1
ALTE INSTITUTII PROCESUALE
LEGATE DE COMPETENTA
1.
Controlul competentei penale
In vederea asigurarii
respectarii normelor de competenta in materie penaSa, iegiuitorui a
instituit
pentru organele judiciare, obligatia de a-§i verifica competenta atat
in
momentul sesizarii cu o cauza penaia, cat sj pe tot parcursul
procesului penal,
cand se ivesc situatii care ar putea determina o aita competenta.
Aceasta verificare
(sau control) se realizeaza, asadar, īn doua modalitati
a) prin autocontrolul
instantei, care se realizeaza prin
verificarea, de
catre instanta
sesizata, a propriei competente;
b) prin
controlul instantei superioare,
care se realizeaza fie prin verificarea competentei de catre
instanta
superioara la care se exercita o cale de atac, fie prin intermediul
conflictului de competent ivit īntre doua sau mai multe instante
inferioare. Autocontrolul
instantei sesizate poate avea loc:
- din oficiu
(cand instanta este obligate
sa-si verifice, la primul termen,
competenta);
la
cererea partilor sau a
procurorului, prin intermediul exceptiei de
necompetenta.
Exceptia de necompetenta reprezinta
mijlocul juridic prin care procurorul sj partite pot invoca
lipsa de competenta a instantei sesizate cu judecarea
cauzei penaie.
Codul de procedure penala stabiieste, in art. 39 alin. 1 momentul
pana
la care pot fi ridicate exceptiile de necompetenta, in cursul
procesului penal.
Astfel, exceptia de necompetenfa materials si dupa calitatea persoanei
pot fi
ridicate in tot cursu! procesului penal, pana la pronuntarea
hotararii
definitive. Dupa pronuntarea hotararii de catre prima instanta de
judecata,
lipsa de competenta se invoca prin intermediul caii de atac sau poate
fi luata
in corisiderare, din oficiu, de catre instanta de control judiciar.
Dispozitia art.
39 alin. 1 C.proc.pen.
este īn concordanta cu textul art. 197
alin. 2 si 3
C.proc.pen., care prevad
sanctiunea nulitatii abso!ute pentru incalcarea dispozititlor relative
la
competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei. Exceptia de
necompetenta
teritoriala poate fi ridicata numai pana la citirea actului
de_sesizarem fata primei instante de judecata (art. 39 alin. 2
C.proc.pen.). Asadar, exceptia de necompetenta teritoriala trebuie
ridicata
Inainte de Inceputui cercetarii judecatoresti.
Nerespectarea acestui termen atrage decaderea din exercitiul
dreptului,
astfel ca
instanta trebuie sa respinga
exceptia, ca fiind tardiv invocata.
In urma verificarii competentei, prin ambele modalitati de
autocontrol,
exista doua posibilitati:
- fie instanta
constata ca este
competenta, caz In care continua
judecarea
cauzei, fie instanta constata ca
nu este competenta, se dezinvesteste si trimite cauza instantei
competente
(prin declinarea competentei).
2. Declinarea
de competenta
In urma
verificarii competent.ei, din
oficiu sau la cerere, instanta poate
constata ca nu este
competenta, potrivit legii, sa judece cauza cu
care a fost legal sesizata. in acest caz, instanta īsi declina
competenta in
favoarea instantei de judecata pe care o apreciaza ca fiind
competenta. Potrivit
art. 42 alin. 1 C.proc.pen., instanta de judecata care īsi declina
competenta trimite
dosarul instantei de judecata aratata ca fiind competenta prin
hotararea de
declinare.
Declinarea de competenta constituie o dezinvestire a instantei,
astfel
ca hotararea de declinare este o sentinta, care nu este supuse
apelului
si nici recursului (art. 42 alin. 4 C.proc.pen.). Sentinta de declinare
a
competentei are un dublu efect: de dezinvestire a instantei ce
dispune
declinarea de competenta si de īnvestire a instantei aratata
ca fiind
competenta prin hotararea de declinare. Instanta sesizata in urma
declinarii
competentei este obligata sa-sj verifice competenta, īnvestindu-se cu
judecarea
cauzei, daca se considera competenta, sau declinandu-sj, la randul ei,
competenta, fie in favoarea instantei care i-a trimis cauza, fie la o
alta
instanta. In cazul in care instanta se investeste cu judecarea cauzei,
se pune
problema daca actele si masurile dispuse de instanta desesizata pot fi
folosite
sau nu. Codul nostru de procedure penala prevede o reglementare
distincta, in
functie de felul competentei care a determinat declinarea. Potrivit
art. 42
alin. 2 C.proc.pen., daca declinarea a fost
determinate
de competenta
materiala sau
dupa calitatea persoanei,
instanta careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite si
poate
mentine masurile dispuse de instanta desesizata.
