de instruire, apreciem că este, spre învăţământul militar. D.I.U. este, şi trebuie să rămână, obiect de studiu din Colegiile militare liceale până la Colegiul Naţional de Apărare. Să se menţină importanţa şi ponderea, ce i se acordă acestei discipline, ca factor formativ al conştiinţei profesionale, al profilului moral al noilor generaţii de lideri şi specialişti militari.

Activitatea de promovare şi integrare, în procesul de instruire, a D.I.U., are suport acţiunile concrete privind materializarea spiritului convenţiilor internaţionale la care România este sau a devenit parte în ultimii ani.

În anul 2007, a fost lansată Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar care, ca organ consultativ al Guvernului, va asigura coordonarea procesului de integrare a normelor DIU, în baza unei strategii naţionale.

În acelaşi scop a fost creat şi funcţionează la nivelul Statului Major General şi al categoriilor de forţe „Biroul juridic şi Drept Internaţional Umanitar”, element din programul coerent de promovare a D.I.U.

Se adaugă cooperarea fructuoasă cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi Asociaţia Română de Drept Umanitar, cât şi cu Ministerul de Externe, Ministerul Justiţiei, Învăţământului sau Internelor şi Reformei Administrative; sau societatea Naţională de Cruce Roşie şi Institutul Român pentru Drepturile Omului.

Diversitatea şi consistenţa acţiunilor de integrare a prevederilor D.I.U. în procesul de instruire, urmare a susţinerii şi implicării structurilor Ministerului Apărării, de pe toate palierele, s-au concretizat în comportamentul demonstrat de militarii care au acţionat, în cadrul forţelor multinaţionale, în diferitele teatre de operaţii din lume.

Din propria-mi experienţă  am constatat că prevederile D.I.U. pot fi implementate mult mai uşor în procesul de instruire dacă sunt mai întâi interpretate şi conştientizate, de către militari. Ei trebuie să, înţeleagă şi faptul că pentru îndeplinirea standardelor de interoperabilitate cu forţele N.A.T.O., comportamentul trebuie să se alinieze la cerinţele mondiale în domeniu.

Astfel, este necesar efortul combinat al tuturor acelora care au sau nu legătură cu D.I.U., sau cu procesul de instruire, dar care doresc integrarea D.I.U. în procesul de instruire al forţelor armate ale României europene, membră N.A.T.O.