Aceasta
facultate pe care legiuitorul o
confera instantei competente reprezinta o derogare de la dispozitiile
art. 197
alin. 2 si 3 C.proc.pen., conform carora actele efectuate si masurile
luate de
o instanta necompetenta dupa materie si dupa calitatea persoanei, ar
trebui sa
fie lovite de nulitate absoluta.
In cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, instanta
careia i
s-a trimis cauza are obligatia sa mentina actele mdeplinite si
masurile
luate de instanta care a dispus declinarea de competenta.
3.
Conflictele de competenta
A) Notiune
Prin conflict de competenta se Tntelege situatia juridica in
care doua
sau mai multe
instante se
recunosc competente a judeca
aceeasi cauza ori īsi declina competenta, una alteia.
Din economia textului art. 43 C.proc.pen., rezulta. ca, pentru
existenta
conflictului de competenta se cer indeplinite urmatoarele conditii:
a) sa existe
un conflict de competenta īntre
doua sau mai multe instante.
Acest conflict
apare, de regula, īntre
doua sau mai multe instante care simultan
sau succesiv se
declara competente sau īsi
declina competenta īntr-o anumita cauza. Legiuitorul a avut in vedere -
desi nu
a prevazut in mod expres - prin reglementarea acestui text, conflictui
de competenta
īntre instantele penale romane din sistemul organelor judecatoresti,
b) asumarea sau
declinarea competentei. instantele
penale aflate in conflict
trebuie sa-si
asume competenta (conflict
pozitiv de competenta) sau sa-si
decline competenta
(conflict negativ de competenta) de a judeca
aceeasi cauza.
Conflictui
pozitiv de competenta exista
atunci cand doua sau
mai multe
instante
judecatoresti, sesizate cu
judecarea aceleiasi cauze penale, se
recunosc
competente a o judeca.
- Conflictui
negativ de competenta
exista atunci cand doua sau mai multe instante īsi declina, succesiv,
una in
favoarea celeilalte competenta de judecare a aceleiasi cauze. In doctrina, s-a ridicat problema daca hotararile prin
care
instantele se pronunta asupra
competentei/incompetentei
trebuie sa fie sau nu definitive. Codul
de procedura penal actual reglementeaza
aceste situatii distinct, dupa cum urmeaza:
- in ipoteza
conflictului negativ, C.proc.pen. prevede ca hotararea
de
declinare de
competenta este definitiva,
astfel ca nu se mai pune
problema
definitivarii hotararii.
- in cazul
conflictului pozitiv, instantei
se declara competente prin
respingerea
exceptiilor de necompetenta
ridicate īn fata lor - printr-o
incheiere, care
poate fi atacata numai
odata cu fondul.
c)
identitatea cauzei. Instantele
aflate in conflict de
competenta trebuie sa se
considere
competente sau necompetente de a
judeca aceeasi cauza.
In literatura
juridica s-a afirmat ca,
prin expresia ,,aceeasi cauza" trebuie sa intelegem atat o singura
fapta (infractiune), cat si mai; multe fapte (infractiuni)
conexe,
care trebuie sa fie aceeasj sau, respectiv, aceleasj la toate
instantele in
conflict.
B) Procedura
de rezolvare a conflictului
de competenta
Conflictui pozitiv sau negativ de competenta se solutioneaza de
instanta
ierarhic
superioara comuna
instantelor in conflict (art. 43 alin. 1
C.proc.pen.).
Instanta ierarhic
superioara comuna (regulator de competenta) va fi
determi-nata in
functie de gradul,
categoria sj raza teritoriala a instantelor
aflate in conflict.
In caz de
conflict de competenta intre
instante de aceeasi categorie si de acelasi grad (intre doua
judecatorii) din
raza teritoriala a aceluiasi tribunal, instanta ierarhic superioara
comuna este
tribunalul; conflictui de competenta ivit intre doua judecatorii din
raza unei
curti de apel va fi solutionat de catre aceasta, iar daca nu sunt din
raza unei
curti de apel. competenta va fi l.C.C.J. Conflictul de competenta ivit
intre o
instanta civila si una militara va fi solutionat de l.C.C.J. Sesizarea
instantei ierarhic superioare cormune se face, īn caz de conflict
pozitiv, de catre
instanta care s-a declarat cea din urma competenta, iar in caz de
conflict
negativ, de catre instania care si-a declinat cea din urma competenta.
Sesizarea se poate face, in toate cazuri!e, de procuror sau parti. Ca
si
oricare alta instanta sesizata, instanta superioara comuna este
obiigata sa-si
venfice, din oficiu, la prima infatisare, regularitatea actului de
sesizare
(art. 300 C.proc.pen.). Daca
va
constata ca nu este competenta sa solutioneze conflictui, isi va
declina competenta
in favoarea instantei pe care o considera competenta.
Daca se
considera competenta, in urma
sesizarii, pana la solutionarea conflictului pozitiv de competenta,
judecata la
instantele aflate in conflict se suspenda (art. 43 alin. 5
C.proc.pen.). De
la aceasta regula, exista
o singura exceptie, cu privire la masurile si actele ce reclama urgenta
(cum
sunt masurile preventive). Acestea se vor
dispune sau
VOT fi effectuate de catre instanta care s>a declinat competenta ori
s-a
declarat competenta cea din urma (art. 43 alin. 6 C.pr.pen.).
Solutionarea conflictului de competenta se face in conditii de
oralitate, pubiicitate si
contradictorialitate.
In acest sens, art.
43 alin. 7 C.proc.pen. prevede ca instanta ierarhic
superioara
comuna hotaraste asupra
conflictului de competenta cu citarea partiior.
Cand instanta
sesizata cu solutionarea
conflictului de competenta constata ca acea
cauza este de
competenta altei instante
decat cele intre care a intervenit conflictui si fata de care nu este
instanta
superioara comuna, trimite dosarui instantei superioare comune.
Daca este competenta sa solutioneze conflictu, prin hotararea pe
care o
pronunta, se va indica instanta competenta, careia i se va trimite
cauza spre
judecata.
Hotararea prin care se rezolva conflictui de competenta are
caracterul
unei riecizii, care nu poate fi supusa unei cai de atac.
Hotararea instantei regulator de competenta, prin care s-a
stabilit
instanta ccmpetenta are doua efecfe: este atributiva de
competenta, in
sensul ca instanta careia i s-a trimis cauza prin hotararea de
stabilire a
competentei nu se mai poate declara necompetenta.
Prin exceptie, daca in urma completarii cercetarii judecatoresti
rezulta
o noua
situatie de
fapt, care determina o alta
incadrare juridica,
de competenta altei
instante,
instanta īsi poate declina din
nou competenta. Noua situatie de fapt este data de imprejurarile sau
circumstantele care rezulta din completarea cercetarii judecatoresti -
si nu
din lucrarile deja existente la dosar - si care sunt de natura sa
schimbe incadrarea
juridica initials a faptei, astfe! ca fapta, in noua ei incadrare, este
de
competenta materiala a altei instante. in literatura juridica, s-a
afirrnat
opinia ca exceptia se poate extinde pentru identitate de ratiune si in
unele
situatii privind competenta personala;
al doilea efect
priveste actele
indeplinite sj masurile dispuse de instanta desesizata.
Potrivit art. 43
alin. 10 raportat la art. 42 alin. 2 C.proc.pen., instanta careia i s-a
trimis cauza
poate folosi actele indeplinite si masurile dispuse de instanta
desesizata.
4.
incompatibilitatea
Desfasurarea in
bune conditii a procesului
penal presupune - alaturi de necesitatea
reglementarii
normelor de competenta a
organelor judiciare - ca membrii unui organ judiciar sa īsi exercite
atributiile
temeinic si legal, in conditiile stabilite prin lege.
Exercitarea temeinica si legala a acestor atributii implica
indeplinirea
unor conditii
privitoare la obiectivitatea
si impartialitatea
organului judiciar, probitatea lor social-morale
(īncrederea
cetatenilor in organele judiciare care infaptuiesc
justitia) si calificarea profesionala
(suticienta pregatire
teoretica si practica) a acestora.
Din momentul
inceperii unui proces penal,
pot aparea situatii sau imprejurari de natura
sa provoace
neīncredere, suspiciune cu
privire la obiectivitatea si impartialitatea organeior judiciare care
īsi
exercita atributiile in acea cauza penala.
Pentru
prevenirea sau īnlaturarea unor
astfe! de situatii sau cauze de suspiciune, in care
prezumtia de
obiectivitate si
impartialitate ar fi pusa la indoiala, legiuitorul a prevazut mai
multe remedii
procesuale, cum sunt: incompatibilitatea, abtinerea,
recuzarea sj stramutarea.
A) Notiune
Incompatibilitatea
este situatia in care
se poate afla un subiect procesual, atunci cand
intr-o anumita
cauza, la care participa,
este susceptibil de a fi banuit, pentru anumite cauze expres prevazute
de lege,
de impartialitate sau iipsa de obiectivitate.
In aceste situatii, subiectul procesual incompatibil nu īsi mai
poate
exercita atributiile in cauza respectiva, fiind impiedicat sa mai
participe la
desfasurarea activitatii procesuale din acel proces.
In reglementarea actuala a Codului de procedure penala dupa
modificarile
aduse prin O.U.G. nr. 109/2003 si Legea nr. 281/2003,
Tot asa, s-a admis ca
nu este incompatibii sa judece cauza
judecatorul care a
solutionat in prima
instanta o cerere de revizuire ori o contestatie
in anulare.
3. Judecatorul cares§i-a exprimat
anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data in acea cauza251.
Parerea exprimata
anterior trebuie sa priveasca solutia care ar putea fi data in cauza
(cu
privire la vinovatia inculpatului sau existenta infractiunii), iar nu
simple aspecte
procesuale ale acesteia (de ex., luarea unor masuri asiguratorii;
extinderea din
oficiu a actiunii penale sau a procesului penal; constatarea unei
infractiuni
de audienta).
De asemenea, s-a
decis ca exista antepronuntare si, deci, incompatibilitate de a judeca
cauza,
daca judecatorul a dispus anterior, in aceeasi cauza, arestarea
preventiva,
iar, in motivarea incheierii, a retinut sau a lasat sa se inteleaga ca
invinuitul
sau inculpatul arestat este autoru! f'aptei imputate.
Exprimarea parerii poate avea loc in cursul desfas.urarii
procesului (de
ex., respingand o exceptie, judecatorul isi exprima parerea indirect,
si cu
privire la vinovatia inculpatului) sau in afara desfasurarii procesului
penal
(cu ocazia unei convor'biri particulare).
Indiferent daca este in cursul sau in afara desfasurarii
procesului
penal,
parerea trebuie
sa fie exprimata anterior
dezbaterilor judiciare si pronuntarii
hotararii.
b) Alte cauze
de incompatibilitate
1.
Judecatorul care a
pus īn miscare actiunea penala sau a dispus
trimiterea in
judecata ori a pus concluzii
in fond in calitate de procurer
la instanta de judecata sau a emis mandatul de arestare preventiva
in cursul
urmarmi penale.
Noua reglementare a textului art. 48 alin. 1 lit.a C.proc.pen.,
astfel
cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, raspunde necesitatii
armonizarii
dispozitiilor legislatiei noastre procesual penale cu principiul
european al separatiei
functiilor de urmarire penala de cele de judecata in cadrul
autoritatilor procesului
penal, principiu care decurge din art. 6 par. 1 din Conventia europeana
s.i din
art. 14 par. 1 din Pactul International cu privire la drepturile civile
s.i
politice.
Pentru prima oara reglementat in sistemul nostru, acest caz de
incompatibilitate
referitor la judecatorul
care a emis mandatul de arestare
preventiva in
cursul urmaririi
penale" delimiteaza functia de urmarire de cea de judecata, dand
satisfactie unui principiu european menit sa asigure impartialitatea
membrilor
organelor judiciare.
Sub acest aspect, Codul nostru de procedure penala este in
consens cu
recentele
reglementari din legislate
procesuala franceza care in art. 137-1
C.proc.pen.
introdus prin Legea din 15
ianuarie 2000 prevede expres ca
1
judecatorul
libertatiior si detentiei ,,nu
poate, sub sanctiunea nulitatii, sa participe la judecarea cauzelor
penale pe
care le-a cunoscut.
Ratiunea
instituirii acestui caz de
incompatibilitate consta īn faptul ca procurorul, care
pune īn miscare
actiunea penala, dispune
trimiterea īn judecata sau pune concluzii īn fond īn fata instantei īsi
exprima
prin aceste activitati procesuale o parere anticipate asupra solutiei
care ar
putea fi data īn cauza.
In literatura de specialitate s-a apreciat ca exista
incompatibilitate
si atunci cand
procurorul pune
īn miscare actiunea
penala, la instanta, īn cazul extinderii procesului penal pentru alte
fapte sau
persoane. Punerea de concluzii īn fond trebuie īnteleasa īn sensul ca
procurorul s-a pronuntat asupra existentei faptei, a vinovatiei
inculpatului si
asupra aplicarii legii penale, nu sj atunci cand pune concluzii īn
chestiuni
incidente sau īn cereri privind desfasurarea judecatii.
2.
Fost reprezentant sau aparator
Judecatorul care
a fost reprezentant sau
aparator al vreuneia dintre parti nu poate
participa īn
aceeasi cauza ca
judecator.Incompatibilitatea exista chiar daca Judecatorul, īn calitate
de
aparator al vreuneia dintre parti, nu s-a prezentat la nici un termen
de
judecata, fiind suficient sa fi fost angajat sau desemnat ca aparator
(nu are
importanta durata acestei calitati). Ratiunea acestei incompatibilitati
se
bazeaza pe realitatea ca cele doua pozitii, de judecator sj aparator,
sunt de
neconciliat.
Aceasta
incompatibilitate garanteaza
respectarea principiului separatiei functiilor de judecare de cele de
aparare.
3.
Fost expert sau martor
Nu poate
participa la judecarea cauzei
Judecatorul care a fost expert sau martor īn cauza respectiva.
Acest caz de incompatibilitate se bazeaza pe ideea ca
Judecatorul care
trebuie sa
efectueze
operatiunea de apreciere a
probelor, nu poate fi persoana care a procurat vreo proba (īn calitate
de
expert) sau a servit ca mijloc de proba256 (declaratia īn calitate de
martor).
Pentru existenta acestui caz de incompatibilitate nu intereseaza
continutul declaratiilor facute de martor sau al concluziilor
īnfatisate de
expert.
4.
Interesat in cauza
Potrivit art. 48 lit.d
C.proc.pen., judecatorul este incompatibil a
judeca daca In cauza
respectiva, exists
īmprejurari din care rezulta ca este interesat
sub orice forma, el, sotul sau vreo ruda apropiata.
C) Invocarea
exceptiei de incompatibilitate
Cauza de
incompatibilitate poate fi adusa
la cunostinta presedintelui instantei,
procurorului
care supravegheaza cercetarea
penala sau procuroruiui ierarhic superior, fie prin īncunostiintarea
facuta de
persoana incompatibila (abtinere), fie prin denuntarea cauzei
de incompatibilitate
de catre vreuna din parti (recuzare).
Ambele mijloace de invocare a exceptiei de incompatibid'tate au
in
vedere obtinerea aceluiasj rezultat: īnlaturarea persoanei
incompatibile.
a) Abtinerea
Abtinerea
presupune cunoasterea, de catre
persoana incompatibila, a cauzei de
incompatibilitate
in care se afla. Potrivit
art. 50 alin. 1 C.proc.pen., persoana incompatibila este obligata sa
declare, dupa
caz, presedintelui instantei, procurorului care supravegheaza
cercetarea penala
sau
procurorului
ierarhic superior ca se
abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea cazului de
incompatibilitate
ce constituie motivul abtinerii.
Obligatia de abtinere opereaza din momentul in care persoana
incompatibila cunoasje cauza de incompatibilitate ce ar putea fi
invocata
impotriva sa. In acest sens, art. 50 alin. 2 C.proc.pen. arata ca
declaratia de
abtinere se face de īndata ce persoana obligata la aceasta a
luat
cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate.
Declaratia de
abtinere poate fi retrasa
atunci cand:
- a fost facuta
din eroare. S-a apreciat
ca retragerea declaratiei trebuie sa aiba loc
īnainte ca
instanta sa hotarasca asupra abtinerii;
īn cursul judecatii, daca dispare cauza de incompatibiiitate. Aceasta
situatie
se refera la cauza penala care are ca obiect mai multe infractiuni
conexe, iar privitor
la aceea care determinase incom-patibilitatea, s-a dispus Tncetarea
procesului
penal.
b) Recuzarea
Recuzarea reprezinta un mod subsidiar de invocare a exceptiei de
incompatibilitate, deoarece intervine atunci cand persoana
incompatibila nu a
facut declaratie de abtinere. Prin recuzare, oricare dintre parti262
īsi
manifesta vointa printr-o cerere ca persoana incompatibila sa fie
inlaturata de
la judecarea cauzei. Cererea de recuzare poate fi facuta atat īn cursul
urmaririi penale, cat si īn cursul judecatii si se poate formula oral
sau
scris. Cererea trebuie sa cuprinda manifestarea de vointa a partii de a
recuza
o anumita persoana si sa indice cazul de incompatibilitate ce
constituie
motivul recuzarii. In ce priveste termenul īn care se poate face cerere
de
recuzare, textul art. 51 alin. 1 C.proc.pen. prevede ca aceasta trebuie
sa aiba
loc de indata ce partea a aflat_despre existenta cazului de
incompatibilitate. in literatura juridica, s-a aratat ca, in situatia
in care
partea cunoaste cazul de incompatibilitate ulterior primuiui termen de
judecata, in cursul desfasurarii judecatii, cererea de recuzare trebuie
sa fie
formulata de indata sau eel mai tarziu pana la incheierea dezbateriior
etapei
respective de judecata, dupa pronuntarea hotararii nemaiexistand
posibilitatea
recuzarii.
c) Procedure
de solutionare a declaratiei
de abtinere si a cererii de
recuzare
Procedura de solutionare difera, in functie de faza procesuala
in care a
intervejiit
abtinerea sau
recuzarea.
In cursul judecatii, declaratia
de abtinere sau cererea de recuzare se solutioneaza de instanta
care judeca cauza respectiva. Potrivit art. 52 alin. 1 C.proc.pen.,
abtinerea
sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau
grefierului se solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara
participarea
celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat. Prin folosirea
expresiei
,,un alt complet", iegiuitorul nu a avut in vedere modificarea lui
totala,
ci doar inlocuirea judecatorului incompatibil, ceilalti membri ai
completuiui
ramanand aceiasi,
Examinarea declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare se
face de
īndata,
ascultandu-se
procurorul cand este prezent
in instanta, iar, daca se gaseste necesar, si partile, precum si
persoana care
se abtine sau a carei recuzare se cere.
Urgenta solutionarii este motivata de scopul reluarii judecatii
cat mai
curand posibil. Cand abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevazut in
art. 46
si 49 alin. 1, instanta, admitand recuzarea, stabileste care dintre
persoanele
aratate, nu va lua parte la judecarea cauzei. in caz de admitere a
abtinerii
sau a recuzarii, se va stabili in ce masura actelejndeplinite ori
masurile
dispuse se mentin. in ipoteza in care abtinerea sau recuzarea priveste
intreaga
instanta, modificarile aduse textului art. 52 alin. 5
si introducerea alin. 5 C.proc.pen., prin Legea nr. 281/2003 rezolva,
pe de o
parte, problemele ivite in practica judiciara in cauzul in care se
recuza toti
judecatorii unei
instante, iar inculpatii
sunt arestati,
iar, pe de alta parte, se da satisfactie principiului european al
dreptului la
un al doilea judecator (art. 14 part. 5 din Pactul international cu
privire la
drepturile civile §i politice si art. 2 din Protocolul nr. 7 la
Conventia pentru apararea drepturilor omului §i a libertatilor
fundamentale).
Astfel, conform art. 52 alin. 5
C.proc.pen.,
abtinerea sau recuzarea care priveste
īntreaga instanta
trebuie sa cuprinda indicarea corecta a cazului de
incompatibilitate īn care se afla fiecare judecator, conditie care īn
reglementarea anterioara nu era prevazuta. Abtinerea sau recuzarea care
priveste īntreaga instanta se solutioneaza de instanta ierarhic
superioara
care, īn cazul īn care gaseste īntemeiata abtinerea sau recuzarea,
desemneaza pentru judecarea cauzei o instanta egala īn grad cu instanta
īn fata
careia s-a produs abtinerea sau recuzarea. Raspunzand unor cerinte
constitutional si europene, textu! art. 51 se constituie intr-o alta
garantie
menita sa asigure prioritatea cu care instanta trebuie sa dispuna
asupra
situatiilor īn care exista inculpati arestati preventiv. Sub acest
aspect, cand
se recuza īntreaga instanta, instanta ierarhic superioara dispune cu
privire ia
arestarea preventive īn conditiile prevazute de lege, īnainte de a se
pronunta
asupra recuzarii.
Dupa examinarea, īn
sedinta secreta, a declaratiei de abt.inere sau
a cererii de recuzare, instanta se pronunta printr-o mcheiere, fie
īn
sensul admiterii, fie al respingerii abtinerii sau recuzarii.
In cazul admiterii abtinerii sau recuzarii, persoana
incompatibila va fi
īnlaturata definitiv de la judecarea cauzei, iar, īn cazul respingerii,
persoana respectiva va participa, īn continuare la judecarea cauzei.
Incheierea
prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si aceea prin care
s-a admis recuzarea,
nu sunt supuse nici unei cai de atac. In cursul urmaririi penale, abtinerea
sau recuzarea persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului
se solutioneaza de catre procurorul care supravegheaza cercetarea
penala sau de
procurorul ierarhic superior.
Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza
cercetarea
penala se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. Atunci cand
cererea
este adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este
obligata sa o īnainteze īmpreuna cu lamuririle necesare, īn termen de
24 de
ore, procurorului, fara a īntrerupe cursul cercetarii penale.
Procurorul este obligat sa solutioneze cererea īn cel mult 3
zile,
printr-o ordonanta.
Cererea de
recuzare care priveste pe
procurer se solutioneaza īn acelasi termen si īn
aceleasi
conditii de procurorul ierarhic
superior.
Abtinerea se solutioneaza potrivit dispozitiilor din alin. 3 si
4, care
se aplica īn mod
corespunzator. In
cursul judecatii, declaratia
de abtinere sau cererea de recuzare se solutioneaza de instanta care
judeca
cauza respectiva.
Potrivit art. 52 alin. 1 C.proc.pen., abtinerea sau recuzarea
judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se
solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara participarea
celui ce
declara ca se abtine sau care este recuzat. Prin folosirea expresiei
,,un alt complet",
iegiuitorul nu a avut in vedere modificarea lui totala, ci doar
inlocuirea
judecatorului incompatibil, ceilalti membri ai completuiui ramanand
aceiasi, Examinarea
declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare se face de īndata,
ascultandu-se
procurorul cand este prezent in instanta, iar, daca se gaseste necesar,
si
partile, precum si persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere.
Urgenta solutionarii este motivata de scopul reluarii judecatii
cat mai
curand posibil. Cand abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevazut in
art. 46
si 49 alin. 1, instanta, admitand recuzarea, stabileste care dintre
persoanele
aratate, nu va lua parte la judecarea cauzei. in caz de admitere a
abtinerii
sau a recuzarii, se va stabili in ce masura actelejndeplinite ori
masurile
dispuse se mentin.
in ipoteza in care
abtinerea sau recuzarea priveste intreaga
instanta, modificarile aduse textului art. 52 alin. 5 si introducerea
alin. 51
C.proc.pen., prin Legea nr. 281/2003 rezolva, pe de o parte, problemele
ivite
in practica judiciara in cauzul in care se recuza toti judecatorii unei
instante,
iar inculpatii sunt arestati, iar, pe de alta parte, se da
satisfactie principiului
european al dreptului la un al doilea judecator (art.
14 part. 5
din Pactul international cu privire la drepturile civile §i politice si
art. 2
din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului §i
a libertatilor
fundamentale).
Astfel, conform
art. 52 alin. 5 C.proc.pen., abtinerea sau
recuzarea care priveste
īntreaga instanta
trebuie sa cuprinda indicarea corecta a cazului de
incompatibilitate īn care se afla fiecare judecator, conditie care īn
reglementarea anterioara nu era prevazuta. Abtinerea sau recuzarea care
priveste īntreaga instanta se solutioneaza de instanta ierarhic
superioara
care, īn cazul īn care gaseste īntemeiata abtinerea sau recuzarea,
desemneaza pentru judecarea cauzei o instanta egala īn grad cu instanta
īn fata
careia s-a produs abtinerea sau recuzarea.
Raspunzand unor cerinte constitutional si europene, textu! art.
51 se
constituie intr-o alta garantie menita sa asigure prioritatea cu care
instanta
trebuie sa dispuna asupra situatiilor īn care exista inculpati arestati
preventiv.
Sub acest aspect, cand se recuza īntreaga instanta, instanta
ierarhic
superioara dispune cu privire ia arestarea preventive īn conditiile
prevazute
de lege, īnainte de a se pronunta asupra recuzarii. Dupa examinarea, īn
sedinta
secreta, a declaratiei de abt.inere sau a cererii de recuzare, instanta
se
pronunta printr-o mcheiere, fie īn sensul admiterii, fie al
respingerii
abtinerii sau recuzarii.
In cazul admiterii abtinerii sau recuzarii, persoana
incompatibila va fi
īnlaturata definitiv de la judecarea cauzei, iar, īn cazul respingerii,
persoana respectiva va participa, īn continuare la judecarea cauzei.
Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si
aceea
prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.
In cursul urmaririi penale, abtinerea
sau recuzarea persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a
procurorului se solutioneaza de catre procurorul care supravegheaza
cercetarea penala sau de procurorul ierarhic superior.
Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza
cercetarea
penala se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. Atunci cand
cererea
este adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este
obligata
sa o īnainteze īmpreuna cu lamuririle necesare, īn termen de 24 de ore,
procurorului, fara a īntrerupe cursul cercetarii penale. Procurorul
este
obligat sa solutioneze cererea īn cel mult 3 zile, printr-o ordonanta.
Cererea
de recuzare care priveste pe procurer se solutioneaza īn acelasi termen
si īn aceleasi
conditii de procurorul ierarhic superior.
Abtinerea se solutioneaza potrivit dispozitiilor din alin. 3 si
4, care
se aplica īn mod
corespunzator.
Cererea de recuzare sau
declaratia de abtinere a expertului sau interpre-tului se solutioneaza
Tn
acelea§i conditii, sus-mentionate, functie de faza procesuala īn care
intervine
abtinerea sau recuzarea.
D) Sanctiunea
incompatibilitatii
Codul actual de
procedure penala nu
prevede expres, nici o sanctiune a incompatibilitatii
sau pentru
partea care a facut cererea de
recuzare cu rea-credinta (īn scopul tergiversarii cauzei sau īn scop
sicanator). In ipoteza in care cauza a fost solutionata, cu
participarea unei
persoane incompatibile, opiniiie exprimate, īn literatura juridica, In
legatura
cu sanctiunea care se impune au fost diferite. Intr-o prima opinie, s-a
considerat ca sanctiunea trebuie sa fie nulitatea absolute, īntrucat au
fost
īncalcate dispozitii care reglementeaza compunerea instantei (art. 197
alin. 2 C.proc.pen.).
Intr-o alta opinie pornind de la motivarea ca incompatibilitatea
este o
institute diferita de compunerea instantei, s-a apreciat ca sanctiunea
care se
impune este nulitatea relative (art. 197 alin. 1 si 4 C.proc.pen.).
In acord cu aceasta ultima opinie, la care ne raliern,
consideram ca
sunt si dispozitiile art. 52 alin: 4 C.pr.pen., care prevad ca, atunci
cand se
admite abtinerea sau recuzarea, se va stabili in ce masura actele
mdepiinite
ori masurile dispuse pana īn acel moment se mentin.Desigur, aceasta
inseamna ca
mentinerea sau desfiintarea actelor mdepiinite si masurilor dispuse
depinde de
o verificare si apreciere a acestor acte, sub aspectul daca legalitatea
si
corectitudinea lor a fost sau nu afectata de prezenta īn complet a
persoanei
incompatibile.
|